5,630 matches
-
rămas gol, cu ecou de sânge. în palma răsfirată a cămășii mugurind a pleoape de buze. FIINDCĂ Și țopăie ploaia la streașina cărării, zburate pe glezna ochiuluiFiindcă aveai umbre la inimă, cu care te caut în lacrimi.lăsasem sufletul în odaie, așezat pe sânii ferestrei cu cotul proptit în ceafa teiului de lână cer. M-ai privit ca pe o aripă de vânt, desenându-mi conturul pe silaba sfârcului și visau stelele sub ceașca nopții, și se cățărau lupii pe spinarea
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_70]
-
sau pe Puvis de Chavennes? Mi-amintesc de bucuria ce am avut-o când, după ce văzusem decorațiunile de la Sorbona și Pantheon ale marelui maestru, am găsit în Paris, pe cheiul Senei, o reproducere a acestor decorațiuni cu care, în singurătatea odăii, retrăiesc clipe din trecut"”. Baltazar a fost un creator neobosit care a avut o minte frământată de mari probleme. În acest sens, Emil Gârleanu a fost impresionat de personalitatea artistului cu „"... fața lui ciudată, cu obrajii ce se cunoșteau că
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
sala de primire a domnitorului (cu o lungime de 10,50 m și trei ferestre spre curte; ea se află în extremitatea de vest) și o cameră boltită. Încăperile din partea stângă au două camere mai mici, una dintre acestea fiind odaia domnitorului. Toate camerele de la etaj sunt boltite en berceau. O scară amplasată în grosimea zidului sudic al odăii domnitorului coboară în spirală către o încăpere cu rol de iatac al doamnei. Aceasta are o înălțime de 2,20 m și
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
se află în extremitatea de vest) și o cameră boltită. Încăperile din partea stângă au două camere mai mici, una dintre acestea fiind odaia domnitorului. Toate camerele de la etaj sunt boltite en berceau. O scară amplasată în grosimea zidului sudic al odăii domnitorului coboară în spirală către o încăpere cu rol de iatac al doamnei. Aceasta are o înălțime de 2,20 m și are o ferestruică mică pe fațada estică. În aripa stângă a clădirii, la același nivel cu apartamentul doamnei
Mănăstirea Cetățuia din Iași () [Corola-website/Science/302394_a_303723]
-
cu nucă, dulciurile, jambolul, brînza, mămăliga, ș.a. Casele se făceau din nuiele lipite cu lut, acoperișul era din stuf ori șindrilă. Casele boierilor băcioieni se deosebeau de cele țărănești. Erau construite din piatră, acoperite cu oale, cu foișor, pridvor, cîteva odăi. Dupa întemeiere, satul și-a început dezvoltarea demografică destul de lent. În 1861, în Băcioi erau 270 de gospodării cu o populație de 1086 de oameni. Conform datelor din anul 2001, în satul Băcioi locuiesc aproximativ 10680 de persoane. Până în prezent
Băcioi, Chișinău () [Corola-website/Science/305126_a_306455]
-
Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat și cu sângele șiruindu-i pe haine, spunându-mi: „Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc...Asta m-a omorât!” L-am luat În brațe și l-am dus În odaia lui, unde l-am Întins pe canapea. I-m potrivit capul pe pernă, și când am tras mâna, Îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Șuțu În cap, și ne-au spus să tăcem, să nu s-audă
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
angajat pentru o perioadă și "Prințul operetei" Nicolae Leonard, care a apărut într-o serie de operete prezentate pe această scenă. La 12 iulie 1906, ziarul Dimineața își anunța cititorii că peste trei zile puteau viziona în Gradina Rașca comedia „Odăi mobilate”, plătind doar jumătate din prețul biletului, adică 6 lei la lojă, în loc de 12 lei și 50 de bani un loc la mese, față de 1 leu, cât costa de obicei. Spre comparație, un salariu mediu era de circa 200 lei
Grădina Rașca () [Corola-website/Science/324620_a_325949]
-
Simona Vasilache Cea mai comentată dintre Nopțile lui Mace-donski e-un vis de Bagdad. In micimea unei odăi, nu-i e dată împlinirea. Si nu e singura înfrângere, într-o întreagă operă de năzuinți plafonate. „Oricare coperis de casă/ E baltă de lumină" e nădejdea din Excelsior, manifest al volumului omonim, din 1895. E tipărit la Noua Concordia
Bagdadii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6275_a_7600]
-
de vorbă cu ea, măcar un ceas, două. Cum adresa ei pe procesul verbal e Ťstrada Wilson nr.13ť, de ce nu acolo? Fotoliile erau lîngă un radio (un Telefunken), în camera din fund. Deci acolo sau pe divanul din cealaltă odaie, de unde telefonam cu orele (pe atunci sufeream de telefonită cronică). Singurul lucru pe care aș mai vrea să-l fac, în ce-mi rămîne ca timp, ar fi o carte despre ea. Și unicul pe care nu-l voi putea
Melancolii și decepții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12751_a_14076]
-
renunțare." Mai departe, mă adresez "viitorilor", la oamenii Ťce vor sui din iubiri". Pornirea înduioșat demagogică decade într-un cras automatism realist-socialist: "încerc să recunosc / drumurile voastre viitoare, / aidoma zidarului întretăind cu mistria în aer / drumurile viitoare / ale familiilor prin odăi." O notă, scrisă probabil de un ideolog nedumerit, a apărut într-un ziar, luând în râs pe zidarul care întretaie cu mistria în aer deplasările, prin încăperile acum în construcție, ale locatarilor ulteriori. Ce mai era și asta? Tânărului poet
Anevoioasa desprindere de țărm by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8291_a_9616]
-
oniric bătînd spre coșmaresc e adesea de neînlăturat. Tentînd a se trezi, poeta folosește cîteva cuvinte de ordine precum jocul, așteptarea, melancolia: „Am găsit pe zid urme de gheare,/ semnul însîngerat al tigrului./ Dar în posteritate locul/ se va numi «odaia liniștii»./ Aici am jucat cel mai sumbru joc:/ așteptarea. Aici, fără însemne fiind,/ m-a-nhățat de beregată fiara. Aici/ am trăit o melancolie tonică și aspră/ ca gerul. Și-n pauza dintre învățături/ am căzut în prăpastia rîsului pînă/ la capăt
O fiică a focului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4900_a_6225]
-
tonică și aspră/ ca gerul. Și-n pauza dintre învățături/ am căzut în prăpastia rîsului pînă/ la capăt, iar sultanul absolut al rîsului,/ Koiemci, m-a-mproșcat cu vinuri. Ah, simt/ cum și acum în noapte cineva/ mă sculptează pe toate fețele!” (Odaia liniștii). Practicînd anamneza, Simona-Grazia Dima ne aduce la cunoștință că arhetipul d-sale e arderea, confruntată cu înghețul lumii în care s-a văzut plantată: „Am rămas/ pentru totdeauna a unui vis de foc. Și astfel,/ mulțumesc, într-o lume
O fiică a focului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4900_a_6225]
-
cuvinte pe un ton atât de adult, încât nimeni care nu-l cunoscuse pe micul Ofuku n-ar fi crezut că vorbea unul și același. — Da, domnule, răspunse Hiyoshi. Fu condus în camerele servitorilor, de unde auzi râsetele familiei stăpânului din odaia de zi. Faptul că prietenul său nu-i arătase nici un semn de prietenie îl făcea să se simtă și mai singur. — Băi, Maimuță!... Ofuku nu-și cruța cuvintele. — ...Mâine dimineață, te scoli devreme și pleci la Kiyosu. De vreme ce vei duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
poarta? Tenzo trase pe jumătate zăvorul și șopti prin poartă: — E ceva în neregulă, așa că tăceți. Și nu stați în grup. Despărțiți-vă și ascundeți-vă. Plecând după ceea ce-i ceruse Tenzo, Hiyoshi se târî fără zgomot de la intrarea în odăile servitorilor până în casa principală. Ajuns acolo, văzu că în camera lui Sutejiro ardea o lampă. — Stăpâne? strigă Hiyoshi, așezându-se respectuos pe verandă. Nu primi nici un răspuns, dar simți că erau treji și Sutejiro, și soția lui. — Doamnă? — Cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
bine la stomac, așa că mănânc câțiva în fiecare zi. Asta, fiindcă mi se deranjează ușor stomacul. — Melcii sunt buni cu fasole frecată. Ai? — Da. — Și orez? Am și orez, mulțumesc. — Ei, vezi că e o oală și un foc în odăile slugilor. Du-te și fă-ți-i acolo. Ca în fiecare noapte când locuia în case ieftine de închiriat, Hiyoshi își fierse o porție mică de orez, melcii de lac, și luă cina. Apoi, se culcă. Camerele servitorilor fiind mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din Mikawa nu se putuseră compara cu luxul și strălucirea îmbrăcăminții Domnișoarei Tsukiyama, o fiică adoptivă a lui Imagawa Yoshimoto. „Omul din Mikawa”, cunoscut după acest epitet, făcea obiectul disprețului din partea clanului Imagawa. Iar ea, trăind cu atâta mândrie în odăile ei retrase, îi disprețuia pe vasalii din Mikawa, dar își potopea soțul cu tot devotamentul iubirii ei oarbe și egoiste. De asemenea, era mai vârstnică decât Ieyasu. Având în vedere limitele superficialei lor vieți conjugale, Doamna Tsukiyama îl considera pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puțin mai bine? își privi Ieyasu soția și, în timp ce vorbea, se pregăti să deschidă ușile culisante. își spunea că, dacă soția lui bolnavă putea vedea frumusețea culorilor și a cerului de toamnă, avea să se bine dispună. Doamna Tsukiyama părăsise odaia de convalescență și stătea în mijlocul camerei de primire, cu o expresie înghețată pe fața ei lividă. În timp ce răspundea, își îngustă sprâncenele: — Lasă-le închise. Nu era tocmai o frumusețe dar, cum ar fi fost de așteptat din partea unei femei crescute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
seară de toamnă, dar în casă continua să fie cald, înăbușitor. Jaluzelele de stuf atârnau de streșini așa cum stătuseră în tot timpul verii, iar printre ele se infiltra zumzetul insectelor și briza toamnei, făcând să pâlpâie fitilele lămpilor cu ulei. Odaia curată-lună era întunecată și nu tocmai luxoasă. Camera rezervată pentru ceremonia propriu-zisă era mică, iar absența totală a oricăror decorațiuni avea o ciudată calitate de împrospătare. Rogojini de papură împletite în eclise fuseseră întinse pe jos. În fundul camerei fusese înălțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
țânțari. Tokichiro se culcase pe podea. Își privi picioarele. — A, țânțarii... Cred că ești doborât. — Și tu, răspunse el, înțelegător. Rudele au refuzat cu hotărâre, dar pur și simplu nu i-am putut lăsa pe bătrâni să se culce în odăile servitorilor, în timp ce noi dormeam într-o cameră cu paravan auriu. — Dar să te culci într-un asemenea loc, fără nici un așternut... dădu Nene să se ridice, însă Tokichiro o opri: — E-n regulă. Am mai dormit pe jos - chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
începură se se aprindă aproape în fiecare noapte focuri. Într-o seară flăcările izbucniră în magazia de combustibil a Sălii Daijo; în noaptea trecută, arseseră în Takimido. Și în această seară, deși era încă devreme, se aprinse un foc în odăile călugărilor din templul principal, iar clopotul începu să sune cu furie. De vreme ce în zonă erau multe temple mari, călugării-războinici se chinuiau înnebuniți să împiedice răspândirea flăcărilor. Văile adânci ale Muntelui Hiei erau întunecate sub cerul de un roșu viu. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
rămase singur. Trecuseră mai bine de trei ore de când Mikawa îl adusese în camera de oaspeți, cu rugămintea de a aștepta doar câteva momente. „Cu siguranță, nu se grăbește,” își spuse Hideyoshi, plictisit. Umbrele înserării întunecau deja traforajul tavanului din odaia goală. Era destul de întuneric pentru a fi nevoie să se aprindă lămpile și, când privi afară, văzu soarele în asfințit al toamnei târzii înroșind aprins munții din jurul castelului. Avea în fața lui o farfurie goală. În sfârșit, auzi sunet de pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ai venit, răsună glasul lui Nobunaga de după ușa glisantă închisă. Camera, în mijlocul tuturor lacurilor aurii, roșii și albaste ale Castelului Azuchi, era decorată cu o pictură simplă, în cerneală. Hideyoshi încă se mai afla la o oarecare distanță, prosternat în odaia alăturată. — Cred că ai auzit, Hideyoshi. Ți-am ridicat pedeapsa. Intră. Hideyoshi păși înainte, din camera vecină, cu coșul său de vinete. Nobunaga îl privi bănuitor: — Ce-i asta? Păi, sper să vă facă plăcere, stăpâne, înaintă Hideyoshi, punând vinetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o vază de flori tăiată dintr-o bucată de bambus. Se așeză umil lângă Hideyoshi, punând vasul de bambus în alcov. Hideyoshi înțelese: deși patul de boală fusese înlăturat, Hanbei se temea ca mirosul de doctorii și de mucegai din odaie să nu rămână în aer și, în loc de tămâie, încerca să împrospăteze aerul cu parfumul acelei flori. — Nu mă deranjează deloc. Nici să nu te gândești, spuse el cu considerație, privindu-și îngrijorat prietenul. Hanbei, nu ți-e greu să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
primi oaspetele. Nobumori mai așteptă un moment afară. Înfățișarea cerului sugera zăpadă. Deși era încă miezul zilei, la umbra munților din jurul templului domnea un frig amarnic. — Intră, îl invită un glas dinăuntru. Un slujitor deschise ușile glisante, spre o mică odaie de primire. Făptura slabă a stăpânului său ședea pe jos, rezemându-se de perne. — Bine ai venit, salută Hanbei. Nobumori intră și spuse, fără nici un preambul: — Anul trecut, ți-am adus ordinul Domniei Sale de a-l executa pe Kuroda Shojumaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și frumos. După ce Kumataro scoase ciutura din puț și turnă apa în găleata pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei o instrui să aprindă lampa în mica odaie de oaspeți, puse niște cărbuni aprinși în arzător și așternu perne pentru musafiri, deși era noaptea târziu. Când Hanbei îi spuse că unul dintre însoțitorii lui Kumataro era, probabil, Kuroda Kanbei, Oyu nu-și putu ascunde surprinderea. Kuroda era omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]