1,495 matches
-
este un fenomen de o neobișnuită recurență în America Latină. Vreme de aproape un secol, ori de câte ori au fost permise alegeri competitive în regiune, strategiile populiste de mobilizare politică s-au bucurat de o largă răspândire. Dată fiind această persistență, problema legăturii populismului cu democrația este una extrem de importantă. Este populismul o amenințare la adresa democrației, un remediu al acesteia sau, după cum susțin editorii acestui volum, ambele? Acest capitol ridică problema naturii "cu două tăișuri" a populismului, susținând ideea că, în America Latină, noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
America Latină. Vreme de aproape un secol, ori de câte ori au fost permise alegeri competitive în regiune, strategiile populiste de mobilizare politică s-au bucurat de o largă răspândire. Dată fiind această persistență, problema legăturii populismului cu democrația este una extrem de importantă. Este populismul o amenințare la adresa democrației, un remediu al acesteia sau, după cum susțin editorii acestui volum, ambele? Acest capitol ridică problema naturii "cu două tăișuri" a populismului, susținând ideea că, în America Latină, noțiunea de populism înțeles ca remediu adus democrației funcționează mai
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
răspândire. Dată fiind această persistență, problema legăturii populismului cu democrația este una extrem de importantă. Este populismul o amenințare la adresa democrației, un remediu al acesteia sau, după cum susțin editorii acestui volum, ambele? Acest capitol ridică problema naturii "cu două tăișuri" a populismului, susținând ideea că, în America Latină, noțiunea de populism înțeles ca remediu adus democrației funcționează mai bine în teorie decât în practică. Ipoteza "populismului văzut ca remediu" se bazează pe o definiție abstractă a democrației, înțeleasă ca "o combinație între suveranitate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu democrația este una extrem de importantă. Este populismul o amenințare la adresa democrației, un remediu al acesteia sau, după cum susțin editorii acestui volum, ambele? Acest capitol ridică problema naturii "cu două tăișuri" a populismului, susținând ideea că, în America Latină, noțiunea de populism înțeles ca remediu adus democrației funcționează mai bine în teorie decât în practică. Ipoteza "populismului văzut ca remediu" se bazează pe o definiție abstractă a democrației, înțeleasă ca "o combinație între suveranitate populară și regula majorității" (Capitolul I), în care
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
acesteia sau, după cum susțin editorii acestui volum, ambele? Acest capitol ridică problema naturii "cu două tăișuri" a populismului, susținând ideea că, în America Latină, noțiunea de populism înțeles ca remediu adus democrației funcționează mai bine în teorie decât în practică. Ipoteza "populismului văzut ca remediu" se bazează pe o definiție abstractă a democrației, înțeleasă ca "o combinație între suveranitate populară și regula majorității" (Capitolul I), în care drepturile liberale nu sunt o trăsătură definitorie. Cu toate acestea, în practică, democrația fără liberalism
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
efemeră. În absența drepturilor liberale, cei aduși la putere după primul tur de scrutin prin regula majorității mult prea adesea se folosesc de această situație pentru a bloca sau a împiedica formarea unor majorități alternative în tururile următoare. Astfel, deși populismul din America Latină a fost unul tipic incluziv, rar s-a democratizat în ideea de a face din regula majorității o tradiție. Mai degrabă, populismul de succes duce adesea la autoritarism competitiv. Ilustrăm acest argument prin analiza cazului statului Peru sub
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
situație pentru a bloca sau a împiedica formarea unor majorități alternative în tururile următoare. Astfel, deși populismul din America Latină a fost unul tipic incluziv, rar s-a democratizat în ideea de a face din regula majorității o tradiție. Mai degrabă, populismul de succes duce adesea la autoritarism competitiv. Ilustrăm acest argument prin analiza cazului statului Peru sub conducerea lui Alberto Fujimori (1990-2000). În calitatea sa de populist din afara sistemului, Fujimori a câștigat alegerile prezidențiale prin mobilizarea cu succes a sectoarelor marginalizate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Fujimori să impună o nouă constituție și să fie reales în 1995. Totuși, distrugerea controlului și a echilibrului instituțional i-a dat voie lui Fujimori să comită mari abuzuri asupra instituțiilor statului și să distorsioneze arena politică în defavoarea oponenților săi. Populismul de succes a facilitat astfel un asalt plebiscitar asupra instituțiilor democratice liberale care a împins statul Peru înspre autoritarism competitiv. 8.1 Populism, democrație și autoritarism competitiv Populiștii mobilizează votanți în masă din păturile defavorizate ale populației într-o manieră
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
lui Fujimori să comită mari abuzuri asupra instituțiilor statului și să distorsioneze arena politică în defavoarea oponenților săi. Populismul de succes a facilitat astfel un asalt plebiscitar asupra instituțiilor democratice liberale care a împins statul Peru înspre autoritarism competitiv. 8.1 Populism, democrație și autoritarism competitiv Populiștii mobilizează votanți în masă din păturile defavorizate ale populației într-o manieră personalistă, împotriva întregului establishment politic și/sau economic (Di Tella, 1965; Roberts, 1995; Weyland, 1996, 2001). Fundamental pentru populism este, deci, un apel
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
autoritarism competitiv. 8.1 Populism, democrație și autoritarism competitiv Populiștii mobilizează votanți în masă din păturile defavorizate ale populației într-o manieră personalistă, împotriva întregului establishment politic și/sau economic (Di Tella, 1965; Roberts, 1995; Weyland, 1996, 2001). Fundamental pentru populism este, deci, un apel împotriva elitelor lansat de un politician care se prezintă pe sine ca un om din afara sistemului, într-o manieră credibilă. O afirmație centrală în acest volum este aceea că populismul poate fi deopotrivă prieten și dușman
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1995; Weyland, 1996, 2001). Fundamental pentru populism este, deci, un apel împotriva elitelor lansat de un politician care se prezintă pe sine ca un om din afara sistemului, într-o manieră credibilă. O afirmație centrală în acest volum este aceea că populismul poate fi deopotrivă prieten și dușman al democrației: tendințele incluzive ale populismului slujesc adesea drept remediu pentru regimurile democratice existente, dar, în același timp, înclinațiile sale neliberale și hegemonice pot reprezenta o amenințare pentru respectivele regimuri. Deși împărtășim această perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
elitelor lansat de un politician care se prezintă pe sine ca un om din afara sistemului, într-o manieră credibilă. O afirmație centrală în acest volum este aceea că populismul poate fi deopotrivă prieten și dușman al democrației: tendințele incluzive ale populismului slujesc adesea drept remediu pentru regimurile democratice existente, dar, în același timp, înclinațiile sale neliberale și hegemonice pot reprezenta o amenințare pentru respectivele regimuri. Deși împărtășim această perspectivă asupra populismului care are în mod fundamental două tăișuri, prezentăm o opinie
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
fi deopotrivă prieten și dușman al democrației: tendințele incluzive ale populismului slujesc adesea drept remediu pentru regimurile democratice existente, dar, în același timp, înclinațiile sale neliberale și hegemonice pot reprezenta o amenințare pentru respectivele regimuri. Deși împărtășim această perspectivă asupra populismului care are în mod fundamental două tăișuri, prezentăm o opinie ușor diferită. În America Latină, populismul tinde să fie incluziv, dar se democratizează rar. Este incluziv prin aceea că implică mobilizarea grupurilor marginalizate împotriva elitelor tradiționale. Populiștii de succes au înlăturat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
pentru regimurile democratice existente, dar, în același timp, înclinațiile sale neliberale și hegemonice pot reprezenta o amenințare pentru respectivele regimuri. Deși împărtășim această perspectivă asupra populismului care are în mod fundamental două tăișuri, prezentăm o opinie ușor diferită. În America Latină, populismul tinde să fie incluziv, dar se democratizează rar. Este incluziv prin aceea că implică mobilizarea grupurilor marginalizate împotriva elitelor tradiționale. Populiștii de succes au înlăturat cel puțin parțial elitele existente și au deschis accesul către establishmentul politic pentru noi actori
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populației (Collier și Collier, 1991). Populiștii contemporani au introdus reforme constituționale pentru a permite participarea cetățenilor la viața politică, au acordat noi drepturi populației indigene și altor segmente marginale și au adus membri ai acestor grupuri în poziții de autoritate. Populismul nu este însă, în mod necesar, democratic. Majoritățile populiste garantează doar o frântură din democrație - reprezintă mai degrabă un moment democratic decât un regim democratic. Pentru ca regula majorității să aibă însemnătate, majoritățile populare trebuie să ia naștere ca urmare a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a regulii majorității și realitatea protecției constituționale a drepturilor minorităților" are sens în teorie, dar eșuează în practică. Drepturile liberale ar putea limita sfera de acțiune a regulii majorității, dar, în lipsa lor, această regulă nu prea are durabilitate. În America Latină, populismul de succes a împins adesea democrațiile șubrede înspre autoritarism competitiv. Acesta poate fi definit ca un regim civil în care instituțiile democratice există și sunt privite ca mijloace predilecte în preluarea puterii, dar în care abuzul curent al instituțiilor statului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1995: 131), autoritarismul competitiv este asemenea "unui meci de fotbal în care porțile [sunt] de înălțimi și de lățimi diferite, iar una dintre echipe includ[e] unsprezece jucători plus arbitrul, în timp ce echipa adversă abia dacă numără șase sau șapte jucători". Populismul de succes tinde să ducă spre autoritarism competitiv din câteva motive. În primul rând, mulți populiști sunt persoane din afara sistemului politic, care au puțină experiență de lucru cu, sau interes pentru, instituțiile democrației reprezentative. Cei mai mulți politicieni de carieră petrec mulți
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
încalce alte norme și proceduri democratice, între care s-ar număra libertăți civile fundamentale, într-un efort de slăbire sau de împiedicare a unei viitoare opoziții. Toate acestea compun rețeta autoritarismului competitiv. În subcapitolele care urmează arătăm modul în care populismul a contribuit la o mai mare incluziune și la o glisare spre autoritarism competitiv în Peru, sub conducerea lui Fujimori. 8.2 "Un președinte ca tine!": populismul și venirea la putere a lui Fujimori, 1990-1992 Mandatul de președinte al lui
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
acestea compun rețeta autoritarismului competitiv. În subcapitolele care urmează arătăm modul în care populismul a contribuit la o mai mare incluziune și la o glisare spre autoritarism competitiv în Peru, sub conducerea lui Fujimori. 8.2 "Un președinte ca tine!": populismul și venirea la putere a lui Fujimori, 1990-1992 Mandatul de președinte al lui Alberto Fujimori a fost descris drept "un caz caracteristic de leadership neopopulist" (Weyland, 2006: 13; și Roberts, 1995). Fujimori a fost un caz clasic de om din afara
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Fujimoru a câștigat alegerile din turul doi detașat, cu 62,5% din voturi. În timp ce votul pentru Vargas Llosa a venit mai ales din sfera celor bogați, Fujimori a câștigat masiv voturi de la cei săraci (Cameron, 1994: 127, 143). 8.3 Populismul la putere: conflict politic și prăbușire a democrației, 1990-1992 Atracția populismului lui Fujimori și-a schimbat oarecum caracterul după ce acesta a ajuns la președinție în 1990. În fața unor mari crize economice și de siguranță națională, Fujimori a recurs în privința programului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din voturi. În timp ce votul pentru Vargas Llosa a venit mai ales din sfera celor bogați, Fujimori a câștigat masiv voturi de la cei săraci (Cameron, 1994: 127, 143). 8.3 Populismul la putere: conflict politic și prăbușire a democrației, 1990-1992 Atracția populismului lui Fujimori și-a schimbat oarecum caracterul după ce acesta a ajuns la președinție în 1990. În fața unor mari crize economice și de siguranță națională, Fujimori a recurs în privința programului de guvernare la măsuri de dreapta, preluând o mare parte din
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a fost o lovitură dată democrației, ci lanțului corupției" (în Cameron, 1997: 63). Așa cum a spus mai târziu, "Nu aveam decât două opțiuni: să apăr o minoritate sau o mare majoritate. Evident că am ales majoritatea" (în Daeschner, 1993: 294). Populismul a fost principiul de bază pentru lovitura din 1992. În primul rând, ca unul venit din afara sistemului, Fujimori nu avea aliați în alte ramuri ale guvernului (Kenney, 2004: 91, 196-7). De aceea, pe lângă faptul că a preluat funcția de președinte
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1998: 225-6). De aceea, o strategie populistă nu doar că i-a asigurat lui Fujimori funcția de președinte, dar s-a dovedit a fi esențială pentru succesul său politic ca președinte în exercițiu. Poate că cea mai limpede dovadă că populismul de succes a contribuit la autogolpe-ul din 1992 a fost reacția publică la acesta. Susținerea acestei lovituri de către peruvieni a fost impresionantă. Studiile care au urmat acestei lovituri au arătat că peste 80% din respondenți au susținut dizolvarea congresului și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
al lui Fujimori la finele anilor 1990; pe atunci însă, acelei majorități îi lipseau mecanismele instituționale prin intermediul cărora să-l oprească. 8.5 Cât de incluziv a fost fujimorismul? Cazul statului Peru din perioada conducerii lui Fujimori arată clar potențialul populismului de a slăbi dimensiunea contestatară a democrației. Dar cât de incluziv a fost fujimorismul? Inspirându-ne de la Flic (2010), acest subcapitol evaluează efectele incluzive ale fujimorismului din trei puncte de vedere: material, politic și simbolic. Cât privește incluziunea materială, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Această continuă "cerere" de candidați populiști sugerează faptul că fujimorismul a produs o mică schimbare cu caracter de permanență în sfera incluziunii politice, sociale și economice. Concluzie Cazul statului Peru confirmă ipoteza lui Mudde și Rovira Kaltwasser care spune că populismul la putere slăbește democrațiile neconsolidate. Populismul în America Latină contemporană are aproape întotdeauna un caracter incluziv, dar rar se democratizează. Astfel, conform afirmațiilor enunțate de editori în introducere, Alberto Fujimori a mobilizat și a făcut auzită vocea grupurilor excluse, iar ascensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]