1,958 matches
-
subțiri se arcuiau peste cele două ovaluri largi ale ochilor întredeschiși. Printre pleoapele lipsite de gene, tivite de o pieliță neagră, se vedeau jumătățile de discuri violete ale irișilor. Orbitele păreau mai întunecate decât arămiul delicat al obrajilor. Nasul era prelung și subțire, dar armonios, iar șanțul de sub nările creionate simetric, neobișnuit de adânc. Ținea totdeauna buzele ferm lipite, nu-și dezvelea dinții aproape niciodată, dar zâmbea uneori cu gura umedă, exprimând ceva între viclenie, ironie și simplă blândețe. Acum însă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu era nici o rușine. Pe când altădată... Se amuză câtăva vreme gîndindu-se ce ar fi fost altădată, fără să înceteze să-și tragă aparatul de ras încet, cu ochii în patru, peste fiecare porțiune de piele care se întindea, acoperind oasele prelungi ale fălcilor. Coti apoi sub bărbie și începu să ia, dâră lângă dâră, crema de până la mărul lui Adam. Nici cea mai mică urmă de păr nu trebuia să-i mai rămână pe față. Becul electric îi obosea ochii, astfel
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se spălă îndelung pe întreaga față. Din păcate, apa caldă era oprită. Se șterse, frecîndu-se bine pe față cu prosopul aspru, portocaliu, și se privi încă o dată în oglindă. Doamne, cum o s-o scoată la capăt? Fără pilozitate, fața aceea prelungă părea și mai bărbătoasă, mai greu de disciplinat, înainte să spele aparatul trase cu el "pe uscat" de câteva ori de-a lungul sternului, sacrificând păienjenișul timid de păr care se cuibărise acolo. Lama scârțâi de data aceasta îngrozitor, de parcă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din fericire ,le întreținuse destul de bine în cele câteva zile cât trebuise să stea la el. Dar, oricât le curățase pielițele (el obișnuia să-și roadă uneori până la sânge pielițele astea de pe lângă unghii) și deși mâinile lui erau mici și prelungi, tot nu putuse scoate din ele chiar niște mâini de femeie. Unghiile erau mai mult late decât lungi. Alese sideful, deșurubă capacul înalt și dungat și scoase mica pensulă năclăită de lichidul gros, mirosind atât de familiar a eter. Își
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că-mi pierd cumpătul când am înțeles că spre mine se îndrepta Gina cu un băiat, ținîndu-și mâna în buzunarul lui și râzând în hohote. L-am privit și pe el, când ajunseserăm practic față-n față. Avea o față prelungă și palidă, cu ochi adânci în orbite, cu o mustață abia răsărită, ca o umbră cafenie sub nările prelungi. Ne-am privit o clipă în ochi înainte ca ei să treacă mai departe, îndreptîndu-se spre strada Ginei: acel tânăr eram
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
buzunarul lui și râzând în hohote. L-am privit și pe el, când ajunseserăm practic față-n față. Avea o față prelungă și palidă, cu ochi adânci în orbite, cu o mustață abia răsărită, ca o umbră cafenie sub nările prelungi. Ne-am privit o clipă în ochi înainte ca ei să treacă mai departe, îndreptîndu-se spre strada Ginei: acel tânăr eram eu. De atunci am fost de multe ori la Gina, care a părut pentru o vreme să fi uitat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vitrine și diorame reprezentând maimuțe, de la prichindeii macaci și cercopiteci, umblând cu cozile îmbîrligate după portocale, fețe omenești pe corpuri de pisică, până la babuinii, mandrilii, urlătoarele, maimuțele cu fundul roșu (vizibil chituit și vopsit ulterior), pavianii, seminții pigmee, cu nasuri prelungi ca niște târtițe. Gina, firește, se amuza la culme, la un moment dat desprinse din brațele mămicii sale un pui de cimpanzeu cu figură comic-amenințătoare și-l legănă ea însăși la piept, mîngîmdu-l pe freză. Trecu mai încolo, unde bătu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sclipea în pat, între noi, printre hainele mototolite. Iar ea eram eu, corp lung și uscățiv de bărbat, piept costeliv, șolduri înguste, sexul ca un vierme între pulpele păroase, și mai ales ea avea fața mea, ochii mei, fălcile mele prelungi, mustața mea deasupra buzelor senzuale și suferinde. Eram eu aplecat asupra mea cum nu mă văzusem niciodată, nici măcar în vis, de parcă aș fi ieșit din corpul meu după moarte și m-aș fi contemplat din toate unghiurile. Schimbarea ei în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
literele claviaturii, care păreau că-l fascinează, dar nu bătea nici pe departe atât de repede ca dactilografele de la notariat. Ochii căprui întunecat aveau gene lungi și dese. Sprâncenele se arcuiau senin deasupra lor. Nasul îi era drept, cu nări prelungi, iar obrajii galbeni, scobiți. O mustață destul de rară era încadrată, ca de două paranteze, de niște cute care ar fi arătat obișnuința de-a râde mult dacă n-ar fi fost în același timp sceptice și amare. Gura îi era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o hipnotizată, ca un automat, de când m-a sărutat întîia oară? Și spontaneitatea, vastitatea dragostei ei față de mine nu sunt oare simple consecințe ale celei dintâi căderi, acte determinate de conștiința ei. barbară, superstițioasă? Ajunsesem să evit pe cât puteam îmbrățișările prelungi în singurătate, pentru că adoram aproapa pe d-na Sen și respectam pe d-l Sen, și așteptam să găsesc un prilej de a le cere pe Maitreyi pentru mine înainte da a o avea. Am fost un om moral, de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
clipă. În mod real, acest spectru nu absentează din împrejmuiri ci doar întârzie, sosirea sa fiind ancorată în ceea ce stă să vină. Or, tocmai această întârziere permite momentul fericirii dar îi și postulează prevestitor tragicul final. Oricât de amplă și prelungă ar fi amânarea sumbrului apus al unei secvențe de fericire din paradigma vieții individuale, fiecare dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis și imun la nenorocirile care pândesc din penumbra
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
zguduire ce macină ontic fiecare palier al ființei sale amânându-și mereu consolatorul final. Suferindul speră din mijlocul agoniei fremătării sale că durerea sa va trece dar resimte opusul acestei aspirații, senzația că dilatarea temporală îl menține într-un mod prelung și nedeterminat în acel vid apăsător care i-a răpit mersul firec prin lume. Cel ce suferă se resimte pe sine ca țintă și scop a durerii care îl vizează concentrat. Această ne-lăsare în pacea propriei firi, această scoatere
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de a se proiecta explorator dincolo de imedialitate. Acest aspect al mersului și purtării de sine prin secvențialitatea pașilor consecutivi, poate fi postulat aici drept un amănunt, un detaliu retras în insesizabil. Or, cel lipsit de putința mersului prin zăbovirea sa prelungă în efortul înaintării deține capacitatea de surprindere și aprofundare a unui asemenea detaliu. În viața noastră de zi cu zi deschidem fereastra, închidem ușa, screim sau atingem, într-un gest de salut, pe ceilalți semeni. Aceste operări în sfera existențială
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
să nu te aștepți la ceva anume, ca să eviți surprizele. Dar, intrînd În recepție și văzînd-o cît e de fericită că ai venit, te ajunge din urmă neliniștea. Se confirmă cînd te prezintă recepționerelor, al căror zîmbet scremut, pe fețele prelungi, ascunde prost nedumerirea. În timp ce urcați pe scări, prin mirosul de ciorbă care inundă hotelul venind din restaurantul de la parter, și traversați holuri cu plante jigărite care abia dacă Înveselesc decorul uzat, Îți povestește că nepoțica nu e inclusă pe bilet
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cînd această figură sumbră, galbenă ca ceara a băgat capul pe ușă, În birou la uniune, și a Întrebat de tovarășul GÎrbu, administratorul mort recent, așa, la intervale de 5 minute? Prima dată, ochii i s-au căscat pe chipul prelung, uscat. A doua oară i s-au căscat și mai tare și a Început să se foiască neliniștită În scaun. A treia oară și-a pierdut cumpătul și s-a ridicat În picioare. Domnule, e mort, ce nu Înțelegi? Cum
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
șlagăre folclorice sau alte muzici Îngrozitor de enervante. Pe la 6 după-amiază ieșim să fumăm În capătul culoarului. Înserarea păstrează urmele unui crepuscul liniștit și rece - se vede prin fereastra mare, care ne arată În același timp și reflexia chipurilor noastre sobre, prelungi, palide și pline de echimoze și cusături (a mea). Pe culoarul animat, cadrele medicale discută Între ele sau cu pacienții, pacienții discută Între ei sau cu rudele venite În vizită. Toată lumea discută cu toată lumea, dar cînd am trecut noi, ca
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de lup. În adolescență, când purta o barbă blondă, arăta ca un pirat. Acum era ras, iar părul încărunțit, tuns scurt, i se ondula într-un vârtej în creștet. Nu era foarte înalt și avea o față hotărâtă, cu ochi prelungi, albaștri. Părea anxios și melancolic și era adeseori irascibil. De bună seamă, în comparație cu George era „amabil“, dar în realitate nu era chiar atât de amabil. Gabriel era mai înaltă, cu un aer la fel de anxios, și ochi căprui, umezi, neliniștiți. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
închis, și se îngustau, dându-i un aer de pisică, ori de câte ori era îngândurată sau emoționată. În timp ce Brian obișnuia să facă ochii mari și să se holbeze.) Își farda discret pleoapele dar nu folosea niciodată ruj de buze. Avea o gură prelungă, conștient mobilă. Părul bogat, neted, frumos tuns, era de un blond ușor argintat, încă lucios și strălucitor, deși nu-l vopsea. Nu se preocupa niciodată de îmbrăcăminte când era vorba de întâlnirile cu familia lui Brian. În această seară purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frați. Nu arăta nici lustruit ca George, nici hulpav ca Brian. Avea un trup zvelt, dar nu slab, și un ten neted, aproape ca de fată. Părul buclat, castaniu cu reflexe aurii, îi cădea pe umeri. Buza de sus era prelungă, bine modelată, gura senzuală îi strălucea ca gura unui copil. Avea ochii albaștri, cutezători și inocenți ai „Neajutoratei Fiona“. — Ce noroc să vă găsesc pe toți aici! Apropo, ce face bătrânul George? Ce face mama? — Mama-i bine, răspunse Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
greoaie a profesorului său, în lumina leșioasă care se cernea prin luminatorul de deasupra ușii. Un moment mai târziu, lumina cenușie, dar limpede venită din stradă o revelă pe Alex, în mantoul ei de blană cel mai elegant, cu ochii prelungi, strălucitori, cu buzele-i lungi, palide, zâmbitoare. Când John Robert se dădu la o parte, fără să scoată un cuvânt, iar ea păși înăuntru, îl văzu pe George. Expresiile zugrăvite pe fața mamei și pe cea a fiului deveniră brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel ședea între soțul ei și fiul ei) și văzu pe fața acestuia aceeași expresie de încordată, îngândurată anxietate. Își mută privirea spre fața palidă, calmă a lui William Eastcote, așezat în fața ei. Eastcote îi zâmbi. Tăcerea respira prin exalări prelungi, lente și mute, în ritmuri și mai lente, adânci, părând de neștirbit în profunzimile ei, de parcă, în curând, toți cei de față aveau să se oprească de tot, să ajungă, poate, la o moarte senină, împăcată. Uneori, nu vorbea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmă se reîntoarse în casă. Când își plimbă privirea prin holul frumos și îngrijit, scăldat în lumină, scoase al doilea strigăt pe care îl auzi Alex în acea seară. Numai că n-a fost un strigăt, ci mai curând un prelung urlet lugubru, ca de animal încolțit. Închise ușa după ea cu asemenea violență, încât o bucată din vitraliul plesnit de pe palier căzu pe pajiște. Simțea o durere care-i sfâșia partea din față a trupului, de parcă fusese despicată cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
piatră și, cu piciorul, îl împinse pe filozof în bazinul cu apă fierbine, gâlgâietoare, învăluit în aburii lăptoși. George rămase un moment uluit de brusca dispariție. Apa fierbinte îi împroșca picioarele și vaporii îi orbeau ochii. Apoi, în cavitatea albă, prelungă, de sub el, văzu ceva albastru și negru plutind și agitându-se la suprafață: cămașa de noapte. George își spuse: „Ar fi trebuit să-i scot cămașa. Dar, de bună seamă, nu-l puteam dezbrăca în timp ce dormea“. Se lăsă în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mișcau încoace și încolo, și la fiecare zvâcnire deveneau de o luminozitate intensă, orbitoare. Și această stea se apropia de el, era chiar foarte aproape. Plutea spre el ca o vâlvătaie pârjolitoare, o conflagrație catastrofică pe cerul înserării, trimițând jeturi prelungi de flăcări. Și pe măsură ce ardea cu raze ascuțite ca niște suliți de foc năucitoare, în miezul uriașei stele incandescente începu să crească un cerc negru, făcând ca astrul să semene cu o orbitoare floarea-soarelui. George își spuse: „Am să privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bidoanele au fost umplute, Toaibă a raportat: Suntem gata, domn’ locotenent. Direcția trenul, înainte, marș! a fost comanda locotenentului, dată mai mult în glumă... Trenul lor a rămas pe „linia moartă” o bună bucată de vreme... În sfârșit, un fluierat prelung, urmat de altul scurt, a însemnat urnirea garniturii din loc. Toaibă s-a culcușit din nou pe locul lui... Nici vorbă de somn însă. Doar alt șir lung de gânduri îi defilau prin minte... „Uite ce înseamnă războiul. Nici nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]