1,482 matches
-
un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al. Macedonski, N. Davidescu, D. Anghel, Ion Pillat, Iuliu Cezar Săvescu etc.) sau a prerafaelitismului serafic, muzical și platonizant (Ștefan Petică), dar și un simbolism cu note „socialiste”, așa-numitul „simbolism proletar” (reprezentat sporadic de Bacovia, Traian Demetrescu, Mihail Cruceanu, Andrei Naum, A. Toma), un postromantism heinian, baladesc și folclorizant, cu elemente „secesioniste” (Șt. O. Iosif) ș.a.m.d. Un simbolism „snob”, exterior și decorativ al cafenelei bucureștene, dar și un simbolism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
d’Annunzio), sursele filozofice asumate fiind intuiționismul lui Bergson, pragmatismul lui William James și vitalismul lui Friedrich Nietzsche. Poemele lui Whitman și Verhaeren (cu ale sale „orașe tentaculare”) au reprezentat, la rîndul lor, repere semnificative. Elogiul industriei și al maselor proletare, mitologia revoluționară și anticlericalismul se asociază unei voințe naționaliste de regenerare a măreției Romei antice (de Micheli, op. cit., pp. 209-220). Pe teren românesc, noul curent italian - numit îndeobște „viitorism” - este prizat ca ultimă modă artistică în cîteva cercuri intelectuale foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în paginile revistei, o notiță de la rubrica „Acuarium“ taxează dur - de pe poziții bolșevizante - dictatura fascistă a lui Mussolini, adresîndu-i liderului futurist oficializat invectiva Merde!: „Poate dacă Italia fascistă ar fi luat, în locul formei dictatoriale, o republică liberă a evului nostru proletar, poate atunci futurismul, ca manifestare a lui energetică, și-ar fi găsit frecvența într-o realizare”. În amintirile sale, Sașa Pană își explică astfel gestul de atunci: „Practicînd o atitudine consecventă principiilor ce ne călăuzeau - nu numai în scris, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Vinea, Marcel Iancu, Milița Petrașcu și J.G. Costin, care se încheie cu «Trăiască Italia futuristă!» deci și cea fascistă. Mi-e scîrbă. Voi păstra acest document” (op. cit., p. 444). Cu relativă simpatie „revoluționar-estetizantă” sînt semnalate la Contimporanul și mișcările proletare din țările europene. Aproape de fiecare dată, se observă o notă prudentă față de bolșevism. Există însă și alte semnale. O notiță despre La révue européene din nr. 71 semnalează cu simpatie o anchetă despre - între altele - comunismul german (este menționată aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al realității diurne, represive și utilitariste, în favoarea unei lumi reprimate, subterane și subversive la adresa „ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurismul italian - naționalist și războinic prin excelență -, suprarealismul devenise la acea dată un curent internaționalist și emancipator, aflat „în slujba revoluției” proletare... Problema celor de la unu constă în imposibilitatea lor de a interveni eficient (citește: politic) în realitate prin artă. Drept urmare, foarte curînd, apare sentimentul insatisfacției față de caracterul anarhic, obscur al avangardismului și al suprarealismului, ineficiente în planul acțiunii sociale. Nici Sașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Arhitectura“ al lui Marcel Iancu înregistrează — după expoziția artelor decorative de la Paris și expoziția de arhitectură de la Stuttgart — „expoziția de proiecte și modele de arhitectură nouă din Varșovia, unde a precumpănit conducerea ideei puriste rusești cu acel gust de uzină proletară în orice casă sau palat urban”. Contimporanul va reveni asupra culturii poloneze, însă nu pe coordonatele avangardei, ci — dimpotrivă — pe cele „conservatoare” ale promovării artei naționale în străinătate. La rubrica „N.c.r.” a numărului 79 apare, sub semnătura R.D.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre un manifest funcționalist al lui Vladimir Tatlin. Pagina de „Note. Cărți. Reviste” a nr. 70 (nov. 1926) conține o prezentare sumară și neutră a literaturii sovietice prin intermediul revistei franceze Vouloir. Decupajul lasă să se întrevadă postulatul „colectivist” al artei proletare constructiviste vs „onanismul individualist” al artei burgheze: „Vouloir revista junimei din Lille aduce în ultimul său număr un studiu foarte complet al ideologiei literare artistice și sociale a Rusiei sovietice. Un dialog cu Lenin. Studii critice din literatura de după revoluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artistice și sociale a Rusiei sovietice. Un dialog cu Lenin. Studii critice din literatura de după revoluție. Proecte și realizări formidabile ale acelei arte constructiviste care începe cu Vesnin și Lapșin terminînd la Rodchenko. Un articol de Donce-Brisy despre «spirit colectiv-cultură proletară», preconizează arta degajată de individualismul burghez și de onanismul intelectual care îl caracterizează”. În nr. 73 (februarie 1927) — o notă aniversară despre abstracționistul Kandinsky aduce din nou o nuanță rezervată față de „revoluția rusă”: „Wassily Kandinsky a împlinit 60 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
subiectiv al epocei noastre” (I.M. Daniel, „Teatrul”). Optimismul futurist se asociază, în acest caz, cu obsesia expresionistă a „transformării” omului. Într-un articol destul de încîlcit („Despre public”), F. Brunea pleda pentru implicarea activă a spectatorilor în actul teatral, cu argumente „proletare” de genul: „Am văzut la un teatru de suburbie un lucrător care, în timpul reprezentației, după fiecare scenă, se apropia de rampă și strîngea mîna actorului”. La rîndul său, Stephan Roll pledează bătăios împotriva „viziunii declamatorii și inerte a actorului” de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de emoții colective se asociază cu o apologie a vitalității artelor „comice”, a carnavalului popular, și cu considerații bizare de genul: „Proletariatul a susținut entuziast cinematograful” (corespunzînd ideii din manifestul revistei: „Proletarii creează forme noui”). Nota bene, Ion Călugăru va publica, în 1933, prima monografie românească despre Charlie Chaplin, cineastul asupra căruia Mihail Sebastian conferențiase deja într-o întîlnire „cu cîntec” a grupării Criterion. Cu privire la atracția „magică” a pantomimei asupra poeților avangardiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga ale majorității avangardiștilor interbelici, dar și ca replică pozitivă la „dezumanizarea”, „alienarea” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
continent intrat în „era maselor”, explozia Dada de la Cabaretul Voltaire din Zürich marchează un punct extrem al libertății anarhice în artă, al răsturnării și sabotării tuturor valorilor „stabile”, „autoritare”, Dadaismul a opus culturii tehno-militariste, celebrată de Futurism, dar și mesianismului proletar, preluat ulterior de constructivism și de Suprarealism, o „cultură a Carnavalului”, cu mijloacele esteticii dandy a provocării și scandalizării burghezului. „Geniul avangardei” care a fost Dada reprezintă punerea în scenă - teatrală, spectaculară, cabotină - a unei sinucideri a Estetismului, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
parte dintre membrii așa-numitului „grup suprarealist român” din anii ’40 („algiștii” Gherasim Luca, Paul Păun) au făcut parte în adolescență din „al doilea val”, ca emuli și discipoli ai lui Geo Bogza, trecînd inclusiv printr-o fază de militantism proletar realist-socialist. Spre deosebire însă de suprarealismul incipient al „uniștilor”, creația principalilor reprezentanți ai micului „grup” - maturizată și radicalizată artistic la un deceniu după ce mișcarea franceză își trăise momentul de climax, dar mult mai apropiată de sursele ei intelectuale - se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țin predici despre lipsa de caracter a celor care nu le sunt pe plac. Nu poți vorbi despre "comunistul de bine, Păunescu", o sintagmă penibilă rostită astăzi de un contemporan fără să mergi mai departe și să "înfierezi, cu mânie proletară" și tupeul acestuia de a-i cere socoteală comunismului, din interiorul sistemului, de rele tratamente aduse omenirii. Nu poți numi poet de curte un om care își declară iubirea, dar și dezamăgirea față de conducător,, în același registru vehement și pasional
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
considera că ne-am gândit de ajuns, ne va arunca în brațe un alt subiect de gândire, poate mai tâmpit decât cel actual. Puterea judecătorească e atât de nesimțită în gând și faptă, încât declară, în cel mai pur stil proletar, că toți sânt egali, numai că unii (adică dumnealor, judecătorii) sunt mai egali decât alții. Priviți numai cum se proțăpesc ei ca cioclii în scaunele lor și decid cu un scor de 4 la 5 că, "ceva" e corect, sau
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
fi fost un naționalist convins, antisemit și veșnic critic al sistemului parlamentarist din acele vremuri. Că era naționalist, cred că doar proștii se mai miră, având în vedere valul care acoperise Europa la vremea ceea, pentru a pune stavilă internaționalismului proletar, că era antisemit, iar nu este de mirare într-o țară în care medicii, avocații, judecătorii și cele mai multe poziții cheie în viața publică, erau ocupate de jidanii, care în acel vremuri încă nu evoluaseră la stadiul de evrei, ca în
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Boc, ar trebui să mă bată, pardon, la fundul gol. Că la mine criticarea opoziției este absentă, necunoscută, ininteligibilă și invizibilă. Și tot chestii din acestea, a dat pe goarnă, încât simțeam cum tot entuziasmul meu, de curată sorginte curat proletară, dotat cu atribute precum: dârz și hotărât, începe să se evapore. Însă noroc, de și mai vechiul meu prieten, nenea Iancu Caragiale, care mi-a făcut complice cu ochiul și mi-a șoptit: „Bravos, națiune! Scrie mai departe fiindcă oricum
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ar însemna conform cărții scrise, argument și soluție. Se folosește tot într-o veselie, comentariul-constatare, cu pretenție de intelectualizare, care ca să nu pară totuși prea pașnic și steril, este bine condimentat la articulații, cu înjurătura românească, izvorâtă din sfânta mânie proletară. Dar din păcate, acest mod dea privi lucrurile, este nepericulos pentru cei de sus și nici determinant a vreunei schimbări oarecare, deci și comentariul și sudalma, oricât de apăsat spusă, nu sunt decât manifestări exterioare ale unei neputințe cronice, piatra
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
militari sovietici. Camionul din fruntea coloanei arbora în bernă steagul roșu cu secera și ciocanul și un tablou al lui Stalin, mare cât toate zilele, cu o banderolă neagră la un colț, iar din niște megafoane puternice se revărsau imnuri proletare. Ticu îl trase de mânecă pe Stelian și îi făcu un semn din cap, fără să-i spună nici un cuvânt. De-abia după ce trecură de palatul poștei și o apucară pe o străduța lăturalnică, unde nu-i mai putea auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
însă prima dată când îl vedea în carne și oase. Fostul electrician, fostul lider de sindicat, fostul agitator comunist interbelic trecut prin lagăre și închisori, ajuns la cârma țării în urma tancurilor sovietice arăta exact așa cum trebuie să arate un lider proletar din România: vânjos, bine legat, nu prea chipeș, dar totuși înzestrat cu o anumită carismă pentru ochii și inimile mulțimii. În locul salopetei de electrician, pe care o agățase de mult în cui, purta un costum de lucru, de culoare deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
totuși înzestrat cu o anumită carismă pentru ochii și inimile mulțimii. În locul salopetei de electrician, pe care o agățase de mult în cui, purta un costum de lucru, de culoare deschisă, care se încheia până la gât, ca un mondir. Șapca proletară de rigoare îi acoperea capul cu păr încărunțit și-i proiecta o umbră conspirativă peste ochii expresivi. Cu un gest de om pentru care nu cititul era ocupația de căpetenie își scoase ochelarii și îi așeză pe birou, peste ziarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
bucuria de-a ieși la săniuș, pe o zăpadă bogată, căzută de curând. După un Crăciun petrecut la mănăstire și după câteva zile libere la sfârșitul anului, de revelion, când încropise un brăduț modest pentru copil, sub care Moș Gerilă proletar depusese parcă cu sfială și rușine, în noaptea dintre ani, o biată mașinuță de tablă, Virgil se înhămase din plin la treburile lui funcționărești, cenușii dar presante, de la secția financiară, dând uitării celelalte griji. Cu o abnegație benedictină, care întrecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sau niște barcagii de pe lac. Unul dintre cei trei îl opri și îi ceru un foc. Amabil, el își scoase bricheta din buzunar și, când i-o întinse, îl recunoscu surprins, în cel pe care-l luase drept un simplu proletar, pe Fănel Trifu în carne și oase. Adică chiar pe omul despre care aflase de la tatăl său că s-ar fi făcut partizan anticomunist și ar fi fost omorât în timpul unor lupte cu trupele de Securitate. Fănel îi scutură mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tot mai rău în plasa propriilor minciuni și subterfugii, în vreme ce de la oraș, unde era plecat, verișorul Tarbacea, protectorul și mântuitorul său, nici gând n-avea să dea vreun semn de viață, de parcă ar fi mierlit-o întru slava scumpei patrii proletare. Hm, hm, își dregea precaut glasul Stelian, fără să se întrerupă o clipă din lucru, verificând atent și consemnând de zor în catastif, ca un funcționar cu vechi state de serviciu și cu vastă experiență ce era. Situația este foarte-foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se mișcase destul de repede și se alesese la rându-i cu scăfârlia zburată. Cel de-al treilea scăpase teafăr și nevătămat, dar de atunci, câte zile mai avusese de trăit, nu mai umblase beat seara pe ulițele satului cântând imnuri proletare și legându-se de oameni. Tărtăcuță, cu o calotă de argint în locul scăfârliei pierdute, perseverase însă pe drumul deschis de partid și ajunsese la un moment dat chiar deputat în Marea Adunare Națională, așa analfabet și dobitoc cum era. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]