1,171 matches
-
p.) Autor a numeroase lucrări de psihologie socială, profesor și doctor În filosofie, Robert B. Calidini este șeful Catedrei de psihologie și membru al consiliului de conducere al Universității Statului Arizona. Profesorul Robert B. Cialdini mai susține cursuri universitare despre persuasiune și influență socială la alte două mari universități: University of North Carolina și Columbia University. Dintre lucrările publicate de Robert B. Cialdini, facem referire la: The Influence: The Psychology of Persuasion (1984); Influence: Science and Practice (2001); The science of
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
the Mystery (2002), lucrare apărută În urma colaborării cu alți doi autori: D.T. Kenrick și S.L. Neuberg. După 20 de ani de la prima sa apariție, lucrarea The Influence: The Psychology of Persuasion (1984), publicată la noi cu titlul Totul despre psihologia persuasiunii. Infuențare, este o analiză a tacticilor de convingere utilizate de agenții de influențare asupra noastră, precum și a posibilităților noastre de contracarare și de apărare Împotriva acestora. Psihologia persuasiunii constituie o lucrare de referință pentru Înțelegerea modelelor de comportament automat, a
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Psychology of Persuasion (1984), publicată la noi cu titlul Totul despre psihologia persuasiunii. Infuențare, este o analiză a tacticilor de convingere utilizate de agenții de influențare asupra noastră, precum și a posibilităților noastre de contracarare și de apărare Împotriva acestora. Psihologia persuasiunii constituie o lucrare de referință pentru Înțelegerea modelelor de comportament automat, a impulsurilor de a te supune diverșilor agenți ai convingerii, contrar propriei voințe. Într-un stil narativ combinat cu stilul academic ilustrat prin experimente de laborator, Robert B. Cialdini
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
realitatea oferită de munca experimentală și de tehnicile și strategiile de convingere observate În calitate de participant direct ca agent de vânzări, strângător de fonduri sau ca intrus În sfera de acțiune a altor activități ce presupun folosirea tacticilor acordului. În Psihologia persuasiunii identificăm șase tipuri majore de influență socială care au la bază principii ale comportamentului uman și care sunt suportul tehnicilor de convingere: reciprocitatea, consecvența, dovada socială, atracția, autoritatea și raritatea. Fiecărui principiu Îi este dedicat câte un capitol, iar la
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
aflat În schimbare. Din experiența proprie, oamenii au putut constata faptul că automatismele funcționează bine În majoritatea timpului. Trebuie subliniată existența unui dezavantaj major, și anume vulnerabilitatea față de oricine cunoaște modul de funcționare al comportamentului uman. Așadar, cei mai mulți agenți ai persuasiunii și-au dezvolat posibilitățile de a manipula, fără să pară că manipulează, observând capacitatea comportamentului uman de a reacționa la anumite tactici persuasive. Regula reciprocității, face obiectul celui de-al doilea capitol și este prima regulă prezentată de profesorul Robert
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
conștienți de necesitatea de a răspunde afirmativ unei persoane pe care o cunoaștem și o simpatizăm. Forța principiului simpatiei de a provoca asentimentul unei persoane este recunoscută prin folosirea la scară largă a legăturilor de prietenie În obținerea acordului. Profesioniștii persuasiunii dețin cheia construirii circumstanțelor prin care se poate trece de la stadiul de necunoscut la acela de prieten. Dintre tehnicile enumerate de autor și folosite de agenții de influențare, exemplificăm: crearea unor similarități cu trecutul, credințele, obiceiurile celui vizat, complimentarea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
inteligibilă, că omul se află așadar în corespondență cognitivă cu un obiect pe care nu l-a fabricat. Argumentul teleologic, referitor la un Arhitect divin care, doar el, poate proiecta ordinea complexă a universului, nu și-a pierdut puterea de persuasiune, ba, mai mult, nici verosimilitatea științifică. La baza structurilor noastre de gîndire par să se mențină, de neînlăturat, întrebarea, ipoteza, nevoia privitoare la un reper transcendent. Presupusă ori respinsă, tema transcendenței persistă discret, îngropată mai adînc decît pătrunde conștiința curentă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
precontemplare. Orice schimbare efectivă, chiar incompletă, trebuie valorizată. Conform lui Marlatt, este vorba despre o "cădere și nu o recădere" (a lapse not a relapse). Miller și Rollnick, 1991. Vezi capitolul 3. Este inutil să se încerce convingerea, forțarea subiectului: persuasiunea directă nu este eficientă pentru a rezolva ambivalența; ea amplifică chiar rezistența acestuia (Karno și Longabaugh, 2005). Percepția unei rezistențe este semnalul că o schimbare de strategie devine necesară. Este, în plus, important să încurajăm speranța, oferind mai multe posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
creatorii lor erau convinși de faptul că utopiile lor sunt construite pe principii științifice, nici unul dintre ei nu s-a străduit să descopere o modalitate științifică de implementare a lor. Toți ajung să depindă, invariabil, fie de forță, fie de persuasiune, fie de o combinație a celor două ca să realizeze transformarea de la prezentul corupt la viitorul utopic. Științifici în ceea ce privește modelarea statelor lor ideale, gânditorii utopici abandonează știința atunci când apare problema aducerii la viață a utopiilor. Dacă ar fi rămas coerenți cu
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
celor patru au ca ținte fie impregnarea culturii și a literaturii de către discursul comunist, fie evoluțiile particulare (= convertirea) ale unor creatori, fie elaborarea unor instrumente de propagandă prin film, teatru, SF sau manuale școlare. Diversitatea formelor și a ariilor de persuasiune sugerează că nici un mijloc nu a fost neglijat. Poate că cea mai cinică metodă de atac a fost cea asupra minților necoapte ale copiilor. „Alfabetul comunismului”, constată Ion Manolescu, „se învață de timpuriu” prin antrenarea copiilor în „acțiuni”, prin regizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
ar fi mai democratic. Sunt prezentate, pe scurt, deficiențele de comunicare în Ungaria zilelor noastre și se afirmă că prin concurența în comunicare poate fi surprinsă, mai ales în politică (concurența pentru putere), respectiv economie (reușita pe piață), unde manipularea, persuasiunea, influențarea opiniei publice prin diferite mijloace (de exemplu, mass-media) sunt destul de frecvente. La finalul lucrării face un rezumat al cauzelor și consecințelor confruntărilor comunicaționale. Schleicher Nóra*, în capitolul „Procesele internaționale și de globalizare în limbajul comunicării publice” („Globalizációs, illetve nemzetközi
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
sînt capabile să se circumscrie registrului de egalitate națională și republicană și, în consecință, să-și încredințeze interesele altor persoane, respectiv funcționarilor statului. În moduri mai mult sau mai puțin diferite, întrega Europă este cuprinsă în acestă întreprindere școlară de persuasiune națională, iar numărul de institutori însărcinați cu aceasta diferă foarte puțin de la o țară la alta: în Franța, în jurul anilor 1890, pentru 100 00 de locuitori existau 37 de institutori, 35 în Anglia și în Țările de Jos, 31 în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
uciși de către afgani la Khyber Pass în 1842, reprezenta conform politicii conducătorilor un argument pentru onoare și glorie. Peste tot, rememorarea trecutului medieval idealizat în manieră romantică conferă o nuanță tradițională acestei imagerii. Peste tot, de asemenea, acestă muncă de persuasiune elementară s-a adresat mai întîi categoriilor populare cărora noua identitate a statului le era mai puțin familiară, în vreme ce clasele elevate și instruite, considerate ca fiind deja inițiate păreau apte de un tratament mai avansat. În ceea ce le privește, obiectivul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de "supraviețuire", este comună pentru toate speciile, strategiile comportamentale nu sunt deloc identice. Mai mult decât atât, ne rămâne să aflăm ce înseamnă "supraviețuire" pentru omul civilizat. Dacă la animale flexibilitatea neurofiziologică înseamnă un număr relativ mare de strategii de persuasiune, la oameni ea poate fi supusă unor schimbări atât la nivelul dezvoltării, cât și la cel al funcționării sistemelor neuronale presupuse a fi neschimbătoare. Animalele vertebrate și oamenii dispun de aceeași centri nervoși ce controlează manifestarea comportamentului agresiv. Totuși dezvoltarea
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
Stări afective 206 negative 114 pozitive 116 Stereotip 196, 204, 208, 212 Stima de sine 71, 116, 191, 210, 215 Stimulare dezgust 10, 54, 55-58, 117 dorință 10 Strategie 26, 55, 178, 182, 190 comportamentală 10, 73, 117, 135 de persuasiune 11 Structură de cunoaștere 117 declarativă 145 procedurală 145 Studiu empiric 10 experimental 101, 153-154 longitudinal 29, 83, 86, 195, 217 non-experimental 153-162 observație pe teren 219 Succes 115, 139, 190 Supunere 161, 204, 235 T Tehnici de observare 101
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
nevoile umane și ideea unui stat politic, care să se ocupe de aceste nevoi. Ideea statului politic resimțit ca necesitate a devenit dogmă a politicii moderne printr-un complicat aparat cunoaștere-putere și prin utilizarea limbajului-reprezentare, al cărui principală funcție e persuasiunea despre un "anume ceva", crezul în voința acestui limbaj de a schimba o realitate. Cu doctrina italiană a "rațiunii de stat", cu teoriile gânditorilor francezi și germani din secolul Luminilor, necesitățile oamenilor din Europa prind contur în formarea statelor, care
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
din prezent. Știința și cunoașterile din jurul ei sunt permanente dialoguri între un trecut și un prezent al domeniului în dezbatere. Și nu văd, așa cum vedea I. Berlin, un "divorț" între științele omului și cele tehnice. Asistăm la o retragere a persuasiunii științei și a crezului în științific, în scientismul de factură pozitivistă, nu la o ruptură categorică, o discontinuitate între fizică-matematică și disciplinele umane. Cum a fost posibil ca Febvre să vorbească de utilaj mental în Religia lui Rabelais? Termenul de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
metodologiilor științei"235. Evident ca acel Hayden din anii '70, fascinat de tipologii și de lingvistică, nu se mai regăsește integral (tematic și discursiv) în Hayden White din timpurile noastre. Hayden White a "subminat" autoritatea științei cu mult mai multă persuasiune retorică decât a făcut-o Foucault, care o ia așa cum era/este la acele momente. Foucault, critic al științei? Da, dar nu critic iresponsabil al acesteia. Expresia "autoritatea științei" nu poate fi decât trompeta Politikului de ieri și de azi
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și ideologic al diverselor facțiuni social-politice. Istoria a fost și este instrumentalizată, în scopuri politice, iar lobby-urile internaționale au o miză puternică în acest sens. Istoria, ca disciplină modernă, a fost ceea ce nu putea fi politica în mod direct: persuasiunea (asupra civililor), legitimitatea (unui regim politic), îndoctrinarea (civilor) și mobilizarea psihologică (în cazul războaielor). Numai prin practicile unor istorici, destul de marginalizați instituțional și politic, s-a ajuns la o contrapondere, evident, precară, în raport cu istoria sistemelor și a Curților, puternic finanțată
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
deși acoperind același câmp semantic general, mythos și logos au cunoscut, chiar din timpurile străvechi, regimuri subtile de diferențiere. Astfel, primul era asociat unui discurs bazat pe putere și creator de autoritate, iar al doilea unui discurs Întemeiat pe arta persuasiunii: Este acum clar că cele mai vechi texte utilizau mythos și logos pentru a marca două tipuri diferite de discurs: cel al bărbatului agresiv și cel al femeii seducătoare. Mythos este o cuvântare aspră, adecvată bătăliilor și adunărilor publice, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
presus de Îndoială este acum tratat ca propagandă de stat, ca mijlocul cel mai potrivit pentru copii sau alte persoane incapabile să adopte discursul și practicile elitelor. Astfel, Platon, prin instrumentalizarea mitului, deschide poarta reflecțiilor și a practicilor legate de persuasiunea politică și de controlarea indivizilor prin intermediul mitologiilor de stat. Aceste evoluții semantice, aceste transformări conceptuale au făcut ca, la capătul traseului său prin gândirea greacă și al confruntării cu logos-ul și reflecția filosofică, istorică, politică și științifică, mythos-ul să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și reflecția filosofică, istorică, politică și științifică, mythos-ul să se refere la: a) discursuri bazate pe povestire, și nu pe demonstrația argumentată; b) discursuri transmise mai ales prin oralitate, și nu pe suporturi scrise; c) discursuri care au ca scop persuasiunea, prin emoționare, și nu prin jocul dialectic al argumentelor; d) discursuri al căror conținuturi trimit la realități greu de verificat empiric și greu de acceptat rațional - lumi fictive, șocante, absurde; e) discursuri al căror sens adevărat nu este evident și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din trecut, de impunere a acestora prin diverse instituții (politice, precum partidele, parlamentele, guvernele, sau culturale, precum Învățământul, arta, teatrul, literatura, muzeele, monumentele etc.) sau de contestare (prin aceleași mijloace). Axa politică vs culturală (asumare prin coerciție vs asumare prin persuasiune) este dublată de axa elite-mase populare - memoria oficială poate să fie În acord sau În conflict cu memoria populară: Cultura oficială se Întemeiază pe „formalismul dogmatic” și pe prezentarea realității În termeni mai degrabă ideali decât ambigui sau problematici. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
descoperite” (germană, scandinavă, celtică etc.) au fost folosite alături de alte argumente culturale pentru justificarea legitimității noilor state-națiune. Perspectiva romantică a idealizat arhaicitatea atribuită axiomatic nou-descoperitelor mitologii. Contextul politic și ideologic a făcut ca acestea să fie utilizate ca instrumente de persuasiune pentru legitimarea tinerelor state care se nășteau și se luptau pentru a fi recunoscute În acel veac. Mitografii români ai secolului al XIX-lea și Începutul secolului XX s-au hrănit din aceste valori, și-au construit colecțiile din această
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acțiuni de caritate; ▪ conferințe și declarații de presă; ▪ cultivarea relațiilor cu: personalități, lideri de opinie; ▪ sponsorizarea anumitor activități și altele. Obiectivele publicității se află Într-o strânsă legătură cu obiectivele generale de marketing și răspund la trei cerințe principale: informarea, persuasiunea și amintirea/reamintirea. Pentru a răspunde cerinței referitoare la informare, publicitatea este utilizată atunci când se dorește cunoașterea unei noi clădiri de birouri, facilitățile oferite, atunci când se dorește sugerarea unei noi utilizări pentru anumite spații deja existente etc. Publicitatea este utilizată
Managementul proprietăţii imobiliare by ANICA-POPA, ADRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/186_a_188]