1,193 matches
-
doine de dragoste;doine de haiducie; - doine de înstrăinare; doine de ciobănie; etc. - unii specialiști (Ov. Papadima)vorbesc despre cântecul liric profan (care cuprinde: doina cântecul propriu Ț zis, cântecele de joc, strigăturile). Alte obiective, de urmărit: 1. elemente de oralitate; 2. mijloacele prin care sunt sugerate măreția și frumusețea naturii; 3. armonia versificației (precizia cadeței, diversitatea, bogăția rimei, etc.). PASTELUL - pastelul este specie a genului liric;descrierea unui peisaj ca pretext pentru a-și exprima discret propriile sentimente; - accentul se
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
din care se dezvoltă tragedia și creația poetică. În epoca modernă, au apărut noi accepțiuni ale conceptului de mit; astfel, G. B. Vico, în Știința nouă, consideră mitul " ca formă autonomă de gândire și organizare a lumii".W. Ong, în Oralitate și scriitură, definește structura mitului ca fiind "rezultatul unor procese complexe de coeziune socială controlată de psihodinamica memoriei orale care creează forme specifice de comunicare și de strângere de informații care "activează strategii de identificare și recunoaștere". J. Campbell a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semnificații specifice imaginarului colectiv, reprezentat sub forma a două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația populară, în temeiul unui ritual al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care ne-au lăsat impresiile lor se află Goethe, cardinalul Wiseman și Charles Dickens"63. La polul opus teatralității gesticii italienilor se află, după același autor, gestica lipsită de orice componentă a expresivității britanicilor, care pun accentul mai mult pe oralitate decât pe limbajul corpului și nu se gândesc la efectele acestuia în interacțiunea socială. În momentul în care se adresează celorlalți, britanicii nu își folosesc foarte mult trupurile, nu adoptă anumite posturi și nu se lansează în reprezentații gestuale extravagante
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
CL”. Toată lumea știa că „D.D.” Însemna D.D. Drașoveanu, iar „CL” era sigla revistei Cercetări de lingvistică! 12. Prelegerea Este un „curs, lecție ținută Într-o școală de grad superior”. Ea poate fi varianta orală a unui studiu, având toate trăsăturile oralității. Să reținem că multe lucrări ale unor cadre didactice universitare au fost la origine cursuri universitare. Modul de prezentare a acestora diferă de la un conferențiar la altul. Prelegerile lui Blaga, de pildă, ținute la Universitatea din Cluj-Napoca, erau, spun cei
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
J. Ceuca: continuitate/discontinuitate; accelerare/încetinire; concentrarea (se trece de la o acțiune la alta, sărindu-se etapele intermediare); elongația (rar, timpul evenimentului teatral îl depășește pe cel necesar în realitate) Ceuca, 2002, pp. 62-63. 85 Și implicit, la nivel stilistic, oralității, în condițiile în care textul dramatic este scris, în principiu, pentru a fi "spus"/prezentat spectatorului (cf. Popescu, 1990, p. 132). 86 De altfel, se consideră că "teatrul nu povestește, el prezintă" (Mihalevschi, 2008, p. 7), implicând așadar ideea de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
iese aici în evidență mai mult decât oriunde, iar metoda originală pune în lumină istoria uneia dintre universaliile conceptuale însemnate ale culturii occidentale: literatura. Metoda se bizuie pe analiza sistemelor de termeni gravitând în jurul unor noțiuni-pivot - litere, cultură, educație, scriere, oralitate, sacru și laic etc. - și a tensiunilor dintre variante care, în timp, au transformat astfel de configurații în câmpuri de forță. Ansamblul a fost inaugurat cu Hermeneutica ideii de literatură (1987), e continuat cu Biografia ideii de literatură (I-VI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
sau de disponibilități genetice, coexistente ab initio și preexistente tuturor actualizărilor istorice selective. Un principiu al tensiunii polare ordonează matca originară astfel încât antinomiile de bază ale structurii lexicale portante opun periodic în cursul istoriei literaturilor sacrul și profanul, scrisul și oralitatea, autonomia și heteronomia ș.a.m.d. Opțiunile fundamentale ale lui M. sunt nominaliste, literale și culturale. Mai exact, autorul se ocupă exclusiv de realitatea termenilor care acoperă sfera literaturii, demonstrează că literalitatea predetermină originar literaritatea și insistă emfatic asupra legăturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
într-un stil traklian, al simbolismului concentrat, tragic-evaziv. Se regăsesc în poezia lui D. multe dintre tehnicile optzeciste: metoda textualistă, stilul ostentativ intelectual, limbajul neologic, folosirea unor cuvinte sau expresii în engleză ori franceză, alternând cu limbajul colocvial și cu oralitatea. Diferența specifică rezidă în subordonarea lor față de o semnificație și față de o emoție: „Tu nu știi că metoda filosofică ține de căzătura/ din pat a bunicii aglaia ? avem mișcare ? avem./ avem gândire ? avem. avem concepte ? avem./ pe dracu’ - zise liftierul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
colinde cântate în casă), iar în cea de-a doua parte, aspectele istorico-etnografice ale diverselor tipuri de colind. Tipologia colindelor este stabilită după criteriul persoanelor cărora le sunt adresate. Nimeni până la C. n-a acordat atâta atenție substanței, semnificațiilor profunde, oralității, stereotipiei, caracterului canonic al colindelor, contribuției acestor cântece de laudă la conturarea idealului poporului, fapt pentru care el le și numește „cântecele idealului”. De asemenea, nimeni până la el nu a realizat un studiu comparat atât de temeinic. Cercetare de mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286098_a_287427]
-
administrație. De altfel, apariția sistemelor educative bazate pe scriere, în locul folosirii imaginilor și a sunetului, a transformat legile transmiterii culturale în asemenea manieră încât nu este greu să ne imaginăm modalitățile de transmitere lipsite de tehnici scripturale. Cu toate acestea, oralitatea și ritualul își iau revanșa până și în societatea modernă. În studiile consacrate mijloacelor de comunicare în masă s-a vorbit despre "televiziune ceremonială", de "cotitură etnografică" sau de "punere în scenă a cuvântului la televiziune". Ne putem gândi și
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
începutul secolului al XX-lea. E remarcabilă atât prin bogăția și diversitatea textelor cuprinse, cât și prin preocuparea folcloristei de a surprinde „spiritul poporului, precum și limba lui”, de a privi totul din perspectiva mitologiei poporului român, de a reproduce fidel oralitatea, adică de a nu omite ori a adăuga, chiar dacă i s-a părut „ceva naiv” în ceea ce spun cei anchetați. N.-V. nu a găsit însă cel mai bun criteriu de ordonare a materialului, includerea lui în secțiunile Facerea lumei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288457_a_289786]
-
de investigație, R. detectează funcționarea unor „universalii” simbolice, de origine populară, cu valoare dată de simboluri și stereotipii în literatura scrisă în epocile culturale vechi. Mai multe contribuții din „Curierul ucrainean” și din „Naș holos” dezvăluie atenția cercetătorului față de vechea „oralitate” cu reflexe în epopeile antice. Acest tip de abordare, exersat pe texte de mare strălucire ale literaturii universale, descoperă deschideri interesante în instrumentarul celui care în primele sale contribuții subliniase - fără a uita „specificitățile” locale - funcția spectacolului simbolic („nunta ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289162_a_290491]
-
admirabila risipă de imaginație aplicată unor lucruri mici, din sfera derizoriului. Prozatorul se înfățișează mai ales ca un experimentalist, operează cu parabola modernistă, cu bufonada absurdă și inventează cu dezinvoltură cuvinte, manipulate în manieră ironică. Scriitura lui se caracterizează prin oralitate convingător construită, prin ironie și umor necomplezent, prin fantezism uneori debordant, salvat tocmai de excesul asumat fățiș, dar și prin lirism escamotat din delicatețe sub insurgență și neconformism. Proze ceva mai viguroase sub raport epic, deși provenind din același filon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
menținere a contactului dintre emițător și receptor) și a celor conative (orientate către destinatar), valorificarea structurilor incidente orientate către cititor, cu rol de reluare și de subliniere a unor afirmații (după cum vă atrăgeam atenția). Tehnica discursului adresat imprimă textelor atmosfera oralității: articolele poetului par scrise pentru a fi citite în fața unui public. "Autorul lor are o audiție lexicală bogată, un simț acut al ritmului și își mulează scrisul pe tiparele colocvialității curente"462. Tonul jurnalistului se pliază potrivit subiectului și așteptărilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ci doar spirale de sens, reveniri și precizări, căi noi ale înțelesului. Gradul zero al scriiturii se prezintă ca una dintre primele încercări elaborate de a teoretiza o serie de teme care, de acum înainte, vor fi recurente: limbă, stil, oralitate, lectură. Sesizând etapele prin care scriitura a trecut de-a lungul timpului ("plecată de la neantul în care gândirea părea că se înalță fericită deasupra cuvintelor, scriitura a parcurs toate etapele unei solidificări treptate: mai întâi obiect al privirii, apoi al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Nu-i duh dă istăciune Și n-o va dobîndi.” Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești. Și facerea Începe prin zăgăzuirea dialectului, prin punerea de hotare, stavile În fața unei oralități slobode. Frica de a greși este aproape mistică la Ienăchiță și, sub puterea ei, poetul scrie mai sus-pomenitele Observații sau băgări de seama asupra regulelor gramaticii românești, terminate, se pare, Încă din 1780. Deschiderea Începe, dar, la primul dintre Văcărești
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
laudă prieteșugul, n-are, În orice caz, acel sentiment de solitudine În cultură (dat de lipsa modelelor culturale) pe care-l aveau stihuitorii de dinaintea lui. Actul de a serie trece pe primul plan. Cu Alecu ne aflăm Încă În faza oralității, a cîntecului. El zice versurile sau pune un intermediar să le zică. Acest mesager este, de regulă, lăutarul. CÎntecul are o destinație precisă și un protocol pe care poetul Îl respectă. El inventează În interiorul unui cod preexistent. Codul prevede o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lăutarul. CÎntecul are o destinație precisă și un protocol pe care poetul Îl respectă. El inventează În interiorul unui cod preexistent. Codul prevede o Închinare („salut d’amour”), o umilință ceremonioasă, un elogiu al obiectului erotic și o tornada. Semnele acestei oralități se estompează În discursul liric al lui Iancu Văcărescu. Consultarea muzelor (lectura, reveria) intră ca punct obligatoriu În programul zilnic al poetului: „Muzele, ce-mi sînt dragi foarte, Aveau ceasul hotărît, CÎnd cu cei carii n-au moarte M-Întîlneau numaidecît
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de fidel, cu toate particularitățile de limbă, culegătorul străduindu-se „a nu adăuga nimic, dar nici a lăsa neclar ceea ce e frumos”, opinie împărtășită și de critica de specialitate. Ovidiu Bârlea observă că U.-D. „s-a ținut destul de aproape de oralitatea folcloristică. Se vede la tot pasul cum țâșnește formularea populară, anumite exprimări caracteristice. Fraza este în genere simplă, neîncărcată de ornamente și perioade lungi, încât se citește cu vădită plăcere”. Culegeri: Din literatura poporană, vol. I: Poezii poporane, vol. II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290324_a_291653]
-
atenție teoria poeziei ca montaj, poetica antiromanului, psihanaliza literară, structuralismul, texte de Eugen Ionescu, Salvador Dalí, Nathalie Sarraute. Alte rubrici permanente: „Cronica plastică”, semnată de Valentin Hossu, Emil Manu, Adrian Beldeanu ș.a., „Cronica limbii”, unde Constantin Otobâcu dezbate probleme de oralitate și stil, dezvoltă analize semantice și simbolice, urmărește structuri ale gândirii și exprimării logice și poetice, „Expoziții - cronica sentimentală” (Cristina Angelescu), „Comori de artă ale capitalei” (Constanța Iliescu, Maria Șeican), „Săptămâna acum 100 de ani” (Radu Tiulescu), „Dicționar de artă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
cursanți adulți) de accesul la discuții, doar pentru că-și etalează forța comunicantă „abrazivă” și „colțuroasă”. Abilități de ascultare superioaretc "Abilități de ascultare superioare" Cu toate că atât vorbirea (limbajul expresiv), cât și ascultarea (limbajul impresiv), respectiv „producția” și „consumul” de limbaj, reprezintă oralitatea ca întreg, ca ipostază primordială a comunicării interumane, cele două „laturi” au fost abordate totuși separat în teoria comunicării, cel mai tentant de studiat fiind, desigur, vorbirea, considerată mult timp o activitate lingvistică de prim rang. Abia pe la mijlocul secolului XX
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cursanți adulți) de accesul la discuții, doar pentru că-și etalează forța comunicantă „abrazivă” și „colțuroasă”. Abilități de ascultare superioaretc "Abilități de ascultare superioare" Cu toate că atât vorbirea (limbajul expresiv), cât și ascultarea (limbajul impresiv), respectiv „producția” și „consumul” de limbaj, reprezintă oralitatea ca întreg, ca ipostază primordială a comunicării interumane, cele două „laturi” au fost abordate totuși separat în teoria comunicării, cel mai tentant de studiat fiind, desigur, vorbirea, considerată mult timp o activitate lingvistică de prim rang. Abia pe la mijlocul secolului XX
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
doi în lungile lor otrocoale pe la mărginașele birturi ieșene? (e adevărat, modeștii de-atunci, nebănuind nici unul ce va însemna, tîrziu, în Pantheon). Ce-or fi sporovăind în deambularea lor negrăbită? Eminescu, spiritul doct-ordonat, acrib scotocitor de rafturi tipărite, Creangă, întruchiparea oralității informe. Eminescu, efebul grav și tragic (nu fără pusee de zicere lumească, groasă), Creangă, pusul pe șagă, rotofeiul pișicher. Ce? Reciproca valorizare a genialității latente, iată ce, probabil, îi ținea ore întregi în preajma carafei pîntecoase. Dar Eliade-Cioran-Ionescu? (Surescitați fiind noi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
el comod al simplificării. Aflîndu-ne într-o avantajată paralaxă timpul scurs preluăm, de la o etapă culturală la alta, formule gata făcute, gata stabilite de tipul de folclor ce operează mai la toate nivelele, de la cel al exegezei docte, la simpla oralitate. Astfel, dacă din epoca amintită păstrăm grosso modo doar cîteva nume, asta se datorează în mare parte și comodității de a memora minimumul necesar. Necesar cui? Necesar superficialității noastre din ce în ce mai endemice. Care preferă într-o șuetă mai mult sau mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]