11,959 matches
-
crivățul sufla cu tărie și cu intenția de a Îngheța tot ce-i viu, când căderile de zăpadă nu mai conteneau și „locuitorii din câmpuri și păduri” Își Încercau norocul În grădinile și gospodăriile oamenilor, iepurii veneau să roadă coaja pomilor, vulpoii să fure găini și, mai rar, lupii răpeau câte o oaie sau câte un purcel. Bunicul Ghiorghi, deposedat de pușca sa de vânătoare (cea cu o mie de povești) de către „anticriștii cari o alungat boierii cei buni” meșterea din
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
În timp ce bunica se jura prin tot satul că Aneta are o problemă cu indigestia), a decis că locul acela este și ... necurat! Cercetând și dincolo de Îndepărtatul fund de râpă, privirea lui Va admira mulțimea ogoarelor și livezilor, a viilor și pomilor disparați, care acopereau o mare parte a pantei ce urca lin către vârful unui deal mare. Când căruța cu mica sa Încărcătură a ajuns În dealul Dăreștilor, denumirea dată celor șapte case de către noul regim popular, Va a avut bucuria
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu iarbă scurtă și bogată și cu un steag dacic alb, așezat În vârful unui stâlp Înalt și pe care vântul Îl umfla mereu. Erau un aerodrum, așa cum va afla mai târziu. Au trecut pe lângă o moară gălăgioasă, ascunsă Între pomi și stufăriș, și lăsând drumul mare, au urcat un drumeag lateral, o uliță strâmtă și pe la ceasurile amiezii, când oamenii sunt plecați pe câmp la muncă, au ajuns la o poartă pe care Victor a deschis-o cu mare dexteritate
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cum poate să creadă cineva că adevăruri de ordinul evidenței, cunoscute și acceptate de toată lumea, sunt reflecții proprii, demne să fie multiplicate (prin tipărire) și difuzate. Este exact ca în bancul în care li se explică polițiștilor că puieții de pomi trebuie plantați „cu verdele-n sus“. Vasile Fetescu îi consideră la fel de ignoranți pe toți cititorii săi, explicându-le tacticos ceea ce ei știu de multă vreme. Iată câteva exemple: „Libertatea este una dintre valorile fundamentale ale democrației, dar ea nu include
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
au o redusă capacitate de-a emoționa: „Ea - Jocul nostru - inocența // El - victoria noastră - neîmplinirea // Ea - Cunună de flori de șofran / pe fruntea ta voi pune / cu mâna mea dreaptă // poetul se pregătește de nuntă // Poetul - au cântat păsări în pomi / tobe au bătut adunarea // discret o privighetoare / cu un psalm / bucurie ne-a dat // străjile s-au trezit la Castel // El - vino, iubita mea / din umbra cortului // mirul buzelor tale / picură spre bucurie // albe și roșii flori împlinesc / și încântă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
soare“, ca personajul dintr-o parodie a lui George Topîrceanu. Ion Pachia Tatomirescu este beat de admirație față de Nichita Stănescu. Atât de beat, încât îl confundă cu oricine întâlnit pe stradă, iar în cele din urmă cu stâlpii și cu pomii, pe care îi sărută zgomotos. Abuz de interpretare Înainte de 1989 aproape toată lumea literară se amuza pe seama „pietrelor“ lui Ion Gheorghe. Poetul le găsise în munți și pretindea că zgârieturile de pe suprafața lor sunt inscripții în limba dacă. Un motiv asemănător
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
pe sub frunze, încercau să-i promită necăjitului proprietar că așa, de-o poftă, va culege ici-colo cîte un fruct. Anul trecut le-a ucis noaptea aceea geroasă, comentează amărît Dragoș. Deși gerul a ucis aproape în totalitate intențiile generoase ale pomilor, totuși, ascunse parcă de privirea omului, cîteva fructe s-au dezvoltat pe furiș și au încercat să-i îndulcească amarul lui Dragoș. Omul le mîngîia cu privirea și era copleșit de această încercare a pomilor de a fi utili, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în totalitate intențiile generoase ale pomilor, totuși, ascunse parcă de privirea omului, cîteva fructe s-au dezvoltat pe furiș și au încercat să-i îndulcească amarul lui Dragoș. Omul le mîngîia cu privirea și era copleșit de această încercare a pomilor de a fi utili, de a răsplăti pe cel care toată vara era cu vermorelul în spate. Mulți, ba chiar foarte mulți acordau atenție lumii vegetale doar ca decor, ca ambient fără prea multe detalii. Aceștia văd pictural sau fotografic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și de două nopți lumina arde continuu în cămăruța lui Ion Curcudel. Nici o mișcare nu s-a observat prin curte și zăpada căzută între timp era imaculată, necălcată de jivină sau de om. Curcudel avea o grădină imensă, plină de pomi fructiferi, de viță de vie, de stupi și de huceaguri impenetrabile de cătină pe haturile care îl despărțeau de vecini. Pe la 35 de ani s-a însurat și a avut cu muierea lui doi băieți. Băieți cam nebuni, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și acareturi mai noi și vechi. Casa, acolo unde se mutase de curînd, era un pălățel bine separat de celelalte acareturi. Un hectar și jumătate au fost alocați micului palat, Trianon cum le plăcea să-i spună, unde erau peluze, pomi fructiferi, foișor, alei din dale rozii și alte chestii și socoteli. Curtea era ocrotită de un gard solid, un amestec de fier forjat și zidărie. Apare curios gestul de a o lăsa pe Raluca singură într-o casă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
binelea când din ochi se exfoliază lumina cu tot cu felinar. Copoul, râul pe care pluteau ca niște naufragii tramvaiele: Să fii plantă și să fii om nu-i tot una. Se îngroapă frunza cu tot cu vânt și crește cu tot cu vânt prin tulpinile pomului. Coboară omul, coboară mugure de cruce. Doamne, în cine te-ai înălțat, să te cred? Nu i-a spus niciodată cât îi este de dragă, că o iubește, că ține la ea... că visul său este un fir luuuung, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
argintie printre ramuri, ca o mângâiere pe creștet. A doua zi, Dumnezeu își piaptănă barba peste livadă. Bătrânețea este ca o epidemie, se întâmplă dacă privești cerul în ochi. Copacii niciodată nu privesc în pământ. Dragostea frunzelor începe la tulpina pomului. Pe ram, nu am văzut niciodată două frunze sărutându-se. În țărână, se vegetează ca în rai. Copou. Frunzele sfioase își mureau moartea strâns lipite. Moartea sub ochii copiilor, priveghere. Așa se întâmplă și între oameni când Dumnezeu nu îngăduie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pașii la jumătatea fiecărei obsesii. Între două puncte, risipirea mereu era o justificare nimicului. Dispersie. Nu pot fi aici, dacă peste un minut sunt acolo și nici acolo nu pot fi atâta timp cât voi ajunge aici. Mă văd rezemat de un pom, dar gândul mă duce spre acea bancă unde urmează să mă așez, apoi mă văd așezat pe umerii ei, dar privirea o ia la vale înaintea pașilor ce urmează să-i las slobozi. 36 de trepte, pas cu pas: el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Omul frumos crește într-o floare frumoasă; floarea se întoarce în floare, omul în om, niciodată. Umple scăldătoarea copilului cu aparențe confuze, către ce nedefinire a întins mâna? Este atât de simplu să prezici nimicul, vrăjitorule? Aruncă aparențele lângă un pom în floare și așteaptă toamna, fructul va avea aroma poveștilor nespuse până la capăt, atât de simplu... Petru a ales luna plină și scara coșarului; nici un ciob de lumină în vatra cerului; Dumnezeu, ca un balaur cu 7 capete, scuipa rouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
însemna în numele semnului. Atunci, nu de porunca ta am ascultat, părinte, ea m-a rugat: "Mergi, nu te teme, va coborî iarna peste tine, vei crește om de zăpadă, te vei topi peste o sămânță, vei răsări, o să te înalți pom cu suflet de om până la cer, vom fi mai aproape, tot mai aproape. Aici, în icoană, ești ca în ospeție, acolo, sus, te voi aștepta ca pe un soț ostenit după o zi de coasă!" Nu degetele au fost semnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mult urma de cretă impregnată pe frunza castanilor. A viscolit verde, ruginiu, alb și iarăși mult verde peste șotronul desenat în Copou avalanșe de vieți peste o moarte definitivă. S-au tocit pașii până la os în jurul intenției de a fi pom cu suflet de om, se desprind secundele și cad a întomnare din calendare. Nu mă căuta părinte! Astăzi este ultima mea zi din moarte, 18 ani m-a îngăduit Dumnezeu lumii, 18 ani m-a abandonat în afara ei. A înjumătățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
grâu pentru potirul lui Dumnezeu de m-aș coace, aș arde până sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom, floare, grâu, fântână, casă, necurății în intențiile Tatălui. Taie ce-i uscat, arde ce este putred, aruncă peste umăr ce-i vechi, îngroapă necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a uitat curgerea spre izvor. Ești în lume cu umerii tăi, cu palmele tale, coastele, fruntea, irișii, limba, pentru Sine te-a lăsat Dumnezeu cu venele deschise, pentru lume. Învață să deosebești apa după asprimea pietrei, florile după gustul pământului, pomii după intenția ploilor, fumul după frigul inimii. Aparențele vând iluzii ambalate în plafarul conștiinței omului singur. Dragul meu om laș, moartea nu este o circumstanță a handicapurilor. Genia, obsesia mormântului îmi surâde până și din fotografii. Este vreme de secetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii tale; și când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: "Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava ție!" Cortegiul a ieșit din biserică. Sfeșnicul, felinarul, crucea, icoana, pomul, năsălia... de fiecare podoabă, legat câte un ștergar alb, în colț o monedă pentru fiecare vamă. Liniște. Candela picura lumină peste pervazul bisericii, lumina curgea spre cimitir, cimitirul creștea văzând cu ochii până în vârful muntelui. Din bărbile sfinților, râuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pot să număr câte vieți au atârnat de umbrele lui răcoroase, câte morți au înmugurit la capătul funiei. Ating, apoi îmi privesc palmele: nicio urmă de pământ, de cer, ceva rece și alunecos îmi brăzdează palma. În fiecare ramură de pom bătrân moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre, comoditatea fântânilor seci nu motivează setea melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de bătrânețile lumii! La ora două dormeau lemn puterile cerești. Lemnul, ca să fie treaz, trebuie să înverzească continuu sau să ardă în pară. Focul este viu, verdele este viu, lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
umbră, tot mai subțire! Zăpada nu o pot falsifica, nu mă pot așeza ermetic într-o cruce, mereu mai rămâne loc pentru însingurare. Nu pot umple nelocuirea din mine cu decupaje dintr-un puzzle al cimitirelor săpate în cer. În jurul pomului, grădinarul, toamna, adună mușuroi de pământ, fierarul modelează fierul potcoavelor după amprenta îndepărtărilor, pâinea crește în vatră cât e foamea de mare; în jurul omului, absența adâncește gropi. Of, Dumnezeule, până și apa, după ce-și înghite înecații, sporește în burțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
munte urmele se șterg primăvara. (După ce a tras ultima tușă, un pictor anonim a strecurat câteva umbre peste decor.) De la direcție ordinul a fost clar: "Fără urme!" Ocolul silvic a fost prompt: de departe, ograda schitului semăna a livadă tânără. Pomii, aliniați parcă după memoria sfinților, imitau grădinile cerului. (Adam dormea într-o intenție de sâmbure.) La închisoare, ermeticul strângea precum un ștreang în jurul inimii. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia în voie deasupra ruinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului, la anul, Doamne, la anul, cum voi sparge în ambele sensuri cerul?! Amăgire. Nimic mai incert decât o consemnare a prezenței într-un prezent conjugat sub relativitatea absurdului. Astăzi, mâine, poimâine fericiri, regrete, resemnări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la doi sau jumătatea care nu a fost niciodată plină? Cine a mușcat fără saț, din lună, Maică? O doime absentă dintr-un întreg nu poate exista într-o altă doime de umbră, așa cum nu poate cuibul crește din seva pomului, pasărea din iuțeala glontelui, pușca din sângele vânătorului... Maică, invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune-mi cine este femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]