1,898 matches
-
era o fată flecară și pistruiată care la vârsta de opt ani Își făcuse deja un obicei din fumat. Era chiar fata menajerei lor, o femeie corpolentă de origine kurdă, cu o mustață pronunțată pe care nu-și dădea Întotdeauna osteneala să și-o eplieze. Pe vremea aia menajera venea la ei acasă de două ori pe săptămână, aducând-o de fiecare dată pe fiică-sa cu ea. După câtva timp, Zeliha și fata menajerei au devenit prietene bune, chiar s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
proprietarul cafenelei nu ar fi fost un muzician și cântăreț Între două vârste, care afișa Întotdeauna o alură atletică și un bronz de invidiat și care avea o antipatie atât de profundă pentru cuvântul tipărit, Încât nici nu-și dădea osteneala să citească versurile cântecelor pe care formația lui le interpreta vinerea noaptea. Adevăratul motiv pentru care bistroul fusese numit după Kundera, circula contraargumentul, era că acest punct În spațiu nu constituia nimic altceva decât o plăsmuire a propriei sale imaginații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de uimire, Armanoush a Început să se bâlbâie: — Ma-mă! Cum ai... cum de ai alt număr acum? A, păi, fiindcă te sun de pe mobilul doamnei Grinnell, a recunoscut Rose. Sigur, n-aș fi fost nevoită să-mi dau atâta osteneală dacă aveai grijă să-mi răspunzi. Armanoush a clipit fără nici o expresie, uitându-se la chelner care punea În fața ei o farfurie cu mâncare cu aspect bizar, ceva alcătuit din nuanțe de roșu, bej și alb. În mijlocul sosului care semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și așezându-se pe genunchii soțului ei, mângâindu-i cu gigășie bărbia, ca pentru a-l momi să-i răspundă. — Nu mă interesează câtuși de puțin soarta târfei ăleia, a spus cu asprime Riza Selim Kazanci, fără să-și dea osteneala să coboare vocea astfel Încât Levant să nu-l audă ponegrind-o pe maică-sa. — A fugit cu altul? a insistat Petite-Ma, dându-și seama că depășea limitele, Însă convinsă că nu putea afla care Îi erau limitele până când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să-ți dai seama, chiar nu s-a Întâmplat niciodată, ura! În fiecare zi Înghițim Încă o pilulă de falsitate... Ce citea Don Quichote, se Întreba Asya În mintea ei năstrușnică. Ce scria pe pagina aia? Își dăduse oare sculptorul osteneala să mâzgălească fie și câteva cuvinte? Curioasă, s-a ridicat de pe canapea și s-a apropiat de sculptură. Vai, din păcate nu era nici un cuvânt pe pagina de lemn. A tras un fum lung, Înainte să se Întoarcă la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pachet steril și să-și spele mâinile cu apă caldă și săpun, și mai presus de toate să folosească dezinfectanți și să poarte mănuși de cauciuc... Teoretic, bineînțeles, vreau să zic, hai să fim serioși, cine și-ar da atâta osteneală? — A făcut toate astea. Acele erau noi, iar mâinile Îi erau curate, a observat noua prietenă În turcă, cu o notă alarmată În glas. Asya nu s-a dat bătută, continuând În engleză. — Mda, bine. Din nefericire nu e de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
stânga la cei doi djinni care Îi urmăriseră cu atenție fiecare mișcare de la locurile lor obișnuite de pe umerii ei. — Ce-ai să faci, stăpână? a Întrebat domnul Bitter cu o nuanță de bucurie răutăcioasă În glas. Nu-și dădea deloc osteneala să-și ascundă Încântarea de a-și vedea stăpâna atât de neajutorată și de necăjită. Priveliștea neputinței celor puternici Îl amuza Întotdeauna. Mătușa Banu s-a Încruntat doar puțin. Nu a răspuns. Atunci domnul Bitter a sărit jos și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să ducă la bun sfîrșit acea carte. În ansamblu, acești cinci ani Îi păreau cei mai neplăcuți din cîți trăise. Se Întreba dacă, În ziua morții lui, o femeie va avea gentilețea postumă de a declara: „Cu el, totul merita osteneala, chiar și ce era mai rău“. Ar suna perfect ca epitaf. După anii chinuiți pe care-i petrecuse alături de el, i-ar putea da oare prin minte lui Delphine ideea de a rosti o astfel de frază? Delphine, consoarta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
epuizată. Nici un librar nu auzise vorbindu-se despre ea. Traducerea apăruse În 1976, o dată considerată ca antediluviană de către tînăra vînzătoare de la Presses universitaires de France, care continuase să se uite Într-o revistă cu costume de baie În loc să-și dea osteneala de a se duce să caute În depozit dacă nu cumva mai rămăsese vreun exemplar, chiar și prăfuit. François se pomenise, dezamăgit și furios, pe bulevardul Saint-Michel. Era o vreme magnifică. De ce „magnifică“? La ce bun hiperbola asta? Era frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fără să mă acuze că las baltă filmul. I-l prezentasem pe tata după o proiecție a filmului Jules și Jim - În sfîrșit, eu eram cel care Îl invita pa tata la o proiecție privată - și văzusem că Își dădea osteneala pentru acel domn care era „tatăl lui François“. Tata, volubil, entuziast, Îl uimise pe Truffaut printr-o impecabilă expunere asupra filmulu. Revăd În minte sala unde se Întîmpla evenimentul, un cinematograf care Între timp a dispărut. Îl revăd pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ă Acum chiar că m-am săturat de balivernele dumneavoastră. Adevărul este că nu am avut cum să-l omor pe Boria sau pe Goriancikov. Eram la o mie de versete depărtare la Optina Pustin. Dacă v-ați fi dat osteneala să îmi verificați alibiul, nu v-ați mai face de râs cu aceste acuzații absurde și nefondate. ă Dar v-am verificat alibiul. Sunt întodeauna suspicios în privința oamenilor care se chinuie să își găsească un alibi înainte de a fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fiecare minut care trecea îi lua zece ani de viață, pentru prima oară în istoria diverselor creații ale lumii-univers însuși creatorul a cunoscut chinurile care ne așteaptă în viața eternă, pentru că e eternă, nu pentru că e viață. Dar a meritat osteneala. Când creatorul nostru a deschis ușa cuptorului și a văzut ce era înăuntru, a căzut în genunchi, extaziat. Omul nu mai era nici negru, nici alb, nici galben, era roșu, roșu ca aurora și apusul, roșu ca lava aprinsă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cum ne putem închipui, i-a mângâiat neliniștita ei inimă iubitoare, dar acum, cu capul odihnindu-se pe umărul lui, simțindu-i mâna pe mijloc, ambele rațiuni i s-au părut la fel de juste și, pe lângă asta, dacă ne vom da osteneala să observăm, există de obicei o față, a insuportabilului, în care amândouă se ating și devin comune, automat nu mai există o motivație serioasă pentru a afirma că cele două rațiuni sunt contradictorii între ele. Isaura Madruga nu este prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Și ce dacă? Se cheamă poligeneză literară. Domnul Garamond ar zice că-e dovada că spun adevărul. Domnii aceia poate s-au gândit ani de zile la asta, eu am rezolvat totul Într-o seară“. „Sunt de partea dumneavoastră, jocul merită osteneala. Dar cred că regula ar fi să introducem multe date care să nu provină de la diabolici. Problema nu e să găsim relații oculte Între Debussy și templieri. Asta face oricine. Problema e să găsim relații oculte, de exemplu, Între Cabală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se află o fereastră cu o mică rosătură În punctul unde două ochiuri colorate sau lăcuite sunt unite printr-o rețea de plumb. A fost calculată la milimetru, și probabil că de șase sute de ani e cineva care-și dă osteneala s-o mențină În aceeași formă. La răsăritul soarelui dintr-o anumită zi a anului...“ „...care nu poate fi decât răsăritul zilei de 24 iunie ziua de Sfântul Ioan, sărbătoarea solstițiului de vară...“ „...iată, În acea zi și la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Pământului? Cum putea să se gândească la Pendul?“ „Avem de-a face cu niște inițiați. Un inițiat neagă ceea ce știe, neagă că știe, minte pentru a acoperi un secret.“ „Asta“, zicea Belbo, „ar explica de ce chiar Dee Își dădea atâta osteneală cu cartografii regali. Nu pentru a cunoaște forma „adevărată“ a lumii, ci pentru a reconstitui, dintre toate hărțile greșite, pe aceea unică de care avea nevoie, și deci unica exactă.“ „Nu-i rău, nu-i rău“, zicea Diotallevi. „Să găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu amfetamine, marijuana și derivatele de morfină ce le mai picau din cînd În cînd. Inimile erau frînte, supurînd dragoste și tristețe, și erau permanent oblojite de rîuri de vorbărie și sex disperat. Wakefield este doar un munte tremurînd de osteneală cînd trage În parcarea de camioane, nouă și strălucitoare și Îmbucă un burrito pregătit la microunde și o ciocolată Snickers, pe care le spală În jos pe beregată cu o cană mare de cafea. Se consultă cu adolescenta din spatele casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu rotile. — Problema e că nu vrea să stea pe pernuța absorbantă. — Atunci, de bună seamă, nu e peste puterile angajaților dumneavoastră să-l conducă la toaletă din când în când? Sunt sigur că taxele percepute ar trebui să acopere osteneala. — Asta nu e întotdeauna posibil. Pensionarii trebuie să se adapteze. Să-și aducă și ei contribuția. Nu-i așa, domnule Tyler? Drept răspuns, pe podea, la picioarele lui Ralph, se scurse un alt râuleț. Jack își ascunse un început de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
reușit să mai găsească vreunul. În tot Woodbury-ul. Și știi ce tiraj au avut? Patruzeci de mii de exemplare! Patruzeci de mii, Jack. Și cu câte exemplare am rămas noi din propriul nostru ziar gratuit, cel pe care ne dăm osteneala să-l livrăm direct la casele oamenilor cu cheltuieli considerabile? — Treizeci de mii. Deci, de ce nu ne-am gândit noi la ideea pe care a avut-o ea în loc să angajăm atâția reporteri cu salarii astronomice? — Pentru că noi suntem un ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
flori or să se treacă până atunci, a zis el, dar apoi i-a venit ideea asta minunată cu floarea-soarelui. Laurence o asculta pe jumătate absent, iar jumătatea care asculta și-ar fi dorit ca Francesca să-și fi dat osteneala să se ocupe ea de flori. Fără îndoială, nu-i displăcea că era și Camilla implicată, însă nu și dacă asta presupunea că avea să stea în fața altarului încadrat de tulpini de floarea-soarelui, arătând ca afurisiții de Bill și Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mult, cei mai aprici sunt grangurii, chiar mai mult decât ciocârliile, și, de obicei, în captivitate, mor, dar cel puțin până atunci le putem savura furia, asta fiind pentru urechile noastre cântec, un cântec admirabil. Nici n-ai crede câtă osteneală presupune tot acest concert, cât de mult îi trebuise lui să le tot mute dintr-un loc într-altul, până să-și dea seama care la care reacționează și în ce fel, e munca unor ani și ani, iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pentru a depăși mai ușor suta de metri de zonă accidentată care despărțea tumulusul celtic de drumeag. Opri mașina lîngă vehiculul pompierilor, deschise portiera din spate dreapta și Îi făcu semn lui Ryan că putea coborî. Scriitorul nu-și dădu osteneala să-l mai salute pe jandarm și se Îndreptă spre tînăra femeie care stătea Întoarsă cu spatele la marginea falezei. - Nu ne cunoaștem, Însă Gildas mi-a vorbit mult de dumneata... Mă numesc Patrick Ryan. SÎnt... Cuvintele i se opriră pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pătrundă plină de hotărîre În hangar, urmată de Morineau. Vreo cincisprezece meșteri - tîmplari, dulgheri, zugravi - trebăluiau În liniște În jurul ambarcațiunilor aflate În hala de construcție. Christian le propusese să-și ia o zi liberă, dar ei refuzaseră, ziceau că, dîndu-și osteneală, vor simți mai puțin tristețea... Cu toții ținuseră mult la Gildas. Marie tocmai trecea pe lîngă un trauler căruia nu-i mai lipsea decît un strat de vopsea, cînd observă Încercarea unui tînăr muncitor de a se retrage sub coca vasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
partea mea! - N-ai decît s-o faci singură! E adunare mîine... Marie era gata să replice cînd se deschise ușa dinspre hol, lăsînd să apară În prag silueta lui Lucas Fersen. Șiroia de apă și părea extenuat, nemaidîndu-și nici măcar osteneala să adopte o atitudine cît de cît demnă. TÎnăra femeie nu se putu Împiedica să nu zîmbească, cercetîndu-i ostentativ din priviri veșmintele ude, pantofii plini de noroi, valiza mînjită de clisă. Evitîndu-i privirea batjocoritoare, polițistul Înaintă cu greu pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pecetea de ceară sfărîmată găsită În celula lui Pérec. - Pun prinsoare că reprezintă un oval cu două linii oblice deasupra. Un crab. Morineau veni să pună obiectul pe birou Împreună cu un dosar. Își exprimă dezamăgirea. - Dacă știați deja, nu merita osteneala... Bine, În afară de asta, ADN-ul conținut În țigările de foi e același cu cel din firele de păr de pe anexa ambarcațiunii furate... Lucas păru de data asta interesat; luă raportul și făcu o mutră scîrbită. - Dobitocul! - Cine? - Vrei să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]