1,560 matches
-
întreg, prin care noi înțelegem fixarea precisă a esteriorul[ui] fizic, devenită habituală prin mișcarea și prin întreaga direcțiune a vieții individului. Precum trăsurile schimbăcioase a feței se pot preface într-o fizionomie care să reflecteze internul unui individ și patosul său esențial, tot astfel ținuta trebuie să ne-arate incorporarea consistentă a gesturilor și mișcărilor neconștiute. Ca-n fizionomie așa și-n ținută arta are de-a suplini neputința și lipsele vieții reale, făcând din întregul coprins al arătărei sensibile
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la] eternizarea momentului personalității, activitatea adevărată a actorului se-ncepe abia în momentul când figura sensibilă stă gata dinaintea noastră. Figura sensibilă nu e decât tinda templului. Caracterul nu se dezvoltă decât în procesul nașterei sale. Tonul și gestul desfășoară patosul său. Va să zică abia aicea se-ncepe fapta adevărată a actorului. Arătarea sensibilă, esterioară, a personalității nu face decât indică o revelațiune mai adâncă și nu are în arta dramatică o altă însămnătate decât aceea de-a dispune sufletul privitorului pentru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
său. Va să zică abia aicea se-ncepe fapta adevărată a actorului. Arătarea sensibilă, esterioară, a personalității nu face decât indică o revelațiune mai adâncă și nu are în arta dramatică o altă însămnătate decât aceea de-a dispune sufletul privitorului pentru patosul acela care are să se dezvolte în dramă însași. Vorba zugrăvește caracterul; acesta pătrunde prin ton în sufletul nostru. În ton are să se manifeste mai întîi determinata lume sufletească a individului ce e a se reprezenta. Cum masca și ținuta ne
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care să revibre puterea intensivă a unei naturi eroice; tot astfel individualitățile cu deosebire ideale, adică cele purtate de intuițiuni și simțăminte suprasensuale, nu se pot sensibiliza fără un așa ton fundamental care, prin natura lui spirituală, să oglindeze adevărul patosului lor. Din tonul fundamental al marchizului de Posa trebuie să răsară energia unui suflet ideal; lui nu-i trebuie pe-atâta tonul grăunțos (kornig) și plin al naturelor eroice, ci un accent (petrecut) pătruns oarecum de nobleța sufletului. Tot de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
revelare a tuturor factorilor vieței, cari toți se coprind în simplitatea tonului. Cu cât tonul fundamental al unui caracter ni prezintă o coloare mai precisă cu-atîta el va influința asupra-ne cu mai multă intuitivitate. Tonul fundamental ne apropie de patosul caracterului, ni descopere chiar întreaga dispozițiune a vieții sale, și prin asta el înviază în noi o dispozițiune corespunzătoare pentru desfășurarea caracterului întreg. Tonul fundamental asigură de-aceea înainte de toate impresiunea artistică a reprezentațiunii întregi. Un ton fundamental fără coloare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ar corespunde icoanei poetului. Aceste esemple vor fi dat o idee clară despre însemnătatea acelei speții de mijlocire care-n marile puncte solstițiale, în peripețiile dezvoltării caracterului, le mijlocește întreolaltă și le combină într-o viață organică, care sensibilizează catastrofele patosului, așa încît să ni se prezinte, ca un rezultat incorporat în tipul ce reapare pe scenă, toată schimbarea sufletească prin care a trecut el în intervalul lipsei sale. ELEMENTELE ESECUTĂRII CARACTERULUI JOCUL MUT După ce-am determinat noțiunile celor două
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
încă de-a cerceta mijloacele prin care se realizează tema artistului reprezentator întru esecutarea caracterului. Fiindcă mijlocirea trebuie să facă ca viața internă a personalității să se nască dinainte-ne ca un proces ce se dezvoltă neîntrerupt, fiind însă că patosul caracterului nu se reprezintă dramatic decât numai prin cele două forme a gestului și a tonului, de-aceea nu avem decât în ele și puterile cele mari, prin cari un caracter poetic creat de fantazie poate să ne farmece cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în toate figurile celelalte ale scenelor, prin care el își toarce neîntrerupt firul vieței sale interne în vremea vorbirilor celorlalte persoane este jocul mut. Elementul în care se relevează viața cea mai intensivă a caracterului, în care se-nsumă tot patosul său ca și într-un vârf, cum am zice, acela-i accentul etic. Amândouă săvârșesc mijlocirea tutilaterală (în toate laturile) a caracterului în sine și cu întregul. Prin ele esecuțiunea unei individualități poetice e încheiată. În orice tip dramatic trebuie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trece prin împleticirea tuturor situațiunilor unui caracter. În jocul mut se împreună așadar toate elementele elocuțiunii trupești, spre a reflecta impresiunea care e produsă într-un caracter prin fapta și vorbele celor ce (coagează) colud. Mai întîi jocul mut mijlocește patosul vorbirei întrerupte cu cea începută. Prin această mijlocire vorba începută apare motivată în sine însăși și pare într-adevăr membru întregitor în lanțul dialogului. Jocul mut îl asigură prin urmare pe actor de-a nu lăsa să cadă nicicând caracterul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dezlegat atuncea când în intervalul vorbirei unui altuia e să se manifeste prin acest joc o mișcare crescândă a interiorului, mișcare care apoi să se rezume ca rezultat în vorba reîncepută. Aicea trebuie așadar ca jocul mut să mijlocească trecerea patosului și să justifice afectul, în care erumpe caracterul după aceea. Amintim d. es. pe Clavigo în vremea narațiunii lui Beaumarchais. Reprezentatorul lui Clavigo trebuie ca prin jocul său mut să ni descopere o întreagă viață psihică. De la liniștea cea mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a Ifigeniei apoteozează peripeția cea mai puternică în soarta ei. Și asta ar sta izolată daca jocul mut nu ne-ar fi preparat pe deplin pentru aceasta. Cu cât vorbirile singuratice înseamnă mai otărît totodată și un act în dezvoltarea patosului cu atât mai imperioasă este cerința mijlocirei prin jocul mut, căci numai prin aceasta se ține la un [loc] firul vieței caracterului. Unitatea caracterului Avizăm la cele două scene mari dintre Othello si Iago (Act. 3, sc. 2) și dintre
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unui apucător joc mut n-ar strica în nici o scenă mai mult frumuseța poetică decât într-aceasta, dac-am degrada la fraze izolate prepusăciunile scurte ce semnalează stadiul sucumbărei. Fiece joc mut trebuie să purceadă din o pătrundere adâncă a patosului și a manierei de-a privi lumea ce le are caracterul și care e a se reprezenta. De-aceea, orcît-ar fi pe deoparte de generale afectele, pe cari jocul mut le reflectă, totuși el trebuie să fie renăscut totdeauna ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
este elementul tonic în care ni se împlinește intuițiunea totalității unui caracter. Tonul fundamental ne sensifică trăsura fundamentală a caracterului, esistența habituală, obicinuită, pietrificată a caracterului, ceea ce grecii numesc etos al caracterului {EminescuOpXIV 360} în sens propriu, în antiteză cu patosul aceluiași. Cred că deosebirile lui Kant și Schopenhauer între caracterul inteligibil (liber) și cel empiric(determinat) este mai clară și mai folositoare pentru această parte decât distingerea antică. Ethos ar fi cel inteligibil. Pathos cel empiric. Pricepem aicea sub accent
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu toți factorii coactivi. Tonul fundamental al întregului op și a diferitelor caractere, tempo în toate nuanțele sale, raportul dintre espresia generală a creației sufletești și caracterul individual în toate momentele sale, a etății, a naționalității, a dispoziției sufletești, a patosului, consunetul fiecărei figuri speciale cu sensul întregului op, nivelarea posibilă a tuturor inegalităților născute din puterile neegale ale actorilor, apăsarea puterii prea mari, învioșarea lîngezirei, subordonarea fiecărui tip și fiecărei situațiuni sub legea supremă a unității estetice, toate aceste are să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Exegeza modernă a religiilor ne-a arătat că fiecare activitate este, în rădăcina ei, o asemenea reiterare. Nu numai agricultorul (a cărui muncă este rit) sau întemeietorul de cetate, dar fiecare om este purtat, în gesturile lui esențiale, de un patos cosmotic. Numai că, între acestea toate, sculptura este cel mai decis atentat la adresa haosului, pentru că în ea voința de limitare și modelare, ca principiu psihic al cosmo-genezei, își capătă expresia simbolică absolută, devine pentru sine. Nouă ne scapă esența sculpturii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
timpul a lucrat bine de vreme ce a restituit esențialității ceea ce se născuse din ea. Numai că această esențialitate a fost până la urmă coruptă chiar și în sculptură. Când sculptura greacă dobândește dimensiunea psihologicului, când devine expresivă și sugestivă, înfățișînd, să zicem, patosul durerii, când se deschide deci o epocă a barocului în sculptură, care culminează cu Madona îndurerată aplecată peste trupul frânt al Fiului, atunci sculptura își corupe principiul tautologic, devine tranzitivă și imitativă. Căci dacă sculptura, în esența ei, imită ceva
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fost zi de Plotin. Am vorbit pe rând în marginea câte unei teme preferate din Enneade. Eu, despre Viața lui Plotin compusă de Porfir și apoi Despre frumos (I, 6), Victor despre locuri plotiniene în arta bizantină, iar Andrei - cu patos și rigoare remarcabile - Despre Bine și Unu (VI, 9). În final, Noica ne-a vorbit Despre daimon (III, 4). "În Apologie nu se vorbește despre daimon-ul lui Socrate, ci despre "daimonicitate" (daimónion), înțeleasă îndeobște ca instanță păzitoare inhibitivă ("nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Vineri, 8 mai 1981 I-am adus lui Noica dactilograma articolului pe care Andrei l-a scris pentru nr.10 - 11 - 12 al "Secolului 20": Rigorile ideii naționale și legitimitatea universalului. Citindu-l, Hăulică a fost entuziasmat. Este în el patosul agonal al conștiinței care și-a păstrat reflexele în fața realului și care, în locul unei melancolice retrageri înspre eternitatea uneori fadă a marilor gesturi culturale, a ales sublimul hărțuielii în clipă. " Dragii mei, am citit articolul lui Andrei și vreau să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
gândit "golul de ființă", "devenința", "holomerul", "arheul", "cercul metafizic" etc, etc. Despre astea Cărtărescu nu suflă un cuvânt, pentru că "din afară" accesibile nu sânt decât bascul și ghetrele lui Noica, adică anecdotica și, în cel mai bun caz, un anumit patos existențial grefat pe o bucată de istorie și povestea unei Castalii românești. Greșeala asta au făcut-o și oameni care i-au stat în preajmă: de la Paleologu, care a scris un text devastator despre Noica limitîndu-se la experiența comună de la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de destin, ci pentru că e liber, fiind conștient de sine, să acționeze. Caracterul voluntar, deci liber al faptelor sale îl înnobilează pe eroul tragic modern care provoacă cu înverșunare, iar nu doar acceptă lupta cu forțele contrare. Pentru Radu Stanca, patosul tragic este patosul lucidității, iar eroul tragic, cuprins de un adevărat extaz al lucidității sale, este un clarvăzător și această clarviziune îl umple de-o mândrie, a învingătorului. Chiar moartea lui reprezintă triumful suprem, un act de vitalitate prin care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pentru că e liber, fiind conștient de sine, să acționeze. Caracterul voluntar, deci liber al faptelor sale îl înnobilează pe eroul tragic modern care provoacă cu înverșunare, iar nu doar acceptă lupta cu forțele contrare. Pentru Radu Stanca, patosul tragic este patosul lucidității, iar eroul tragic, cuprins de un adevărat extaz al lucidității sale, este un clarvăzător și această clarviziune îl umple de-o mândrie, a învingătorului. Chiar moartea lui reprezintă triumful suprem, un act de vitalitate prin care ideea de om
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de-a lungul acestui secol cumplit (p. 15). Ironic până la sarcasm, crainicul suspect al autorului susține că piesa despre tiranie și libertate nu trebuie să prilejuiască analogii cu situații contemporane, că spectatorii nu au de ce să se lase cuprinși de patosul celor de pe scenă, ci doar să contemple cu răceală personajele : Îi veți vedea pe Brutus, pe Publicola, pe Aquillius și pe alții ; îi veți auzi vorbind. Dar să nu faceți imprudența de a raporta spusele lor la stări de lucruri
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de explozie. Se poate spune câte ceva, și atunci revendică toți libertatea cuvântului (II, p. 109). El îi arată elevului său diferența dintre dușmanii închipuiți și cei reali ai regimului : oratorii inofensivi demască unele lipsuri în activitatea organelor vorbind uneori cu patos, alteori cu ironie ucigătoare - dar întotdeauna la modul afirmativ, căci respectă hotarul dintre admis și interzis (II, p. 110), în schimb, Socrate, adevăratul adversar al oricărui sistem totalitar rigid, poate destabiliza ordinea instituită cu întrebările sale insidioase, preludiu al gândirii
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Paradoxul nu-i o soluție; căci nu rezolvă nimic. Poate fi folosit doar ca împodobire a ireparabilului. A voi să îndrepți ceva cu el este cel mai mare paradox. Fără dezabuzarea rațiunii nu mi-l pot închipui. Lipsa ei de patos o obligă să tragă cu urechea la murmurul vieții și să-și desființeze autonomia în tălmăcirea acesteia. În paradox, rațiunea se anulează pe ea însăși; și-a deschis granițele și nu mai poate opri năvala erorilor palpitante, a erorilor care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cerșește la poarta Raiului pare a fi orice bolnav. De altfel, nu e ca și cum s-ar fi infiltrat în fiecare din celulele lui un paradox? Boala este o stare de inspirație a țesuturilor, o manie de grandoare a cărnii, un patos imperialist al sângelui. Când o parte din trup se-mbolnăvește sau când te-mbolnăvești întreg, ai impresia c-a pornit natura să gândească. Un maximum de pozitivitate al negativului, o limită înspre spirit a măruntaielor, un efort dialectic al materiei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]