13,698 matches
-
mama ei, îi mărturisi că încercările prin care trece parcă au numai început, căci sfârșitul nu se întrezărește și nici nu erau speranțe să se întrevadă vreodată. Răducu o privea neștiutor. La un moment dat, văzându-i noi lacrimi pe obraz, băiețelul i le șterse cu mâna sa mică și întrebă: De ce plângi, mămică? Am pierdut-o pe mama mea, Răducule scump, pe bunica ta. Hai s-o căutăm, poate e acasă! De acum încolo, aici va fi casa ei, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
se trezi a doua zi, văzu în jurul ei femei despletite, îmbrăcate în cămăși albe nefiresc de largi, făcând diferite gesturi obscene. Câteva se plimbau într-un du-te-vino continuu prin încăpere, în căutarea a ceva nedefinit. Una își farda din belșug obrajii cu un ruj strident după o știință numai a ei, alta își arăta spatele total dezgolit. Dintr-o dată, apăru o femeie a cărei vârstă nu putea depăși treizeci de ani, care târa după ea un castron legat cu o sfoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
simplă ficțiune, ce este bună, poate, doar pentru a o folosi în vreo istorioară bizară a vreunui scriitor minor și netalentat, însă nimic mai mult. Apoi, îți vor întoarce spatele și te vor părăsi numaidecât, scuipându-ți cu dispreț în obraz și rostind pe socoteala ta numai vorbe cu totul nedemne. Ei, această stare generală a omului dintotdeauna, care sa învolburat și s-a concentrat asupra valorilor materiale mai ales în veacul acesta, a început, odată cu acea revelație bruscă, despre care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
conștiință și îi pune cu asprime frână, oprindu-l din drumul său. Avea o mare senzație de înecăciune crescândă. Ochii i se bulbucară, o sudoare rece îi acoperi numaidecât tot trupul, iar lacrimile începură a i se prelinge șiroaie pe obrajii descărnați, țepoși și palizi. Nu putea să-și ducă planul până la capăt, era limpede asta. Intențiile sale se spulberaseră într-o singură clipă doar, întocmai ca un fum repede bătut de vânt. Aici, într-adevăr, este doar mâna zeului, care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
femeia în clipa când încă se mai îmbină cu cele mai naive gingășii ale copilului. Avea un minunat păr castaniu și creț, lăsat în valuri peste umerii săi de o perfectă rotunjime, o frunte ce părea a fi de marmură, obrajii făcuți parcă din petale de crin palid, tulburători de albi, o gură minunată, cu buze de coral, prin care vorba ieșea ca un tril dulce și zâmbetul ieșea ca o lumină caldă, o bărbie ușor despicată, din care se ivea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
-și dădeau seama. Sufletul copilei rătăci un oarecare răstimp în neant, după care coborî înapoi în pieptu-i rotund și molatic, iar înlănțuirea unitară a buzelor lor pieri... Speriată de ceea ce tocmai făcuse, șiroaie de lacrimi începură a se scurge de pe obrajii fragezi de floare primăvăratică ai fetei, în spatele cărora pendulau sentimente prea amestecate, cu neputință de deslușit. Într-o clipă, fata o luă repede la fugă și se făcu nevăzută - fără indicii, fără explicații. Lungi răstimpuri de căință înflăcărată tulburară sufletul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ca a reda bastonul alb, care fusese furat orbului. Am scos o hârtie de zece lei și i-am așezat o în palmă - palma aceea tremura! I-am strâns apoi palma, făcându-i-o pumn și am sărutat-o pe obraz. Niciodată nu te va înălța mai mult în ochii tăi ceea ce te va coborî în ochii celorlalți! Apoi, m-am îndepărtat încet de ea, fără să aștept cumva să-mi mulțumească. Este atât de frumos să faci bine doar de dragul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
care s-o scoată în evidență, nici în rău și nici în bine. Avea ochii negri și puternic adânciți, pielea nasului îi era atât de palidă, încât lăsa să se străvadă limpede o mulțime de vinișoare albastre și-ncâlcite, iar obrajii ei subți și veștezi aveau un aspect pământiu, nesănătos. Ca defect, era, poate, un dram prea zbârcită la chip, dar se va vedea, mai târziu, că acele multe cute nu erau nicidecum săpate acolo de eternul ascuțiș al anilor, ci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
întâmplat! Haide, liniștește-te și mărturisește-mi tot ce te apasă, fără temeri sau ascunzișuri! Ai încredere acum în mine și vorbește. Calea cărei nenorociri te-a condus la o astfel de decizie extremă? Ești bolnavă? Te supără ceva? De pe obrajii livizi ai Adrianei începuseră, de câteva clipe, a se prelinge lacrimile, una câte una. Încet, ea se așeză pe scaunul cu spătar de lângă dânsa. Vântul vuia, iar fereastra trosnea din toate balamalele ei. Nimeni, însă, nu mai băga asta de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fost prieten era mort pentru dânsul acum, iar, în astfel de cazuri, cei pățiți știu că ți se întâmplă întocmai ca la morți, fără deosebire: îți plângi defunctul intens, cu lacrimi fierbinți și amare, o zi, două zile, dar apoi obrajii încep să ți se usuce și să-ți crape, iar lacrimile din ochi îți seacă, însă nimic concret nu se schimbă, de fapt, căci tu tot cu aceeași jale grea continui să trăiești în tine. Așa stând lucrurile, în cele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mama să se ridice de pe pat, spre a face câțiva pași prin încăpere - aceasta se descurcă de minune; practic, era ca nouă! Văzând limpede asta, din ochii amândurora țâșniră și mai multe torente de lacrimi, ce li se rostogoleau peste obraji în jos, unele peste altele. Cu blândețe, Victoria își bătu părintește fiul pe creștet, în semn de reconciliere totală și definitivă. Ei se strânseră în brațe cu putere unul pe celălalt, rămânând nemișcați într-o stare mai mult decât minunată
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Cotnari”, care este și “bătrână” pe deasupra. Dar să mergem În sala de mese. Maria se va ocupa de acum Încolo de așezarea și servirea celor pregătite. Maria, o femeie În jur de 55 de ani, plinuță, roșcovană, cu bujori În obraji, veselă și pusă oricând pe o șotie, era bucătăreasa noastră și făcea parte din familie, cu ceva vreme Înainte de a mă naște eu. A ținut loc și de bonă, și de menajeră. S-a făcut utilă În orice moment, punând
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
uitam la el ca la o minune, o făptură ireală și o fericire imensă mi-a inundat sufletul, mi-a copleșit Întreaga ființă. „Copilul meu... copilul lui Alex”... și dintr-o dată lacrimi calde au Început să se rostogolească nestingherite pe obrajii mei Împurpurați... și pe ai copilului nostru... Când am ridicat ochii plini de iubire, de suferință și Întrebări, am zărit-o pe mama care mai rămăsese În salon, stând cuminte pe un scăunel lângă ușă, cu privirea ațintită În gol
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
tata, care se afla aproape de telefon, a ridicat receptorul. Alo! Da... Cine sunteți? Cum!? Poate este o greșală... S-a confirmat? Nu l-am scăpat pe tata din ochi nicio secundă. Am văzut cum sângele i s-a scurs din obraji, cum Își mușca buzele și fața i s-a schimonosit, Încercând să Înfrunte un adevăr prea crunt... un răcnet! Au sunat de la ambasadă. Trebuie să mergem la București. Alex se numără printre victi... În clipa următoare, am simțit cum peste
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
vrând nevrând) cu ochii de această poză: reprezenta purgatoriul!Din flăcările care se Întindeau amenințătoare, asemenea unor brațe , se chinuiau să scape de vâlvătaie: femei, bărbați, tineri, bătrâni, copii, având Înfățișări diafane, de o rară frumusețe, dar cu lacrimi pe obrajii Împurpurați de la „para focului”. Ah! Parcă aud și azi cum ne mai blestema mama ( nu cu răutate), atunci când făceam lucruri rele. Adevărul este că ne abăteam adesea de la calea cea dreaptă a unui creștin. O să vă bat până o să mă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Cel ( cea) strigat Își făcea apariția În aplauzele publicului, primindu-și diploma, albumul și felicitările. După primirea diplomei fiecare trebuia să treacă prin fața aparatului de fotografiat pentru a imortaliza momentul. Nu-mi puteam lua ochii de la chipurile lor frumoase, de la obrajii Împurpurați de emoția evenimentului. Ce momente magice! Ce clipe de aur străluceau În ochii lor! Doamne! Ce se va alege de aceste ființe minunate? Cum va fi drumul lor În viață? Oare ce destin ai pregătit pentru fiecare? Câtă inocență
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a Întins cheile, vădit tulburat, neștind ce să spună, ce să facă cu mâinile tremurânde. Dragul meu! Ce mă fac eu fără tine!? Mi-a fost peste puterile mele să-mi stăpânesc lacrimile, care curgeau fără stavilă și-mi ardeau obrajii. Nu Înțeleg de ce plângi. Oare nu asta ți-ai dorit? Mă privea Într-un fel ciudat, știam că și În sufletul lui se ducea o luptă, se surpau vise, altare... S-a apropiat de mine și m-a strâns cu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
tremurat... Vă rog să mă scuzați că am Întârziat, n-am reușit să... Nu ți-e rușine?! Cum Îți permiți!? Ieși afară, neobrăzato! La ora mea să nu mai vii, de azi Înainte! Simțeam cum mi se urcă sângele În obraji, dar eram hotărâtă să rămân. Vă implor să mă ascultați un minut. Nu sunt un robot! Sunt doar o biată ființă care face față cu greu acestui program... M-am trezit vorbind cu patos, apărându-mi cauza și, În clipa
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
noi În clasă și ne-am așezat În ultima bancă. Eu mi-am pus pe cap o căciuliță , iar colega mea o basma neagră Împrumutată de la o amică. Unde sunteți nenorocitelor? striga din ușă, paznicul nostru, plin de nervi, cu obrajii roșii, gâfâind după cât a alergat să ne caute. Vă găsesc eu pe voi! Am să vă dau pe mâna directorului și poate dă domnu să vă exmatriculeze. Bagaboantelor! Noi ne-am făcut mici, am scos repede câte o carte și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
punea apă rece. În apă se lăsa un ou obișnuit și unul vopsit roșu. Se puneau și ceva bănuți. Ne mângâiam fața mai întâi cu oul obișnuit, pentru a o avea curată și sănătoasă, apoi cu oul roșu ne mângâiam obrajii, pentru a-i avea rumeni și pentru a fi frumoși, iar bănuții însemnau să avem cheltuială tot anul împrejur. Ei, cine avea răbdare să se spele ultimul, acela mânca ouăle și lua bănuții. De Duminica Mare, era obiceiul împodobirii în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să-i vorbesc și ea să mă asculte, să-i spun bucuriile și suferințele mele. Ea îmi adapă sufletul, mă spală și mă liniștește. Atunci când plâng prin ploaie, simt cum lacrimile mele se contopesc cu picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
avea. Se simțea destul de bine în acel loc, dar despărțirea de familie, grija și dorul de copii îi măcinau sufletul. Când citea scrisorile primite de la ei, sufletul i se topea ca un fulg căzut pe pământul cald, lacrimile îi spălau obrajii în fiecare noapte, înainte de a adormi. Unica dorință și unicul gând cu care trăia era să treacă timpul mai repede și să se întoarcă la ei. Se ruga mult ca Dumnezeu să o ajute să reziste. Îi părea rău pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
era drum de întoarcere, iubitul ei ficțiune îi intrase în toate fibrele, îi devasta zilele, îi pârjolea nopțile, devenise umbra ei. Ca să scape cumva de el se așezase lângă telefon, aștepta să o sune ca să-i poată spune una de la obraz, nimeni nu o putea desprinde de acolo, cei din casă îi improvizaseră un pat dintr-un fotoliu, de mâncat nu mai mânca de mult, din când în când puteau să-i umezească buzele arse de febră cu un tifon îmbibat
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
creier o furnicătură, în jurul ei se face un întuneric compact, un val de căldură îi urcă în gâtlej, înecând-o. Simte același lucru acum, când se uită în oglinda pârâului în care și-a cufundat picioarele. Își smulge năframa de pe obraz și o aruncă cât colo. Treptat vălul de căldură dispare, lumina se scurge în pământ, zărește ca prin ceață un chip unduind în apa văii. Părul de culoarea nisipului, pielea arămie, liniile chipului desăvârșite. Privirea i se oprește asupra botului
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gură, se duce în bucătărie, se spală pe dinți, se îmbracă în fugă, mama ei stă lipită de perete, cu un pachet, probabil cu mâncare, se enervează, își dă seama că își descarcă nervii pe biata femeie, îi atinge ușor obrazul, parcă ar atinge o hârtie uscată, trebuie să ajungă în oraș, să-l traverseze pentru a-și lua lucrarea de diplomă, să facă un duș, să pună ceva pe ea și la ora opt să fie la Universitate. "Aș vrea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]