1,913 matches
-
luat cineva brutăria și scoate pîine!" Constată însă că miroseau covrigii din buzunarul lui. " Cum zboară averile! murmură el, nemulțumit. Toate astea erau ale Agripinei, și acum ea stă cu chirie într-o odaie a caselor ei. Am avut rude putred de bogate, și eu sunt un pârlit, când puteam să fiu milionar." Ceea ce murmurase Stănică era adevărat. Agripina vânduse casele ca să-și crească progenitura, și acum trăia din ajutorul pe care i-l dădeau cu regularitate copiii și chiar celelalte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spun, are avere. Nu pretinde de la ginere nici o meserie; îi ține pe amândoi tinerii ca pe niște cănărași în colivie. Oh, Doamne, fă-mă iar tînăr! Văru-meu are moșie, îl știe Pascalopol, moară mare mecanică, la Obor, e senator, e putred, dă-l dracului. Eu ți-aș spune dumitale un lucru, dacă m-ai înțelege bine. Un tânăr sărac, cum ești dumneata, în definitiv, căci prea bogat nu ești, cu inteligență, cu capacitate de muncă, e dator să pună mâna pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un hotel sau o casă de raport, și era de o murdărie înspăimîntătoare. În mijlocul curții ședeau îngrămădite mormane de gunoaie. Câini și copii alergau printre ele. Câte un geamlâc cu ochiuri sparte înconjura fiecare G. Călinescu rând, susținut pe stâlpi putrezi și unsuroși. După oarecare dibuire, Felix urcă niște scări de lemn murdare și se trezi în geamlâcul de sus în care se juca, alergând cu mult zgomot, o droaie de copii jerpeliți. Podișca răsună grozav la pași, și coridorul mirosea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o ureche decât să se eclipseze dintr-un eveniment monden. În fumoare sau la parterul elegant, dar împuțicit, unde fuseseră azvârliți pentru a nu spurca de sus creștetele heruvimilor, tartorii cei grei încălecaseră scaunele și-și încurajau favoritul cu tropăituri putrede, ce bufneau prin plușul draperiilor. 20 DANIEL BĂNULESCU dați într-una dintre controversele lor. Stropiți, pe coastele înecate în grosime, de stropi ascuțiți de noroi. - ...Scîrț! Dacă bagă naiba coada să pretinzi alceva, te pleznesc!... Sănătății mele - aerul de vulgaritate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
parchetele întunecate șerpii de lumină vopsiți într-un purpuriu vorace, vătămător. Explodară apoi înăuntru amalgamurile de mirosuri, pomezi ieftine, parfum rafinat, copită despicată și deodorant BOB, semne că măgădăii se clintiseră dintre tejghelele și tonomatele lor, doldora de o muzică putredă, parkinsonică, și-și cărăbăneau acum trupurile angrenate în gheme uriașe către sala de proiecție. În atmosferă sfârâia zăpușeala. O legătură de chei, scăpată din caraba de săpător a unui serafim, clănțăni pe parchet. În mai puțin de un minut, filmul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
alea de baruri ale lor, prizează tămâie pe nări, se dezlănțuiesc asupra unor psalmi, ce aduc perfect cu niște bluzuri și, după ce s-au dezmorțit, nu mai încetează a se minuna: "Doamne! Oare cum nu-l trăznește Dumnezeu, drăguțul, pe putredul de lingușitor?!..." Pentru că, dacă e să fim cât de cât onești, de trăznit, nu-l trăznește.) Iar, după ce se chiombesc, la maximum, 10-12 strofe, cu reverul mai lung, pe care le azvârle pehlivanul, ca din fund, pe hârtie, tot îngerii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țipau și noi îi cujbeam! rosti scurt, cum îi era obiceiul, Nicu-Piele. - Leagă cățeaua, moară neferecată ce ești! - Mucles! Dă-te-n cîștig! Glasurile se ascuțeau, pungașii vorbeau mai repede, înveseliți. Oboseala se lăsa în picioare. Soarele strecurat prin șipcile putrede ale șopronului le încălzea spatele. Un câine mare și lățos se gudura la picioarele lui Gheorghe. Treanță îi mângâia blana. - Da de soilit unde soilim și noi? întrebă Oacă. - Haideți cu mine, se ridică gazda, și-i urcă într-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dea de veste că sosea Stăpânul în petrecere... Lume Stere deschise larg ușile. Era spre primăvară. O căldură abia simțită se zbătea peste loc. Cuțarida prinsese o barbă scurtă, verzuie de iarbă. Gunoiul zăcut sub zăpadă mirosea frumos a frunze putrede. Pământul negru și gras dospea. Cârciumarul își privi pomii. Le pusese fiecăruia câte un tutore de salcâm tare, de care legase cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la picioarele lui, căscau leneși, moleșiți. O toropeală neînțeleasă îl cuprinse. Auzi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în fote curate, ca piatra de munte, sănătoasă și veselă, de râdea repede cu un glas dulce. Tot ținutul acela albăstrui, de viță stropită cu piatră acră, coclise. O rugină ștearsă și găunoasă bolea în frunze. Pădurile aveau un miros putred și soarele leneș de octombrie le bătea frunzișul galben, pierit. Negustorul se așternuse la masă cu cărăușii lui. A cumpărat vinul nou, roz ca petala trandafirului, a plătit, se ușurase. Întinseseră masă, cu pui fripți, perpeliți atunci într-un jar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la Tarapana, tocmai la șina Constantei, sau la gârlă la Herăstrău, de dădeau la pește. Înainte mergea Oprică, sorbind dintr-uu muc de țigară, scuipând cu sete. Ăilalți, după el, trăgând cu praștiile în vrăbii. Treceau peste grădina oltenilor, săreau gardurile putrede și de acolo tăiau maidanul până la rampa gropii. O, frumos mai era primăvara când albea Cutarida de flori de salcîm! Și mirosea, mirosea... Da căldura așa, ca o mînguere. Copiilor rebegiți de cu iarnă, ce le mai plăcea! Se opreau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Se apropiau de baltă. Ene și Petre căutau găini moarte sub măselele de lut. Dacă găseau una, i-o aduceau lui Oprică. El o lega cu o sfoară de un țăruș înfipt în pământ moale și arunca mortăciunea în apa putredă. Ședeau așa cam un ceas, privind lintița în care înotau broscoi. Se făcea liniște. Atunci auzeau groapa. Gunoiul luneca tăcut, surd. Li se făcea frică. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Auzeau numai clipocitul bălții, molcom și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Matei! Nu mișca unul. 207 Vinețiul fochistului bătea aerul cu coada ridicată. Era lacom. El scormonea pământul. Mirosise osul, pentru că os se afla sub laba sa. Toți priveau pieziș. Îl rupea așchii-așchii și scotea dintr-o dată măduva galbenă și putredă. Din când în când, ridica ochii. Tot nu mișcau. Când dădea iama în grămadă însemna că terminase. Lua unul de blană și-l târnosea. Ieșea tot praful din el, pînă-l sângera. Sătul, se fudulea privindu-i cum se încaieră pentru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Deasupra, plutea o duhoare stătută de ceapă stricată. Negustorii udau salata și pepenii cu căldări mari de apă. Javrele dădeau roata pe la grămezile de roșii terciuite, scormoneau baliga limpede, din care se scurgeau semințe albe, își vârau boturile sub vinetele putrede, apoi adulmecau spre prăvăliile măcelarilor. Prin maghernițe se aprindeau lămpile. Era ceasul când soseau camioanele pline cu viței tăiați de la abator. Pe pietre, se scurgea sângele cald al boilor. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. Ăștia nu se speriau cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zbătea pungașul. Îl împletise cu crăcii ei lungi și-l murseca. N-a mai știut nimic apoi. Pe la trei, când se ridicase luna deasupra Cațaveiului din cerul spulberat, 1-a lăsat răpus între așternuturi. Afară, era o iță de lumină putredă, și vântul împrăștia zăpada din curte. În geamuri se clătina lumina ștearsă a nopții de iarnă. Gagica s-a ridicat într-un cot și 1-a privit. Caramangiul horăia doborât, gol, între perne. S-a uitat afară. Curtea era albă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
m-asculți! Hai la ghicitoare, să se uite ea-n cărți, să vadă ce-i și să ți-l dezlege... Coana Marița ședea într-o casă de lut, spre ulița zidarilor. N-avea nici gard, nici poartă, numai niște uluci putrede, căzute. Încă spunea Spiridon: "Așa pățesc curvele astea de-au petrecut la tinerețe cu hăndrălăii! Le pedepsește Dumnezeu pentru câte case au stricat și câte muieri au lăsat pe drumuri!" Și asta cam așa era. În tinerețe, coana Marița fusese
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tot auzea. Punea palma descărnată la ochi, să n-o dovedească lumina, își subția genele ca o buză și se uita lung pe câmp. - Care ești? > - Eu, Chirița. - Ei, bată-te să te bată! Intră... Musafira se uita peste ulucile putrede în curtea largă, fără buruiană. - Cuni mai ai, Marghioală? - Cum zici? - Cuni mai ai? - S-au dus câinii, Chirițo, au murit... - Nu mai spune! se mira cealaltă, de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
adori femeia, ci ceea ce ești prin ea. Un cult necesar pentru a evita narcisismul. După femei alergi din frică de singurătate și rămâi cu ele dintr-o sete egală acelei frici. Căci mai mult decât în orice, în iubire ești putred de tine însuți. Sexualitatea-i o operație în care ești, rând pe rând, chirurg și poet. O măcelărie extatică, un grohăit de aștri. - Nu știu de ce în iubire am senzații de fost-sfînt.... Iubirea ne arată până unde putem fi bolnavi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
laolaltă n-o vor sfâșia până într-atît ca mâhnirea să nu-și descrie, pe albastrul boltelor, dâra ei răzvrătită. Aș vrea să pier în fiecare astru, să mă zdrobesc de fiece înălțime și-un adăpost mortuar s-alcătuiesc, în stele putrede, pentru un cadavru descompus în farmecul sferelor. Ce cântec s-a pogorât în carne și ce pierzanie sonoră îmbată fiece celulă, de nimeni nu l-ar mai opri, în avântul de murire? Este atât nedefinibil în acest cuvînt: zădărnicie - parcă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îi e rușine de ea însăși rămâne tot materie... Și cu toate acestea... Într-o lume de mărăcini, parcă sânt o salcie ce-și plânge crengile spre cer. Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima? Și verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit? Ce negură spintecă măruntaiele și ce ziduri se dărâmă în țesuturi? Și oasele spre cine urlă în văzduh, și văzduhul de ce-mi apasă mâhnirea grăbită înspre nimic? Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oricărui om ar trebui să fie încetarea de a fi om. Și aceasta nu se poate decât prin realizarea arbitrarului absolut. Iubirea de oameni ce răsare din suferință seamănă cu înțelepciunea ce izvorăște din nefericire. În amândouă cazurile, rădăcinile sânt putrede și izvorul infectat. Numai iubirea de oameni care e naturală și spontană, rezultată dintr-o dăruire firească și dintr-un elan irezistibil, poate fecunda și sufletele altora și poate comunica o intimitate caldă și senină. Aceea ce rezultă din suferință
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
valurile de nouri negri - vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienele crescuse mari în tufe negre - verzi, se înalțau ochii de fereastă spartă a unei case veche a cărei streșină de șindrilă era putredă și acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. Niște trepte de lemn duceau în catul de sus al ei. Ușa mare deschisă în balconul catului de sus se clătina scârțâind în vânt și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. Niște trepte de lemn duceau în catul de sus al ei. Ușa mare deschisă în balconul catului de sus se clătina scârțâind în vânt și numai într-o țâțână, treptele erau putrede și negre - pe ici pe colo lipsea câte una, așa încît trebuiai să treci două deodată și balconul de lemn se clătina sub pași. El trecu prin hățișul grădinei și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările. Ușile toate erau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]