3,259 matches
-
45, 46-47, 137-145 M Memorie, 29, 35-40, 58, 91, 93, 103, 124, 145, 187, 225, 236 Metaschemă, 208-212 Metasistem, 69-70, 72, 248-249, 288 Minoritate, 45, 54, 89-90, 91, 92, 120, 238, 244 Mit, 42-43, 74, 76, 85, 255, 258 Miză polemică, 80 Mulțime, 46-47, 61, 82, 121, 149, 235, 255 N Naturalizare, 109-112, 113, 171, 286 Nexus, 46-48, 72 Normalizare, 114, 283, 287 Nucleu/sistem central, 10, 71, 76, 78, 116, 123-135, 156, 159, 194-219, 222, 227, 286 O Obiectivare, 84
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
accesului la banii publici: privatizarea. PRIVATIZAREA SAU „CALEA REGALĂ” S-a spus despre economiile postcomuniste că sunt „economii de pradă”, în loc să fie economii de piață funcționând după regulile „normale” ale unei economii capitaliste. În ciuda faptului că termenul este mai degrabă polemic decât științific, el înregistrează o diferență reală între capitalismul occidental dezvoltat și capitalismul postcomunist. În teorie cel puțin, capitalismul occidental dezvoltat este autosuficient și produce bogăție. Că produce bogăție este copios ilustrat atât de dezvoltarea națională a societăților capitaliste occidentale
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
simplul motiv că nu vrea să-și întoarcă fața de la trecut, fără să înțeleagă de fapt că trecutul continuă să trăiască oricum, până și în cele mai "progresiste" forme de artă76. Prin urmare, modernismul "retro" se arată înclinat să reconfigureze polemic, pe lângă multe altele, însăși estetica presupus anacronică a melodramei, prin prisma unei sensibilități nostalgic-elegiace și a unei lucidități care se raportează la trecut ca la o dureroasă absență, dar și, compensativ, ca la o iluzie paradisiacă menită a camufla (făcând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
91. Din păcate, așa cum critica sa culturală se deghizează bovaric, din necesități practice, în veșmântul unei estetici intransigente care nu găsește valoarea decât în prezent, tot astfel ajunge Lovinescu să se dezică de afirmațiile mai vechi, revizuindu-le ad hoc, polemic, în funcție de idealul exclusivist al unei literaturi când emoționalist-vitaliste, când intelectualist-spiritualiste (forme niciodată conciliabile, potrivit teoriei "mutației"). Și totuși, față de revizionismul acesta sever, în niște pagini de tinerețe dedicate teatrului grec criticul părea să fie mult mai tolerant, câtă vreme, în ciuda
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
formă" artistică menită a surprinde cât mai obiectiv și mai "impersonal" cu putință dramatismul vieții interioare, intensitatea acelor emoții și sentimente contradictorii, ce renasc mereu din propria lor cenușă. Din acest unghi privind lucrurile, Lovinescu se delimitează în mod evident, polemic chiar, de modelul literaturii subiective, de confesiune, având ca obiect al investigației "eul". Atunci când clama eternitatea melodramei, tânărul scriitor făcea de fapt elogiul unei arte mai pure, elementare, din perspectiva căreia supralicitarea formei exterioare (teatralitatea, gesticulația emfatică, excesul de lacrimi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
2. "Teatrul" e în altă parte. Un debut ratat În 1906, anul când Nicolae Iorga cobora cu studenții în stradă pentru a condamna reprezentațiile în limba franceză de la Teatrul Național, tânărul Lovinescu, abia întors din străinătate, înțelegea să se delimiteze polemic de atitudinea xenofobă a fostului său profesor și să-și manifeste patriotismul altfel, în forme civilizate și cu adevărat creatoare, printr-o contribuție "originală" menită a îmbogăți zestrea în mare suferință a dramaturgiei autohtone. În acest context publică harnicul cronicar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lipsit de constrângeri, unde personalitatea se poate exprima liber cu adaosul că, în pofida impreciziei teoretice impuse de o astfel de concepție, îndelungata practică literară l-a condus totuși pe Lovinescu, treptat, la edificarea unei poetici coerente, chiar originale, ce reactivează polemic, din perspectiva psihologiei abisale sau a freudianismului, potențialul estetic al melodramei/ biografiilor romanțate, cu stereotipiile și clișeele aferente. Observația se vede confirmată atât de numeroasele însemnări din "agende"148, cât și de propria metodă de lucru descrisă în câteva rânduri
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
modelul originar. De aceea, "Cneazul" nici nu face caz de identitatea sa rusească (a schimbat vodca, izvorul tuturor relelor, pe vin, licoare de viață lungă și de înțelepciune), pentru a exalta mai curând vigoarea de altădată a stirpei (Lovinescu sancționează polemic, ca și în opera de doctrină, influența slavă, orientală, asupra sufletului românesc, mutilat de "o umilință străveche ce ne încovoaie grumazul: în străini vedem încă stăpânul secular")179. "Mândru" și "falnic", adevărată "forță a naturii", bătrânul Colea și-a păstrat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de susținere a Istoriei literaturii române de la origini până în prezent de G. Călinescu, căreia i se dedică aproape un capitol întreg de note, semnate A.P. [Al. Piru], cu titluri precum Campanii în vid, Ofensiva anonimă inofensivă, Un Dr. Etc..., reacționând polemic, uneori vehement, la criticile aduse cărții în diverse publicații. C.i. își afirmă poziția partizană, procălinesciană, intervenind și în polemica deschisă de E. Lovinescu și Vladimir Streinu cu privire la Istoria literaturii române... și acordând o rubrică anchetei asupra cărții lui Călinescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286591_a_287920]
-
că doctrina este aceea care fixează și conservă dogmele originale ale unei anumite tradiții. Tema samsara (procesul de reîncarnare și de karma (legea de cauză și efect) sunt împărtășite de diversele religii cu dezvoltarea unor analogii și diferențe semnificative. Funcția polemică a doctrinelor se adresează tensiunii create între identitatea și continuitatea tradiției și bogata înțelegere a adevărului. Înțelepciunea seculară este adeseori contrată de diverse clauze doctrinale și întâlnim apologia care revendică adevărata credință și luptă împotriva detractorilor și necredincioșilor. Revelația primară
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
vulgar” sau „un tip de teatru comic, caracterizat prin caricaturizare și parodiere”. Timpul prezent, mai cu seamă, secolul al XXI lea a readus în atenție noțiunea grotesc, ca o categorie estetică a cărei trăsătură specifică este sinteza dintre umorul negru, polemică și tragism, cu accente variate, în funcție de epocă. Există opere grotești cu destinație simbolică, un progres (estetic) bine definit referitor la justificarea „urâtului” în opera artistică, o „categorie, ipostază estetică reflectând realitatea cu formele ei fantastice, bizare, disproporționate, de un comic
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
interesează aceasta". Vezi și Eseu despre natura și funcțiile sacrificiului, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 55 196 Discutând despre natura și funcțiile sacrificiului, Marcel Mauss a scris lucrarea "Eseu despre natura și funcțiile sacrificiului", publicat în 1899, ca un studiu polemic la lucrările sfârșitului de secol XIX, publicate de R. Taylor, R. Smith, J. Frazer. Vezi și Marcel Mauss, Henry Hubert, Eseu despre natura și funcțiile sacrificiului, Editura Polirom, Iași, 1997, p. 5 și p. 41. 197 Marcel Mauss, Eseu despre
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
paralel cu articole și traduceri. Devine în acest timp prieten cu Ady Endre. Un stagiu la Paris îl familiarizează cu simbolismul apusean, cunoscut nemijlocit. După 1910 colaborează la publicațiile bucureștene „Vieața nouă” și „Noua revistă română”, este prezent cu texte polemice în „Facla”, de asemenea în „Simbolul”, efemera revistă a lui S. Samyro (Tristan Tzara) și I. Iovanaki (I. Vinea), semnează în „Absolutio” din Iași. În 1917-1918 este redactor la gazeta „Adevărul” (Budapesta, Sibiu). Ia parte în 1918 la Congresul al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
nostalgicele sale versuri din volumele Intermezzo (1939) și Flori de hârtie (1947). Dar reacțiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe marginea lirismului prozatoarei, iar G. Călinescu, în replică polemică, va ironiza „vaporozitatea” și „lirismul” ca inadecvate analizei psihologice, considerând că aceasta sfârșește uneori în „trivialitate”. În fapt, proza scrisă de D. este mai degrabă una de tip naturalist în sens superior, adică o analiză sufletească a individului, îndeosebi a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
modelează imaginația lingvistică, cât și de posibilitatea de a le atribui unor instituții și instanțe sociale. În cazul geniului francez, calitățile limbii capabile de literatură sunt determinate de două criterii. În primul rând, e vorba de concurența retoricii, principala referință polemică a "geniului". Ea impune identificarea unei activități figurale specifice limbii comune, în căutarea acelor figuri pe care vorbitorul le comite involuntar. Autorii se bazează de fapt pe eliminarea caracterului facultativ al retoricii, practicând un soi de retorică minus libertate: figurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
teritorial sau politic. În afară de faptul că se găsește în situația cu totul ipotetică de a numi pentru prima oară un obiect al naturii, el nu aparține niciunei clase, nu acționează într-un spațiu concret (figura insulei are doar o funcție polemică în raport cu centralitatea marilor capitale, într-o opoziție simplă între natură și cultură), nu ilustrează un raport politic. Nimeni nu va putea în secolul al XIX-lea, bazându-se pe un asemenea dispozitiv, să îi identifice pe actorii jocului literar. Asta
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
își fi constituit din politica genialității un mit legitimant; ceea ce trebuia să fie o înfruntare între "bogați" și "săraci" a opus în realitate două strategii ale sărăciei. "Geniul" micilor literaturi naționale a fost conceput împotriva "geniului francez", ca o articulare polemică a aceluiași tip de politică 28. Gesturile care au constituit noul program naționalist au fost făcute "în oglindă", ca răspunsuri simetrice la componentele proiectului francez al genialității. Herder, cel care a lansat în 1774 Volksgeist, sintagma de recunoaștere a micilor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
frunza verde" în fața căreia s-au extaziat romanticii noștri, în rimele populare stereotipe pe care le aprecia Titu Maiorescu sau în numele Luceafărului, așa cum a încercat să o demonstreze Dimitrie Caracostea într-o analiză celebră 37. Așadar, pe baza unui raport polemic cu geniul limbii franceze, reamintit cu insistență, concepția herderiană mobilizează o dimensiune radical diferită a limbajului, deplasând reprezentarea mecanismului prin care acesta produce literatură. Dacă ar trebui să schematizăm, această deplasare s-ar putea exprima prin relația de opoziție ușor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
șansă. Omul e un animal de extremă dreaptă: mulge, conservă și utilizează. O forță necunoscută dintr-însul provoacă, liberează, sparge rezervorii; o forță conștientă din el, educată de dânsul, măsoară și agonisește 59. Textul nu e străin de o intenție polemică. Fundoianu caută să se delimiteze de opinia, deja răspândită în epocă, a unui Arghezi "revoluționar" și încearcă să îi facă o caracterizare în specia "reacționarului". Trebuie remarcată metoda antropologică a acestei portretizări, care recurge la gesticulații ancestrale, ca un soi
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
de aceea a epurării. Un minimalism, care vrea să "uite" tot ceea ce tradițiile literare au constituit ca normă a narațiunii de viață, până și existența însăși a unei asemenea tradiții (pentru că o convenție refuzată e tot o formă de asumare - polemică - a filiației). Sărăcia numește aici o tehnică elementară a povestirii care se realizează în absența oricăror modele, ca și cum literatura nici măcar nu ar fi existat. În același spirit, unele programe poetice românești recente vorbesc despre "mizerabilism" pentru a indica abandonul unor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
care masa populației apare într-o dezbatere literară ea suspendă determinațiile faptului literar și reprezentarea realistă a societății care vehiculează literatura: e o plonjare în necunoscut. Iar exemplul lui Ibrăileanu e, din acest punct de vedere, elocvent. Unul dintre obiectivele polemice ale reflecției sale în marginea societății românești după război e tocmai resetarea jocului literar. Ibrăileanu anticipează o ruptură radicală față de condițiile existente ale producției de literatură, prin emanciparea de cadrele și de actorii care dominau câmpul literar al începutului de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mai ales pentru capacitatea de a reancora literatura, cu violență chiar, într-o realitate socială și biologică - pentru că transportă în inima unui univers de practici specializate prezențele sălbatice și necontrolabile a ceea ce se găsește "în afară". Generațiile au adesea conotații polemice și revoluționare pentru că, dincolo de toate reperele vieții literare, prin ele se exprimă energiile unei mase sociale ce debordează toate granițele "literarului". Asta, cred, e semnificația, într-un plan mai general, a traseului de reflecție care îl poartă pe Heliade Rădulescu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
spunea în esență criticul, ca să putem să ne rispim și într-o școală "nouă", și într-una "veche". Din două, una trebuie să dispară pentru că resursele noastre sunt limitate. Or, în ceea ce Maiorescu avea de spus am perceput numai dimensiunea polemică. Așa cum, citind articolul despre "direcția nouă", am fost atent numai la diferența față de școala veche, ca dispută în interiorul lumii literare, pentru impunerea valorilor estetice - constituind arhetipul a numeroase conflicte literare care aveau să marcheze istoria literaturii române: naționaliști/ simboliști, tradiționaliști
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
câte sunt necesare pentru a reconstitui anticul mozaic: Dacia lui Traian!" (B.P. Hasdeu, "Unirea" (1867), în Opere, III, p. 777. 1 Aron Pumnul, Lepturariu rumânesc, Tom IV, pars 1, Editura Cărților Școlare, Viena, 1864, p. 104. 2 Titu Maiorescu, "Observări polemice" (1868), în Opere, I, ediție îngrijită de Georgeta Rădulescu-Dulgheru și Domnica Filimon, Minerva, București, 1978, p. 122. 3 Titu Maiorescu, " În memoria poetului dialectal Victor Vlad (Delamarina)" (1898), în Opere, II, ediție îngrijită de Georgeta Rădulescu-Dulgheru și Domnica Filimon, Minerva
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a genului biografic în cultura română, rămâne de neocolit volumul de studii al lui Mircea Anghelescu, Literatură și biografie, Universal Dalsi, București, 2005 și mai recent, articolul "The New Biographism", în Dacoromania litteraria, I (2014), pp. 13-18. 53 Maiorescu, "Observări polemice", p. 123. 54 Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 1, p. 17. 55 Ibidem, p. 168. 56 Ibidem, p. 21. 57 Ibidem, p. 82. 58 Ibidem, p. 304. 59 Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 2, p. 272. 60 Ibidem, p. 286. 61 Pumnul
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]