KorAP: Find »[drukola/base=pocni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...71 >

1,760 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Uscățivul m-a privit lung. - Ești doar toiagul lui Moru, dar tot am să-ți spun ce am aflat. În jur e numai un fel de vânt ce nu se oprește nicicând, iar clipele potrivite sunt mai scurte decât crezi, pocni el din degete. Eu am găsit un cuvânt pentru vântul ăsta neobosit: mișcare. - Mișcare? Uscățivul făcu semn că da. - Mișcare, adică ce e acum nu mai e la fel peste un clipit din ochi, și ce va fi peste un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Oriune m-aș fi uitat, nu zăream decât puhoiul de luntre În care se aflau oamenii, femeile și pruncii care mă urmaseră - erau legănate alene de valurile rare, acoperite ici-colo de spumă. Se stârnise și un vânticel care făcea să pocnească repede-repede pieile Întinse deasupra luntrelor. Bulumacii scârțâiau prelung, iar câte un val mai mare se spărgea pe lângă noi, Împroșcându-ne cu stropi reci. Încet-Încet, se trezeau oamenii mei și, În toate luntrele se Întâmpla același și același lucru: lumea Începea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-o când și când Într-o parte sau În cealaltă. - Multă apă... făcu Dyas vesel. Își supse un deget și-l ridică În sus, apoi strigă ceva la oamenii săi care aveau grijă de piele. Da’ voi n-auziți cum pocnește? - Îi luă el la rost. Nu vedeți că s-a schimbat vântul? - Încotro? l-am Întrebat. - Spre cel mai apropiat pământ tare, după cum a lăsat Tatăl, Îmi spuse el, surâzând. Hai să vezi. Ne-am dus În partea din față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
supărat. Deodată, Dyas dădu un strigăt și-l Întrerupse pe Vishu, cu vorbe rostite rău. Era gata-gata să dea În el, iar Vishu plecase capul, vinovat, așteptând lovitura fără să se clintească. Dyas scrâșni Însă și, fără a-l mai pocni pe Vishu, se grăbi să vină la mine. - Pleacă mai repede, vere, Începu el, căci urmăritorii tăi au luat calea mării și vin Încoace. Am simțit cum mi se Încinge capul. - Dar cine Îi trece apa? - Cine? Cum, cine? Uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Krog! Stați să treacă soarele de trei-patru palme, și atunci o să beți și voi! - Ce fel de apă era asta, măi Krog, măi? mă Întrebă Barra, făcând cu ochiul spre călăuzele noastre. Am ridicat din umeri: - Apă! Rece de-mi pocneau dinții. Apă ca toate apele, cum să fie? Am luat-o În josul văii și, pe măsură ce mergeam, Începură să apară pâlcuri de brazi pitici și flori de toate culorile. După o vreme, zărirăm primii copaci Înalți - erau dintre cei ce aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

se termine totul cu bine... ARTUR: Să vină călăul! Să se termine! GARDIANUL: Imediat, imediat... (Agitat, prin încăpere.) Numaidecât... Întotdeauna întârzie... blestematul... (Pentru sine.) Pezevenghi bătrân, era treaba terminată... (Privește în stradă.) Nu vă faceți probleme, vine, vine... (Pentru sine, pocnindu-și pumnii.) Era treaba terminată... (Dulce.) N-avem noroc, domnule! (Îl îmbrățișează.) Și nu mai strigați așa, că mi se rupe inima... ARTUR (Refăcându-și ținuta.): Mulțumesc. Mă simt mai bine. GARDIANUL: Vedeți? Toate se rezolvă, toate se liniștesc până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ARTUR: Sigur! Puțină decență! GARDIANUL (Antrenat.): Puțin temperament! ARTUR: Eu n-am nimic de pierdut. Am să-i demasc! GARDIANUL: S-aduc hârtie și cerneală? ARTUR: Adu! GARDIANUL: Aduc! ARTUR: Trimitem hârtii în tot orașul! Se vor deschide ferestrele. Vor pocni ușile din încheieturi! GARDIANUL (Victorios.): Va sta ploaia! Vom salva orașul! ARTUR: Va sta ploaia! Va sta ploaia! (Entuziasmați și înduioșați, cei doi se îmbrățișează.) (Pe aceste replici CĂLĂUL își strecoară capul în încăpere; și el, ca și celelalte personaje

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Icnește); Nu... nu vreau să te mai aud.... PARASCHIV: De ce să nu mă mai auzi... MACABEUS: Taci măcar zece minute... Măcar un minut... PARASCHIV: Ce? Gata? Te-ai scârbit de mine? Nu-ți mai place cu mine? Vrei să te pocnesc? Vrei să-ți dau pantalonii jos? MACABEUS (Urlă dement, se clatină.): Nu mai pot... Crede-mă că nu mai pot. Du-mă afară și lasă-mă afară... Du-mă sus... Mă duci sus? Lasă-mă acolo, sus... Vreau să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cu ploaia asta... chiar acum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... Adică... am ajuns aici... Am fost târât de această ploaie... HAMALUL (Către CASIER.): Bruno! Îți dai seama ce-o să se întâmple? Îți dai seama? CASIERUL (Către HAMAL.): Taci! Taci că te pocnesc! (Către CĂLĂTOR): Vă rog să-l iertați, domnule. Dacă vreți... vă dau... vă dau un bilet... pentru stația următoare... ultimul bilet pe care îl mai am... Vă jur că e ultimul... îl păstram, așa... pentru mine... pentru orice eventualitate... Vi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

eu. S-ar crede că un om care și-a petrecut în teatru atâția ani câți mi-am petrecut eu, ar trebui să știe când sosește momentul potrivit ca eroul să moară - dacă era să fie erou, am spus eu pocnindu-mi ușor degetele. Și-așa se duce toată piesa despre Helga și despre mine, Un imperiu pentru doi, fiindcă am ratat replica pentru marea scenă a sinuciderii. — Eu nu admir sinuciderea, zise Wirtanen. — Eu admir forma, am spus. Admir lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

bătrânul. O mai strâng puțin, că e prea largă. De, mai intră și omul la apă... Îi privi centura, burta revărsată, cămașa rozulie, cu un desen spiralat și inscripția din dreptul buzunarului stâng, „Monaco 8&8“. - N-am preducea, își pocni tânărul mâinile. A luat-o colegul când s-a mutat. Și-a deschis atelier la ei în sat, la Șoptireanca. Mi-a luat și din calapoade și... ’ Cea că venise cu ele la coperativă în șaijnouă. Păi da de-atuncea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
am prea purtat-o. Până acum câțiva ani o țineam doar așa, la ocazii. O țineam mai demult să i-o dau lu fiu-meu, când termina Facultatea. Bărbatul învârti de câteva ori cureaua ca pe-un bici. Asculta cum pocnește înăbușit. - Am avut și eu un băiat, zâmbi vinovat bătrânul. Nu al meu. Îl înfiasem de la niște neamuri mai de departe, din Șoptireanca. De la unul de-al lui Tomnea. Necăjit, vai de capul lui. Tac-su era văcarul satului, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ceva expré anume, că nici nu știi după aia ce te mai așteaptă. Ține-o cu lozinca asta: dacă nu s-a dat la televizor și nici la radio n-am auzit, de unde să știu eu, la calapoadele mele...“ Chicoti, pocnind șmecherește din degete. - Deștept nea Trandafir. „Nu te omoară pă chestia asta, zicea. Da să nu semnezi nimic. Orice, da fără semnătură.“ V-ați prins? Nu țâțâie acu’ laminoru la tremurici din ăștia de-a semnat? C-a mai ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
întărim legăturile“. Îți dai seama ce pătimea biata fată? - Zău, v-aș ajuta c-o gaură, două, dar n-am cum, oftă meseriașul. Încercați în altă parte, ridică din umeri, dând să se-ntoarcă în cămăruța lui. Se răzgândi. Surâse, pocnindu-și mâinile ca și cum ar fi prins o gâză în palme. - Sau, dacă mai treceți mâine pe la mine, aduc eu o sculă de acasă și v-o găuresc cum trebuie. Dacă nu vă grăbiți... - Îți dai seama, continuă bătrânul, ca și cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca atunci când te pocnește calul. Aproape că leșină. Se prăbuși pe vine, chiar în ușă, cu ochii holbați la insul care se și cocoțase pe tejgheaua unde-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea într-un picior, chinuindu-se să-și scoată cizma argintie. - Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
roșii, să muște voluptos din carnea sângerie a ghețișoarei, întinsă covor la picioarele ei. Moleșită se prăbuși în fotoliul din dormitor. Așteptă să-i treacă această nemaiîncercată până atunci stare de înflorire. Să se închidă la loc porii care, adineauri, pocniseră bezmetici, să se chirceasă iar în clipa de dinainte de amețeala amăgirii că-și mai simte trupul, să se pogoare din nou în apăsarea nopții trecute, a zilei de ieri, a zilelor de alaltăieri și de din totdeauna parcă, a timpului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
gâfâită. - Liniștește-te, Rozi. Mai bine ascultă să vezi ce mi s-a întâmplat mie azi dimineață. Eram în baie, când dintr-o dată, ce să vezi, simt cum îmbobocesc. Ceva în felul ăsta, cu muguri, cum e la vișini când pocnește florile. Până să mă duc pe balcon, până să mă îmbrac, să-mi aleg o rochie, ceva să pun pe mine, ce să vezi? M-am făcut mesteacăn. Da știi, unul alb, fraged, minunat. A mai venit și un tip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
puțin. Crengile din vârf foșniră speriate, ca bătute de un început de vijelie, atingând cutiile de pe șifonier. Se ridică un norișor de praf. Se privi iar în oglinda șifonierului. Mlădiul trunchi de până mai adineauri prinsese să se îngroașe. Blugii pocniră, sfâșiați. Bluza crăpă și ea. Atârna ca o zdreanță pe o creangă întinsă în gol. - Doamne, ce se întâmplă, se gândi îngrozită. Ce m-a apucat? Simți cum picioarele-i se-nfig adânc în tavan, cum trec prin el, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
a pus Goncea diplomat în Sudica, ce crezi că păzește? Actele alea crezi că le-a adus Tomnea de la el din seif? Nu le-a ștampilat Jambirică? Vorbea, tot întorcând capul după rotocoalele fluturelui. Vergilică se îndură și-l strivi, pocnindu-l tocmai când se așezase pe umărul lui Chiosea. - Tomnea e mare, Vergilică. Nici nu-ți închipui tu cât de mare este. Auzii că s-a’ntors acuma în oraș, să-l facă cetățean de onoare. Să-i dea prefectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Pământ românesc!“ Asta cu palma a pus elevii și premilitarii de-au scris-o și sus sus pă deal, la Monument. A scris-o cu boscheți din ăia vii. S-a încurcat și cu legionarii lu’... Își frământa și își pocnea mâinile ca și cum ar fi vrut să și le dezghețe. Continuă, ușor amuzat: - A intrat după război la comuniști, în patrușcinci, când aveau nevoie de-ntăriri, da l-au prins la verificări și l-au săltat. Verificările le făcea Iachimovici. Raul Iachimovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
sală, îi invită, cu o plecăciune adâncă să ia loc. Se apropie de inginerul Nisip și-i șopti conspirativ: „Fiți atent la evenimente, că maestrul Tacsil are gânduri mari cu dumneavoastră. Vin direct de la colonelul Goncea. V-ați prins?“ Cărămidă pocni scurt din degete și, din peretele dinspre bucătărie, apăru un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

părut o veșnicie până am răsucit cheia în yală. Am pășit repede, dar cu băgare de seamă. În față, trecând prin conurile de lumină ale felinarelor, brațele bătrânului împingeau neobosite roțile. Am strâns din dinți când încheietura gambei mi-a pocnit la o mișcare mai bruscă. Moșul nu m-a auzit, fiind mult prea ocupat cu gâfâitul și împinsul, și oricum nu cred că auzea bine. Începeau să se distingă chicotelile Magdei și niște sunete ciudate scoase de Andrei. La intersecția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
zile de când se cunoșteau și cele două fete nu avuseseră nici o părere divergentă. Se înțelegeau de minune, toate mergeau strună, însă asta nu le-a împiedicat să se certe groaznic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Șampania a pocnit și s-a vărsat pe covor. Elena a căzut în genunchi, împroșcând printre dinți fărâme de tort. A luat sticla, dar a scăpat-o iar. Ioana a avut o clipă de luciditate la gândul că mizeria va trebui să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
urmă l-am pus la orizontală și am ridicat un deget, cât să poată ieși un singur băiat, și am început să scutur ușurel. Și, într-adevăr, primul băiat a ieșit, amețit, și se pregătea să zboare, dar l-am pocnit cu șlapul și s-a fleșcăit pe linoleu. Al doilea, tot așa. Al treilea era să-mi scape și l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos și m-am șters de linoleu, făcând o dungă maronie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
unii. Evident, am gândit eu, ce putea să fie, oare pe cine au luat, interesant, i-au băgat la răcoare, și atunci mi-am amintit de Carmen și mi s-au făcut în cap conexiunile trebuincioase, așa că realitatea m-a pocnit în frunte atât de tare, că m-am sprijinit de perete. Ce trebuie să fac, să fiu erou, sau ce? Și cum aș fi putea fi? Și eu am fumat. Asta mă face vinovat? Unde e Carmen? Am apucat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]