6,963 matches
-
la părinți, la iubitele și la iubiții voștri, la faptul că sunteți liberi. Nimic nu e mai presus decât Libertatea! Carnavalul vă va convinge! Ați ieșit, acum, cu mic, cu mare pentru că vă este frică de moarte! E bine: frica păzește pepenii...”. § Nouă zile de respiro, aveai nevoie de o Sărbătoare. Chiar așa ai hotărât: pe timpul desfășurării Carnavalului, nu vei scrie un rând. Doar vei gândi serbarea. Pe parcursul unei festivități de durată se pot întâmpla multe; lucrurile sunt mai puțin controlabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mare primejdie plutește asupra finanțelor Comunei. Orice mijloc cunoscut pentru a descoperi metalul ordinar În lucrarea falsificatorilor ar fi inutil. — Așadar, nu crezi că secretul acesta e mai mare decât cel al leacului? De la cine ai primit inelul? Și cine păzește secretul metamorfozei? Cineva din Cerul al Treilea? Vorbește! Îl presă Dante. Era cât pe ce să repete gestul de recunoaștere, dar se abținu de Îndată, ascunzându-și mâna. Nu vreau să răspunzi sub jurământul Artei, ci dinaintea autorității Florenței. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cât ai clipi, aproape răsturnând băncuța. Apoi se Îndreptă către Ponte Vecchio, după ce Îi azvârlise o monedă cârciumarului, din ce În ce mai derutat. — Nu era messer Durante, omul acela? zise unul din ceilalți mușterii, care urmărise scena. Noul prior? Doamne, apără-ne și păzește-ne. 14 În aceeași zi, pe la amiază În raportul despre membrii celui de Al Treilea Cer era indicat și locul unde fiecare Își ținea, În mod provizoriu, lecțiile. Cecco d’Ascoli Își aduna discipolii pentru cursul de astrologie medicală În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ei favorabile unor țări, unor regiuni sau omenirii În ansamblu. - Or, mi-a explicat Eva, enunțarea publică a unei astfel de concluzii nu trebuia permisă cu nici un preț. Și știi de ce? Pentru că e adevărată! Adevărul ei constituie Însă un secret păzit cu strășnicie de mii de ani, pentru că divulgarea lui ar fi atras și poate atrage asupra lumii consecințe ireparabile. Mai direct spus, ar fi echivalat cu un act suicidar la scară planetară. În Centru se purtaseră până În ultima clipă discuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
asupra noastră, ne urmăresc evoluția și mișcările. La scară planetară, bineînțeles, fiindcă asta Îi interesează: cum se dezvoltă și Încotro se Îndreaptă lumea - a noastră și a lor, deopotrivă. Acesta este primul secret care, de mii de ani, a rămas păzit cu mai multă strășnicie decât toate comorile Pământului. Nu se mai știe cum a fost el aflat și de către cine, nu există o istorie oficială a Centrului, fiecare misiune, odată Încheiată, este Împinsă În uitare și se șterg toate urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
după care urma să mai văd ce am de făcut. Dacă aveam un plan de evadare? Nu tocmai. Cel mult o strategie extrem de sumară, plus Încrederea fără limite În sfânta inspirație de moment. Problema era să trec de bodyguardul care păzea accesul dintre etaje, pe urmă lucrurile mi se păreau mai simple, speram să mă descurc. Am trecut, dar lucrurile nu s-au dovedit deloc mai simple. La situația În care mă aflam, numai de ghinion n-aveam nevoie, dar nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mneata nu plecai urechea. Urla prostimea afară și mneata n-o auzeai, dondăneai pe latinește. — De ce urlau, spătare? - se tângui cel gras. Le-am făcut școli, le-am adus tiparniță, le-am dat teatru. — Le-ai dat teatru să-l păzească pe dinafară, că nu intra unul, se temeau. Răzăși în teatru! Cine-a mai văzut?! Boieri, curteni, mai treacă meargă, dar răzăși?! Mneata, mărite Doamne, să nu zic cu păcat, te visai la Tibru, și când colo, la doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie? - întrebă Iovănuț copilăros. — Cum de ce? M-a pus domnul să păzesc hotarele, să nu intre nimeni ca-ntr-o țară pustie. — Care domn? - întrebă Metodiu. — Cum care domn? Domnul! — Bine, bine, da’ care? — Păi câți sunt? — Unul, câți să fie! — Păi ăla m-a pus! — Stai puțin: da’ cine-i domn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de tăcere. Frumoasă, da’ parcă nu-i de pe la noi. Că ce-ai văzut tu putea vedea și-un turc ori un polak, ba, de se uita mai bine, și-un cazac. Eu zic că rânduiala noastră, a povestitorilor, e să păzim poveștile noastre, să nu le amestecăm cu poveștile venetice. Să povestim numai ce-i pe la noi, să știe cel ce-ascultă: asta-i curat poveste valahă! Că dacă începem a lua povești de-aiurea, se-ntâmplă ca atunci când vorbești singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oi! - îi suflă Ruxăndrița. — Ce? - făcu Sima-Vodă, aplecând urechea. A, da! Iată, dragii mei, de multe ori vedem zburdând pe mănoasele noastre dealuri turme peste turme de mioare, culegând pașnice cu botișorul lor mișcător răzlețe fire de iarbă. Pe margini, păzind turma să n-o ia nici prea-prea nici foarte-foarte, stau minunații noștri dulăi ciobănești, câini atenți, ce-au văzut atâtea la viața lor. Dar cine stă în mijlocul oilor, mai înalt și mai înțelept decât toate? — Bunul măgar! - răspunseră într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oriunde, numai să-i dai un petic de pământ, o femeie și-un câine. — Așa este - răspunse Barzovie-Vodă. Puțin pământ, o femeie și-un câine. Pământ și femeie înțeleg - zise Cosette. Da’ câinele? De ce-i trebuie și câinele? — Ca să-și păzească femeia - răspunse spătarul. Fără câine eu n-aș sta undeva singur c-o femeie, nici să-mi dai toată Valea Moldovei. — De la Moldova sunteți? - zise atunci creștinul. — De la Moldova - răspunse spătarul. — Și cine mai e domn la voi? - întrebă creștinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din greu sub turci. Țara era adusă la sapă de lemn și, din cauza grozavei sărăcii, se petrecură întâmplări nemaiauzite care înfiorau oamenii. Nici nu dăduse prima brumă a acelei toamne când, într-o dimineață, căpitanul Bașotă și oștenii lui, care păzeau o bucată de hotar, văzură mii de iepuri lihniți trecând Nistrul printr-un vad, spre stepele răsăritene. Un val de lăcuste ce se abătu dinspre Nord asupra Ținutului Sucevei făcu rapid cale-ntoarsă, căci n-avu ce să mai pustiască, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oprească nici o clipă, până când o timidă rază de soare apăru la orizont; și atunci se întoarse și tăie cureaua care-l ținea legat pe Pino Ferrara de coada ultimului animal. — De acum încolo n-am de gând să te mai păzesc... - spuse în timp ce făcu un gest amplu cu mâna, arătând pustiul labirint de roci negre ce se întindea în jurul lor. Dar nu uita că toată apa pe care-o avem e la mine. Dacă-ți trece prin cap să fugi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acum ea În special transpirat tot și vorbind de unul singur batjocura și umilința rîsul amfiteatrului cînd am intrat În pufoaică și cu cizmele de cauciuc murdare de var nopțile mele În blocul Încă nerecepționat de la Liric cineva trebuia să păzească arzătoarele imperiul meu tăcut nelocuit un tron din saci de ciment cald cald mirosul parchetului crud sticla de rom la cap și calma senina companie a lui Platon un vopsitor necalificat reminiscențele cum se insinuează ele ca acești pași abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un set Angelicăi Rozeanu, m-au trimis și În Bulgaria... Mi-a plăcut istoria, citeam bibliografie suplimentară, am intrat În Olimpiada pe țară... Mă pasiona șantierul, Îmi dădea posibilitatea să mă disting, eram un vopsitor intelectual, seara În blocurile goale păzind arzătoarele citeam din Platon. Eram Îndrăgostit de cărți. Am urcat treaptă cu treaptă scara librăriei - remizier, instructor, bibliograf, Îndrumător șef, consilier șef, șef, șef, plafonul. Aici se sta și se reface drumul, aici se adună, unu cu trei, cu cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tu acest virus în sânge. Trebuie să te obișnuiești cu el. Numai ca să știi. — Vezi astea șapte culori de pe încheietura mea? Sângele iubirii mele nu a fost roșu, ci în culorile curcubeului. Și ea s-a petrecut la fel. Îl păzeau. Îl rețineau. Nu i-au dat drumul pe front. Nici pe mine nu mă putea vedea decât sub supraveghere. Opt ore de somn, opt ore de muncă, opt ore de odihnă. Hrană sănătoasă, zarzavaturi de iarnă furate de dincolo de linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nici nu voia să se spele de el. Era mulțumit și așa. Imaginează-ți-l ca pe o pasăre albă, cu pene rare, un uliu, dar unul care nu vânează niciodată. Un uliu pasiv. Care trăiește făcând cercuri pe cer, păzind norii, minunându-se de ei, uitându-se cu ochi de uliu, dar fără să se vadă decât un pic. Era un om bun, dar foarte bogat, și făcea eforturi mari să-și coreleze cele două calități, totuși, în afară de noi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu copacii plini de alge. Și un Soare, numai pentru ei. Mic, întunecat, umed. Și de asemenea Luna. Păstorul doarme, cu iarbă de mare pe șubă. Doarme, nu păzește, compozitorul începe să cânte, din corzi răzbat bule de aer, mașinăria e mută. Iar de teamă, mieii o iau la goană printre copacii putreziți. Dau fuga la mal. Pe malul lacului apar o mie de miei morți. Da, așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
le-a pictat el, totul e în regulă, da, asta se vede de la distanță. De ce să intri zi de zi în întunericul ăla? Poate că e toxic. La fel ar fi spus și gardienii, dac-ar fi acceptat să le păzească. Eu mă sculam cu noaptea-n cap, ca țăranii duminica, mă îmbrăcam frumos și mă duceam acolo ca la biserică, luni la rând. În poveștile de groază pentru copii dai adeseori peste situația în care personajul principal pășește în oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
acasă, puteam s-o iau de la început. Simțeam că, din dosul florilor de gheață, mulți credeau că mi-am pierdut mințile. Se vorbea că parohul a predicat săptămâni întregi numai pentru cantor și c-au băgat morții în cămară, să păzească făina până la primăvară. Cum a început să se topească, m-am și îmbolnăvit. Adică am răcit. Nu aveam febră, dar strănutam în neștire prin toată casa și mă zgâria în gât, totuși mă duceam seară de seară la evreul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pornit să-ți arate apartamentul. Trebuie să știi că soțul meu nu este gelos. Această lipsă de gelozie la el vine dintr-un prisos de încredere în sine și din lipsa lui de imaginație. Dar, tocmai aceste sentimente care-l păzesc de gelozie l-ar duce la o cruzime inimaginabilă dacă ar afla de trădarea mea. Soțul meu nu se îndoiește deloc că el și numai el reprezintă acel punct în jurul căruia se învârtesc toți ceilalți oameni. El nu-i deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în ultimul timp, toate maniile amintite puneau stăpânire pe mine în același timp și atunci nervii mi se încordau dincolo de pragul suportabilității. A venit și momentul (asta s-a întâmplat în plină noapte, când toți dormeau în casă și când păzeam ușa stând cu urechea lipită de ea), când un obiect a căzut în coridor cu un zgomot teribil, așa cum numai noaptea se poate auzi, și când în întunericul din camera mea s-a pornit un vaier prelung; după câteva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de nisip ca o plajă. Ceva mai la vale, într-un luminiș printre copaci se ridicau câteva corturi din doc, învelite cu folie ca să le protejeze de ploaie. Adăpostit de bolovani așezați în cerc, un foc de vreascuri ardea vesel, păzit de două femei îmbrăcate cu fuste înflorate. Cu mânecile suflecate până mai sus de coate, una din ele mesteca într-un ceaun mare și afumat, așezat pe pirostrii deasupra focului. Mirosul plăcut al tocanei ce clocotea înăuntru, ajungea până la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să vorbească. Nu putem să ne aducem căruțele până aici. Nu există drum prin pădure. Le-am lăsat mai încolo, într-o poiană, unde au și caii ce paște. Este treaba puradeilor să aibă grijă de animale și să le păzească. Nu-i foarte departe, continuă țiganul, scoțând încă un nor de fum, cam la un sfert de ceas de mers întins. Pleacă acolo de dimineață și stau cu animalele peste zi. La amiază, le duce unul dintre noi de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vorbit, era putred de bogat. Oamenii care locuiau aici, erau ținuți în robie și munceau din greu să adune aurul pentru Negru, din nisipul apelor ori din colbul de pe drumuri. El nu lăsa pe nimeni să se apropie și își păzea cu strășnicie hotarele. Dacă prindea de veste că cineva intrase pe pământurile lui, imediat apărea acolo și îl alunga, iar de afla cumva că ascunsese vreun grăunte de aur cu gând să-l ia pentru el însuși, pe dată îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]