KorAP: Find »[drukola/base=pofti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...152 >

3,799 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

casei, acum când primăvara se afla în toiul împlinirii ei, se opri în fața lui - a Timpului - cât să se oglindească în apele-i adânci și limpezi, căci el avea ochii de o deschidere nefirească în care te puteai răsfrânge cât pofteai; ea se privi doar câteva secunde, aranjându-și părul prins deasupra capului: se bucură că-și păstra tinerețea, neatinsă încă de adierea marii câmpii, uitând în clipa aceea că trecuse abia un an de când se măritase, că era firesc să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
urmă din iarnă. Avocatul bătu la ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm în antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - în parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
deschis aceeași doamnă, purta acum un capot maro cu desene în locul rochiei cu care ne întâmpinase dimineața, probabil cea mai elegantă ce o avea. - Sărut mâna, vorbii. - Domnul judecător! făcu mirată. - Aș dori să stau de vorbă cu doamna Perussi. - Poftiți, dar doarme, nu s-a simțit bine. - Atunci... cu dumneavoastră, îndrăznii, salvând clipa. - Cu plăcere, poftiți înăuntru. Merserăm împreună, intrarăm în același antreu, apoi, prin ușa din fața dormitorului în care fusesem dimineața, în sufrageria cu o masă ovală maro-închis, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
ora aceea nu chiar matinală, contrar obiceiului lor, nu ar fi putut gândi nimic nefiresc. Nu-i văzusem până atunci niciodată. Păreau a-mi cunoaște - ceea ce m-a surprins - așezarea mobilierului celor două camere, poate mi se părea. M-au poftit să mă îmbrac în timp ce luară loc, nepoftiți, pe scaunele din hol, ca și cum îmi erau vechi prietenii - obișnuință a puterii, îmi spusei. Erau tineri, plăcuți la înfățișare, nimic n-ar fi trădat adevărata lor ocupație.” „V-am spus, domnule președinte, reluai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
deveni prezent - cum să spun? - printr-o improprietate a verbelor întrebuințate, născută din obsesia tinereții răpite, care-și cere dreptul la viață acum, abia acum, în spațiul tardiv al narațiunii” Îl văd ridicându-se: - „Când am ajuns acolo, am fost «poftit» (acesta e cuvântul), ca un musafir, într-o încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. Până acolo însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit în birou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
am fost «poftit» (acesta e cuvântul), ca un musafir, într-o încăpere cu mobilă simplă dar cu o oarecare eleganță, o preocupare pentru estetică ai fi spus, ceea ce m-a mirat. Până acolo însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit în birou, fui întâmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea în picioare, fie întâmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcându-mi semn să iau loc pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Adu-ți aminte de Terturian... Ei spun că asta e revoluție și încă „permanentă”. Închipuie-ți o revoluție care nu se mai termină niciodată. Unde-ai văzut o societate întemeiată pe cutremure? Trecu în dreapta mea, lângă fereastra dinspre curte; îl poftii să se așeze pe scaunul de lângă el, dar refuză printr-un gest al mâinii drepte și rămase în picioare ca întotdeauna. Își reluă perorarea. Vorbea înfierbântat, gesticula. Uitase că era miezul nopții, eu de asemeni. - Uit, totdeauna, când vorbești, timpii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
acest mesaj, din uitare sau alte motive, nu-l invitase în apartamentul ei; era - în ce-o privea și pe ea - o zăpăceală de moment, altă explicație nu se afla, căci el rosti cu un zâmbet ce păru amabil: - Să poftească, o aștept cu plăcere! „Ce bine e să ai de a face cu oameni civilizați”, își spuse proprietăreasa și plecă încântată. După vreun sfert de oră, profesoara rosti, prefăcându-se a fi uitat: - Aaa! Trebuia să mă duc la domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
râzând, că el nu putu desluși decât o amețeală din care tot ea îl dezmetici: - Ce vă uitați așa la mine? Am venit și eu în vizită... N-am voie? După aceea intră în camera de la față, deși el o poftise pe fotoliul din hol unde-și avea biroul, iar ea refuzase cu un gest familiar, ca de „om al casei” și se instala în primul fotoliu; de lângă fereastră, el, puțin stânjenit de infirmitatea profesională în care se simți surprins, debută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Pavel, care-și făcuse siesta, bătu la ușa apartamentului meu, era înveselit, - părea numai, în realitate era trist, o nostalgie stârnea țărmurile ființei lui. Spuse: - Ia ghiciți de la cine am scrisoare. Să v-o citesc, aveți complimente. Ghiciți! - și mă pofti la o cafea în bucătăria lui încălzită de soba cu plită de tuci. Coborârăm treptele de la intrare și ne duserăm la el. Luați loc, luați loc, continuă de cum deschise ușa. Ne așezarăm în fotoliile de răchită aduse special, - bucătăria era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
respect, pentru că e conștientă că nu i se poate cere să condamne în orice situație, adică să fabrice infractori. - Sunt abia la început, aveți răbdare, rosti cu o voce pândită de silă, mai târziu va fi altfel, veți vedea...Mă pofti apoi să mă așez în fotoliul de lângă fereastră. - Nu cred, spusei. - N-are importantă ce credeți, important e că așa va fi. Nu trebuie să fii ticălos pentru a executa un asemenea ordin, e suficient să fii temător. La timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
decât se voise, - și, înaintând câțiva pași pe cimentul curții, se aplecă ceremonios și le sărută mâinile, încântat de impresia bună pe care era sigur că o făcuse. - Doamnă, rosti, și dumneavoastră, domnișoară, fiți binevenite în casa noastră. Și fură poftite înăuntru. Doamna Pavel văzându-se în pericolul de a fi trecută pe planul doi, de prezența masivă și guturală a soțului care captase - era convinsă - atenția noilor venite, trecu înaintea lor, apoi luând-o de braț pe Ana, o conduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
timp, domnule Davidsohn!” Parcă îl vedeam zâmbind. 8. Două luni mai târziu, moștenitoarea casei Perussi, pe care n-o mai văzusem de mult, veni la mine, de data asta acasă, nu la tribunal, ca altă dată. O primii și o poftii pe fotoliul de lângă fereastră. Se așeză, la început își ținu mâinile pe genunchi, amintind timidități, neîndemânări de elevă, nepotrivite anilor ei. Se vedea clar că vizita o stânjenea, dar după puțin timp intră în normal, recăpătându-și libertatea gesticulației și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
tinerii erau cei mai mulți la oraș, sau în comuna învecinată, angajați la stația de mașini și tractoare. Când soarele se urcă de-o palmă, ne întoarserăm; antreul era plin de oameni, iar soțul Anei, acum rămas singurul bărbat al casei, mă pofti înăuntru să mănânc ceva. Intrai împreună cu Lung și cea care ne servi fu Ana. Fiica ei, aflată la doi pași de noi, se apropie și mi se adresă cu voce înceată: - Ați văzut ce-i viața, domnule judecător? Întrebarea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
decât copitele cailor pe drumul larg de țară. 2. La scurt timp după întoarcerea mea de la țară, într-o dimineață, o doamnă în jur de patruzeci de ani, îmbrăcată în doliu, bătu la ușa biroului meu, la tribunal, deschise, o poftii înăuntru, vorbi: - Mă iertați domnule judecător, sunteți domnul... (îmi rosti numele). Eu confirmai, după care ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - în casa fostei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Știu ce vrei să spui, dar asta e altceva: e relația formală, de suprafață a înecaților, oxigenul necesar supraviețuirii. Trecu în dreptul oglinzii, imaginea i se dublă, dar la câteva secunde făcu doi pași spre fereastră, întinse mâna dreaptă și mă pofti să privesc afară. - Vezi femeia aceea care trece cu copilul de mână? Nici nu știe cât de nenorocită este. Vine de la policlinica din colț, e bolnavă; târăște copilul cu ea pentru că nu are cu cine să îl lase acasă, i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

A doua zi dimineață, cu jumătate de oră Înainte de deschidere, Hannah apăru la magazin cu Alfie. Bătu În ușă, și Chanel Îi deschise. — Îmi pare așa de rău că am luat-o la goană ieri, spuse ea când Chanel o pofti Înăuntru. A fost un gest așa de nepoliticos. M-am cam enervat, atâta tot. —Nu-ți mai face probleme, spuse Chanel. A Începu să-l mângâie pe Alfie pe cap. Neața, păpușică! Se Îndreptară spre tejghea unde era Ruby. —Căruciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
de două ori. —Intră. Era Jill. Avântul lui Ruby se potoli. Când deschise ușa, Jill stătea la biroul ei, perfect curat Îmbrăcată Într-un sacou gri-cărbune și cu o bluză albă imaculată. Se uită la Ruby și zâmbi. Bună, Ruby, poftește Înăuntru, te rog. Cu ce pot să te ajut? Ca de-obicei Ruby observă unghiile ei roz pal perfect lăcuite. Ruby se așeză și Îi servi pe tavă povestea cu geamul. Nici o problemă, spuse Jill. Am să mă asigur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
doare cumva În piept? — Îi nimic. Bine sunt. Am Întins mușchi, atâta toot. —Așa să fie? Nu era deloc sigură că-i așa. — Da. Iau Îmbucătură de keks și punci puțin, poate. Apoi simt mă mult mai bine. Ea Îl pofti să ia. Singura persoană la care chiar nu se aștepta să vină era Nigel. Intră destul de spășit - probabil din cauză că știa că Sylvia spusese familiei despre mica lor ceartă. O salută pe Ruby făcându-i cu mâna puțin stânjenit și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

scoală vreo idee!”. Asta cu sculatul ideii Scurtul o auzise la școală, de la unul mai mare, care le arăta mucoșilor, după ce-l rugau Îndelung, ce de păr negru și cârlionțat avea el dincolo de prohab. Blondul râse și el și-i pofti pe ceilalți să-l pupe drept În curul cel alb, dacă-i stârnește așa de tare. Merseră către altă japșă, dar fără vreun folos. În cea de-a treia găsiră un șarpe care Înghițise un ou și-l omorâră cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
pe oul cel mai mic, pe roșia cea mai storcită și, din găinușă, pe o bucată de coșcovelniță din care nu izbuti să aleagă decât câteva firicele de carne și puțină piele care mirosea a fulgi arși. Ceilalți, mărinimoși, Îl poftiră să ia și bucățele bune, mai ales că fricosul avusese o idee care le Îmbunătățise ospățul: Înfipsese felii groase de mămăligă În țepușă și le fripsese. Chiar izbutise, cu toată neîndemânarea lui, să nu scape mămăliga pe jar. Înfometați, mâncară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Îi venise de la cei doi artiști de circ: marele magician și nevasta lipeau afișe prin sat ca să aducă la cunoștința poporenilor că un spectacol nemaivăzut se va desfășura peste două zile la Căminul cultural. Șoferul făcu ce făcu și-i pofti la el la masă pe onorații artiști ce cutreieraseră lumea Întreagă. Îi Îndopă cu de toate și le dădu să bea. Mai ales scamatorul se ghiftuise de cărnuri și se amețise bine de la vinul tare pe care-l băuse ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
vacilor, ar fi fost bine pentru oameni ca vitele să nu aibă coarne. Astfel puteau fi prevenite Împungerile. „Și acum”, Încheiase Directorul ca la spectacol, „Îl vom vedea pe tovarășul veterinar cum amputează la viței mugurii de creștere a coarnelor. Poftiți, tovarășu’ veterinar!” Se deschisese o ușă de carton, stropită cu balegă până sus. Ieșiseră pe ea, din odăița strâmbă În care Încăpuseră, totuși, o sobă, un pat Îngust și o masă scundă cu trei picioare, Veterinarul și Rândașul. Erau amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ar fi părut nefiresc. Directorul, și el puțin buimăcit de acea zarvă, Încheiase, tot ca și cum lucrurile n-ar fi fost altfel decât oarecare: „Tovarășul veterinar va continua mai târziu cu partea a doua a intervenției. În ordine, doi câte doi, poftiți spre ieșire”. Ajunși afară, Baronu strigase: „Erau beți morți, tovarășu’!”. „Ce prostii Îndrugi acolo, mă?” „Nu Îndrug nimica, tovarășu’! Da’ erau beți de nu vedeau pe unde calcă.” Directorul se pornise să le explice că oamenii aceia erau obosiți, deoarece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
așa tare, În câteva zile o să zburzi ca un cârlan. Oricum, la anii tăi, nu mai vine nimeni la tine cu iapa la montă.” „Ce spui, domnule?!? Poate că o să mă și gâdile, o să-mi facă plăcere, nu vrei să poftești și mătăluță lângă mine?” Apoi glasul i se schimbă, se Încălzi și Începu să tremure ușor: „Hai, vino Încoa’ mai repede!”. Enin Îi Îmbrățișă, ca pe vremuri, căpățâna. Rămaseră așa câteva clipe lungi, apoi se dezlipi și se scuturară ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]