1,547 matches
-
în chip exterior viața fiecăruia dintre noi. Și privite așa, toate viețile sânt la fel: intrăm în viață, "mușcăm" din primele ei zile ca dintr-un bun care de-acum începe să fie consumat, ne așezăm apoi temeinic la acest ospăț cu timpul, începem să înghițim zilele și să le facem să dispară în mormântul care sîntem și care capătă contur și se umflă cu fiecare zi îngurgitată, urcăm către zenitul acestui parcurs, începem apoi Coborâșul ținîndu-ne tot mai greu pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bătrâna din sat, apoi o fetiță și abia la urmă mireasa. În biserică mireasa aruncă un număr de boabe de mac pe jos. Se spune că mireasa nu va avea copii atâția ani câte boabe de mac a aruncat. Urmează ospățul, jocul miresei, pentru care nuntașii pun la bătaie sume de bani. A doua zi, după nuntă, mirii merg la o fântână de la o răscruce de drumuri, scot o găleată de apă și le toarnă oamenilor ,să se spele pe mâini
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
incriminată drept cauză oficială a izgonirii sale. Critica lui Hilarius la adresa arghirofiliei contemporanilor amintește, de pildă, de pasajul din Arta iubirii, II, 277-278 : Întâi de toate banii, virtutea după bani./ Aceasta e deviza modernilor romani (II 10). Cât privește scena ospățului dat de Ovidiu în ultima sa noapte la Roma (IV 5), aceasta reia mai multe motive din poezia de dragoste a sulmonezului. Ca și în Amoruri, II 4, 47-48, poetul etern îndrăgostit de fiecare femeie ivită în calea lui declară
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
oferite, tot zadarnic, de Postum lui Getta (III 2) ; bârfitorul Clevetius este botezat de Ovidiu cu numele mediocrului versificator invidios pe faima lui Horațiu drept un Zoil de strade, un rău invidios (II 5) ; hârjoneala dintre Cotta și Actea la ospățul din ultima noapte a lui Ovidiu la Roma este socotită o parodie/ A scenii lui Horațiu cu gingașa Lydie (IV 4) ; reflecția înfriguratului Ovidiu despre soarta lui Prometeu după ce a răpit focul din ceruri (V 3) corespunde notei referitoare la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
auzul numelui lui Pilade și astfel identificarea va putea fi întârziată). Everac transferă informațiile privitoare la genealogia Atrizilor din prologul- monolog într-un dialog al Ifigeniei cu Doris în care eroina rememorează istoria crimelor comise în neamul ei blestemat de la ospățul lui Tyest la sacrificiul de la Aulis (scena 8). Mai târziu, ultimele cuvinte adresate de Oreste Ifigeniei înainte de a fi dus la moarte conțin o aluzie la aceeași fatalitate sângeroasă care apasă asupra Atrizilor : De trei ori blestemul casei lui Pelops
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în râs de ceilați, în fapt un semn al înțelepciunii ofertantului care mima doar stupiditatea spre a se pune la adăpost (I 56). Mai târziu, participanții la asediul cetății Ardea îl îndeamnă pe Sextus, tovarășul lor de arme și de ospăț, să le explice ce s-a întâmplat odinioară la Gabii (De ani de zile promiți că ai să ne spui povestea adevărată cu cetatea Gabii), ceea ce îl determină pe fiul lui Tarquinius să relateze pe larg cea mai grozavă tâlhărie
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
privește pe mine toată această frumusețe, când în fiecare minut, în fiecare secundă trebuie și sunt silit să știu că până și această musculiță, care bâzâie acum înaintea mea într-o rază de soare, chiar și ea participă la acest ospăț, la acest cor, își știe locul, și-l iubește, iar eu sunt singurul avorton, care până acum, numai din lipsă de curaj, nu a vrut să înțeleagă situația! O, știu doar cât de mult ar fi dorit prințul și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
infinit, care n-are nici început, nici sfârșit. A privit îndelung, zbuciumându-se. Acum își aminti cum își întindea mâinile în acest azur senin, infinit și plângea. Îl chinuia faptul că e străin pentru tot ce vedea. Ce fel de ospăț, ce fel de măreață sărbătoare perpetuă e aceasta, care nu are sfârșit și spre care el năzuiește, dintotdeauna, din copilărie, și căruia nu i se poate alătura nicidecum? În fiecare dimineață răsare un soare la fel de luminos; în fiecare dimineață curcubeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
esență argheziana, dar nu-și pierde nici lirismul sănătos de care s-a bucurat Încă de pe băncile liceului „Codreanu” de la Bârlad. „Bolnav” de poezie ori În „convalescenta”, autorul poeziei arestate devine sănătos tun, iar În „Flaut tenebra” Îl vedem orchestrând ospețe mari și cântece lăutărești pe buze, În gând și la mese, cu prietenii, fie și Închipuiți, dar și cu vorbe cărora numai el știe să le dea luciul strălucitor care ne poartă de la „Sonata lunii”, la „Sălcia plângătoare”, de la „Splendoarea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
așteaptă acasă o pereche de boi, un cal înșeuat, un scut cu o framee și o sabie. Oftează cuprins de deznădejde. Știe că trăiește în curățenie cât e el plecat, alături de familia ei, nestricată de momelile petrecerilor și de ațâțările ospețelor. Dar n-are cum să-l aștepte douăzeci și cinci de ani, până va fi lăsat la vatră. O s-o dea în acest timp ai ei după vreun alt fiu de căpetenie. Lacrimile îl podidesc. Se smiorcăie co pilărește și-și trece
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tocmai contrariul. Acum face din el un stoic, care nu admite decât virtutea și respinge plăcerile, neabătându-se din calea binelui nici măcar de dragul nemuririi, acum îl face un epicureic ce laudă așezarea unei cetăți tihnite și-și duce viața în ospețe și cântări, acum un peripatetic care stabilește trei feluri de bine, acum un academic ce afirmă că totul e nesigur pe lumea asta. Se vede treaba că nu înțelege nimic din ce spune, pentru că nimic din toate astea nu se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încăpățânare orice asimilare cu restul populației în mijlocul căreia trăiesc, une ori de generații întregi. Pe cât dau dovadă de o bună credință neclintită între ei, pe atât îi stăpânește o ură dușmănoasă față de celelalte nații. Se țin departe de străini la ospețe și se feresc să se împreuneze cu femei de alt neam, deși sunt aplecați, ca toți orientalii, spre plăcerile trupești. Nemulțumirea care-l mistuie înăbușit de la începutul discuției dă brusc în clocot și se transformă în furie. Îi vine să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Hanibal din bătălia de la Zama l-a consacrat ca pe unul dintre cei mai mari conducători militari din istorie scutarii - la jocurile de gladiatori, partizanii „samniților“ septemviri epulones - ultimul din cele patru mari colegii de preoți însăr cinați să prezideze ospețele sacre închinate lui Jupiter Servius Tullius - vezi Tullius sestertius - monedă de bronz sextarius - 54,72 cl sine nobilitate - fără noblețe; a devenit, în limbajul curent, snob Syrus - vezi Cyrus Tarquinius Superbus - ultimul rege etrusc al Romei, izgonit în 510 î.Hr.
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu mandioca, pimenta, cocos, amendoim, gemgibre, moqueca de siri mole, vatapa efó, caruru, fasole neagră cu farofa, Într-o mireasmă dulce de mirodenii africane, cu izuri tropicale dulcege și tari, din care luarăm cu evlavie, știind că luam parte la ospățul străvechilor zei sudanezi. Pe drept cuvânt, ne spuse Ialorixá, pentru că fiecare dintre noi, fără s-o știe, era fiul unui orixá, și adesea se putea spune și al cui. Am Întrebat, făcându-mi curaj, al cui fiu eram. Ialorixá mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
i se spune Belle, nume care îi vine de minune. Tatăl ei e cel care a gătit măncarea și totul era extraordinar, chiar dacă noi nu ne-am atins decât puțin de ea. Nu cred că am vazut vreodată un asemenea ospăț, dar mi-e brusc rușine să-ți vorbesc despre asta, când tu probabil că mănânci foarte prost și nu pe săturate! Iartă-mă, dragostea mea, sunt proastă... Încerc să te amuz și nu reușesc decât să pun sare pe rană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bucatele pe care, iată, să te lingi pe degete, nu alta, tătăroaice tinere le aduc pe tipsii. Lângă Vodă iarăși nu ne putem odihni, căci acolo-i locul spătarului Vulture și-apoi unde s-a văzut povestitor să stea la ospețe lângă Vodă, împuindu-i urechile cu povești și împiedecând astfel nobilele bucate să cadă firesc în primitorul stomac? Nu, hotărât lucru, nu acolo-i locul nostru. Poate puțin mai la dreapta, între spătar și Huruzuma, sora tătarului? Să mărturisim drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numeros public de câini care hămăia prin apropiere. — Dar din ce faceți bujbeiul? - întrebă Barzovie-Vodă cu gura plină. — Din batal! - răspunse Huruzuma. Episodul 17 DRUMURI SUD-EST EUROPENE Nu vom mai zăbovi asupra feluritelor bucate ce s-au adus la acel ospăț obișnuit de la începutul secolului al XVII-lea. O insistență prea mare asupra mesei (repetăm, obișnuităî ar putea părea Cetitoriului o divagație pofticioasă, tezistă. Ne vom mărgini doar a spune că, după ce personajele s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu glas mai blând: Ruxăndriță, porumbița mea, până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau! - și bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit de tânăra și sprințara sa Doamnă, ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
casă, dar la ușă n-a mai ajuns decât o labă, c-au tăbărât lăcustele pe el și praf l-au făcut. Vistiernicul Ximachi își șterse o lacrimă. Dar uite că ne-am luat cu vorba și-am uitat de ospăț. Cuvioșiile voastre, deși știu că postiți, rogu-vă totuși a pofti la masa ce Domnul, în milostenia lui, o dă boierilor, căci am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uitat de ospăț. Cuvioșiile voastre, deși știu că postiți, rogu-vă totuși a pofti la masa ce Domnul, în milostenia lui, o dă boierilor, căci am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu la ora 5. Pe vremea aceea mesele domnești nu aveau încă opulența pe care o vor atinge chefurile fanariote, prelungite mult după dispariția fanariotismului ca sistem socio-politic de tristă amintire. Se consuma deci cu măsură, la început un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de ospăț. Cuvioșiile voastre, deși știu că postiți, rogu-vă totuși a pofti la masa ce Domnul, în milostenia lui, o dă boierilor, căci am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu la ora 5. Pe vremea aceea mesele domnești nu aveau încă opulența pe care o vor atinge chefurile fanariote, prelungite mult după dispariția fanariotismului ca sistem socio-politic de tristă amintire. Se consuma deci cu măsură, la început un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îi ținea nasul într-un borcan, nurii săi bărbătești sporiseră îngrijorător într-un Iași dominat de somnolența otomană. în spatele lui venea o femeie mărunțică, numai pielea și osul, aruncând priviri speriate în toate părțile, căci avea și de ce: în cinci ospețe pierduse trei soți, unul mai sănătos ca altul, și rămase cu șapte copii care se păruiau ziulica toată, întrucât foștii lor tați făceau parte din partide diferite. Când ajunse în fața lui Sima-Vodă, bi-vel-vornicul puse genunchiul stâng jos și se plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Niciodată Doamna nu fu mai frumoasă - spuse ea subțire. — Bine, bine - făcu grăbit Sima-Vodă - duceți-vă și luați loc, că uite, vine grosu’. într-adevăr, în ușă apărură mai mulți boieri cu giupânesele și fiicele lor de sânge. Episodul 83 OSPĂȚUL CONTINUĂ — Vel-logofatul Samoilă și fiica sa Despina! - chirăi Alfred de la ușă. Metodiu și Iovănuț, așezați la locurile lor, cam pe la capătul lungii mese, văzură apărând o aschimodie de om, nespus de mic, crăcănat, cu cap lunguieț și pleșuv, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
schemă de învăluire pe flancuri, făcându-l pe înțeleptul lor hatman Iaroslav să exclame admirativ, așa plin de noroi și sânge cum era: „Gospodi, ori noi suntem proști, ori Samoilă ăsta e genial!”. Ceea ce, într-adevăr, așa era. Episodul 84 OSPĂȚUL NU SE MAI TERMINĂ După bi-vel-vornicul Drăguțescu și venerabilul vel-logofăt Samoilă apărură singuri ori însoțiți de giupânesele lor medelnicerul Bucșe, cel care pe vremea lui Barzovie-Vodă fugise în Lehia unde câștigase o avere cântând doine de înstrăinare pe la mesele boierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chirilică, dar pe ceilalți nu. Așa că vă rog ori să spuneți sursa, ori, dacă e ficțiune, apoi să scoateți opera din realitate și s-o mutați unde-ți ști, să nu mai derutați oamenii cinstiți.” Episodul 98 DIN NOU LA OSPĂȚ în vremea asta, în Moldova, datorită faptului că nu erau coapte încă toate condițiile socio-economice necesare trecerii la o nouă orânduire, ospățul lui Sima-Vodă era, din păcate, în toi. Cu acea inconștiență specifică claselor aflate pe buza prăpastiei, nebănuind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]