1,307 matches
-
cum ar trebui să fie lucrurile, în loc să le confruntați așa cum sînt în realitate. Puneți la îndoială termenul trebuie. De ce trebuie să fie astfel? De ce trebuie să acționez în acest fel? Exemplu: Ar fi trebuit să mă vindec pînă acum. h) Pesimismul cu privire la incapacitatea de a schimba o situație conduce la sentimente de depresie și stimă de sine scăzută. Se poate să nu existe nici o soluție, dar nu veți ști pînă cînd nu încercați. Întrebați-vă dacă încercați într-adevăr să găsiți
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
faptul că probabil vă faceți griji pentru modul în care ar trebui să fie lucrurile, fără să încercați să le abordați așa cum sînt. Ar trebui să scap de îngrijorarea asta. Nu e normală. Nu pot face nimic ca să schimb situația: Pesimismul determinat de incapacitatea de a modifica o situație generează sentimente de depresie și subapreciere. E posibil să nu existe nici o soluție, însă nu puteți ști asta pînă cînd nu încercați. Întrebați-vă dacă vă străduiți cu adevărat să găsiți răspunsuri
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
să nu fii presat de timp, să nu depindem în general de alții, de instituții, de fel de fel de meschinării. Mă gîndesc că, încet-încet, se duce totul naibii, absolut totul. Eu nu știu ce mai poate rămîne. Nu-s îndoctrinat cu pesimism din acela lățos, sînt silnicit doar, pur și simplu continuu să am un sentiment pe care-l "exprimam" și-ntr-un poem de prin 1976, cum că de fapt noi nu murim în veacul ăsta decît de silă. Pînă peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
care le purtați mereu în suflet... Sunt atît de multe că mi-e greu să aleg. Le exclud doar pe ale mele pentru că nu le știu pe dinafară și nu mi le recit în gînd niciodată. Deși nu mă caracterizează pesimismul, aș alege cîteva pe care nu le pot uita, cele zise de Macbeth în actul V al tragediei și pe care eu le-am tradus astfel: "Dar mîine și cu mîine și cu mîine/ Mereu se tîrîie din zi în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
răspunsului meu coincid, în parte, cu începutul de lume nouă ce se profila la orizont, după 1946, în România. Aceste interviuri priveau mai multe domenii economie, cultură, religie. Nici unul dintre răspunsurile conținute în cartea citată nu avea vreo doză de pesimism, toți cei interogați vorbeau cu multă bună credință și cu speranța de lumea ce urma să vină. Și cu toții știm ce a urmat: "Cancerul roșu al comunismului". Noi astăzi nu ne mai înșelăm nici cu vorbele, nici cu faptele. Avem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în alte perioade similare pe glob. Noi, pur și simplu, am fost excesiv de optimiști. A fost decada aia extraordinară, din anii ’90, după RĂzboiul Rece. Pe urmă a fost tragedia din 11 sep‑ tembrie, când a fost o perioadă de pesimism, s-au dez‑ voltat arme pentru a controla terorismul și iarăși a părut că am rezolvat. Ce sugerez eu în Anii de antrax, într-un text care a apărut în 22 acum nouă ani, care se cheamă „Lenin și Osama
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
răspuns la scrisoarea dvs. atât de amabilă în care îmi povesteați despre eforturile dvs. de a facilita prezentarea lucrării mele fenomenologice publicului francez. Pe lângă corespondența mereu în creștere și timpul disponibil tot mai împuținat, motivul rezidă mai ales într-un pesimism accentuat din partea mea în ceea ce privește posibilitatea traducerii cărții mele în franceză. Este de la sine înțeles că nu găsesc eu însumi nici timpul, nici gustul pentru o asemenea întreprindere, chiar dacă aș avea capacitatea necesară. Ei bine, ați amintit numele dnei Goldschmidt, bună
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
pentru valorile antumității nu duce inexorabil la... ignorarea „ei”, de parcă ar fi o rudă săracă, o „nepoftită” la sărbătoarea destinului nostru?! Și, cu toate acestea, un spirit mai puțin sceptic i-ar putea replica marelui sociolog că Românul, În ciuda acestui „pesimism profund”, știe și a știut adesea și În istorie să se bucure de ceea ce Îi oferă existența, cea familială, dar uneori chiar și cea socială, cea publică. Noi am putea adăuga la aceasta că vitalitatea extraordinară a Românului - rod al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fie îi împingi să plece din țară, fie îi scufunzi în Molohul preuniversitar, fie (și mai rău) îi trimiți către profesiuni lucrative, fără legătură cu cultura: publicitate, gazetărie, relații publice... Ce poate face profesorul, în acest peisaj fracturat? Nu împărtășesc pesimismul și sinistroza unor colegi de-ai mei: profesorul poate face enorm pentru toți studenții săi. În primul rând, poate oferi un model, care, prin contrast cu contra-modelele pe care le oferă media, lumea politică și mediul de afaceri, să îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
creatorului, propunând astfel o altă pistă de înțelegere (de acces) a "căderii în sus", cum zice un alt eminescolog, a acestei mari individualități creatoare a românității, poate mai acceptabilă pentru cititorii secolului al XXI-lea, dar oricum mai în spiritul pesimismului acestui ultim romantic, înțeles nu neapărat în contextul epocii sale cât în substratul ființial, al său. Această sugestie concluzivă pare să fie o promisiune pentru un studiu aparte pe această temă, explicit și analitic, consacrat istoriei secrete a vieții și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Iosif Vulcan spune doamna Ioana Vasiloiu, referindu-se la articolul Epilog la primele poezii ale lui Eminescu este realmente modern", criticul intuind "însemnătatea poeziilor de debut pentru creația de maturitate", observând că la originile lirismului acestuia stă melancolia și nu pesimismul, teză dezvoltată într-o demonstrație recentă de George Gană, în Melancolia lui Eminescu (2002). Desigur, intervențiile lui T. Maiorescu sunt cele hotărâtoare într-o primă receptare a operei eminesciene, în epocă și nu numai, iar exegeta are în atenție, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
literar, ci la o Weltanschauung și la un mod de existență. Eminescu este, înainte de toate, o majoră întruchipare românească a omului romantic, cu virtuțile, dar și cu limitele sale. Regăsim în el, în strai național, paseismul romantic, evaziunea în exotic, pesimismul superior, "religiozitatea fără religie", fantezia și visul lăsate în voia lor (în opera de creație). Nu folosește la nimeni să încerce a face din Eminescu un model creștin (și cu atât mai puțin ortodox), pe deasupra operei și chiar împotriva voinței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
prin ritm, prin rimă, prin aliterații surprinzătoare", "farmecul poetic (...) scapă ultimei analize, oricât am dori-o de pătrunzătoare", fiind rezultatul încercărilor din transformarea alăturării cuvintelor în zeci de variante, cu conștiința nevoii de "armonie poetică". Romantismul asumat din lirica germană, pesimismul gândirii schopenhaueriene, rezonanțele din vechea filozofie indiană trecute prin filtrul de gândire personal nu explică decât în parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din care ne putem făuri un scut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din 1968 privitor la soarta Cehoslovaciei, a rostit, în cuvântul său, versurile Doinei. Poema reintra în circulație autorizată după patru decenii de cenzură". Astăzi Doina cunoaște o răspândire liberă și o apreciere judicioasă atât în țară cât și în străinătate. "Pesimismului atât de specific poeziei romantice scriu autorii studiului îi ia locul militantismul și angajarea socială a liricii moderne, astfel că poema Doina poate fi considerată și un soi de punte între cea din urmă creație lirică a ultimului mare poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
august 1996, ora 9,37 93. Un ogoraș de vacanță Rog pe ipoteticul “cititor atent” să-mi ierte nota pesimistă a intervenției trecute: sunt și eu om și nu mă ocolesc necazurile. Dar acum, să trecem, treptat desigur, de la acel pesimism la optimismul propriu Vieții. Viață care, paradoxală În raportul ei cu mediul În care guvernează entropia, cu acțiunea ei distructivă, este totuși o necesitate pentru evoluția lumii. Concret, noi, aceia mulți care nu trăim nici la munte, nici la mare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
subiect. Căci am convingerea că nu doar specialiștii domeniului sunt chemați la abordarea acestei probleme globale, ci oricare membru al societății, În fond participant la Viața planetei. Un cititor atent a băgat desigur de seamă oscilațiile mele: Între optimism și pesimism, pragmatism și sentimentalism, evoluționism și conservatorism, de ce nu Între concret și filosofic ș.a.m.d. Dar tot el e obligat să integreze, căutând media, medie care are desigur o tendință, una pe care o cred obiectivă. Asta, pentru că În suita
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
fost cu neputință. Poate tocmai condițiile proprii unei colonii de delincvenți minori l-au ajutat pe Makarenko să vadă inconsistența acestor teze: originea delincvenței juvenile se afla în condițiile sociale în care unii copii și tineri erau obligați să trăiască. Pesimismului pedologic i-a fost opus un robust și justificat optimism pedagogic. A. S. Makarenko opunea astfel unei logici pedologice exprimată prin ideea că educația se întemeiază aproape în exclusivitate pe studiul copilului o logică pedagogică, aceasta aducînd în sprijinul demersului său
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de la început, pot apărea cîteva semne de întrebare legate de orientarea generală a teoriei educației întemeiată pe o filosofie acuzată deseori că subapreciază și chiar neagă eficiența cunoașterii raționale, că dă o interpretare subiectivă lumii, o filosofie învinuită că prin pesimismul ei subminează încrederea în puterea ființei umane de a se realiza și care, promovînd ideea libertății necondiționate a omului de a alege, îl poate rupe de realitățile în care trăiește. Toate aceste remarci vizează chiar existențialismul promovat de J. P.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
într-o scrisoare a lui A. G. Jomini, un colaborator intim al lui Gorceakov, adresată lui N. K. Giers, care era la vremea aceea adjunctul ministrului de externe. În rîndurile sale scrise în toiul războiului ruso-turc din 1877-1878, Jomini își exprimă pesimismul în privința rezultatului conflictului, care avea să se dovedească perfect justificat de evenimentele ulterioare: În plus, chiar dacă, într-un fel sau altul, vom reuși în cele din urmă să ne atingem obiectivul, mi-ar fi totuși imposibil să văd lucrurile prin
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
de eventualitatea instaurării tribunalelor islamice în Canada are meritul de a face să vorbească femeile.) Gândirea mi s-a blocat în fața inepției, prostiei cu metodă și intoleranței fondate ideologic de care dau dovadă aceste creiere spălate. Bântuit de un negru pesimism, îmi spun că doamna Pascale Fournier ar trebui să știe că peste câteva generații nu se va mai vorbi deloc de drepturile femeii în Canada, dacă lucrurile evoluează în această direcție. Petre Guran publică astăzi un articol în Ziua, care
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
al emoțiunei mele. Din vremea visurilor dintâi și până acum, eu nu m-am mai simțit într-o atmosferă mai caldă, mai curată și mai sinceră, ca în acea în care mă aflu acum (aplauze). Împrejurările m-au smuls din pesimismul în care mă închisesem, viața socială m-a reluat în sinul ei; astăzi sunt gata să lupt, pentru marile nevoi ale țării, așa cum la 20 de ani eram gata să lupt pentru marile reforme sociale, căci înțeleg că nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sunt acum un oribil ciot inutil. Dar te-am avut pe tine. Poate nu am fost totdeauna bună, totdeauna înțelegătoare cu tine, poate [am fost] prea exigentă, dar te-am vrut peste potențialul de creație umană. Sunt cuprinsă de un pesimism rațional: văd clar că ne despărțim și totuși trebuie să te împing să rămâi acolo, cu orice risc pentru mine. Cred că va trebui pe cât cu putință să renunțăm prin poștă la „poeți“, „editură“ etc. Dacă vrei, comunică-mi un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1950 I 1 mai [1950], luni Draga mea, dulcea mea preaiubită, Am dormit ieri și azi 15 ore; ieri de la 3 la 6 și noaptea asta de la 10 la 10 dimineața. Odihnită, am mintea limpede, fără optimism, dar și fără pesimism excesiv. De când m-am întors de la Sl[atina], unde am picat chiar ca musca în lapte, cu fața mea boțită și cu corpul istovit, cu gripa-bronșita mea, stând la pat de vineri până în duminica întoarcerii la București, mi-am recăpătat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
timp, căci din nou zbura mai sus de posibilitățile noastre de a-l vedea. Acum, cînd știu precis că a murit, nu-mi vine a crede că s-a putut pierde atîta spirit, atîta titanism. Nimic nu te îndeamnă la pesimism mai mult decît acest gînd: „A putut pieri în neant Călinescu!” D-voastră care nu i-ați auzit vorbind pe Ibrăileanu, pe Iorga, pe Călinescu nu aveți imaginea de sus a omului deosebit. Poate acesta este un mare avantaj, că
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
tovilor! Pus pe sfârtecat, Țanea a mai ars la polonic niște autori de versuri, ce-și Încercaseră norocul tot În ediția festivă a periodicului „Rulmentul”. Astfel, au fost scoase următoarele lucrări: „a) Poezia <<CÎntec pentru Penelopa>> de P. Stoian pentru pesimismul ei profund; b) Poezia <<Speranța>> de Gheorghe Huzum deoarece exprimă dorul autorului de evaziune În alte lumi; c) Proza absurdă <<Nu mai am idee>> de Coca Andronache, Întrucît exprimă un gol total cerebral al autoarei”. Cu una, cu alta, Țanea
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]