6,632 matches
-
toată lumea se va purta așa cum ar trebui, căci înțeleg puterea pe care o are mita lui Su Shun. — Sheng Pao este pregătit, răspunde prințul Kung. A cerut să colaboreze cu armata mongolă a lui Seng-ko-lin-chin, iar eu i-am dat permisiunea. Seng-ko-lin-chin e dornic să-și dovedească loialitatea și să-și reabiliteze numele, iar aceasta va fi ocazia sa. Nu sunt sigur în legătură cu chinezii: generalii Tseng Kuo-fan și Chou Tsung-tang consideră conflictul nostru cu Su Shun drept o ceartă între nobili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Ar fi fatal să îi permit lui Su Shun să stăruie asupra faptului că împăratul Hsien Feng l-a exclus pe prințul Kung din testamentul său. Oamenii sunt curioși în legătură cu motivul, și Su Shun le servește propria sa interpretare. Cu permisiunea lui Nuharoo, amintesc Curții că Su Shun l-ar fi oprit pe împăratul Hsien Feng de la a-l numi pe Tung Chih ca succesor, dacă nu m-aș fi apropiat eu însămi de patul de moarte. Su Shun este răspunzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și să locuiască cu mine ca să pot avea grijă de ea, dar ea refuză, preferând să stea unde e, într-o casă liniștită, pe o străduță din spatele Orașului Interzis. Nu insist. Dacă ar locui cu mine, ar trebui să obțină permisiunea de fiecare dată când ar vrea să meargă la cumpărături sau să-și viziteze prietenele. Activitățile ei ar fi limitate la camerele și grădina palatului și nu ar avea voie să-și facă singură mâncare. Aș vrea să-mi petrec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
turnul unde stătea Nobunaga. Nobunaga fusese anunțat seara trecută despre sosirea lor și îi aștepta. — Te văd atât de rar, spuse el plin de voie bună, de cum îl văzu pe Hanbei. Mă bucur că ai venit. Vino mai aproape. Ai permisiunea să iei o pernă. Cineva să-i dea lui Hanbei ceva pe care să se așeze. Manifestând o atenție cu totul ieșită din comun, continuă să-i vorbească lui Hanbei, care rămăsese prosternat cu profund respect, la distanță: — Acum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hanbei, iar acum, adăugă și un argument propriu: — Adevărul este că Hanbei a vorbit despre acest plan de două sau de trei ori, cât era în viață, dar a fost amânat fiindcă încă nu sosise momentul. Dacă pot primi permisiunea stăpânului meu, mă voi duce oricând ca mesager, să mă întâlnesc cu Goto, în Castelul Miki. Nu, așteaptă, îl opri Hideyoshi, clătinând din cap. N-am folosit noi același plan nu mai demult de primăvara trecută, abordându-l pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spunând că spiritul lui va continua să mă slujească, chair și de dincolo de mormânt. Cum aș putea întoarce spatele unui lucru care l-a îngrijorat cât timp era în viață? Trebuie să faci așa cum îți dictează inima. — Vă mulțumesc. Cu permisiunea dumneavoastră, mă voi strădui să-i onorez dorința exprimată pe patul de moarte. — Unde-ai să te duci? — La un templu, undeva, într-un sat, departe. Și lacrimile începură din nou să-i curgă. După ce primi acordul lui Hideyoshi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre tinerii care râdeau veseli și spre vălătucii de fum cald. — Shojumaru e aici? — Da, aici sunt, răspunse Shojumaru. Soldatul era unul dintre vasalii tatălui său. — Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru îi ceru permisiunea lui Hideyoshi. Cum de obicei, nu-i făcea asemenea cereri, Hideyoshi se arătă surprins, dar își dădu repede consimțământul. Shojumaru plecă în fugă, însoțit de vasalul tatălui său. În fiecare dintre micile campamente ardeau focuri și toate unitățile erau foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și aproape îi îngheța sângele în vene. Dar Kanbei privea concentrat spre întinderea întunecată, de parcă ar fi fost statuia de lemn a unui războinic. — Tată, eu sunt. Când Shojumaru veni lângă el și îngenunche Kanbei se mișcă ușor. — Ai primit permisiunea stăpânului tău de a veni? — Da, și am venit imediat. — Bine, atunci, așează-te puțin pe scăunelul meu de campanie. — Am înțeles. — Privește Castelul Miki. Stelele nu strălucesc, în castel nu arde nici o lampă, așa că probabil nu vezi nimic. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se întâmplase în timpul nopții, iar mesajele urgente care veneau, unul după altul, aduceau dovezi de netăgăduit. — Shoyoken! Nu e el unchiul meu și unul dintre bătrânii clanului? Ce idee e asta, să abandoneze câmpul de luptă și să fugă fără permisiunea mea? Și toți ceilalți. Nu fac decât să-mi spurc gura, vorbind despre asemenea infidelități și ingratitudini! Revoltându-se împotriva cerului și a omenirii, Katsuyori ar fi făcut mai bine să simtă față de el însuși acea ranchiună. De obicei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am consola. Soția dumneavoastră a spus că ultimul moment al vieții nu vine decât o singură dată și e de părere că s-ar putea ca femeile să se stăpânească mai ușor dacă ar sta aici, cu samuraii. Dacă primește permisiunea dumneavoastră, se va muta aici imediat. Care sunt dorințele seniorului meu? — Perfect, răspunse repede Katsuyori. Adu-le pe soția mea aici și pe cele nevestele tinere. În acel moment, moștenitorul său, în vârstă de cincisprezece ani, Taro Nobukatsu, păși înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a templului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și el permisiunea de a pleca. Atunci se sculă și Nobunaga, pentru a-i conduce până la coridorul cu punte. — Somn ușor, îi ură Nobutada, întorcându-se, încă o dată, pe culoar pentru a-și privi tatăl. Nagato și fiul său stăteau lângă Nobunaga, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală și nu reuși decât să întârzie și mai mult intrarea. Evident, gardianul era bănuitor și nu avea nici un motiv să deschidă poarta din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie o goană a oamenilor spre posturile de apărare. Războinicii care se îmbulzeau în spate începuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
voia să accepte, iar Hikoemon refuza să cedeze. Se blocaseră. — Ei bine, nu mai e nimic de spus, conchise fatalist Ekei. Cu posibilitățile mele limitate, se scuză Hikoemon, n-am putut ajunge la un limbaj comun cu Reverența Voastră. Cu permisiunea dumneavoastră, aș dori să-l rog pe Seniorul Kanbei să-mi ia locul. — Vorbesc bucuros cu oricine, răspunse Ekei. Hikoemon își puse fiul să-l cheme pe Kanbei, care sosi curând, cu lectica. Coborî din lectică și se așeză stângaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
A spus că va răsplăti cu viața lui protecția pe care i-a acordat-o atâția ani Seniorul Terumoto. — Ekei, ai vorbit cu el la cererea lui Hideyoshi? — Știți bine că nu m-aș fi putut duce la castel fără permisiunea lui. — Atunci, i-ai explicat situația lui Muneharu, iar el s-a oferit să comită seppuku de bună voie? — Da. Se va sinucide la Ora Calului, la bordul unei ambarcațiuni, în văzul ambelor armate. În acel moment, tratatul de pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neînțelegere, va trimite un angajament scris imediat ce va asista la seppuku-ul Generalului Muneharu. La scurt timp după plecarea lui Ekei, Muneharu își anunță hotărârea. Unul după altul, toți samuraii din Castelul Takamatsu trecură prin fața seniorului lor pentru a-i cere permisiunea de a-l urma în moarte. Muneharu protestă, glumi și mustră, dar nu reuși să-i înduplece. Nu mai știa ce să facă. Dar, în cele din urmă, nu aprobă cererea nimănui. Îi ordonă unui ajutor să pregătească o barcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
demni de a fi numiți bărbați. Nu vă luați la întrecere între voi, nici nu vă gândiți numai la propria voastră glorie. Amintiți-vă că Seniorul Nobunaga și zeul războiului vă vor privi de sus, din cer. Dar, de îndată ce primiră permisiunea lui Hideyoshi, trăgătorii o luară la fugă spre Tennozan, însuflețiți și într-o debandadă totală, în puterea nopții. Acel loc strategic, care atrăsese atenția tuturor generalilor lui Hideyoshi, nu fusese scăpat din vedere nici de Mitsuhide. Acesta se hotărâse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceeași seară la Castelul Takaradera, în ziua a șaptea intră în Kyoto, ajunse la Azuchi a doua zi și, în cea de-a noua, fu primit de Samboshi, seniorul în vârstă de trei ani. Tocmai i-am cerut Seniorului Samboshi permisiunea de a-l supune pe Takigawa Kazumasu, îi spuse Hideyoshi lui Seki și celorlalți seniori, ieșind în hol, aproape ca și cum ar fi azvârlit o minge în mijlocul lor. Dincolo de toate astea se ascunde Katsuie. Deci, trebuie să cucerim provincia Ise înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acest motiv, nu te putem lăsa numai pe tine. Trebuie să vii și tu cu noi. Aproape nebun de fericire, Ujiie se întoarse spre cartierul general de stat major și strigă cu glas puternic: — Senior Mosuke! Senior Mosuke! Am primit permisiunea să mergem! Veniți să vă arătați recunoștința! Cei doi oameni se prosternară la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dintr-o dată, căpitanul pajilor, Menju Shosuke, un om care nu se distinsese niciodată în luptă, alergă înainte și se prosternă în fața calului lui Katsuie. — Vă rog, stăpâne! Permiteți-mi să iau eu stindardul dumneavoastră de comandant. A-i cere stăpânului permisiunea de a purta stindardul de comandant însemna că se oferea să-i țină locul. Shosuke nu mai spuse nimic, ci rămase îngenuncheat în fața lui Katsuie. Nu manifesta nici o pregătire deosebită pentru moarte, disperare sau ferocitate; arăta ca de obicei, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
împiedică ceva s-o faceți? îi întrebă Nobuo. Unul dintre vasali spuse, ca și cum s-ar fi scuzat: — Adevărul e că nu demult a sosit un mesager cu o invitație de la Seniorul Hideyoshi, iar noi tocmai am venit ca să vă cerem permisiunea. — Ce? V-a invitat Hideyoshi?! Ce-i asta? Iarăși o ceremonie a ceaiului? apăru o umbră pe chipul lui Nobuo. Nu, nu cred că e nimic de soiul ăsta. Mă îndoiesc că ar invita niște vasali ca noi, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o hartă și începu să-i explice, cu entuziasm, planul. Hideyoshi ascultă la fel de entuziast, încuviințând din cap, de mai multe ori. Dar expresia de pe chipul lui nu sugera că avea să se lase atras ușor, aprobând planul. — Dacă-mi dai permisiunea, îmi voi aduna tot clanul și voi ataca Okazaki. Odată ce lovim provincia de baștină a clanului Tokugawa la Okazaki, iar Ieyasu va auzi că e călcată sub copitele cailor noștri, nu va mai conta cât de bine îi sunt pregătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobuo făcea paradă de curaj mai mult decât oricând înainte. Contrazicându-l pe Ieyasu, se purta ca un copil răzgâiat, care nu ascultă de nimeni. — Ei bine, atunci nu mai e nimic de făcut. Fă cum dorești. Ieyasu îi dădu permisiunea, știind prea bine ce dezastru avea să urmeze. Nobuo își adună imediat armata și o luă la goană, pe urmele lui Hideyoshi. După plecarea lui Nobuo, Ieyasu îl puse pe Honda la comanda unei companii de soldați și-l trimise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la radio și TV, citind dintr-un volum despre Dimitrie Bolintineanu. Craus junior a venit pe la ora 13, a primit cu plăcere cartea promisă tatălui său, plus un exemplar din numărul recent al „Academiei Bârlădene”. În final și-a cerut permisiunea de a mă mai vizita, voind să afle mai multe despre Priponești, mama lui fiind priponeșteancă, conșcolară la Priponești. 28 decembrie 2006. Puțin după ora 10 am plecat la poștă, să scot pachetul cu medicamente trimise de d-na dr.
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
viață întreagă. Eu nu l-am cunoscut personal și nici nu am avut ocazia să asist la vreun spectacol al Cenaclului Flacăra, deci nu aș putea să spun despre poet cum era în realitate, ca om, și de aceea cu permisiunea dumneavoastră, voi cita dintr-un articol a unui om care l-a cunoscut personal. Este vorba de un articol al publicistului Marian Sultănoiu apărut în ziarul Gândul „Nu știu ce poate îndreptăți un ins mediocru, lipsit de vână, de temperament, de imaginație
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
el. — Nu e suficient, a repetat vocea. — Ce vrei să spui, Claire? m-a întrebat Randall. Îngrijorarea i se întipărise pe chip. Ce vrei să spui cu nu e suficient? Of, Doamne. Cuvintele mele - și vocea mea rostind lucruri fără permisiunea mea... ca într-o experiență de decorporalizare... vocea mea rostind, dintr-o dată, ceea ce gândeam de săptămâni, ba chiar de luni întregi. — Ce nu e suficient, Claire? a repetat Randall, apropiindu-se de mine și prinzându-mi mâinile strâns. Părea îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]