45,675 matches
-
spuneți! Spuneți, bă, fir-ați ai dracu de limbrici! Aș fi vrut să-i spun că vreau la toaletă, dar nu am Îndrăznit. Liniștea era copleșitoare. În timp ce priveam la un păianjen ce urca spre tavan, pe firul său aproape invizibil, parcă Îmi auzeam bătăile inimii. Cineva din spatele meu a scăpat un pârț. Nici ceilalți nu apucaseră să meargă la WC. Care a Îndrăznit, mă? Fi-v-ar mama voastră a dracu! Pârțuri, ai? Vă doare-n cur de ce zic eu? Hai
Mătăniile Alexandrei. In: Editura Destine Literare by Nicolae Balașa () [Corola-journal/Science/76_a_291]
-
WC. Care a Îndrăznit, mă? Fi-v-ar mama voastră a dracu! Pârțuri, ai? Vă doare-n cur de ce zic eu? Hai, ăla care se știe... un pas În față! Nici unul dintre noi nu s-a clintit. Din nou, liniște! Parcă nici inimile nu mai băteau. Totul muțise. Pe drumul său spre tavan, cred că și păianjenul Încremenise. Asta Înseamnă coalizare și insultă adusă superiorului! Culcat, că v-a luat mama dracu! Înainte, marș! Toți, cei de acolo, s-au trântit
Mătăniile Alexandrei. In: Editura Destine Literare by Nicolae Balașa () [Corola-journal/Science/76_a_291]
-
Însemna că puteam să ne mișcăm și să privim pe ferestrele ce dădeau fie spre curtea clădirii, fie spre una dintre străzile orașului. M-am repezit către acestea. Speram să-l văd pe Iba. Dezamăgire! Totul, un fel de viermuială! Parcă eram deasupra unui furnicar! Într-un anume fel, pentru o clipă, m-am speriat. Vedeam prima dată lumea de dincolo de a mea. Nimeni nu Își Întorcea capul spre noi. Am lăcrimat. “De aici nu mai scap!“ mi-am zis, În
Mătăniile Alexandrei. In: Editura Destine Literare by Nicolae Balașa () [Corola-journal/Science/76_a_291]
-
nu mai scap!“ mi-am zis, În gând, În timp ce am simțit În ceafă răsuflarea caldă a unui alt copil. Era Albăstrel. M-a luat de mână și l-am lăsat și pe el să se uite dincolo de geamurile murdare. Privea parcă mai fără de speranță decât mine. Tu ești caldă, arzi! mi-a zis el. Eu sunt sloi. În iarna trecută, mi-au degerat picioarele. Au zis că o să mi le taie! Ia pune mâna! m-a Îndemnat el. L-am pipăit
Mătăniile Alexandrei. In: Editura Destine Literare by Nicolae Balașa () [Corola-journal/Science/76_a_291]
-
nu! O să-mi taie picioarele, sau am să mă stric de viu. Așa au zis doctorii ieri. Jos, sub noi, e infirmeria. Acolo zac, până mor, ăia bolnavi rău. Copii? Da, copii ca și noi! mi-a zis Albăstrel, privind parcă dincolo de mine. Poate tu o să ai mai mult noroc. Ești frumoasă! a continuat el, mângâindu-mi obrajii. M-am rușinat. Puțin mai târziu, la sfârșitul pauzei, mă copleșeau când valuri de căldură, când frisoane puternice. Capul Începuse să-mi vâjâie
Mătăniile Alexandrei. In: Editura Destine Literare by Nicolae Balașa () [Corola-journal/Science/76_a_291]
-
ce-nalt părea Christ/ Luna venea după El În celulă/ Și-l făcea mai Înalt și mai trist/... S-a asezat lângă mine pe rogojină/ Pune-mi pe răni mâna ta !/ Pe glezne avea urme de cuie și de rugină/ Parcă purtase lanțuri cândva ... Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele/ Din luna venea fum de cățui/ ... / M-am pipăit ... și pe mâinile mele/ Am găsit urmele cuielor Lui". Sensibilul Vasile Voiculescu, În poezia " Pe cruce" arată durerea Sfintei Fecioare, a
Învierea Domnului în poezia românească clasică. In: Editura Destine Literare by Cezar Vasiliu () [Corola-journal/Science/76_a_341]
-
uimită cu ea În podul palmei. ― E rece, mai putu ea să rostească rigidizându-se la fel ca bărbatul. Rămasă ca de piatră, cu lumina izvorând din palmă, femeia nu schiță nici un gest când bărbatul i-o luă din mână. Dar parcă nu i-ar fi luat-o. Din palma ei continua să se reverse lumină. Câinele se repezi la ciudații vizitatori mârâind. Hamilcar ! striga Georgescu vrând să-l oprească. Dar era prea târziu. Un fascicol luminos țâșni dintr-una din razele
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
a conservat mereu o latură ascunsă, explorată de autoare și gustată de cititor. Prin modalități inedite de corporalizare ficțională a unor experiențe biografice nefericite, conținutul ideatic devine convingător. El reușește să scurteze distanța ce desparte ficțiunea de realitate, făcându-l parcă pe cititor să trăiască minciuna ca pe “cel mai nemuritor adevăr” și iluzia ca pe “cea mai consistentă și mai solidă descriere a realului”, așa cum opinează prozatorul și teoreticianul literar M.V. Llosa. Al doilea este nivelul discursului romanesc și al
ALECART, nr. 11 by Adela Cășuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92865]
-
larg. ............................................................... l-am privit cu mii de ochi deodată cum Își adăpa-acolo sus sufletul... apoi s-a dus spre zare, dar de ce venise-nu ne-a spus...” (Albatrosul Obosit) Colțul acesta de răi al sufletelor noastre numit România, Își pierde parcă, din ce In ce mai des, reperele. Oare copacii ei unde Își Îndreaptă ramurile? Către ce tind vârfurile abia Înmugurite În primăvară, catre jos, acolo unde stau Înfipte rădăcinile, sau sus, catre zare? George Filip: Omul, arborele acesta foarte palpabil, nu este specific niciunui
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
te rog...”, Îi răspundeam râzând și o zbugheam pe ușă. Nu știu dacă semănam cu Thalia, dar știu că atunci mă iubeam pentru prima oară În viață. Mă iubeam pentru că eram fericită. Îmi plăceam trupul și imaginea acestuia În oglindă. Parcă Înflorisem dintr-o dată, ca cireșul din fața blocului care Își scutura florile pe fereastra mea, În fiecare an. Iubeam fără nici o condiție și simplul fapt că mă aflam dezbrăcată În fața acelei oglinzi vechi, Îmi unea sufletul cu cerul. Fiecare centimetru de
Începutul iubirii. In: Editura Destine Literare by Roxana Vornicu-Struzu () [Corola-journal/Science/76_a_343]
-
echipelor din capitală. Chiar Înainte de majorat, Doru trecea ușor drept un tânăr mult mai matur și versat decât ceilalți de vârsta lui. Fizicul lui impunător și frumos Îi adusese multe porecle În oraș: ”Adonis”, “Fotomodelul”, “Casanova”, “Don-Juan”. Doru se născuse parcă pentru a fi iubit, idolatrizat. Deținea toate trăsăturile unui Casanova modern. Doru cucerea și părăsea. Îți rupea inima În mii de bucăți dar nu te puteai supăra pe el. Pe Doru Îl doreai, nu Îl urai...Era irezistibil și știa
Începutul iubirii. In: Editura Destine Literare by Roxana Vornicu-Struzu () [Corola-journal/Science/76_a_343]
-
care l-a trezit pe bunicul În dimineața când a murit Buni. Guița În grădină.”) și cu imaginea bunicului ce Încearcă să nege posibilitatea unei tragedii. Acesta o descoperă pe Agnes Încremenită, dar maschează gravitatea situației („gura ei era Întredeschisă, parcă pregătită să răspundă. Părea să-i Întoarcă privirea, cu pleoapele jumătate Închise, privindu-l cu răbdare./ „Nu e de mirare că Ți-e frig Agnes, i-a spus”/ Avea cămașa de noapte deschisă, lăsându-i pieptul la vedere. În unele
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
Prieten drag, tovarăș al răposatului de ANDREI KURKOV În atmosfera Kievului postsovietic, romanul lui Kurkov Încearcă să „alerge” prin viața unui personaj care redescoperă viața În urma unei tentative de sinucidere eșuate. Inspirat parcă dintr-un scenariu de film, autorul conferă o anumită complexitate psihologică protagonistului influențat profund de acest decor gri al spațiului capitalei ucrainene, În care Tolia regăsește o deteriorare accentuată a societății influențate de modele vestice, de așa-zisul sentiment de
ALECART, nr. 11 by Tudor Berbinschi () [Corola-journal/Science/91729_a_92885]
-
rămâne rezerva, armura.Limbajul este, cu desăvârșire, o dexteritate. Alăturările Înseamnă ele Însele stări, impact. Neașteptatul În exprimare frapează, apropie de substanța textului: “O, trupul tău lucrat febril cu forja/ lemn muieratic aclamat de vulg” (Joc de noroc). Muzicalitatea survine, parcă hipnotizată, aceleiași dexterități care atrage neapărat atenția asupra unei inflexiuni spirituale care e, la Dinescu, vocația de a fi poet. Dionisiacă nu este doar aluzia. Tot ce ține de trăire se supune, În poezie, subconștientului pe cât de lucid, pe atât
ALECART, nr. 11 by Sabinne Marie Tăranu () [Corola-journal/Science/91729_a_92873]
-
prea grăbiți zilnic și care au devenit parte a unui peisaj monoton. Deși cu o dimensiune mică, fiecare capitol reușește să relateze Într-o nuanță cenușie o concluzie clară, fapt admirabil, dar care Își pierde farmecul În acest tot unitar parcă prea aglomerat. Imaginea recurentă a căsniciei ratate are În centru ideea că „o căsnicie durează Între două da-uri”, cel de la starea civilă și cel al divorțului și concluzia că „dacă poți suporta mirosul gagicii tale, care se cacă În fața
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92888]
-
Sandu profită de sensibilitatea Cristinei, șantajând-o emoțional. Într-adevăr, pasiunea cu siguranță nu lipsea din relația lor și din acest punct de vedere legătura lor seamănă mai mult cu o poveste de dragoste decât cea cu Alexandra: „simțeam că parcă suntem două surori de nedespărțit”. Tensiunea se manifestă gradat, evoluând de la liniște interioară spre conflict, disperare, agitație și din nou la o formă de liniște. Spectatorul nu este străin de stările personajelor, indifferent că simte indignare, milă, enervare sau repulsie
ALECART, nr. 11 by Aura Dinco () [Corola-journal/Science/91729_a_92895]
-
vedeam prin fereastra cafenelei unde ne oprisem pentru prima cafea a lungii zile care ne aștepta, au Început să iasă oameni grabiți, copii cu ghiozdane, vânzători ambulanți, iar orașul brăzdat de grătarul străzilor vibra Într-o disonanță polifonică, străduindu-se parcă să arunce În uitare acel moment de tihnă la care fusesem martori acum 45 de minute. Cu Corneliu ne-am Întâlnit la hotel, așa cum stabilisem. Era același pe care Îl vazusem acum 5 ani la București, doar că acum purta
ALECART, nr. 11 by Victor Vașuta () [Corola-journal/Science/91729_a_92889]
-
călăuza noastră prin oraș, fumând, Îndârjit, cu mâinile În buzunare, În timp ce noi, Încercam cu greu să ignorăm oboseala, zgomotele din jur, arhitectura agresivă a fiecărui cartier prin care treceam, pentru a lua aminte la rafala de noutăți din țară, aduse parcă fără voia lui, de bătrânul meu prieten. Nu se plângea, era mai mult o lungă constatare indignată pe care o făcea parcă Într-o pauză de țigară, pregătinduse pentru Întoarcerea În acel loc unde totul și toți sfidează buna judecată
ALECART, nr. 11 by Victor Vașuta () [Corola-journal/Science/91729_a_92889]
-
agresivă a fiecărui cartier prin care treceam, pentru a lua aminte la rafala de noutăți din țară, aduse parcă fără voia lui, de bătrânul meu prieten. Nu se plângea, era mai mult o lungă constatare indignată pe care o făcea parcă Într-o pauză de țigară, pregătinduse pentru Întoarcerea În acel loc unde totul și toți sfidează buna judecată, dreapta măsură și consecințele logice ale tuturor acțiunilor, de orice natură, inițiate cu vreun prilej sau altul. În plus, În forfota orașului
ALECART, nr. 11 by Victor Vașuta () [Corola-journal/Science/91729_a_92889]
-
peliculă să filmez totul. Iar asta În condițiile În care repetam de o mie de ori și filmam o singură dată... o singură dublă că nu era peliculă... Adică și eu am structura, Îmi place și prefer structura, construcția, dar parcă aș căuta mai mult, altfel cădem sub clișeu... nici măcar metodă...”. Am ajuns apoi În perimetrul urban dedicat exclusiv festivalului. Primul lucru șocant a fost să vedem ce lungi puteau fi cozile la bilete. La acele ore matinale, pe câte un
ALECART, nr. 11 by Victor Vașuta () [Corola-journal/Science/91729_a_92889]
-
De un intelectualism sumbru, Burgin e urmașul romantismului german și al goticului american. Însă și el e fascinat de spațiul mărginaș al aberației, nebuniei, viselor neîmplinite. Aiecart a publicat o recenzie a colecției Shadow Traffic, străbătuta de melancolia înstrăinării venită parcă din modernism, insă ancorată puternic în era globalizării și în haosul unei lumi în destrămare. Nu în ultimul rând, Aiecartui a primit în paginile lui și câteva poeme în original. Robin Andreasen se evidențiază prin suflul mitic ce se așterne
ALECART, nr. 11 by Liana Vrăjitoru Andreasen () [Corola-journal/Science/91729_a_92900]
-
muguri albi de primăvară în așteptarea unei raze de soare care să le desfacă foițele subțiri. Ceasuri deșteptătoare sau cu clopoței, cum am aflat că li se mai spune, amintind de vremea bunicii, zăcând într-o aură prăfuită. Toate stau parcă fără să știe de zbuciumul lumii de afară, de agitația continuă ce cuprinde orașul în toiul amiezii. Ele stau și se lăfăie o zi întreagă în mirajul zilei. Afară oamenii fac valuri- valuri de vorbe împărțite în stânga și în dreapta, într-
ALECART, nr. 11 by Adela Căşuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92907]
-
călduță, cât poate fi la sfârșit de februarie. Hoinăream pe străzi fără un scop precis. Țâșneau gândurile din mine ca taxiurile ticsite de la semafor. Orașul era trist, lipsit de verdele crud al primăverii. Trist și singuratic, așa cum îl vedeam, părăsit - parcă - de toți. Câțiva bătrâni - melancolici și eiașteptau câteva raze de soare, ca marile lor campionate de șah să înceapă. Dar soarele se cam lăsa așteptat... Pe fundalul acesta monoton s-a petrecut totul, sau măcar începutul. Totul, adică minunea, căci
ALECART, nr. 11 by Elis Maruseac () [Corola-journal/Science/91729_a_92904]
-
acea dimineață - cu câteva înțepături în plus, dar fără nici un rezultat. Am ieșit împreună din bloc, eu încă sperând. Câteva străduțe mi s-a împiedicat de picioare, apoi a luat-o la goană. L-am pierdut din ochi, dar - straniu - parcă amorțisem... Am continuat să mă plimb de una singură, așa cum obișnuiam înainte. De data aceasta, orașul mi se părea prea viu, aș fi vrut să se facă brusc liniște, să-mi pot auzi și dorul. Dar credeți că vreodată se
ALECART, nr. 11 by Elis Maruseac () [Corola-journal/Science/91729_a_92904]
-
corespondența lui Ionel Perlea, se citește la fiecare rând, iar dirijorul trăiește - poate - cea mai sublimă și singura bucurie a carierei artistice pe care nu a atins-o nici la Cluj, nici la București. Concluzia? „Publicul entuziast! Dragostea pentru mine, parcă aș fi deja italian!” Viorel Cosma Autor: Ionel Perlea Limba română Destinatar: Nicolae Lubomirov Scrisoare (copie) Locul și data: [Milano] 1945 Colecția Viorel Cosma Dragă Lubache și scumpe prietene, Sunt sigur că ești supărat pe mine pentru că nu ți-am
Muzicieni români în texte și documente (XX) Fondul Ionel Perlea by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/83155_a_84480]