3,686 matches
-
și pe partenera inevitabilă a desfrâului. După ce-și recăpăta controlul asupra propriei sale ființe, se scutura înfiorat la vederea femeii de al cărui trup se bucurase. Atunci gândurile lui pluteau senine înspre Câmpiile Elizee și simțea față de această femeie oroarea pe care poate că o simte și fluturele frumos colorat învârtindu-se pe deasupra florilor, pentru crisalida scârboasă din care a ieșit în chip triumfător. Presupun că arta este o manifestare a instinctului sexual. E vorba de aceeași emoție e stârnită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
da să pot glumi! Adică vreți să-mi spuneți că am lepră? — Din nefericire nu încape nici cea mai mică îndoială. Doctorul Contras le pronunțase multor oameni sentința de condamnare la moarte, și niciodată nu-i fusese ușor să învingă oroarea de care-l umplea această necesitate. Întotdeauna simțea ura furioasă care cu siguranță îl cuprinde pe un om condamnat să se compare cu doctorul zdravăn și sănătos care avea privilegiul inestimabil al vieții. Strickland îl privi în tăcere. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știa peste tot că are lepră. Mai întâi Tané, băiatul, părăsise casa, iar apoi, ceva mai târziu, și bătrâna cu nepotul. Strickland și cu Ata rămăseseră singuri cu copiii lor. Nimeni nu se mai apropia de plantație căci, după cum știți, oroarea băștinașilor de boală este foarte puternică și, pe vremuri, când se descopereau urmele ei, bolnavul era ucis. Totuși, uneori, când băieții din sat se urcau pe dealuri, îl mai zăreau pe albul acela cu barba lui mare, roșie rătăcind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
le-a rostit. Apoi ochii îi căzură pe patul de rogojini din colț și când se apropie văzu că obiectul acela îngrozitor, mutilat, de pe altă lume, era Strickland. Murise. Dr. Coutras făcu un efort de voință și se aplecă peste oroarea aceea zdrobită. Apoi tresări cumplit și spaima îi fulgeră inima căci simți pe cineva în spate. Era Ata. N-o auzise când se ridicase de jos. Acum stătea lângă el și se uita la ce se uita și el. — Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o statuie, ci o porțiune de trup mumificată, se gândi el scârbit. Totuși, pielea Întinsă a feței, rotunjimea obrajilor și a globilor oculari care se ghicea pe sub pleoapele Închise Îi conferea un aspect vital, cât se poate de departe de ororile acelea câlțoase care erau expuse din ce În ce mai des prin biserici. Își deschise culoar prin mulțime, ținându-se pe lângă lanț. La câțiva pași de el, profetul, cum Îl numiseră oamenii, Își deschisese larg brațele, cu fața Înălțată spre cer. - Iat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
crezuse că nu îl vedea nimeni, în vreme ce puțin mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat cu oroare. Iar eu înțelesesem niște lucruri. Destinat ura murdăria, chiar și pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să privească pantofii grosolani și murdari ai justițiabililor care se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Deodată, s-a lăsat o mare tăcere, și am venit cu toții să vedem bietele umbre de oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două rânduri, strânse și compacte, șiruri de onoare, șiruri de oroare, cu femeile care-și mușcau buzele și plângeau în continuu, și noi ceilalți, proști și rușinați, și, în plus, e oribil, dar trebuie s-o spun, mulțumiți, plini de o bucurie violentă și nesănătoasă, că ei și nu noi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră toată ziua orașul, intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în bordeluri, îmbulzindu-se cu sticla-n mână și ținându-se de gât. De acum, nu mai râdea niciunul. Toți deveniseră rigizi ca statuile, ba căpătaseră și culoarea lor de fontă. Nu le puteam vedea ochii, ce păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
au făcut. Fără scrupule. O crimă precum Cazul e de ajuns ca să șocheze un întreg ținut. E ca o undă: noutățile îi înnebunesc pe oameni și fac totul să se cutremure în trecerea lor. Pentru ei, este un motiv de oroare, dar și un bun prilej de interminabile discuții. Iar asta le ocupă și mintea și limba. Cu toate acestea, a ști că un ucigaș umblă liber la țară, că e aici, aproape de tine, că poate l-ai și întâlnit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de Satanei, o făceai fiindcă existența Satana voia să te Îndoiești de ea. Amory Îl văzuse pe Monsignor mergând În vizită acasă la filistini nesimțiți, citind cu nesaț romane populare și cufundându-se adânc În rutină ca să scape de acea oroare. Iar acest prelat ceva mai Înțelept, ceva mai pur, nu fusese (Amory o știa) mult mai În vârstă decât el. Acum Amory era singur - evadase dintr-un țarc mic Într-un gigantic labirint. Se afla acolo unde fusese Goethe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mare regizor - Șahighian era un monstru sacru, actor de farmec, frumos și cu succes -, Berechet vorbea călduros actorilor și nu-i repezea, cel puțin din ceea ce știu eu. Făcea uneori câte o scenă, dar nu se adresa cuiva anume, avea oroare să jignească și atunci răcnea undeva către spatele scenei, adică, dragă Doamne, să bage la cap și actorii, dar și tehnicienii și chiar trecătorii de pe stradă, căci avea un glas frumos de stentor: ― Să nu mă faceți să iasă mitocanca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
trecut prin Auschwitz, o experiență care te poate transforma din rădăcini, ceea ce s-a și întâmplat cu el, căci întreaga lui operă este marcată de această perioadă: întregul său crez social și cultural poartă amprenta luptei împotriva războiului și a ororilor pe care le aduce. Neobosit, deși vârsta l-ar fi obligat la odihnă, aș zice, gata oricând să facă o glumă, să povestească ceva și, mai ales, să gândească în termeni teatrali. Era un fel de bunic al teatrului, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
am dus în pavilionul nostru, unde aveam și noi treabă până peste cap. Ca un păsăroi singuratic, Peter Schumann, unul dintre marii răzvrătiți ai teatrului lumii veacului XX, își vedea de treabă, îndemnând oamenii să accepte că războiul este o oroare care trebuie eradicată. Mă gândesc adesea la el, mai ales când joc pe maidane sau la metrou. Și, nu știu de ce, dar nu am de loc sentimentul inutilității, așa cum probabil nu l-a avut și nu-l are nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de vocea unui comentator, graseiată, ușor pe nas, care mă Înspăimânta așa de tare Încât aproape că făceam pe mine. Acum Înțeleg ce anume mă teroriza atât de mult: nu acele imagini de arhivă, care prezentau scene de război, ci oroarea războiului, În totalitatea ei, pe care acele imagini mă obligau să mi-o imaginez. — Oroarea În totalitatea ei? Ce vrei să spui? — Faptul de a te lăsa pradă disperării, renunțarea la tot, supunerea tăcută, asta vreau să spun. Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aproape că făceam pe mine. Acum Înțeleg ce anume mă teroriza atât de mult: nu acele imagini de arhivă, care prezentau scene de război, ci oroarea războiului, În totalitatea ei, pe care acele imagini mă obligau să mi-o imaginez. — Oroarea În totalitatea ei? Ce vrei să spui? — Faptul de a te lăsa pradă disperării, renunțarea la tot, supunerea tăcută, asta vreau să spun. Pentru mine e ceva de nesuportat, acea ardoare morbidă care survine În timpul războiului, acea aprigă pornire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Întâlnit-o În forma ei cea mai elaborată Într-un documentar despre Auschwitz, Noapte și ceață, realizat de Alain Resnais, un cineast francez la fel de cunoscut ca Godard. Un comentariu În limba franceză Însoțea imaginile acestui documentar de scurtmetraj, care prezintă orori insuportabile, grămezi de cadavre aruncate unele peste altele. Însă cele mai terifiante mi s-au părut toaletele. — Toaletele? — Da. În plus, și paturile erau ceva de speriat. Paturi suprapuse pe trei nivele, În care de-abia Încăpea un om lungit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
povestească cu ochii strălucindu-i, dar nu mai avea acea candoare de copil care-l anima Întotdeauna când Îmi povestea ce pozne mai punea la cale. Locul ăsta, Nagano, e cel mai Îngrozitor din țara asta de căcat, o adevărată oroare. Am simțit că era ceva ciudat cu el și am ezitat Îndelung dacă să-i cer să renunțe sau nu la ce-avea de gând să facă cu Mie. Bineînțeles că problema nu se punea În termeni de morală, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
prima oară, să se lase pradă fanteziilor, pe care până atunci le detestase. — M-am Întâlnit cu ea. E o femeie așa cum mi-am imaginat-o. Locul ăsta, Nagano, e cel mai Îngrozitor din țara asta de căcat, o adevărată oroare. Oroare, În sensul că voiau să lase impresia că pun mare preț pe cultură, dar nu era cine știe ce de capul lor, În primul rând pentru că mă chemaseră pe mine, când eu eram, probabil, ultima persoană pe care aveau chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
oară, să se lase pradă fanteziilor, pe care până atunci le detestase. — M-am Întâlnit cu ea. E o femeie așa cum mi-am imaginat-o. Locul ăsta, Nagano, e cel mai Îngrozitor din țara asta de căcat, o adevărată oroare. Oroare, În sensul că voiau să lase impresia că pun mare preț pe cultură, dar nu era cine știe ce de capul lor, În primul rând pentru că mă chemaseră pe mine, când eu eram, probabil, ultima persoană pe care aveau chef să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de fecale? Incredibil cum Japonia devine o țară din ce În ce mai igienizată! Când eram În școala primară, eram responsabilul clasei pe probleme sanitare și, În ziua examenului medical, trebuia să strâng de la colegii de clasă cutiuțele cu eșantioane de materii fecale. Aveam oroare de asta pentru că din unele cutiuțe excrementele dădeau pe dinafară. Yazaki mi-a povestit că n-avea chef să-și introducă propriile excremente În cutiuță și să le ducă la școală, așa că a pus În schimb niște excremente de câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
din nou la revedere și am mers înapoi la mașină: — Du-mă departe de aici, Bernie, șuieră ea în timp ce-i deschideam portiera. Până să pornesc eu motorul, ea plângea din nou, numai că de data asta era de uimire și oroare: Nu pot să cred că oamenii ar putea fi atât... atât de malefici, suspină ea. — Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, i-am zis. Zău că-mi pare. Aș fi dat orice să fi putut evita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi frecventează pe cei puternici; proferează neîncetat obscenități; vomită de două ori pe zi din cauza exceselor alimentare; cheltuie zilnic averi pe mâncare; se dedă, noaptea, unor practici sectare; îi detestă pe toți ceilalți filosofi; ce-i drept, n-a omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și a câmpurilor lui de luptă. Nu pentru a se bucura de morții în bătălie sau de brutalitatea sălbatică a înfruntărilor, ci pentru a valoriza metafora: să fii cruțat de negativitate, iată una dintre sursele majore ale pozitivității. Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea, ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți. Hedonismul nu presupune egoismul, și nici măcar bucuria răutăcioasă, ci construirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de termen al unei poetice rase. Dar două se dovediră căile Consistenței. Locuire, pornind din pământurile tale, pe orbitele rigide ale mărilor se imprimă în asimptotic declin. Să descuiem acele încăperi oceanice... Dincolo de tronul occidental, căzut pe mările Javei; având oroarea Polului Sud, prin alaiul strident, străveziu, dens desă-vîrșit al zidurilor universului - în rituala, totuși, indigență a faptului celui mai stingher, înscris în vidul unei butelii - buretoasa, venerabila navă a Științei, forțează acest cer soli-dar. Și pânzele ei deprimate aliază aedica
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
numai, vrednicia unei statornice veghi. Poate că, în drumurile prin trecut al unei vieți astăzi închinate binelui general, stă o tinerețe entuziastă, oprită cu mirare la desfătarea aparențelor. Bănuiam poate caietul de versuri, smuls din alte mâini, și ars, din oroarea de a fi admirat în ceea ce e încîntător și provizoriu, ca o corolă și nu voit și concludent, ca un rod. O ipoteză confirmată de altfel de toate legendele geometrilor-înțelepți. Platon a fost cel dintâi să dea focului o podoabă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]