1,690 matches
-
frâne, în fața arcadelor de lut ale unui hotel cu geamuri murdare. Janine coborî, dar când se văzu în stradă simți cum i se taie picioarele. Zărea deasupra caselor un minaret galben și subțire. La stânga se profilau cei dintâi palmieri ai oazei și ar fi vrut să meargă către ei. Deși nu mai era mult până la amiază, frigul era puternic; Janine se înfioră în bătaia vântului. Se întoarse spre Marcel, dar privirile îi căzură pe soldat, care se îndrepta către ea. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pământ bătătorit, nu se mai termina. Pe măsură ce urcau, perspectiva se lărgea, iar ei se înălțau într-o lumină tot mai vastă, mai uscată, mai rece, prin care străbăteau, cu o limpezime desăvârșită, până și cele mai slabe zgomote ale oazei. Aerul incandescent părea că vibrează în jurul lor, cu o vibrație tot mai lungă, pe măsură ce înaintau, ca și cum trecerea lor, izbind în cristalul luminii, ar fi dat naștere unei unde sonore cu cercuri din ce în ce mai largi. Și în clipa când, ajunși pe terasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ziduri de argilă, în pătrate inegale, foșnea în bătaia unui vânt care nu mai ajungea până la ea. Și mai departe încă, până la marginea zării, începea, galbenă și cenușie, împărăția pietrei, în care totul părea mort. Numai la oarecare depărtare de oază, lângă uedul care, la apus, curgea de-a lungul pădurii de palmieri, se zăreau niște corturi mari, negre. În jurul lor o turmă de cămile nemișcate, minuscule la acea depărtare, scriau pe pământul cenușiu semnele întunecate ale unui alfabet straniu, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
niciodată izbăviți. Trează de-a binelea, se ridică și ascultă nemișcată o chemare ce i se părea că vine de undeva de foarte aproape. Dar de la hotarele nopții nu ajunse până la ea decât lătratul istovit și neîntrerupt al câinilor din oază. Se pornise un vânt slab și apele lui ușoare se auzeau curgând printre ramurile palmierilor. Venea de la miazăzi, din acele ținuturi unde deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lumini vara cu munții ei împăduriți, toamna cu cămările ei pline, iarna cu candelele aprinse sub icoane făcătoare de minuni, și mai ales, primăverile cu care ne măsurăm aproape inconștienți trecerea. De aceea,trăirile călduroase și tandre ale copilăriei sunt oaza de lumină în care gậndurile mele plutesc ca niște clopoței. Fiecare răsărit în care soarele sorbea roua sclipitoare de pe firavele petale și fiecare apus în care păsări umblau rătăcite prin visuri, începeau pentru mine cu Frența. Templul adevărat al cuvintelor
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ale pescărușilor de pe valuri, mirosul freziilor și, nu în ultimul rậnd, tăcerea, liniștea absolută a depărtărilor. Iar dacă nu, am înteles, voi șterge cu lacrimi nădejdea inutilă, fă la fel, nu-mi spune nici măcar un cuvậnt. Ai fost, desigur, o oază în veșnicia mea de plictiseală. Cậteva atingeri au fost de ajuns ca sămi dea iluzia că văzduhul flutură cu îngeri... Nici măcar nu știu de-ai să citești întậmplător rậndurile acestea. Eu voi fi cea care voi fi strivit cea dintậi
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
un palat din stînce sure, A lui stîlpi-s munți de piatră, a lui streșin-o pădure, A cărei copaci se mișcă între nouri adânciți. {EminescuOpIV 124} {EminescuOpIV 125} Iar o vale nesfârșită ca pustiile Saharei, Cu de flori straturi înnalte ca oaze zâmbitoare, Cu un fluviu care poartă a lui insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte - A lui scări de stânci înnalte sunt crăpate și cărunte, Iar în halele lui negre strălucind ca și oțel Sunt păduri de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
catedralele. Ideile mari împărtășesc uneori soarta femeilor frumoase a cărora îmbrăcăminte le ascunde farmecul. Circumvoluțiunile - alți muguri de aripă umană. De mii de ani se străduiesc filosofii să pună în ecuație nefericirea lumii. Fără escaladarea deșertului, nu poți savura voluptatea oazei. Când spargi crusta epocii le furi oamenilor obișnuitul. Învinge gândirea atinsă de entuziasm. Nu te poți lupta cu infinitul. Nu ai de unde să-l apuci. Există o filosofie populară pe buzele tuturor. Se pare că cei mai convingători profesori de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
au fost generate îndeosebi de malformațiile dialogului. Istoria citește în zațul vremurilor. Întotdeauna se va scrie o istorie pentru învingători și alta pentru învinși. Numai națiunile foarte mari se pot mulțumi cu o istorie mediocră. Revoluția este valul dintre două oaze de obediență colectivă. Poți alunga omul din patrie, nu și patria din om. Suntem tatuați de istorie. Epocile se schimbă, dar marile popoare ale omenirii tot nerezolvate rămân. Latinii sunt descurcăreți. Când le-a fost greu, au supt chiar lapte
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ziarist, Ai dovedit că ești un vrednic normalist. Acum, când spre a treia „tinerețe” te îndrepți, Depeni amintiri și strănepoți aștepți. D-lui Dumitru Grumăzescu Sunteți un colecționar împătimit, Și om de afaceri iscusit. „Galeriile” sunt, în actuala conjunctură, O oază de frumos și de cultură. Amicului meu, prof. Ion Grigoraș Când în tinerețe-abia intram, Și cu maturitatea cochetam, Ca studenți „boboci” ne-am întâlnit, Și prieteni pe viață-am devenit. Unui prieten și coleg Declar că am un prieten mare
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
CAPITOLUL I De patru nopți, neamurile negre așezate în oazele dintre marele deșert și valea rodnică a fluviului Hapi își pierduseră liniștea. Sunetul îngrijorat al tobelor de la miazăzi arăta că nici celelalte neamuri nu mai trăiau ca odinioară. Dacă numeri patru nopți îndărăt și te gândești la viața lor dinainte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu vin niciodată nici vești, nici oameni, nici sunete de tobe: vine numai vântul uscat, rău și mincinos și chinuitor, al morții. Dacă te strecori prin una din trecătorile munților de piatră de la miazăzi, dincolo de peșteri ajungi în văi cu oaze și chiar cu păduri; mai departe, sunt oameni pe care nimeni nu i-a văzut, sunt țări necunoscute în care nimeni n-a fost, apoi este un țărm și după el, așa se spune, capătul lumii. Trecerea peste munți sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Oamenii tibbu au picioare iuți și vânjoase și nimeni nu poate alerga mai repede ca ei după vânat sau vrăjmași. Sunt și viteji și cei mai harnici în aceste locuri. Neamul daza, ramură de miazănoapte a neamurilor tibbu, stă în oaze și nu și le părăsește ca să se ascundă în munți decât numai când în fața dușmanilor prea numeroși nu și le mai poate apăra. Totuși, nici neamurile din jur, cu armele lor chiar mai bune, nici vântul deșertului, nici Dodo sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochi luminos. Era ochiul cuiva, însă nu al lui Mavu, căci dacă Mavu ar fi început să-i privească și noaptea, cum s-ar mai fi putut trezi în zori ca să treacă mândru și aprins peste cer? Aici, în această oază mare a unei ramuri din neamul daza, în cuprinsul satului de la miazăzi, vrăjitorii dansară în fiecare noapte din cele patru dansul rugăciunii în raza rece a ochiului străin. Ochiul rămase nemișcat și deschis. Singurul mijloc de îmbunare nu mai putea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zise altcineva. - Poate! se auzi glasul unui bătrân de lângă foc. Eu am văzut. Am văzut chiar și oameni galbeni. - I-ai văzut chiar tu, Agbongbotile? se miră Mai-Baka. Alții nu se mirară, căci Agbongbotile era cel mai bătrân om din oază, mai bătrân decât el fiind numai baobabul, care avea o mie de ani. În astfel de viață putuse vedea, fără îndoială, multe. - I-am văzut, zise Agbongbotile. - De ce oamenii nu sunt numai negri? întrebă Dogbe. Agbongbotile tăcu, zâmbind. - De ce-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la apus, cu pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era foarte speriat. - Am înțeles bine: vin de la apus. Dar nu înțeleg de unde de la apus? La apus nu sunt oameni, dincolo de oaza noastră. Totuși tobele se aud dinspre apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit. Așadar, zeul își arăta mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de mers un copac și l-au aprins. Apoi, înainte de a porni iarăși la drum, Auta a încărcat pe spinările celor trei tauri legături de vreascuri, ceea ce a stârnit mirarea soldatului. Sclavul i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori. Sau poate că vom ajunge la căderea nopții în oază și nu vom putea sau nu vom voi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori. Sau poate că vom ajunge la căderea nopții în oază și nu vom putea sau nu vom voi să ardem nici unul din copacii care dau oamenilor negri hrană și umbră. Soldatul nu știa ce să răspundă. Tăcu. Iar în noaptea a doua, mergând tot prin pustietatea de nisipuri, Iahuben înțelese
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străbătu pustiul. Taurii se opriră. Iahuben simți că i se încordează toți mușchii trupului. Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-ar fi făcut fără el? - Cum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-ar fi făcut fără el? - Cum le știi acestea? Tot după stele? Cerul era înstelat și fără lună. Îl priviră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era încîntat de felul cum cunoștea acest sclav deșertul. Ce s-ar fi făcut fără el? - Cum le știi acestea? Tot după stele? Cerul era înstelat și fără lună. Îl priviră amândoi, nu numai în față
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Deschise gura să rostească ceva, dar rămase mut. Și așa merseră mai departe, până la sfârșitul nopții. Ziua, firește, noua stea nu se mai văzu. Își mânară taurii în liniște alte câteva ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ceasuri, până când căldura începu să se prefacă în văpăi. Oaza dorită încă nu se zărea. Greșise sclavul sau nici nu cunoștea deșertul, cum i se păruse lui Iahuben? În ajun soldatul văzuse de câteva ori lângă zarea din față o oază, care apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din burdufuri era clocită și puțea. Taurii o beau fără poftă. Au băut-o în silă și cei doi drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nimeni pe pământ și numai sclavul negru Auta îl vedea în cer. Nopțile erau reci, și păturile cărate pe tauri ziua păreau batjocură vrednică de lepădat în nisip, iar noaptea se dovedeau neîndestulătoare. Cei doi drumeți întîlneau arar câte o oază măruntă, cu câte un izvor sau o fântână părăsită în care apa s-a sfârșit de mult. De mers mai aveau. Și mergeau iarăși printre nălucile oazelor verzi și ale orașelor mărețe care jucau pe zări fără să se afle
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]