3,522 matches
-
mai departe de această montare. Generații diferite, experiențe diferite, back-ground-uri diferite. A fi împreună. A te lăsa contaminat de o inteligență extraordinară, de o cultură vastă, nu doar teatrală. Înseamnă că ai avut șansă. Dincolo de împlinirile sau neîmplinirile imediate ale partiturilor încredințate, actorii acestei distribuții sînt martorii unui gest care ține de istorie. „A împărtăși” ceva cu cineva este o taină mare. La care ai sau nu acces. Radu Beligan nu și-a propus să dea vreo lovitură cu acest spectacol
Spiritul unui călător by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4611_a_5936]
-
de parcurs a cărui cauză stă în natura contradictorie a lui Dumnezeu (aici se simte contagiunea hegeliană a contradicției preschimbate în fel de a fi al fiecărui lucru: tot ce există e contradictoriu în sine). De aici încolo intrăm în partitura unei terminologii pe care trebuie s-o urmăm ca atare. Schelling aplică principiul „acțiunii și reacțiunii” asupra lui Dumnezeu, spunînd că de vreme ce orice acțiune are o reacțiune, atunci creația, ca act originar dătător de ființă universului, a avut la rîndul
Spiritul calcitrant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4648_a_5973]
-
prieteni, flatandu-mă și exagerând, ca în scrisul meu există o vagă undă de melodicitate (eu cred că există doar muncă și transpirație!), acest lucru i se datorează profesorului meu. Audițiile repetate ale unor piese, explicarea tehnicii și strategiei din spatele partiturilor, încercarea de a pune în evidență intențiile compozitorului și ale interpretului au fost lecții de hermeneutica înrădăcinate în mintea mea. Repet: cunosc puțină lume în spațiul muzicii, am arareori prilejul să port discuții cu această specie de artiști. Însă de
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4561_a_5886]
-
prieteni, flatându-mă și exagerând, că în scrisul meu există o vagă undă de melodicitate (eu cred că există doar muncă și transpirație!), acest lucru i se datorează profesorului meu. Audițiile repetate ale unor piese, explicarea tehnicii și strategiei din spatele partiturilor, încercarea de a pune în evidență intențiile compozitorului și ale interpretului au fost lecții de hermeneutică înrădăcinate în mintea mea. Repet: cunosc puțină lume în spațiul muzicii, am arareori prilejul să port discuții cu această specie de artiști. Însă de
Seara târziu, după spectacol by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4562_a_5887]
-
care conduc către o meditație asupra condiției sale sunt întrerupte de o intervenție brutală chiar atunci când ele ar fi putut prinde miez. Spre exemplu, una dintre puținele scene liniștite ale filmului, când, așezat la un pian, Quaid își amintește o partitură care creează regimul rememorării, nostalgia, atmosfera devine deodată ostilă, dată fiind apariția trupelor speciale. Pare că regizorul se teme să acorde spațiu reflexiei, unei anumite intimități care să facă loc amintirii. Acțiunea rezolvă simplu problema memoriei, trecutul obscur este suplinit
Vorbește, Memorie! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4392_a_5717]
-
memorie, construite de Călin Beloescu în foarte personalele sale curți și stradele, aparținând în fapt unei stereotipii culturale central-europene. Chiar dacă acestea sunt din Reșița, alte străzi, altundeva, într-un oraș dunărean, Călin Beloescu lasă și el impresia că execută o partitură din propria-i memorie, impregnată de lumina unor ani duși. În definitiv, jurnalul său povestește despre o criză, pe care o adună meticulos din toate circumstanțele dramatice sau numai închipuit dramatice, tânjind să se așeze în statutul unui om fără
Intrările și ieșirile din criză ale artistului by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5845_a_7170]
-
central îl ocupă - sau ar trebui să-l ocupe - Truman Capote. Deși „distribuit” într-un rol important, el dispare curând din prim-planul cărțiifilm derulate sub privirile noastre. Cu atât mai mult, cu cât, fiind al doilea pe „generic”, interpretează partitura „Romancierului care voia o mamă.” Parcurgând biografiile lui Gerald Clarke (Capote. A Biography, Simon and Shuster: New York, 1988) și George Plimpton (Truman Capote, Nan A. Talese: New York, 1997), care, la rândul lor, au stat la baza a două filme relativ
Mic-dejun cu Audrey (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5868_a_7193]
-
copioase din autorii clasici sau moderni. Sau din alții mai puțin cunoscuți dar totdeauna interesanți, luminând încă mai bine înțelesul unor noțiuni și concepte. Este evident faptul că răspunsurile Gheorghe Grigurcu i le-a dat Dorei Pavel totdeauna în scris, partitura sa e totdeauna scriptică, elaborată, frazele arborescente și solemne, susținerile îndelung meditate. Discursul e scutit de oralisme, de spontaneități, e profesoral dar nu în sensul util pedagogic ci magistral (rostire de magistru). Nu am observat deosebiri de tonalitate, și aș
Opera]iunea Grigurcu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5875_a_7200]
-
și, ulterior, atent șlefuită la școli înalte, prioritar în Elveția, la școala fondată de marele Menuhin. Este maestrul care i-a devenit mentor. Inclusiv un mentor spiritual. Dispune, în plus, de o comunicare artistică generoasă care încălzește, care înnobilează sensurile partiturii. În mijloc de martie, în compania orchestrei Filarmonicii bucureștene, Prunaru a prezentat cel de al 3-lea Concert, în Re minor, de Max Bruch, autor ce a promovat - printre altele - o violonistică de tip romantic, specifică sfârșitului de secol XIX
Momente și evenimente muzicale bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5670_a_6995]
-
de tip romantic, specifică sfârșitului de secol XIX. Lucrarea propune dificultăți solistice greu surmontabile, aspecte depășite cu brio de tânărul maestru; are meritul special de a fi muzicalizat textul acestei lucrări pe drept uitate, lucrare ce nu poate rivaliza cu partitura devenită celebră a primului Concert în Sol minor, datorat aceluiași autor. Dirijorul serii de muzică, maestrul Horia Andreescu, a făcut în ultimele săptămâni un veriabil tur de forță. Avântul romantic al Simfoniei a 4-a, în Fa minor, de Ceaikovski
Momente și evenimente muzicale bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5670_a_6995]
-
refer la Suita „Impresii din copilărie” pentru vioară și pian, la cea de a doua Sonată pentru violoncel și pian, la ciclul de Cântece pe versuri de Clement Marot. Sunt muzicieni performeri ce probează o orientare inteligentă în pătrunderea valorilor partiturii, sunt artiști conduși de o pasiune autentică, sunt tineri al căror profesionalism slujește marilor adevăruri ale muzicii; iar versiuea conferită Sonatei în Fa diez minor, pentru pian, s-a dovedit a fi una dintre cele mai pertinete în ce privește complexul spiritual
Momente și evenimente muzicale bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5670_a_6995]
-
a acestora nu a ajuns la cote ce ne vor fi inaccesibile în perioadele imediat următoare. Alți tineri muzicieni, alte sunete, alte ecouri; le-am putut audia în Studioul de Concerte al Universității bucureștene de Muzică. Mă refer la o partitură complicată, la un rezultat artistic relativ simplu, dar de semnificativă orientare. Am observat acest aspect audiind, în primă audiție la noi, câteva piese din ciclul „Roza vânturilor”, lucrare scrisă în urmă cu aproximativ două decenii, pentru orchestră „de salon”, lucrare
Momente și evenimente muzicale bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5670_a_6995]
-
plăcerea cuvintelor și a stilului. Într-adevăr, o carte scrisă ca un haiku (șaisprezece dintre capitole, intitulate „Cugetare profundă”, încep de altfel cu câte un haiku): fără grabă, cu îndemânare, eleganță și cu o mare bucurie de a privi lumea. Partitură pe două voci, romanul este construit din împletirea discursurilor de jurnal a două personaje care „nu fac deloc eforturi pentru a se integra în hora semenilor lor”: Renée Michel, 54 de ani, portăreasă de aproape trei decenii într-un imobil
Gustul orezului cu ceai verde by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5673_a_6998]
-
de iluminare în biblioteca propriu-zisă pune mai bine în valoare edițiile rare aflate în rafturi supraetajate și o tapiserie din secolul al XVI-lea reprezentând - ironie a întâmplării - „Triumful Avariției”. În centrul încăperii, exemple ale unei enciclopedice colecții de manuscrise, partituri și legături de carte, de la Evanghelii carolingiene la una dintre Bibliile Gutenberg, de la o scrisoare a reginei Elisabeta I la comentarii ale lui Alexander Calder despre instalarea „stabilelor” sale și de la manuscrisul simfoniei „Haffner” de Mozart la cel plin de
Morgan Library: arhitectură, colecții, expoziții temporare by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5686_a_7011]
-
proiectat ca venit dintr-o altă lume ca să ne povestească frumos drama lui Tannhäuser. Într-un cuvânt, a fost sublim. În Elisabeta, rol deosebit de dificil, am văzut-o pentru prima oară pe soprana Eva-Maria Westbroek, care se regăsea perfect în partitura cerută de compozitor. Era frumoasă, sensibilă. știa să-și modeleze glasul pentru a reda prin toate culorile timbrale pe care le poseda drama eroinei. De o mare frumusețe a fost rugăciunea ei din actul al III-lea, în care soprana
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
von Eschinbach mai puțin reprezentativ, așa cum aș- teptam. În prima parte a spectacolului nu s-a impus aproape deloc în dramaturgia operei, iar în celebra arie a Luceafărului s-a redresat, a cântat frumos, fără a avea vocea cerută de partitură. A nuanțat corect anumite fraze, dar, cel puțin pentru mine, nu a reușit să redea acea noblețe pe glas a personajului. A fost doar o interpretare corectă și doar atât. Ne amintim cu emoție culoarea timbrală nobilă a lui Eduard
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
ca intenție. Ne punem chiar întrebarea cum e posibil la Covent Garden să se comită asemenea greșeli în distribuirile artiștilor într-o producție de mare cotă. În rest, ceilalți barzi au fost corecți și doar atât. Corul a răspuns impecabil partiturii, răsunând nuanțat în toate pasajele. Trecând la cel de-al doilea palier al analizei noastre privind concepția regizorală, putem face câteva aprecieri care se vor integra în contextul general al noilor producții pe marile scene. Inovația în teatrul liric a
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
viziune coregrafică a lui Frederick Ashton, îmbinând armonios scenele de pantomimă a celor două surori, magistral realizate, cu ansamblurile de o frumusețe picturală. Cei doi interpreți ai rolurilor principale, Roberta Marquez și Steven McRae, au asigurat cu delicatețe și poezie partitura lor coregrafică, realizând un cuplu de poveste. Ceea ce impresionează la această companie este în primul rând disciplina și profesionalismul înalt al execuției mișcărilor, omogenitatea colectivului, seriozitatea și mai ales acea bucurie a dansului pe care le transmit balerinii englezi. Spectacolul
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
spectacolului, în care un personaj așezat fumează, mișcând doar necontenit laba piciorului, în timp ce ceilalți interpreți repetă continuu un număr restrâns de gesturi, împreună reușind să creeze un ambient de o anume vibrație poetică. Toți cei cărora li s-au încredințat partituri coregrafice mai lungi, precum Alexandra Gavrilescu și Valentin Stoica, Adina Tudor și Mihai Mezei, Diana Tudor și Bogdan Cănilă dar și toți ceilalți interpreți care au dat viață unor momente succinte, fie ele chiar simple plimbări prin scenă, s-au
Salt stilistic spectaculos by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5833_a_7158]
-
Teatrului Național din Craiova. Prilej pentru a se reîntâlni cu textul splendid al lui Camus și pentru a urmări evoluția unui actor tânăr de o forță și de o expresivitate scenică deopotrivă impresionante - Sorin Leoveanu. Performanța sa aici, într-o partitură dificilă, este memorabilă și se cere subliniată ca atare. De asemenea, trupa atât de valoroasă a teatrului din Craiova își demonstrează încă o dată valoarea și îl secondează cu interpretări remarcabile. Să notăm câteva nume din cele care duc greul pe
Ochiul by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5568_a_6893]
-
rara” puțin cunoscută de public și care se regăsește cu greu chiar pe mari scene ale lumii. Compozitorul venețian Ermanno Wolf-Ferrari, care a trăit în prima jumătate a secolului al XX-lea, a scris această lucrare la München în 1906, partitura sa fiind, din păcate, nedreptățită de teatre și chiar necunoscută. Este o lucrare remarcabilă, compusă cu simțul proporțiilor, cu delicatețe, gingășie față de universul complicat și complex al sufletului feminin, de multe ori aflat în dispută cu cel al bărbaților, incapabili
I Quatro Rusteghi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5605_a_6930]
-
scenă la Cluj-Napoca în decembrie 1959, regizată de Anghel Ionescu-Arbore. Ulterior, după câțiva ani, ea a fost prezentată de colectivul clujean aflat în turneu și la București. Actualul director al Operei Naționale, Cătălin Ionescu- Arbore, fiind sensibil legat de această partitură, a înscris-o în repertoriu, apelând la un regizor german, foarte inspirat și plin de inventivitate, Peter Pawlik, cunoscut de alfel printr-o recentă montare a operei La Cenerentola de Gioacchino Rossini. Spectacolul lui Pawlik este original și spumos, extrem de
I Quatro Rusteghi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5605_a_6930]
-
cunoscut de alfel printr-o recentă montare a operei La Cenerentola de Gioacchino Rossini. Spectacolul lui Pawlik este original și spumos, extrem de rafinat și cu mult bun-gust, fără niciun fel de disonanțe, vulgarități ori distorsiuni care ar putea altera o partitură muzicală absolut genială. Opera se înscrie în categoria comediei muzicale bufe și pornește de la cunoscuta piesă de teatru, Bădăranii, a lui Carlo Goldoni, libretul aparținând lui Giuseppe Pizzolato. Conducerea muzicală a fost asigurată de Vlad Conta, care a demonstrat că
I Quatro Rusteghi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5605_a_6930]
-
genială. Opera se înscrie în categoria comediei muzicale bufe și pornește de la cunoscuta piesă de teatru, Bădăranii, a lui Carlo Goldoni, libretul aparținând lui Giuseppe Pizzolato. Conducerea muzicală a fost asigurată de Vlad Conta, care a demonstrat că iubește această partitură, intrând cu ușurință în jocul subtil al actorilor cântăreți, pe care i-a condus cu inteligență și respect, demonstrând încă o dată înțelegerea subtilă a lucrărilor dificile. Orchestra Operei Naționale s-a remarcat prin acuratețe și profesionalism. Ceea ce ne propune Pawlik
I Quatro Rusteghi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5605_a_6930]
-
în carnaval: pontoane, ferestre cu mușcate. Efectele de lumini contribuie în plus la farmecul spectacolului. Sub raport muzical, s-a apelat la o bună echipă de cântăreți, în general tineri, care s-au străduit, fiecare în parte, să învețe o partitură dificilă, scrisă în dialect venețian, dar să o și înțeleagă într-o stilistică a sa plină de subtilități. Cei patru bădărani au fost interpretați de Mihnea Lamatic (Lunardo), Ștefan Schuller (Simon), Leonard Bernad (Cancian) și Vicențiu Țăranu (Maurizio), fiecare dintre
I Quatro Rusteghi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5605_a_6930]