2,025 matches
-
lui Pratt este apelul la intertextualitate ; de la versuri la fotografii și mituri, toate sunt prinse în acest athanor în care proza grafică prepară un extract puternic asemenea opiului. Femeile lui Corto Maltese se hrănesc, toate, din această magmă carnivoră și onirică. Seducă toare și doar aparent inocente, ele îl însoțesc pe Corto în periplul său. Vrăjitoare sau revoluționare, conspiratoare sau aventuriere, ele lasă, pe buzele lui Corto, urma unui sărut. Este în Corto Maltese o urmă din magnetismul lui Humprey Bogart
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
anticarul le dobândește din jungla amazoniană. Întoarcerea pe firul timpului este și șansa ca marinarul cu cercel în ureche să-și redobândească identitatea pierdută. Ciupercile deschid o poartă dincolo de care se află o poveste în care se amestecă, postmodern și oniric, umbrele morților și spiritele celor vii. Corto devine comandantul acestei expediții blestemate pe Amazon, în vreme ce francezul anarhist se află sub comanda sa, la fel de energic și de rebel ca și în existența sa terestră. Viața imită, în cazul lui Pratt, literatura
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
prinși în acest joc cu moartea ce evocă stilul fantasmatic al lui Sergio Leone. Tânărul Corto întrevede în London aliajul de puritate și iresponsabilitate nobilă ce definește substanța etică a cavalerilor rătăcitori din veacul al XX-lea. Mizând pe magia onirică, Pratt își construiește, meticulos, propria epopee a veacului trecut. Și nu este un accident că Rasputin se reîntâlnește cu Corto odată ce revoluția ivită de la 1905 irumpe în lume. Corto Maltese en Sibérie și La maison dorée de Samarkand sunt dipticul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
descifra enigma oamenilor-leopard ce apar și dispar, asemenea unor năluci. Pratt prelucrează în cheia realismului magic temele literaturii de aventuri. Decorul în care sunt plasate întâmplările este unul familiar Hollywoodului, de la The african queen la Shout at the devil. Alchimia onirică a lui Pratt modifică substanța narativă, până la nerecunoaștere. Corto plonjează, din nou, în ochiul misterului, acolo unde îl așteaptă alte revelații și alte morți din care va renaște. Căci oamenii-leopard ce asaltează vasul german aban donat sunt soldații germani deghizați
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
afla o pace inutilă și efemeră. Pe Frontul de Vest, poate nu departe de mormântul lui Richtofen, Corto îl reîntâlnește pe cel care a asistat la nașterea lui din valurile Pacificului. Burlesque entre Zuydcoote et Bray-Dunes unește, într-o pastă onirică și melancolică, pe Corto, Cain Grosvenoore și teatrul de marionete italiene și de amăgiri al maestrului nebun Rico-Rico, ultimul discipol al neasemuitului Carlo Gozzi. Poveste de spionaj, textul lui Pratt este și o meditație în marginea vitalității iluziei comice. Cain
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pentru totdeauna. Graalul Metamorfozele alchimice ale lui Hugo Pratt schimbă datele familiare ale realității : ceea ce pare a fi un teritoriu al puritanismului și exactității, Elveția, se transformă, odată cu Les Helvétiques, în pretextul uneia dintre cele mai baroce și ciudate aventuri onirice și ezoterice ale lui Corto Maltese. Rețeta borgesiană a lui Pratt este mobilizată în acest text ce evocă predilecția hipnotică a scriitorului argentinian pentru gnoză și mistere. Venețian și cosmopolit, Pratt se amuză construind un text în care Graalul se
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
poate muri cu adevărat niciodată. Atunci când zilele lui lumești se vor fi terminat, va fi început periplul lui dincolo de poarta lumii noastre. Deocamdată, sejurul elvetic al lui Corto se încheie cu o altă întâlnire mirabilă - marinarul își va comenta excursul oniric alături de Tamara de Lempicka, în drum către o altă aventură. Rescriind ciclul Graalului în proza sa grafică, Pratt adaugă o nouă pagină la romanul inițiatic al cărui personaj este Corto. Drumurile sale sunt fabuloase și urmează liniile unei geografii a
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Annunzio și ale lui Mussolini. Noul imperiu se surpă, îngropând sub dărâmăturile sale armata africană care l-a servit. Koinski, în înaintarea lui către Marea Roșie, este martorul și actorul acestui amurg al zeilor - scrisul lui Pratt are, în momentele sale onirice, cum s-a remarcat, tușa de simfonism demonic a filmelor lui Werner Herzog. Nisipul deșertului adăpostește ruinele abandonate ale imperiului ce a durat doar câteva decenii. Nisipul deșertului înghite amintirea europenilor care s-au rătăcit pe această întindere africană misterioasă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
să îl împărtășească lui Koinski. Mai mult decât un simplu pelerin ce alunecă pe oglinda de nisip a Africii, ea este temuta căpetenie a confreriei de amazoane ce venerează pe Șeitan. „Castratoarele” lui Ghula ipostaziază această latură lunară, demonică și onirică a femini tății africane. Odată cu Pratt, amazoanele din Cornul Africii rafinează cultul marțial și erotic al Penthesileei. Ca și la Kleist, bărbatul este înfricoșat, dar și atras de această energie ce copleșește elementul masculin, reducându-l la starea de sclavie
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
liniștea decât în comuniunea cu elementul care îi absoarbe în pântecele sale. Departe de baza din Bastia ce încearcă zadarnic să reia legătura radio cu el spre a-l avertiza de pericolul iminent al avioanelor inamice, Saint-Exupéry se abandonează vagabondajului oniric ce devine o anticameră a morții. Pilotul lui Pratt mediază între universuri și posedă acel cavalerism suicidar ce este inaccesibil ființelor terestre. Ultimul zbor al lui Saint-Exupéry este coborârea în tainele unui destin care se scrie sub semnul, geamăn, al
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de înclinația mesianică a pământului văduvit de apă și de speranță. À l’ouest d’Eden este un fragment din lunga călătorie somaleză a lui Pratt, dar și punctul de apogeu al unei arte ce valorifică sugestiile halucinogene ale fantasticului oniric. Colonia britanică din Somalia anului 1931 este teatrul pe a cărui scenă se urcă atât personaje din carne și oase (ofițeri ai Maiestății Sale, devotați misiunii lor), cât și demoni ai deșertului și luptători pentru independență înzestrați cu darul ubicuității
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
agregare ale spațiului și tradiției. Dialogul lui Manara se poartă, ca și în cazul lui Pratt, atât cu acea cultură înaltă din care vin spectrele miturilor și ale picturii, dar și cu mitologia culturii populare, atât de apropiată de fantezia onirică pe care o experimentează The Beatles în Yellow submarine. Arta lui Manara (un Manara simbolic legat de Federico Fellini prin proiectul unei pelicule niciodată realizate) produce, prin Giuseppe Bergman, un argonaut pentru care substanțele halucinatorii sunt poarta deschisă către tărâmul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
puțin nefirești, relațiile de proporție pe care înălțimea, lungimea și lățimea respectivului gol interior le stabileau între ele. Fiind vorba de un vis, nu e de mirare. De mirare, însă, oricâte libertăți și exagerări îi permite celui care visează logica onirică, este prezența unei bănci de piatră înăuntru, o bancă exact la fel ca cea a meditațiilor, și din care Cipriano Algor nu poate vedea decât dosul spătarului, odată ce banca este în mod insolit întoarsă spre peretele din fund, la nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
angelică - un Wakefield inocent - ar putea să iasă brusc la lumină. Trage un pui de somn și Își Îndreaptă atenția la numărul tot mai mare de creaturi de vis care aglomerează cîmpiile visării. În opinia sa, acest val de ființe onirice are cumva de a face, Într-o manieră neliniștitoare, cu granițele tribale; pe măsură ce oamenii devin tot mai furioși, ei eliberează În lume demoni care stătuseră pînă atunci legați fedeleș În file de povestire, legați cu frînghii de narațiune. Diavolul vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul oniric explică atît înrudirile dintre poezia, respectiv, proza lui Ion Vinea și literatura lui Ion Barbu sau Mateiu I. Caragiale, cît și aprecierile lui G. Călinescu din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent: „poeți ai fondului obscur”, „mari sensibili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
matricea estetizantă, postsimbolistă, precum ceaiul în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea erotică fiu-tată, născută inconștient în copilărie și devenită nevroză obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tiparului cu doar un an în urmă). Paralelismul realizat - pe linie expresionistă - de către Ov. S. Crohmălniceanu între revistele Gîndirea și Contimporanul trebuie completat cu paralelismul dintre Craii... mateini și Paradisul suspinelor. Ambele sînt romane poetice, manieriste și fantaste, cu intarsii onirice și cruzimi perverse, populate de personaje tarate. La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion Vinea primează sondajul psihanalitic, disonanța și nota experimentală, amestecul derutant de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și valoric. În afara literaturii de avangardă (dar nu în afara artei cu tentă socială, anticlericală sau licențioasă) se situează textele unor colaboratori precum N.D. Cocea sau Felix Aderca (ultimul - cu un mai pronunțat apetit experimental). Texte stranii cu deschidere fantastică sau onirică publică, ocazional, Claudia Millian și Mircea Eliade. Printre cele mai șarjate bucăți în proză de la Contimporanul se numără - în afara textelor lui Jacques G. Costin și Urmuz - cele semnate de Romulus Dianu („Rezumat pentru femeile urîte“, „De inimă albastră...“ („Romanță 1897
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bolnavii de ochi“, de F. Brunea) devine pură halucinație urmuziană, imaterialul materializîndu-se aberant: „ceea ce-mi amintesc e un parfum în formă de șolduri și o privire deasă și complicată ca un nod de corabie”. În „mitul” „Absint anonim“, evadarea onirică din realitate e provocată de magia absintului, viața e cînd vis, cînd film (analogia dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al epicii) și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a separării dintre artistic și politic. Sub acest aspect, opțiunea lor pentru suprarealism are semnificația unei revolte mai pure și mai articulate, căci nu doar „burghezia” e respinsă acum, ci și fascismul futuriștilor italieni. Dicteul automat, sexualismul freudist, scufundarea în oniric și celelalte tehnici de eliberare a inconștientului au semnificația unui refuz al realității diurne, represive și utilitariste, în favoarea unei lumi reprimate, subterane și subversive la adresa „ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurismul italian - naționalist și războinic prin excelență -, suprarealismul devenise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
privit ca evazionism romantic, ci ca formă de acțiune. Unul dintre cele mai interesante articole din Integral ale lui B. Florian („Suprarealismul în cinematograf”, ibid., nr. 8) stabilește - pe urmele lui Tzara, Freud, Breton - o legătură între cinematograf și „vagabondajul” oniric eliberator: „Vagabondajul din vis, personal, eliberat de acea constrîngere care îi acorda conștiința, trăiește virtualmente în realizarea cinematografică”. Sub semnul visului ca alteritate trăită, ideea de acțiune se asociază cu aceea de actor: „A lua parte static la o acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Bacovia este interpretată, în mod inedit, pe această linie devenită cu adevărat productivă abia prin anii ’70: „Transcriu numai poema „Tîrziu”, pentru excepționala ei calitate de invocare a unei stări de halucinație și care poate fi alăturată celor mai onirice pasagii suprarealiste sau celor mai veninoase incantații ale lui Lautréamont”. Ca și în cazul altor critici „artiști”, Boz polemizează cu Lovinescu, care „oprindu-se, cum era și cazul, la elementele superficiale”, a ratat înțelegerea poeziei bacoviene, fixînd-o în rama desuetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
X. Uranus. Afinități tipologice au fost identificate în portretistica „balzaciană” a prozatorului G. Călinescu. „Urmuzianismul” va fi, apoi, valorificat estetic în proza metaficțională și post-călinesciană a Școlii de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), în unele texte ale „oniricilor” din anii ’60 (Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, D. Țepeneag) sau ale unor autori izolați (de la Anișoara Odeanu la Mihai Ursachi, de la Iordan Chimet și Șerban Foarță la postmodernii ultimelor generații). „Apostolii” de la unu Editorialul „Urmuz” cu care se deschidea efemera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
străini ai avangardismului românesc „există, în literatură, ca și în cultura populară din România, o întreagă tradiție a absurdului” (Serge Fauchereau, „Dada éxistait avant Dada”, în Phantomas, Belgia, nr. 125-127, 1974, pp. 3-5). Recuperarea poststalinistă. Dadaist, expresionist, suprarealist, existențialist, absurdist, oniric. Precursorul modern „absolut” Pe filiera indicată de Ion Vinea și sugerată de avangardiștii de la unu, în Istoria... sa, Călinescu făcuse o apropiere hazardată între Urmuz și suprarealism: „Suprarealismul român este, prin Urmuz, anterior celui francez și independent”. Însă în pasajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autorul polemizează aici cu adepții „onirismului” urmuzian. Principalul critic vizat este Valeriu Cristea, ale cărui afirmații din articolul „Urmuz”, în Luceafărul, nr. 28 din 13 iulie 1968, au, într-adevăr, puține legături cu textele urmuziene: „Textele urmuziene au o sorginte onirică, atît în conținut (fabulație), cît și în formă (limbă). În comportamentul general al personajelor lui Urmuz se poate identifica ușor o amprentă onirică vizibilă mai ales în consecințele faptelor. Ceea ce e axiomatic în stare de vis devine incomprehensibil după trezire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]