297,094 matches
-
care literatura îl împarte cu sociologia. Una din umilințele meseriei de critic este dificultatea pe care el o întîmpină atunci cînd trebuie să hotărască în mod clar despre ce anume vorbește atunci cînd se referă la literatură. Aceasta este o problemă pe care criticul trebuie s-o rezolve de unul singur, însă dincolo de ea există o serie de rațiuni importante pentru ca el să fie atent la ceea ce scriu tinerii, rațiuni ce țin, desigur, de noutatea așteptată de la aceștia, dar și de
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
rațiuni ce țin, desigur, de noutatea așteptată de la aceștia, dar și de un aspect cu totul contrar: faptul că literatura scrisă de către tineri "este, de obicei, un loc privilegiat pentru descoperirea convențiilor unei anumite perioade și pentru identificarea dinăuntru a problemelor ei". Observația îi aparține lui Paul de Man care remarcă, luînd în considerare mai ales cărți slabe sau mediocre, că mulți dintre cei care au devenit mari scriitori au început să publice încă din tinerețe. "Adesea încheie criticul aceștia par
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
cînd nu le folosește ca argument tocmai împotriva unei cărți care, în mod excepțional, nu le-a căzut pradă. Pînă și în acest caz, scriitorului tînăr i se face un serviciu, în măsura în care el este ajutat să perceapă convențiile dominante și problemele pe care trebuie să le rezolve, pentru a le depăși. Pentru a-și face meseria, criticul apelează la tradiție și se folosește de limbajul epocii sale, cele două elemente cu care scriitorul adevărat întreține o relație polemică. Cea mai mare
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
pe care trebuie să le rezolve, pentru a le depăși. Pentru a-și face meseria, criticul apelează la tradiție și se folosește de limbajul epocii sale, cele două elemente cu care scriitorul adevărat întreține o relație polemică. Cea mai mare problemă a criticii este aceea de a învinge dificultatea pe care o ridică propria semnificație dată tradiției și limbajului, în momentul în care este pusă în situația de a recunoaște caracterul singular al formelor ce nesocotesc această semnificație. Realitatea este că
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
regăsește, simetric, în discursul teoretic. Pătrunsă aici, șalupa ce-i transformă pe naufragiați în antropofagi este laboratorul mental în care sînt testate efectele schimbării acestei distanțe. Dilemele identității e un capitol ce privește cu ochi atent textele ce-și pun problema identității dintre antropofag și masa lui. Ce se va întîmpla în momentul învierii cu aceleași particule omenești ce au fost nevoite să fie materia a două identități diferite, urmare a actului canibal? Distanța dintre răspunsul lui Toma d’Aquino, Hugo
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
a smulge de la impenetrabilul tehnocrat informația simplă că anul 2007 a fost avansat de partea română, că europenii au luat act de dorința noastră, dar nu s-au obligat cu nici un milimetru față de noi. Or, asta schimbă cu totul datele problemei. Din acest moment, pesedeii nu vor mai putea spune că "am fost trădați", că europenii "au întors-o ca la Ploiești", că s-au lepădat de noi, îngerii imaculați ai estului. Trădarea născută din fraudă are cu totul alte sedii
Paște cu Orwell by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13920_a_15245]
-
faci primul spectacol după o reușită, după ceva despre care s-a vorbit cu oarecare patimă, pro și contra, pentru că al doilea confirmă și lămurește discuțiile cu privire la profesionism. Pentru că textele lui Schwab sînt dificile și urmăresc o lume marginală, cu probleme, într-un tip de limbaj lipsit de pudori, cu un foarte acut simț al detaliilor. Sînt piese scrise pentru actori, cum se spune, adică bazate pe expresivitatea și forța actoricească. Regizorul nu se poate salva pe cont propriu, prin efecte
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
fără temă, fără personaje, fără acțiune, fără epic, fără idei, fără filosofie, fără punctuație? Da, există (îmi amintesc că Philippe Solers a scris un roman care de la început la sfârșit avea o singură frază, fără punctuație, bineînțeles!), poate exista orice. Problema este cine o publică și, dacă o publică, cine o citește. Mi s-a întâmplat, cu 15-20 de ani în urmă, o istorie interesantă: pregăteam volumul IV din seria Scriitori români de azi și, vrând să scriu despre un roman
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
a intrat în atenția adevăraților specialiști. Pe unii i-am chestionat chiar eu. Preferă să glumească prin colțuri. Ricanarea nu e însă o metodă eficientă în combaterea acestui tip de aberații științifice. Deruta în rîndul celor interesați de astfel de probleme, unii, dascăli, e imensă. Nu vreau să fac procese de conștiință nimănui, dar chiar și unii dintre adversarii tezelor naționaliste cu pricina sînt ispitiți de ideile principale aflate în joc. Care este preocuparea cea mai constantă a, să zicem, lingviștilor
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]
-
sanatoriu", Povestea unei lupte, ultima carte înainte de moartea ei la Institutul Curie, la Paris, în 1956. Ochiurile rețelei, jurnalul Soranei Gurian din 1950, a cărui ediție românească e, trag concluzia din Post scriptum-ul traducătoarei, doar parțială, ocolește cu multă prudență problemele de conștiință ale unei scriitoare care semnase articole de adeziune la limita penibilului și care, înșelată în convingerile ei de stînga, încearcă să plece din țară prin orice mijloace ( în speță, o căsătorie fictivă cu un cetățean italian). Talentul de
"Jurnalul meu din România" by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13923_a_15248]
-
cîteva organizații ale societății civile n-au uitat de campania lor pentru deconspirarea foștilor securiști care au făcut poliție politică. Am fost emoționat de ceea ce au început acești oameni și ar fi mare păcat să nu continue. Asta e o problemă de conștiință pe care n-o putem abandona. Ea ține în egală măsură de istoria noastră, ca și de igiena noastră interioară. Cînd știi că există o listă cu asemenea persoane la CNSAS nu se poate să nu faci tot
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13944_a_15269]
-
cîteva organizații ale societății civile n-au uitat de campania lor pentru deconspirarea foștilor securiști care au făcut poliție politică. Am fost emoționat de ceea ce au început acești oameni și ar fi mare păcat să nu continue. Asta e o problemă de conștiință pe care n-o putem abandona. Ea ține în egală măsură de istoria noastră, ca și de igiena noastră interioară. Cînd știi că există o listă cu asemenea persoane la CNSAS nu se poate să nu faci tot
Secretoasa elită de ieri a României by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13943_a_15268]
-
el întrupează certitudinea că suntem pe drumul cel bun spre prăpastie. Nu cred așa cum încerca să dovedească un reputat psihiatru că premierul a obosit și că adoptarea, în ultima perioadă, a limbajului respingător-vulgar se explică prin neputința de-a rezolva problemele țării. Ar însemna să acceptăm că dl. Năstase chiar a avut, fie și o clipă, intenția de-a salva țara de mizerie morală, corupție și sărăcie. Or, mandatul său înseamnă, clar, salvarea structurilor anchilozate ale comunismului: Securitatea, activiștii de partid
Apocalipsa întârzie cu o zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13946_a_15271]
-
adevărata față adică atunci când se află în mijlocul alor săi. Asemeni șefului militar primitiv, el emite sunete bizare și face gesturi deochiate atât pentru a-și intimida adversarii, cât și pentru a arăta aliaților că e ca ei și dintre ei. Problema e că Adrian Năstase nu e neapărat un pesedist-standard. În ciuda originii sociale nu foarte elevate, el a făcut serioase eforturi de-a abandona lumea din care provine. Am putea vedea în el chiar un erou de roman tradițional. De ce nu
Apocalipsa întârzie cu o zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13946_a_15271]
-
Telefil De Sfintele Sărbători, toate programele t.v. s-au simțit obligate să ofere filme cu subiecte biblice. Personajul principal al celor mai multe a fost, firește, Iisus. Dintre peliculele care-l aveau ca protagonist, unele erau celebre, altele, nu. Problema e alta: persistența vechii mentalități comuniste care transformă sărbătorile (înainte, cele politice, astăzi, cele religioase) în cele mai plicticoase perioade din viața noastră. Varietatea fiind esențială pentru t.v., monocolorele programe de sărbători, indiferent ce subiect-obsesie au, sînt contrare așteptărilor
Pascale by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13968_a_15293]
-
și emigrația etnică din alte țări precum Germania (justificarea este că autorii din Israel scriu în limba română, în timp ce germanii plecați din România, deși legați încă de țara de origine, scriu nemțește) și opțiunile sale, inclusiv aplicarea lor, nu ridică probleme. Sigur că oricînd se vor putea propune și alte nume și titluri care să îmbogățească informația dicționarului, și e foarte probabil că multe dintre ele chiar vor fi luate în considerație pentru o altă ediție, așa cum va trebui să apară
Diaspora culturală by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/13947_a_15272]
-
jurnalistului Ion Zubașcu (faimosul cantautor de la Cenaclul "Flacăra" de pe vremuri), pe care ziarul la care dl Zubașcu lucrează le-a refuzat. Cel puțin așa ne spune intuiția. Articolele dlui Zubașcu ar pune, dincolo de polemica directă, zice nota redacțională din Observator, "probleme de inte- res mai general pentru lumea culturală românească actuală". Reluîndu-ne respirația după cele trei adjective care se succed vertiginos, să vedem care sînt problemele cu pricina. Ele sînt: reproducerea de către noi a unui cuvînt pe care premierul nu l-
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
spune intuiția. Articolele dlui Zubașcu ar pune, dincolo de polemica directă, zice nota redacțională din Observator, "probleme de inte- res mai general pentru lumea culturală românească actuală". Reluîndu-ne respirația după cele trei adjective care se succed vertiginos, să vedem care sînt problemele cu pricina. Ele sînt: reproducerea de către noi a unui cuvînt pe care premierul nu l-a rostit (dar pe care ni l-a încredințat) la festivitatea decernării premiilor Asociației Scriitorilor din București, la care a luat parte; și invitația pe
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
nu să ascundă, și care, dacă propune spre dezbatere un subiect de interes major, crede că e bine să caute, împreună cu cei care au putere de decizie, soluții concrete. Și, mai presus de toate, nu consideră că literatura, cultura sînt probleme care trebuie examinate fie doar în sînul opoziției, fie doar în al puterii. Cu alte cuvinte, nu duce o politică de carantină în privința invitaților săi. Dl Zubașcu a rămas la radicalismul de la începutul anilor '90, cînd opozanților FSN li se
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
Georges Tzipoia (câteva considerații despre Expoziția doctorului Georges Dumitresco) Textul care urmează a fost publicat de către pictorul Georges Tzipoia în revista comunității românești din Geneva, Căminul românesc. Problemele pe care domnia sa le aduce în discuție nu privesc doar diaspora românească, ci și - sau, mai ales! - România însăși, înțeleasă ca partener real și ca prezență simbolică într-o Europă din ce în ce mai puțin concesivă în fața retoricilor obosite și a propagandismului abia
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
doar diaspora românească, ci și - sau, mai ales! - România însăși, înțeleasă ca partener real și ca prezență simbolică într-o Europă din ce în ce mai puțin concesivă în fața retoricilor obosite și a propagandismului abia camuflat. Că prezența noastră culturală în lume este o problemă complexă și plină de responsabilitate o dovedesc și desele discuții din mediile românești, inclusiv dezbaterea specială din cadrul unei întîlniri a României literare de la Clubul Prometeus. În acest context, revolta și amărăciunea D-lui Tzipoia trebuie înțelese nu doar ca un
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
închide ochii la infinit, nu putem lăsa impresia că suntem proști, la infinit. Mai sunt unii care știu exact ce este arta, dar de obicei aceștia stau retrași, lăsând astfel liber locul celor ce "se bagă" fără să-și facă probleme de conștiință, celor ce insistă și fac presiuni. Arta nu are nimic de-a face nici cu presiunile, nici cu insistențele, nici cu prezența permanentă în paginile unor publicații sau pe unele simeze. Arta de fapt este atât de independentă
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
ele servesc întotdeauna o personalitate artistică și mesajul său, iar dacă acestea nu există, tehnica n-are ce să servească, n-are în slujba cui să se pună, rămâne fără obiect, deci se autodesființează. Și am ajuns astfel în miezul problemei: ne aflăm în fața unor încercări care n-au nici un mesaj de transmis, nici o concepție de pus în valoare. Nici o concepție plastică. Ceea ce n-are concepție plastică nu este artă. Domnul doctor nu cunoaște nici culoarea. Culoarea nu este suma vopselelor
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
extrem de dificil la care trebuie să ia parte un colectiv de experți. Dl doctor le-a agățat la rând fără să-i scape nimic, ca la școală. Că oricum le-ar fi agățat ar fi fost degeaba, asta este altă problemă. Desigur că mai întâi trebuie să ai materialul care să aibă valoare. Astfel, prezentarea de ansamblu este solidară și în acord cu fiecare lucrare în parte. Este solidară cu lipsa de stil și de viziune artistică a autorului. Efectul final
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
o facă. Dl Sergentu a spus că Eminescu nu are ce căuta la Vevey. Ar fi stat bine la Ipotești îl întreb? Desigur că nu! Eminescu este prea mare ca să nu poată sta oriunde pe acest pământ. Nu asta este problema, nu așa se privesc lucrurile în artă. Problema esențială și unică este că sculptura de la Vevey, denumită Eminescu nu este o operă de artă și nefiind operă de artă, firește nu are nimic comun cu titlul pe care îl poartă
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]