1,293 matches
-
a făcut. (Îi arată picioarele.) VIZITATORUL (Încă speriat.) Do-do-domnilor... (Jalnic.) Apă... GRUBI (Îi aduce apă în pumni.): Na! (VIZITATORUL se aplecă să bea iar GRUBI desface pumnii.) Hi-hi! Vino și ia! VIZITATORUL (Cu prestanța pierdută, umil și transparent.): B-b-boule! (Ceilalți pufnesc în râs.) MAJORDOMUL: N-are nimic, domnule. Puteți veni liniștit. VIZITATORUL (Încercând să-și refacă demnitatea.): Eu... Ridică un deget în sus și brusc îi revine glasul.) plec! MAJORDOMUL (Speriat.): Unde să plecați? BRUNO: Zău așa, n-are nici un sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CU TOMBERONUL (A venit lângă groapă.): Gata. MAJORDOMUL: Ia arată tu domnului culm ai făcut. VIZITATORUL (Fals.): Da, da, numaidecât... (MAJORDOMUL, BRUNO și GRUBI privesc extaziați jocul BĂRBATULUI CU TOMBERONUL.) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Mai întâi am venit, așa ca și cum... (Îl pufnește râsul.) hi-hi... le-am zis... (Nu se poate stăpâni și iar râde.) „ha-ha! stați aici și mâncați. Nu vă pasă de nimic”, iar ei... (Râde, chicotește, ceilalți sunt contaminați și ei.) mi-au zis... hi-hi... BRUNO: Chiar așa a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
voalul pe fată. Tăcere lungă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar și începe din nou să cânte transpus, pasionat.) (Pauză lungă. BĂTRÎNUL CU BASTON rămâne încremenit pe scaunul lui, cu ochii închiși. DOAMNA CU VOAL pufnește scurt în râs după care așteaptă consternată. BĂRBATUL CU ZIARUL își pune cocoloașele de vată înapoi în urechi.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Către BĂTRÎNUL CU BASTON.): Încercați să vă astupați urechile... (Către DOAMNA CU VOAL.) Să vă dau puțină vată? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mea și de ce ești așa de iritată și de pornită pe scandal. - Sunt pornită Împotriva lumii Întregi, dacă vrei să știi. I-aș face felul ca mușețelul de i-ar sări toate piulițele! M-am abținut cu greu să nu pufnesc În râs. Nu era prima oară când Eveline recurgea la un limbaj neașteptat de, hai să zicem, colorat, mai ales pentru o doamnă respectabilă. I-am spus-o. - Și Încă n-ai auzit nimic, mi-a replicat ea Înțepată. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În timp ce memoria mea ezita o clipă În pragul ultimei strofe, pentru care fuseseră Încercate atâtea cuvinte de deschidere Încât cel ales În cele din urmă era acum oarecum mascat de un păienjeniș de intrări false, am auzit-o pe mama pufnind. M-am oprit imediat din recitat și mi-am ridicat privirea spre ea. Zâmbea fericită printre lacrimile ce-i picurau pe față. „Ce minunat este, ce frumos!“ spuse ea și, cu un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
purta gulerul sufocant al uniformei școlărițelor din Rusia. Ori de câte ori făcea o remarcă nostimă sau rostea cu un glas de clopoțel o mostră din vastul ei bagaj de poezie minoră, avea un fel al ei, cuceritor, de a-și dilata nările, pufnind amuzată. Totuși nu știam niciodată cu precizie când era serioasă și când nu. Râsul ei generos și unduitor, vorbirea rapidă, r-ul rostogolit și foarte uvular, strălucirea umedă, tandră a pleoapelor inferioare - Într-adevăr toate trăsăturile ei mă fascinau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
rău că nu vă pot urmări, m-a întrerupt ea. Am prins doar o frântură de discuție și mi s-a părut interesantă. De-asta am... — Nu-i nimic interesant, i-am retezat elanul. Vorbeam despre tinerețea noastră. — Tinerețe?! a pufnit ea. Acum ați îmbătrânit? — Despre un alt timp, în care, nu zâmbiți, erați și dumneavoastră pe-acolo. — Eu? Și de ce să nu zâmbesc la o astfel de mărturisire, așa, hodoronc-tronc? — C-așa a fost. De-acu’ aproape douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i vine? Știi tu cine stă în blocu’ ăsta? De sus până jos?“ Habar nu aveam. Omul mă privea îngândurat, jucându-se cu o legătură de chei. O arunca dintr-o mână în alta, studiindu-mă. Din când în când pufnea amuzat: „Bă, da’ chiar tâmpită promonție de generație mai sunteți, de apărurăți acu’. Prea vă dă într-o disperare pă toți la școală, fără să vă-ntrebe ce vă poate crieieri’. Înțeleg, se pune accentuarea pă știință și inteligența la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și mai înduioșată. Mă mângâie chiar, încet, abia atins, pe mâna care încă acoperea carnețelul. — Hai, lasă, nu te mofluza. Am făcut și eu o poantă de glumă. Mă enervează așteptarea asta, până mâine. De-asta am și intrat aici. Pufni. Havana... Măcar de s-ar fi cărat acolo prostovanu’. Dar așa, Mexic... Pufni iar, și mai amuzată, cu vădit dispreț. Mai calici ăia decât noi. Am văzut și la cinema cum mănâncă la piață clătite cu ploșnițe. Le fugea alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acoperea carnețelul. — Hai, lasă, nu te mofluza. Am făcut și eu o poantă de glumă. Mă enervează așteptarea asta, până mâine. De-asta am și intrat aici. Pufni. Havana... Măcar de s-ar fi cărat acolo prostovanu’. Dar așa, Mexic... Pufni iar, și mai amuzată, cu vădit dispreț. Mai calici ăia decât noi. Am văzut și la cinema cum mănâncă la piață clătite cu ploșnițe. Le fugea alea pe obraji și le aduna cu palma și le băga la loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încredere. I-ați lăsat pe ăia să ia avânt și-acu’ cine-i mai strunește? Câți oameni să avem și noi, totuși. Chiar să le facem noi pe toate nu putem. Omenește, nu putem.“ „Cu ce să mă aleg?“, am pufnit. „Puteați primi altfel schimbarea. Ar fi trebuit să știți: nu scepticii conduc lumea de azi. Scepticismul o fi bun ca, așa, după digestie, la cafeluță. Dar mai întâi mănânci bine, nene. Să fii sătul, asta e deviza acu’, și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și deschise răscrăcănat. Se vede că-i în plin avânt, îi râd ochii, îi sclipește părul bărbii. Lângă piciorul mesei, o geantă de voiaj, burdușită cu dosare și o sticlă cu apă minerală plată. Ne întâlnim, câteodată, pe culoare. Nedumerit, pufnește: „Ce-i mai trebuie, dom’le, Bibliotecă ăluia. Și încă scrie, tot scrie!“. Tolbaru le consacrase o oră de emisiune acum câteva săptămâni criticului Pompă și altor câtorva ca el, acuzându-l, între altele, de „intelectualism proletcultist“. Râd complice, prostește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
coborât cu mâna totuși spre genunchiul ei. M-a împins, șoptind: „Stai liniștit, e lume“. M-am aplecat chipurile să ridic ceva de lângă pantofii ei. În mișcare, i-am șoptit: „Aș vrea să te am acum. Nu mai pot“. A pufnit, lovindu-mă cu genunchiul. M-am retras la locul meu. O disprețuiam și, în același timp, o doream cu o intensitate cumplită. I-am scris pe o hârtiuță: „După ședință, rămâi cu mine“. Mi-a întors bilețelul cu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doream cu o intensitate cumplită. I-am scris pe o hârtiuță: „După ședință, rămâi cu mine“. Mi-a întors bilețelul cu un semn de întrebare, mare cât toată hârtiuța. I-am scris din nou. „Te doresc. Rămâi.“ A subliniat rămâi, pufnind în râs. A mai pus și trei semne de exclamare. Așteptând să iasă puhoiul de sală, i-am repetat: „Zău, Lia! Hai să mai stăm puțin“. Nu mi-a răspuns. Parcă nici nu mă auzea. Am plecat cu ea. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din ăia. Garantat nu erau. Mai degrabă, m-am domirit eu, cre’ că erau mansoni. Ai auzit de ei, că a ieșit acu’ la libertate și ei și face rânduiala. Mansoneria a venit de schimbă lumea, ordinea, dă cu curățenia...“. Pufni amuzat, așezându-se și umplându-și paharul din proprie inițiativă. „Pă români să-i schimbe? Ordine? Fugi d-aci, coane! Pă român lasă-l să te fure, nu mult, cât apreciezi tu că poți sacrifica la jertfire, adică te faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
suprafața minusculă și accidentată. Dar cînd, o jumătate de oră mai tîrziu, ajunseră pe culmea falezei și contemplară abisul de la picioarele lor, se priviră Între ei, nedumeriți. Secundul Stanley Garret, care naviga de opt ani la ordinele colericului căpitan Lazemby, pufni zgomotos: — Înapoi toată lumea! ordonă el. Ridicați pietrele, dacă e nevoie, dar individul ăsta trebuie să apară. Nu putea să scape Înot. Se Întoarseră, și mai atenți, ceea ce le Îngădui să descopere cele două tunuri și peștera mare din vîlceaua dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
conduseră ambarcațiunea pînă unde Începea plaja. În clipa În care păru că prora avea să se Înfigă În el, Iguana Oberlus sări agil În apă, Înșfăcă lunga funie din dreptul ei și alergă spre pămînt cu apa pînă la mijlocul piciorului, pufnind și mormăind, pentru că frînghia udă Îi zdrelea umărul. Trase apoi cu putere, o putere care părea să-i țîșnească din măruntaie, și profită În cele din urmă de impulsul unui nou val pentru a trage pe uscat, În siguranță, baleniera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Pot să Îi găsesc, spuse ea, numai că, Sanford, nu se știe dacă proprietarul Îi va vinde. Tu ai putea convinge un bărbat să-ți dea Întregul portofoliu pe care-l deține numai făcându-i cu ochiul, flirtă Sanford. Lauren pufni În râs. —O să fac tot ce pot, răspunse. Îți mulțumesc, draga mea, zise Sanford. O sărută pe obraz și se ridică, Împleticindu-se nesigur de pe taburet ca să plece. —Trebuie să plec, dar să mă ții la curent, OK? Lauren dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
posomorâtă. Am bătut-o pe umăr: —Bună, Phoebe! Phoebe s-a Întors și s-a uitat la mine. S-a chiorât la căruciorul meu care dădea pe dinafară. Nu dădu nici măcar un semn cum că m-ar fi recunoscut. Brusc, pufni: —Sylvie! Tu erai? Pentru o clipă, nu te-am recunoscut. Cu toate alea de curățat după tine. Nu era de mirare că eram de nerecunoscut. Nu mai făceam nici pe departe la fel de mult sex ca Înainte. Eu și Hunter obișnuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Partea proastă era că nici una dintre noi nu putea să vadă pe nici unul dintre ei, căci restaurantul era atât de aglomerat, Încât era imposibil să vezi unde era cineva. Asta este aproape mai bine decât balul meu de Anul Nou, pufni Alixe, pe când cerceta mulțimea cu privirea. Dacă nu ar fi o Înmormântare, m-aș distra de minune. Ia uite, e și Margarita Missoni. Privi spre o fată zveltă, Îmbrăcată Într-o rochie neagră, tricotată, lungă până la pământ, cu frunze argintii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
că, dacă Îmi cumpăr un colier, trebuie să Îmi iau și inelul, și brățara, și cerceii. Nu sunt În stare niciodată să-mi iau doar colierul. Nici nu vă puteți imagina ce necazuri am cu mine Însămi pe tema asta, pufni ea. Ador rochia ta. — Voiam să stau pur și simplu sub plapumă În seara asta, așa că asta e cămașa mea de noapte, replică Valerie. Această remarcă a lui Valerie fu puțin inspirată. Era Îmbrăcată cu o rochie de cocktail neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
voi citi și eu ceva serios pe tema asta !”, mă gîndeam eu în timp ce semnam tot felul de hîrtii legate de această cerere. „Ei poftim, ce caută manelele în Enciclopedia Britanică ?”, s-a revoltat cineva. „Iar ne facem de rîs !”, a pufnit altcineva cînd i-am povestit, încîntat, despre viitorul articol. „Asta nu e muzica noastră”, a mai adăugat, revoltată, persoana. „Dar a cui ?”, m-am interesat eu, naiv. „A țiganilor parveniți !”, a venit prompt răspunsul. Deci așa, nici măcar a „țiganilor” în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în pivniță, și să le scoți când ți-e urât. Dar poate că viitorul va izbuti asta, fiindcă nimic nu-i imposibil pentru omul din viitor. Eu mi-am făcut provizii copiind câteva din prezentări (acum, când le transcriu, mă pufnește iar râsul). Vreau să i le citesc și lui Jacques. „Mama! O cutiuță misterioasă pronunțând foarte distinct cuvântul mamă! Acest strigăt de copil ieșind din buzunar pune pe toți în mirare neștiind de unde vine.“ Vasilica și-a pus-o deoparte
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lipsise și lui. 4 Nicu luă plicul și-l puse cu grijă în buzunarul surtucului, să nu se boțească. Apoi se înclină în fața surorii lui Jacques, cum văzuse că fac bărbații importanți, ca domnul Cazzavillan în fața nevestelor redactorilor, dar fata pufni în râs și-l apucă de bărbie, ridicându-i-o spre ea. Așa a putut el să vadă că nu arată deloc bine, în dimineața asta, un obraz crescut ca aluatul de cozonac, altul subțirel. Dar îmbujorată la amândoi. Pentru
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de coțofană trece vibrând strident peste zăpadă, și cu larmă, se înalță de pe crengi. În timp ce soarele coboară la asfințit, la răsărit se înalță luna plină... Două focuri sângerânde îmbrățișează cerul. Un întuneric apăsător se așterne peste pădure. O bufniță solitară pufnește neîncetat. Apoi, prin copaci se aude când și când un foșnet în șoaptă. Pe copacii uriași zace masiv întunecimea... S-ar zice că‟ntunericul și tăcerea vuiesc... Doar bufnița pufnește neîncetat. Neîncetat pufnește bufnița, rar și monoton... ca bătaia orelor
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]