8,125 matches
-
vorbească; familia lui numeroasă de soții, copii și nepoți niciodată nu-i fusese atât de aproape. Lor nu era necesar să le explice cine este și de unde vine, sau cel puțin aici el nu mai simțea nevoia s-o facă. Obosit de pribegia unei vieți, s-a întors în casa părintească, ca să trăiască, să-și savureze cafeaua de dimineață pe prispa pe care odinioară fumau pe rând străbunicul, bunicul și tatăl. Căci așa s-a hotărât el să trăiască aici dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la liceu și cum, peste vară, apa curentă și electricitatea au năvălit ca niște uzurpatori în casă. Așa că a coborât din pod lămpile cu gaz ce pâlpâiau slab și anemic la început, apoi tot mai tare, pe măsură ce soarele se strecura obosit sub vale. Și, la lumina nedefinită a lămpii, privea nostalgic la cumpăna fântânii de mult secată, ce în timpul zilei trecea neobservată, la curtea părăginită, cu iarbă sălbatică și nerânduită, ne mai călcată de găini. Dar dintre toți, numai străbunicul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a vizitat băiatul meu, după ani de absență. L-am îmbrățișat și i-am cerut iertare. Am greșit față de el, pentru că eu eram cel singur. Nu am fost apropiat cu copiii mei. Nici ei de mine. Se întâmplă... Nepoții mă obosesc teribil și nu sunt rodul unei educații prea alese. A trecut prea mult timp ca să mai pot recunoaște că sunt ai mei. Mă simt mai atras de fetița cu părul roșu a vecinilor. Îmi spune "bunicule", pentru că nu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
caietul în sertar în camera mea și a mamei și mă întorc pe terasă, unde cele trei grații se răsfață cu pepene roșu și creme de castraveți pe care și le întind peste tot, să-și mai hrănească puțin pielea obosită de-atâtea valuri de mare și de sare câte au trecut peste ele. Sunt vesele și surâzătoare și le iubesc, pentru că o dezîntristează pe mama în fiecare vacanță. Colțurile gurii mamei se ridică pe zi ce trece și până la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
consulte pentru următoarele patru ore internetul. Nu-și desprindea ochii de pe ecran, nota febril nume, adrese, făcea comparații, revenea, citea, lua notițe cu o febrilitate. De fapt cam ce ar trebui să găsească. Ce faci aici de atâtea ore? Te obosești prea tare!? a fost întrebată în câteva rânduri. Caut soluții alternative! răspundea ea de fiecare dată. Așa au fost poate puținele momente când a avut o atitudine pozitivă, ca și cum n-ar fi fost vorba despre ea, era mai mult o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fiecare somn murim câte puțin, adică ne îndepărtăm de viață, de propriul sine. El este deopotrivă motorul și uciderea vieții, intrarea lentă în moarte. Prodigios de creator, el plăsmuiește și-ți întoarce atâtea vieți, atâtea alternative. Dar și somnul poate obosi. În cazuri cu adevărat fericite, ce aparțin mai ales înțelepților și sfinților, el se poate termina în moarte. Eu cred că doar Narcis și-a văzut în vis chipul, și asta pentru că în absența iubirii nu putea exista în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
te mâne din urmă, pentru că aici nu consumi din timpul tău, ci dintr-unul paralel pe care îl ai deodată la dispoziție și va trebui să te obișnuiești cu noile lui ritmuri. O lumină albă mă învăluie fără să-mi obosească ochii. Nu simt nevoia ochelarilor de soare. Mă simt ca și cum aș privi din afară printr-o lentilă magică o lume bizară. Sunt în ea și în afara ei în același timp. Totuși, îmi dau seama că ăsta nu poate fi timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
paleative, după cum vindecarea pornește de la cauză și nu de la efectul bolilor. Spiritul bolnav ne afectează fizicul. Totuși, există un punct dincolo de care degradarea fizică nu mai poate fi reversibilizată. În acest caz, putem vorbi deja de un spirit parțial detașat, obosit de legăturile contingente, el se pregătește să se ridice la niveluri existențiale cu vibrație mai mare, în corpul său noetic, adică în dimensiunea sa eterică. Pentru cei înclinați către spiritism, Joao de Deus este un mediu foarte puternic ce pretinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu creionul electronic liniile portative pentru viitoarea Introducere și rondo capriciosso, în La Major pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns, iar la acordul final al focului mistuitoarei simfonii, trenul de Arad cu plecare la ora 23:57 se opri obosit la ora 11:13 în gara Bistrița-Năsăud. Murise? Pentru că era nelimitată. Putea să vadă un obiect multiplicat precum albinele și auzea neauzitul. Căile notelor muzicale le știa înainte să fie țintuite pe portative, simțea înmugurirea înainte de căderea seminței din ciocurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trecutul devenea viitor, apoi prezent, monoton, plictisitor de încet, mă săturasem de atâta plimbare printre timpurile cu atât de lungi căi late. Săream peste fanta care le despărțea și alegeam după voie, trecutul sau viitorul ca, în cele din urmă, obosită de trecut, să mă odihnesc după ceasul-brățară câteva ceasuri în viitor și la fel de plictisită să mă rostogolesc cu fața în sus, cu un picior pe banda cu vopsea albă pe care scria prezent și cu o mână întinsă pe banda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mândrie, tramvaiele agățau cu pantograful colile albastre cu cozi multicolore. Lasă, zicea Grasu, mai am acasă o sută, ah, mama băiatului înecat, femeia tânără cu plete albe care vedea pe fiul ei în fiecare dintre noi atunci când ne-ntorceam seara obosiți de apă și soare, ah, femeia tresărea ori de câte ori mamele ne strigau de la porți, mai lasă-mă puțin, noi stăteam până când stelele păleau, urmăriți în tăcere printre scândurile porților (mai este oare vântul?) de ochii grijulii ai mamelor noastre mereu tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
telefoniei, prelingându-se până la cot, culese cu grijă, strigătele care se lovesc de boltă, ecoul vine înapoi, dizidentul urlă în peștera goală, tavanul cerului e un gong uriaș, răsună cercurile sunetului, se duc până se pierd în propriul lor trup, obosite de monotonie, întorcându-se tăcute la sursă, strânse încet, deznădejdile se întâlnesc cu bucurie, au aceeași formă, intensitate muzicală, cine să le discearnă? Și se întorc boante, respinse de bolta dură, atent adunate, strigătul la naștere, geamătul morții, totuna, măturate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
implementeze idei futuriste într-un prezent rămas în trecut. Noi evoluam, deși brăileanul din prezentul englezului stagna vorba vine! pentru că bietul de el inventa noi metode de a sta mai comod ca să nu-și afecteze niciun oscior din trupul lui obosit de stat într-o singură poziție: aceea de așteptare a viitorului. Ca urmare a evoluției orașului, salvările nu mai opreau sirenele nici noaptea ca să dovedească, tu o știi, că ele există, deoarece bolnavii aveau medicina băbească a trecutului, mai eficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ne visăm trăind. Și alte aberații. Și atunci cum să mă mai mire faptul că ești un elev... perpetuu! Până când, întrebai tu? Mereu! Îți răspundeam eu. Dar tu cum de ai absolvit școala vieții? Eu îți răspundeam, derutat, că te obosești să judeci tocmai tu, cel mai încet în această activitate firească și țâncilor. Dragul meu, acum vagabondez privind curios pe geamuri la școlari neterminați ca tine. Și ai tăcut (Gustav a tăcut), convins că aveam nu numai dreptate, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
despărțise Marea Roșie, noi dislocasem apele timpului de-a stânga și de-a dreapta prăpastiei, Oceanul Cerului. Pe fundul canionului cu pereți netezi, timpul, ca un rău de munte. Prin apele limpezi ne vedeam mormolocii de atunci privind spre păsările de acum, obosite de zbor. Magiștrii mascați n-aveau cum să afle că, deja elevi, noi ne vedeam acum, privindu-ne cum încurajăm pe Hugo Mărăcineanu să-i acopere pe Năsuc și Samaliot de ochii profesorilor. Și Hugo picta invizibilul, la adăpostul căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
căci spuse: -Gura îți este uscată. Ți-e mai degrabă sete decât foame. -Așa e. -Mai cu seamă nu apă: ai nevoie de o băutură care să aibă gust. Nu un gust care să izbească, precum cafeaua, nici unul care să obosească, precum sucul de fructe. Un whisky te-ar termina, căci numai ce te-ai trezit. -Diagnostic imparabil. -Există o soluție perfectă: o licoare ce-ți va alina setea și-ți va da bucurie și tonus, va răspunde chemării palatului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
fel ca profesorul Mortimer din benzile desenate de Edgard-Pierre Jacobs pe când vizita muzeul din Cairo. Recita un rol. Într-adevăr, în muzee, unicul meu centru de interes era comportamentul părinților mei. Și invariabilul lor comentariu, la înapoiere, în mașină: „Te obosesc, expozițiile astea, dar suntem mulțumiți că le-au văzut copiii. Lui Baptiste i s-a părut magnifică.” Cultura se sprijină pe o neînțelegere. Pe scurt, dacă muzeele m-ar fi plictisit pur și simplu, nu le-aș fi detestat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
face să uite de marea dezamăgire care îl stăpînește, sleiala și lehamitea care îl chinuie. Se oprește în fața unui stîlp pe care este lipit un afiș al Teatrului Național care anunță premiera Azilului de noapte de Gorki. Privirea îi alunecă obosită dintr-o parte în alta, ochii îi cad pe cîteva nume ale unei distribuții de zile mari. Trece mai departe prin dreptul stației Peco, simțind în nas mirosul vaporilor de benzină. Copertina din tablă ondulată care acoperă parțial incinta stă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sucesc. Asta ne mai lipsea, să ne părăsești tocmai acum cînd ne pregătim și noi să luăm caimacul, asta e o revoluție fraierilor, scapă cine poate, spune Curistul, cel mai bun exemplu e Părințelul, care nici nu s a mai obosit să vină pînă aici. Nu-mi închipuiam c-o să dau chix. Cîtă nerușinare, Delfinașule. Tușico, Angelino, în condițiile astea nu mai puteam merge înainte. Avea o elasticitate din asta de contorsionistă, se crăcea cît era nevoie, spune Roja. — Vai de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de fapt nu prea știi ce vrei, că semeni mai degrabă cu un aventurier decît cu un conducător? — Văd că iar o luăm de la capăt, își dă seama Regizorașul, undeva nu ne înțelegem, ceva scîrțîie, îi spune. — M-ai cam obosit, spune încet Comandantul, începînd să numere chiștoacele strivite din scrumieră, fără să mai pun că azi am fumat deja cît pentu o săptămînă. Deci ne-am înțeles, spune Regizorașul, privind la stema Republicii Socialiste de pe capela lui Santinelă, la o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mai batem degeaba drumul din celălalt capăt al Bucureștiului doar ca să treacă timpul. — Nu-i vina mea că voi ați întîrziat aproape o jumătate de oră, zise Roja. Să fi fost în locul vostru, eu nici nu m-aș mai fi obosit să ajung. Aș fi sperat să înceapă Revoluția dintr-o clipă în alta pentru a nu mai fi nevoit să inventez nici o scuză, adăugă luînd-o sprinten din loc, traversînd într-o clipită bulevardul, sărind direct pe a treia treaptă a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cineva un pahar cu apă, arăți ca scăpat de la nebuni. De unde vii? Din piață, de pe bulevard? Cu toții am avea nevoie de o mică pauză, te și miri cum mai poate să le meargă ăstora gura după atîtea nopți nedormite. Au obosit toată aparatura, dintr-o clipă în alta o să vedeți cum nenorocitul ăla de studio o să ia foc de n-o să mai poată să-l stingă nici cu pompierii. Abia își termină Cap de Piatră intervenția în care ne informează de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
-libelulele ce-și aveau raiul lor În păpurișul anormal de verde pe deasupra căruia zburau În tandem, fericiți. Va, mut de uimire, admira delicatețea și fragilitatea aripioarelor străvezii, la Început În timpul dansului nupțial când tandemul zbura fericit, apoi, după ce privirea Îi obosea se convingea și În plan fizic de finețea aripioarelor, rupând câte una bietei libelule -capturată cu mare artă de către Didița care se rotea Într-un cerc aproximativ numai cu o singură aripă, fapt care-l distra copios pe copilul copilăriei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se Înălța pe firmament, din Înaltul căruia să urmărească -cu delicatețe și Înțelegere perechile de iubire pământeană, la care participa adesea afectiv, după ce Ochenoaia efectuase „instructajul de final” al unei expediții Încununate de succes, șirul indian, mai lat și mai obosit acum, se punea În mișcare, la adăpostul nopții pentru a nu fi văzuți de nimeni, nu că ar fi furat ceva, ci pentru a nu trezi bănuieli și clevetiri ale consătenilor, extrem de suspicioși și recunoscuți ca mari iubitori de bârfe
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
căruțele Îl ocoleau cu grijă sporită. Au trecut apoi printr-un sat răsfirat la poalele unor dealuri Înalte, cu case modeste din care doar patrucinci erau acoperite cu tablă, restul cu țiglă veche și paie. Cum urcușurile și coborâșurile dese obosiseră caii și cum Victor Olaru simțea o nevoie organică de a bea În cinstea scumpei sale duble soacre, a căruțașului și a tuturor celor care nu aveau asemenea necazuri ca ale sale, În dreptul unui magazin - singurul din localitate - ceru să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]