1,764 matches
-
ce s-a întîmplat? întrebă Apostol uimit. Ce jeluiești așa... Ai vreun necaz?... Ceva de pe acasă? ― Eu sunt copac fără de rădăcini, zise Cervenko amărât, adăugând cu o privire disperată: Bologa, auzi tu, în noaptea aceasta o să ne atace rușii! Apostol păli, parcă l-ar fi pălmuit. Adineaori a vorbit și el de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i evite întrebările plictisitoare și să aibă un pretext de a merge la postul de observație. Un atac însă i-ar răsturna toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eu sunt român... ― Dacă ai fi adevărat român, n-ai trage în frați, răspunse repede sublocotenentul cu atâta dispreț, încît i se schimbă deodată înfățișarea. Locul d-tale ar fi dincolo, nu aici, domnule... Dar români ca d-ta... Bologa păli. Brațul i se zgârci și pumnii se încleștară. Lumea întreagă parcă se rostogolea vertiginos într-o prăpastie. Îi fulgeră prin gând să se arunce asupra sublocotenentului, să-i smulgă din inimă disprețul. Dar, în aceeași miime de secundă, își mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o lucire nouă: ― De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea, păli și răspunse îndată la altă întrebare ce tremura în ochii lui: ― Lasă-mă... Trebuie să mă duc la biserică... E Vinerea mare... Denii... Și poimâine sunt Paștile... Apostol îi văzu numai buzele și nu-i auzi glasul. Pe urmă privirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Da, firește, când cineva... Despre aceasta mai tîrziu! făcu pretorul, frecîndu-și iar mâinile. Apoi, luând harta desfășurată și punîndu-i-o sub ochi, adăugă triumfător și mîndru: Dar aceasta cum se potrivește cu povestea echilibrului sufletesc?... Ești bun să-mi explici? Apostol păli. Într-o secundă îi trecu prin creieri cum a mințit aseară că a uitat ceva și cum a luat harta numai ca să-și acopere minciuna față de Ilona... Și totuși, când a pus-o în buzunar, a simțit că trebuie s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii înlăcrimați. Grosspeil pălea, luând culoarea apei. Ciupitu stătea cu carnețelul în mână, își luase notițe, și își mai scărpina uneori obrazul bolnav pe care frigul îl umpluse de semne albe. Jandarmul cu ouăle părea de ceară. Primarul se întorsese la primărie, tare mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Sunt ani de zile de când vreau să o întreb cum a depășit depresia unei vieți care nu a avut cursul dorit, ba mai mult, plătind și un preț atât de mare, dar acum ea este complet schimbată, frumusețea ei a pălit atât de repede, visurile i s-au retezat, este ca și cum o altă femeie i-ar fi luat locul și bătrâna aceasta osoasă, cu fața lată, gălbejită, nu știe absolut nimic despre femeia aceea tânără care mi-a distrus viața, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iar ea intră, fără să aștepte prea mult, își clădește noua imagine, o combinație de tristețe și resemnare, mândrie și reținere, parcă ar fi o văduvă îndurerată și distinsă, nu o criminală cu sânge rece, dar furia mea față de ea pălește în comparație cu furia pe care o simt față de Udi, iar aceasta se risipește la rândul său, obosită. Mă forțez să gândesc pe termen scurt, nu la restul vieții mele, ci la secunda următoare, mă concentrez asupra imaginii lui Noga, încet-încet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iubim, nu? Tocmai asta e iubirea. Copila aceasta are nevoie să fie iubită, continuă ea, nu să fie încorsetată, nici compătimită și nici temută, ești capabilă să iubești, pur și simplu? Mă chircesc în fața ei, chipul ei de asfalt inflexibil pălește în fața ochilor ei tineri, plini de o vitalitate aproape enervantă, îmi întorc privirea spre perete, pe el atârnă o fotografie veche, în rama prăfuită eu și Yotam suntem împietriți într-o îmbrățișare brutală, eu mă aplec asupra lui și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
căștile părinților lui luminau un peisaj crepuscular. ― Nu pricep de ce nu pot să merg cu ei. ― Pentru că așa a zis mama. Tot gândindu-se la ce s-ar putea juca mai apoi, "Newt își lipi fața de alt hublou. Lumina pălea odată cu îndepărtarea părinților ei în direcția ciudatei nave. Ceva o prinse prin spate, urlă, se răsuci spre fratele ei. ― Trișorule! El fugi imediat, în căutarea unei ascunzători. Fetița îl urmă strigând. Coca navei străine îi domina pe cei doi bipezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să-i conving pe ceilalți? ― Imposibil. Dar chiar și așa, cum vor reacționa ei când vor afla că ești răspunzător de moartea celor o sută cincizeci și șapte de coloni care trăiau aici? Combativitatea lui Burke se evaporă și el păli. ― Ia stai. Despre Ce dracu' vorbești? ― Ai auzit foarte bine. Colonii. Toți acești năpăstuiți care nu bănuiau nimic. Ca familia lui Newt. Ziceai că mi-am învățat bine lecția, așa-i? Dumneata i-ai trimis să viziteze epava navei extraterestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
strigă Abăluță, bucuros că în sfârșit auzise ceva. — Ți-am spus, armaș Abăluță, să nu mai vorbești de capul tău cu trecătorii - spuse deodată umbra care se strecură pe parapet pe lângă armaș. Văd că nu pricepi. Bine. — Iertare, luminăția-ta! - păli Abăluță și se plecă până la pământ în fața noului venit. — Cine sunt și ce vor? - șuieră acesta printre dinți. — Sunt doi călugări și întreabă de Vodă - răspunse încovoiat armașul. — Daaa? - făcu noul sosit. Și dacă nu cumva ai uitat, ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dreaptă, mai pârlite ca noi nu e nimeni. — încântat de cunoștință - spuse căpitanul Tresoro. Dar cum se face, stimată doamnă, că puțin mai înainte ați rostit, vorbind despre onorabila persoană de lângă dumneavoastră, nu cuvântul „soră”, ci „colegă”? — Legăturile de sânge pălesc în fața evenimentelor - răspunse cealaltă. Nemaipomenita mizerie în care subzistăm ne situează în postura de colege. Surori, și încă gemene, suntem în fața Domnului; colege, în fața necazurilor. — Judicioasă explicație - observă căpitanul Tresoro. — Ne numim surorile Acetosa. Ne-am născut în comitatul Frisco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Episodul 161 VISE îN SECOLUL AL XVII-LEA La întrebarea aceasta, Metodiu, din motive bine întemeiate, nu răspunse. Nici bătrânelul nu insistă, căci se vedea cât colo că hotărârea sa de a rămâne în sala de mese până la micul dejun pălea în fața imaginii neașteptate ce i se ivise în minte și-n care se vedea vârându-și urgent ciolanele sub pătură și scoțând de sub mizera pernă un coltuc de pâine ascuns acolo de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
i-a făcut marea favoare să-i explice, să-i facă un desen au stat de vorbă, atunci, prietenește ba chiar frățește... - Mai scurt și la obiect! - Mai scurt: Deci, Rusul răspunde: «Ziceam că tu, Moldovan, ești oaia - se și pălește: Mioriță lae, lae bucălae... -; că Turcul este lupul. Buuun... Fiara sălbatică de lup a-Înhățat-o pe biata oaie, a-nghițit-o pe jumătate, cea cu buci, de unde: bucălaia - Însă prin cealaltă, cea cu doar bucca (de aici: buciumul ciobanului cu pricina), oaia behăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În primul moment... Dar dintr-o dată m-am liniștit: Apucasem să mă obișnuiesc la gândul că, gata, mi-au găsit drapelul - dacă știau și locul În care-l ascunsesem: În geamantanul (mare, nu mic!) - ei, și, dintr-o dată m-a pălit gândul ca un ciomag: Stai, domnule!, ăsta mi-a Întins o capcană! Unde-o fi Învățat el chestiile astea, neomenești? Ei, unde: peste Nistru, la komisari! Și-acuma ne venea dincoace de Nistru, să ne-nvețe și pe noi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dezghinându-i-le, ridicându-i-le foarte tare, -n sus, unde mă uit eu, ca să nu văd josul, acum susat de tot, de tot, de nu mai știam unde se cade să mă uit, ce să mai vorbim de cât a tot pălit-o, Îndesat-o, acolo, Între și, uite: nu șchiopăta, pășea pe picioare alăturate și, deși cam foarte roșie În obraz, nu părea să plângă, oricum, nu plângea c-o durea - după atâta amar de durere de-o Îndurase de la porcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
calu-i om. Și când a-nceput el să zbiere ca dracu. Și când a-nceput el să zvârle. Și când a prins a da din urechi ca dintr-o mitralieră. Pe femeie a trântit-o-ntâi, după aceea a pălit-o cu copita, măgarul de măgar, curgea sângele ca Răutul, de lângă ochiul drept al maicii și copilul din brațe nu mai mișca - am văzut eu, cu ochii mei! Văd cu ochii mei, tot-tot și alerg acasă, urlând de spaimă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu Intrarea În Ierusalim, și cea mai din față, când ei mergeau, trei, după rază, pe Hristos să-l vază, cu smirnășitămâie și darurimulte - le-am rupt-rupt-rupt-rupt! Pentru ca animalul dracului să nu mai ragă ca dracu și să nu mai pălească din copită și să nu mai dea din urechi și să nu mai biciuiască cu bicele, să nu mai cununească din cununa de spini și să nu-l mai - fiindcă el, Dracu de Măgar l-a bătut În cuie i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
curaj, chiar dacă acest curaj era o chestiune de viată sau de moarte... Își ațintise privirile asupra mea. Linia obrazului ei se asemuia cu nisipul ud al mării, blîndețea și duritatea contopite Într-un singur chip... Stătea cu spatele la perdeaua lămîiatică ce pălea Încet-Încet. Culoarea pielii se asemuia cu cea a unei piese de mobilă nelăcuită, maturitatea și prospețimea se dizolvau, dulce, una În cealaltă. Se lăsase seara și pistruii nu i se mai distingeau. Poalele chimonoului de doliu făceau front comun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa de seară... Bineînțeles, și căruciorul și bicicleta argintie au pălit În Întuneric; navetiștii erau și ei la locul lor, În fișete... Genune pe jumătate abandonată, În care era prea devreme pentru cei ce făceau pe dispăruții să se Întoarcă acasă... M-am oprit... exact În locul În care EL dispăruse. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cauză, dar și al membrilor familiei... Voi încerca să vă explic succint ce este posibil de făcut și ce pericole pot interveni... - Da, este firesc, o întrerupse Eugen, mai mult pentru a o liniști pe Iuliana, pe care o observase pălind, îngrijorată. - Așa este. Mulțumesc!... Dragii mei, cel mai clar aspect este că nimic nu se poate rezolva decât printr-un transplant de retină. Poate fi un transplant de cornee naturală ori, dacă am avea tot ce este necesar, de un
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ușor amețit, așa cum se deplasa în primele plimbări după ce își pierduse vederea. S-a oprit în fața ușii cabinetului. - Deschideți ușa, vă rog, doamna... Mariana era deja cu mâna pe clanță, tremurând de emoție. Se uita îngrijorată și la Iuliana, care pălise, nu mai avea sânge în obraji, deși se străduia să zâmbească, bucurându-se cu adevărat în sufletul său, gândind la ceva foarte frumos. A fost rândul Laurei să rămână încremenită pe scaunul său. Nu-i venea să creadă că Daniela
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
directă) politicoși. Peste tot auzi sorry și thank you. Populația e foarte diversă. Atât de heterogenă, încât am avut impresia că englezii sunt minoritari la ei în țară. Pakistanezi, indieni, africani, asiatici, arabi, mult mai bine reprezentați decât albii (care pălesc, probabil și din cauza nuanței deschise a pielii, în fața amestecului condimentat de melanină). O parte semnificativă din oamenii de pe străzi sunt turiști (am prins sezon deschis la italieni). Am ajutat un italian care a zis că e very embarassing, dar are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
să transpună tot ce era în roman, însă autenticitatea, esența, veridicitatea, sinceritatea sunt de remarcat. Sunt prea emoționat acum, dar voi folosi vorbele unei țigănci din Roșia: «Părinte, când am văzut că faci un film despre copilăria dumneata, m-o pălit plânsul!Ă“. Armand Assante, venit la proiecția filmului California Dreamin’ (nesfârșit), a vorbit la superlativ de Cristian Nemescu: „Cristi era extrem de talentat și avea un simț al umorului extraordinar. Iar filmul este nemaipomenit nu numai pentru România, e un film
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
unul dintr-ăla pe care-l scoate țăranul în târg pentru a-l face de rușine. Dar știu că șansa (neșansa?) vieții l-a dus spre punctul maxim al carierei sale, făcându-l vedetă TV. Așa-i uneori destinul. Te pălește de nu te vezi! Pe calul băcăuan l-a pălit însă un avion, nu numai destinul. Sau, mai bine zis, l-a pălit destinul prin intermediul unui avion. Acum, majoritatea dintre voi știți probabil știrea, deci n-o să vă închipuiți că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]