KorAP: Find »[drukola/base=pleoapă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...209 >

5,205 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

ca pe un caz școlăresc. Se vede că e îngrijorat că-și va uda mănușile. Și el o cunoștea bine pe micuță, dar sub degetele lui nu mai este o copilă moartă, e doar un cadavru. Îi atinge buzele, ridică pleoapele, dezvelește gâtul lui Belle de jour, și atunci toată lumea remarcă urmele vineții care alcătuiesc parcă un fel de colier. — Strangulare! dă verdictul. Nu trebuia să fi ieșit de pe băncile facultății ca să-ți dai seama de asta, dar în sfârșit, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
trăsăturile fetiței care fusese odată. Dar nu rămăsese nimic din chipul acela. Mă lăsam purtat ca un copil. Aș fi închis ochii și aș fi adormit, în picioare, continuând să pun un picior înaintea celuilalt, sperând în adâncul inimii că pleoapele nu mi se vor mai deschide, continuând așa în ceea ce ar fi putut fi moartea sau o lentă plimbare fără sfârșit și fără nici un țel. Ajunși acasă la mine, Josăphine m-a așezat autoritară pe fotoliu și m-a încotoșmănat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
bolta îndepărtată. Apoi, ca și cum ar fi fost înțepați cu un ac, se întoarseră spre prizonier. Erau trei ore de când stătea în frig. Și nu orice fel de frig. El unul avusese tot timpul să se uite la stele, înainte ca pleoapele să i se lipească de tot din cauza lacrimilor care-i înghețaseră. Colonelul îi plimbă trabucul pe sub nas, de mai multe ori, punându-i întruna aceeași întrebare. Flăcăul nici măcar nu mai răspundea, gemea. La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
calm și mângâietor, ca atunci când un doctor bătrân, pe care îl știi din copilărie, te examinează pentru a afla ce te doare. — Nu m-ați întrebat niciodată dacă... Și lăsă și această frază neterminată. Buzele i se mișcară puțin, iar pleoapele i se zbătură pentru un moment, sub efectul luminii. Știam bine despre ce voia să vorbească. Ne înțelegeam pefect. — Aș fi primit un răspuns? l-am întrebat, rostind încet cuvintele, cum o făcuse și el. Respiră zgomotos, făcu să răsune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Trebuie să-l creșteți. Apoi mi-a pus în brațe pachetul alb și a plecat. Copilul dormea. Era cald și mirosea a lapte. Părea dulce. Fața îi ieșea din păturica ce îl învelea ca pe micuțul Iisus în staul. Avea pleoapele închise, obrajii rotunzi, atât de rotunzi încât buzele de abia se vedeau. Am căutat să aflu în trăsăturile sale chipul tău, ca pe o amintire de la tine pe care mi-ai fi dăruit-o de dincolo de moarte. Dar nu semăna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

aplauzele celor mulți. Auziți la ea! Că lipsește ludicul, și ne trimite la Bosch și Velázquez!!!... Femeia face o pauză lungă, se uită numai în hârtie, în cronica aia teatrală, nu vrea să-i vadă Neli privirea, strânge din buze, pleoapele i se adună într-o linie-laser, ochii ei pătrunzători trec prin text, parcă hipnotizează cuvintele, le prinde și le ia cu ea, expresia de vultur e izbitoare. Mă rog, e viziunea ei!, își schimbă privirea, glasul, încearcă să recite cald-artistic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
spre baie. Oglinda. Ochii ei de aur. Își șterge fața cu un demachiant, apoi își dă cu cremă, întinde fondul de ten, pudra, machiază excesiv ochii, a învățat-o fata care o machia la teatru un nou desen al ochilor, pleoapa de sus e grea de creion negru, fondul de obraz, rujul, scutură părul într-o parte și în alta, ca să pară neglijent-controlat. O ultimă privire, gâtul, sânii stau drepți, e o rochie cu decolteul adânc și i se văd bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
o să zică lumea?... Femeile nu mă iartă pentru căsătoria cu Maestrul, pentru tot ce am în gospodăria asta... Dar nu mă dărâmă ele pe mine!, și tânăra actriță vorbește mai departe de-ale ei și de-ale lumii, strângându-și pleoapele într-o linie-brici. Ați văzut, au vrut ele împreună, cronicărese și exsoții, să mă facă să sufăr?, da’, ei, uite că n-au reușit!!! Nu m-au pus la pământ, nu mi-au dat etichete. Pot să se dea peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Regizorii știau de succesele lui muzicale și-l distribuiau uneori în musicaluri, făcea săli pline și aducea bani... — Plângeți-l pe acel ce n-are viața și Moldova lui, mai fredonează el, fără să mai știe de ceilalți, ca și cum, sub pleoapele lui căzute, singurătatea ar fi ros încontinuu, se duce spre Tara și o smotocește, o mănâncă tata pe ea!, câinele schelălăie ascuțit, ca și cum ar fi în sârma unui hingher, actorul o trage cu adevărat de blană, înțelege tot ce spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ascunde bărbătește la pieptul lui masculin, dar căsătorit, o întoarce cu spatele la el și îi așază curulețul pe picioarele lui lungi, canapeaua îi mai suportă, nu s-a dărâmat, nu s-a desfăcut. Încă. Dar când vine Vichi?, întreabă Loredana, ține pleoapele în jos, așteaptă tare ca briciul răspunsul lui. Are spectacol, pe urmă zicea că merge cu niște prieteni la restaurant, sărbătorește cu spaniolul Juan, nu îl cunoști tu, mai întârzie și ea, se simte bine cu ăla, îi dau toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Tu m-ai înnebunit cu nevestele astea ale tale, n-ai nici o înțelegere pentru mine. Și Loredana oftează cu adevărat, dar nu uită că Vichi nu înseamnă nimic, e bine de ținut minte, ochii ei sclipesc dur, oțel, își lasă pleoapele în jos, tocmai ca să ascundă privirea ei celebră, expresia izbitoare de vultur, puterea. Loredana are intuiția omului din fața ei și răbdarea de a-l învinge sau de a-l cuceri, depinde de scop. — Nu înțelegerea contează acuma între noi. Contează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
dar chiar ați îmbătrânit puțin, degeaba v-ar judeca cineva, contează doar povestea... Și grădinăreasa face o pauză, continuă împletitul cepelor, apoi, o secundă, se uită lung la tânăra femeie, chiar că s-a schimbat!, își spune ea, coborându-și pleoapele împovărate de roșu. Dar cu Tina?, nu mi-ați spus prea multe, cum e povestea cu ea?... Și mâinile negre, bătătorite de pământul din grădină, ale Frumoasei Neli se opresc din împletit firele de ceapă, femeia de vreo 50 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
gagici cântecul ăsta, dar numai ție ți se potrivește, Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... Se uită la fată, tânără, fără experiență, ai tăi știu că ești prin București?, îîî, nu contează, răspunde tânăra, ține pleoapele plecate, el se uită numai la fața ei, nici un rid, Dumnezeule!, ce copil!, crede că povestea lor e la început și-i propune repede: tu o știi pe nevastă-mea?... puțin... și, nu ți-ar plăcea o pizdă?, Maestrul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
stângă în cap, nu știu, nu înțeleg, parcă ar zice bărbatul, cu mâna dreaptă ia de la Eva un măr roșu. Ea - frumoasă, capul expresiv are o frunte înaltă, părul lung e dat spre spate, corp alb, împlinit, femeia domină întâmplarea, pleoapele îi sunt lăsate puțin, se întrevede doar o privire vicleană, fixată pe Adam, parc-ar spune: ia mărul ăsta odată! Și privește atentă la bărbat, mâna ei dreaptă e deasupra mâinii lui, mărul e la Adam deja, l-a primit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
de frig, ar vrea să intre în casă, îl ascultă, îi simte o greutate în glas, faptul că el înghite mereu o salivă inexistentă, că mărul lui Adam i se mișcă în sus și în jos, zgâriind carnea vorbitoare, că pleoapele sunt mereu lăsate, ca o cortină care ascunde ce este dincolo, într-o altă lume, că se tot depărtează, toate acestea, toată tensiunea asta a lui, o fac pe ea și mai răbdătoare. Își amintește de O scrisoare pierdută și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
asta, îîî... sau mâine, vedem. Fata se întoarce însă lângă masă, ia cămașa roșie, o desface cu dragoste și o ține pe palmele ridicate și întinse. Încremenește în picioare acolo, în partea dreaptă a sălii palatului, lângă masa purpurie, ține pleoapele în jos, privirea i-a dispărut, un giulgiu s-a așezat peste ochii Ofeliei. Carnetul cu numele femeilor revine în mintea ei, alungă paginile alea, l-a lăsat special printre cărți, ca să mă facă geloasă, sigur e așa. Și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ți mai poate capul!, dar tonul e admirativ, Anita îl simte. Acuma, cu ideile astea ale tale, cred că ar fi bine să te faci regizor, mai bine regizor decât actriță, că ai un cap!... Aș fi bună?, fata ridică pleoapele doar o secundă, fericirea îi iese prin ochi. Te-ai gândit că lipsesc luminile?, nu contează, luminezi tu, ți-am zis că ești o lumină. Hai, fă scena cu Laertes, am să asist la lupta voastră. Ia-ți spada de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Te-ai gândit că lipsesc luminile?, nu contează, luminezi tu, ți-am zis că ești o lumină. Hai, fă scena cu Laertes, am să asist la lupta voastră. Ia-ți spada de pe masă, vreau să văd cum te duelezi. Și pleoapele fetei cad la loc, peste viață. El: suntem acuma după scena cimitirului; Hamlet, Laertes, spadele, sunt la fel de lungi?, cupele cu vin, otrava, duelul. Am zis bine? Ea: bine, să te aud. El: ia cartea și dă-mi replica, fii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
un actor cu suflet, vreau să văd dacă ai și tehnică. Eu trec la loc, lângă masă, și sunt iar Ofelia, vrei?, doar duelează, câteva mișcări, te rooog! Și fata se duce iar în locul Ofeliei, ia cămașa în mâini, lasă pleoapele în jos, peste viață. — Eu să nu am tehnică?, uite că m-am gândit să-ți tai ție capul, până la lupta cu Laertes, o să-ți tai capul, ca să-ți arăt că am tehnică, o să te omor, vrei, iubito???, sunt un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Să te văd, bărbat frumos! Cu sabia sclipitoare, tânărul actor face câteva mișcări rapide, fandează, închide foarte bine în partea dreaptă, en garde!, joc perfect de picioare, înscrie o tușă, aproape nu se vede metalul prin aer, Anita își ridică pleoapele, îl privește vrăjită, actorul se mișcă elegant, atacă, spintecă aerul cu grație, trece pe lângă fată de câteva ori, e un dans care ține de ceva vreme. — Și când o să mă omori?, îl întreabă Anita. — Capul ți s-a tăiat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cauți aici?, nu știi că noi doi ne vom căsători?, sunt însărcinată cu el, îi fac un copil, păi, îți spun eu dacă nu-ți spune nimeni. Valea, acasă! Nici acum, el nu spune nimic. Ochii lui sunt la fel de închiși, pleoapele acoperă albastrul care, pe măsură ce secundele trec, se preface în negru. Simte că e sfârșitul. Că restul vor fi aranjamente. Că aici vor muri amândoi. Că a dat-o pe mâna morții. Anita se ridică încet, e ca și absentă, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
am pierdut femeia vieții mele, singura femeie care îmi era egală... ai pierdut-o fiindcă ai vrut, lașule, trădătorule, ai lăsat-o să moară, să plece spre pajiștea plină de flori, când a venit în grădina restaurantului, ai ținut mereu pleoapele în jos, nu te-ai uitat deloc în ochii ei care plângeau, nici nu știi cum curgeau lacrimile pe fața ei, nu știi, înțelegi?, n-ai îndrăznit să te uiți la ea, lașule, ai privit-o pe furiș doar atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a lungul drumului pe care nu trece nimeni. E liniște. Rămasă în grădină, sub măr, pe fotoliul de nuiele împletite, Frumoasa Neli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

bine. Mariana, sfâșiindu-și rochia, încerca disperată să se zbată din brațele lui Mișu ca să se năpustească în îmbrățișarea faunului cu nimfa. În culmea extazului, domnul Popa ridică ușor capul să le facă privitorilor cu ochiul. În oglindă văzu cum pleoapele Contesei abia intrate în iatac se închid cu zgomotul unei lespezi de cavou. * Will Smith asista impasibil la ședința foto. Se hotărâse să-l mai supravegheze pe Mișu. Mișu avea acum bani suficienți pentru a pleca în America, iar acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
privind epilatul în zona inghinală. Mariana murea încet, risipindu-și cu grație feminitatea, privindu-i cu ochii încețoșați, visând o liniște albă, o ceață caldă cu care va dansa până la sfârșitul veacurilor, o lumină care îi va gâdila buzele și pleoapele și sfârcurile și linia spatelui și vârful urechii și cerul gurii. Mariana murea încet, dezvelindu-și sânii în liniștea de mormânt. O răcoare plăcută îi mângâia trupul, iar razele reflectoarelor îi aprindeau părul ca pe o mare lumânare care ardea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]