1,313 matches
-
de primar, în sfîrșit ales de popor. Da, da, chiar poporul m-a pus acolo! Cel puțin așa credeam eu. În anticameră se aude mare tărăboi, apoi ușile se dau de pereți și în biroul meu intră doi indivizi furioși, răcnind: Noi l-am pus acolo, noi îl dăm jos! Cine sînteți dumneavoastră? întreb curios. Poporul care te-a făcut primar. Noi am făcut revoluția. Sîntem revoluționari! Ne vrem drepturile! Și atunci poporul.... Sîntem noi! Vrem drepturile noastre sau te dăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Cu comportament identic. Pe măsură ce se apropia sorocul, Anica era tot mai nervoasă, supărată pe lumea asta idioată, care nu se dădea la comunism. Abia se făceau întovărășirile, iar despre colhoz nici vorbă încă. Cînd a născut plodul, așa de tare răcnea Anica, încît se adunase jumătate din sat să asculte și să facă glume. Femeile alergau care încotro, pline de mister. Țîncii aflau, în sfîrșit, că nu barza îi aduce pe lume. O femeie speriată vine într-un suflet la cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
necaz se va abate către satul lor. Clopotul mare sună fără încetare. Ce, ce s-a întîmplat? Necuratul, cumătră Aritină. Necuratul. Ne-a blestemat Dumnezeu pentru necredința noastră. Anica întîi a leșinat. Apoi și-a revenit și a început a răcni. Omorîți-l, vă rog, să nu mă lăsați cu el! Nu l-a omorît nimeni. Necuratul plîngea exact ca un copil. Ți se rupea inima, nu alta. Mama... tot mamă. Preotul a spus să-l hrănească și să aibă grijă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fetișcana speriată. Nebunul parcă a auzit. O rupe la fugă, Doamne, cu ce viteză, și le taie calea spre sat. Apoi iar se oprește, continuînd cu preocupările sale de om nebun. Nervii sînt încordați și dau să explodeze. Deodată, nebunul răcnește: Oac! Fuge spre cei trei și nu se mai oprește. Fata o apucă spre vest, nevasta spre est și Dumitru spre sud, adică spre bulhacul cu stuf. Fugeau cît îi țineau picioarele! Ținta nebunului era însă Dumitru. Acesta intră în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pînă la buza bulboanei. Apa era cam la 4-5 metri mai jos. Ridică roaba ca s-o deșarte și, buf!, lunecă cu totul. Hoștiobîlc! Cade în bulboană. Apa îl preia imediat, îl bagă la fund și-l scoate la suprafață. Răcnește după ajutor. Învățătorul aleargă spre casa unui gospodar, strigînd la rîndul lui după ajutor. Sătenii sar, caută, se bat cap în cap cu toții. Într-un tîrziu se găsește o scară mai lungă. Duhan, om voinic, nu se dădea mort cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de lucru în casă. Plouase iarăși peste tot și plîngea ca un copil. Cheltuise toate economiile și a crezut că a rezolvat o problemă. Acum este mai rău decît în orice închipuire. Proprietarul mașinii a venit la ușa lui, a răcnit, l-a înjurat și l-a amenințat. Vă dau în judecată! Mașina era nou-nouță, o țineam ca pe o prințesă... ulei la timp, benzină, antigel... Gugeanu asculta și nu riposta cu nici un cuvînt. Încasa jigniri, înjurături și bruscări, total insensibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
l-a amenințat. Vă dau în judecată! Mașina era nou-nouță, o țineam ca pe o prințesă... ulei la timp, benzină, antigel... Gugeanu asculta și nu riposta cu nici un cuvînt. Încasa jigniri, înjurături și bruscări, total insensibil în aparență. Nepotul bătrînei răcnea la profesor ca un apucat. Cerea despăgubiri și, dacă se putea, să le primească imediat. A urmat o anchetă a procurorului, însoțit de polițiști. Dați-mi autorizația de construcție, vă rog. Nu am, încă n-am ridicat-o... În presă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fetei și scoate hîrtiile date de medic. Citește și iar citește și amuțește un timp. Apoi întreabă din nou fata: Cam cît voi mai umbri pămîntul? Trei luni, spune Ancuța izbucnind în plîns. Un rîs nefiresc, forțat, zguduie pacientul. Aproape răcnește, surprinzînd întreg salonul. Trei luni? Ha, ha, ha. Doar trei luni?! Mă jur pe ce am mai sfînt că voi prinde Crăciunul. Ce spun eu Crăciunul, Paștele, Învierea. Auzi, Ancuța?! Vom ciocni ouă roșii de Paști, voi mînca friptură de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și el în brațe. Nu avea aceiași putere ca Eugen, dar Ileana se simțea tot bine și acum. Timpul trece și vine vremea bătăilor zilnice, cu strigături și întrebări răcnite: Cu cine, fato ? Te omor și te arunc în Prut, răcnea Anghelina, viitoarea bunică. Ileana ar fi spus Eugen, dar golanul acela ar fi omorît-o în bătaie. Dacă spunea Vasile, ăla arăta ca naiba și nu-l dorea de bărbat. Bătută azi, bătută mîine, chiar și poimîine și răspoi mîine, Ilenei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Mă făcea doar să strîng mai tare măciulia ciomagului din dotare. Asta dacă foșcoteala era sigur numai o părere. Dacă însă foșcoteala era reală, dacă nu era nici un dubiu că acolo era o lighioană, atunci pulsul o lua razna și răcneam din toți rărunchii: Huooo, huooo! A,e,i,o,u,ă,î!! Se întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai puțin. Izbeam cu ghioaga în trunchiuri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Doar nu vrei să spui că ți-a trîntit-o în cap, rîde un altul. Agresatul se întoarce către ceilalți martori și aproape țipă: Dumneavoastră ați văzut totul... Ce să vedem? Un mic accident... Disperat, cel cu hainele ude de bere, răcnește la chelner: Aici este un cuib de vipere, adică de regaliști. Vă vin eu de hac la toți. Monarhiștii dracului! Ce eficientă metodă are Dorin Robu! Cît ai zice "zdrang" o halbă în cap și a și făcut încă cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lăcomie imensă. După ce trage o țigară și încă una, calm reia discuția. Îl cunosc pe Benichou. Este slab, sperios și cedează imediat dacă îl ameninți. Cum? Te urci pe biroul lui, îl apuci de haină și îi țipi în ureche. Răcnești la el că face o gravă greșeală să se pună cu tine. De haină îl tragi spre tine. Tu ești nebun? Pui pariu că vei ieși de la el cu CEC-ul pe care va fi scrisă suma indicată de tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rău? Știe omul acesta cine constituie rădăcina sa? Mă frămîntă imagini cu vechime de peste două milenii, imagini deteriorate de filme făcute de ignoranți și de sforțări inutile de a vedea ce-a fost acolo cu ceea ce văd acum. Or fi răcnit sălbatic romanii în iureșul lor? O fi fost un iureș totuși? Ucideau ei cu ușurință copii, bătrîni și săteni nefericiți din drumul lor? De sus se vede și ținutul etrusc. Încă de atunci cunoșteau sfredelul, șurubul și alte sute și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
n-aveau 60 de kilograme erau respinși la export și de aceea îi îngrășau. Femeile erau date la "montă" la masculii dintr-un trib, considerați o rasă mai musculoasă. Înnebunesc. Urechile îmi țiuie și simt revolta care mă face să răcnesc. Fetițele virgine erau mai scumpe și se trimiteau pentru stăpîni. Odată peste 20 de virgine legate cu un lanț una de alta și urcate pe vapor s-au aruncat în mare. Au preferat moartea... Aud gemetele celor care au populat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
făcut o hărmălaie de nedescris. Unii îmi ațineau calea, alții aruncau (de, era un vis!) cu pietre și ciomege după mine. Deodată m-am oprit ferm, furios. Urlu la haita înfuriată și aceasta, puțin derutată, s-a oprit din iureș. Răcnesc cît pot de tare, făcînd uz de cunoștințele mele diplomatice: Domnilor, înțeleg să mă fugărească javrele din România, din țara mea scumpă, dar ce caută și javrele din Cuba? Haita rămîne surprinsă de un atît de neașteptat argument, furnizat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dog german iese în față. Vorbește grav, gros. Avem, uită-te aici la aprobare. Mi se face negru înaintea ochilor. Citesc negru pe alb: se dă în primire osul domnului dog german, semnat, ministrul Mihai Răzvan Ungureanu. Nu dau nimic, răcnesc cu botul încleștat pe os, n-are valoare! De ce, stimabile? mă contrează dogul. Trebuie decret, semnat de Băsescu... Domnule ministru, trebuie decret? întreabă dogul. În față iese ministrul. Este cafeniu, cu o piele impecabilă. Era un dog argentinian tînăr: Ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de povestit. Oftez. Cu compasiune întreb: Ați înmormîntat-o în țara dumneavoastră?! Nu, în grădină. Sub un mango. Acolo se odihnește iubita noastră pisicuță. Sar în sus țipînd: O pisică?! Dar ce-ai crezut? O, doamne, n-am specificat de la început... Răcnesc: Și avea diabet? Da, îi făceam injecții de două ori pe zi. Ce seară, dom'le! Oare Sikorski o fi făcut-o intenționat?! Dacă da, atunci, bravo lui! O fi o lecție pentru scriitor? Bastonul Doctorul Ortiz Modesto a împlinit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
atunci realizez că Eleggúa m-a luat în serios. Dar dacă, Doamne ferește, s-ar duce și nevasta-mea la babalawo?! Mai bine nu-i spun adresa. Dureri din exil Dacă uneori ați plînge și nu aveți lacrimi, dacă uneori ați răcni durerea care vă sugrumă, dacă speranța nu vă mai mîngîie, atunci gîndiți-vă la destinul Georgetei Bibescu și veți vedea că trebuie să aduceți mulțumiri lui Dumnezeu, care a fost atît de generos cu voi. Scurtă biografie. S-a născut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Din cînd în cînd privesc îngrijorați spre geamurile casei și spre locul de unde eu îi priveam. Cînd au socotit că au furat îndeajuns, au pornit pe drumul deja făcut, în sens invers. Atunci mă ridic și decid să-i sperii, răcnind nefiresc de tare: Mă, bandiților, măăă! În românește, dar ei au înțeles. Primul se aruncă din înaltul gardului în stradă. Dar cel cu punga, în care era recolta, cade lat, surprins total. Se ridică apoi și aleargă spre gard. Ajuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fi găsit mai bun? Proprietarul este mereu același, statul. Dar asta este treaba mea? Fiecare cu ale lui și, la o adică, de ce să mă bag? A doua zi, văd poliție și foială mare la vecin. Acesta tună, fulgeră și răcnește. Señor López și-a mutat scaunul între niște boscheți și stă acolo nemișcat, nici nu suflă. Ce se întîmplă, señor López?, îl iscodesc de după gardul, de sîrmă. Eh, hoții au furat antenele. Cum așa? Doar le dădeai o mînă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Veronica studiază diverse feluri de pronunție a literei "s". Aa! Omul profită de o scurtă neatenție ca să-i facă Mioarei semnul că Veronica este "truli". Hai, mai spune o dată... Omul se conformă. Buenos días... señora. Nu, nu așa ai spus, răcnește Veronica. Îi îndeasă reportofonul în față că aproape îi ia nasul înainte. Dar nu știu ce vreți, se roagă omul. Spune cum ai spus atunci, erau trei vibrații în minus... Este speriat. Cu o forță uriașă, o împinge pe Veronica trîntind-o jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
știu gândirea-mi în ce să o stâng:/ Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?290 În Strigoii, durerea este atât de acută, încât nici plânsul nu-i mai poate da lui Arald o eliberare: El ar răcni ca leii dar vai! Nu poate plânge 291. Plânsul este prin definiție apanaj al eliberării omului de durerea lăuntrică; când i se ia și această ultimă șansă, omul e damnat să poarte crucea durerii sale insondabile De-atunci el haina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-n Hristos Iar ceilalți în Mahomed. Un clopot începu să sune Creștinul s-a-nchinat supus Și celor doi porni a spune Minuni din viața lui Iisus. Dar ca un mag pe când înșiră Creștinul sfintele minuni Ca arși de foc cei doi răcniră Minciuni creștine, spui minciuni ! . Nimic nu v-a putut aduce Că n-a avut un pic de har. Murind între tâlhari pe cruce Iisus n-a fost decât tâlhar. Și pentru ca minciuni de-acestea Să nu mai poți grăi și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
să-și impună treptat-treptat, propria-i voință, cum făcea și Coana Zitta cu blându-l ei Costel. La serviciu, Corina era autoritară. Șoferii cărora le calcula consumul de combustibil după destinație și kilometrajul parcurs, îi știau de frică, în general. Ea răcnea la ei. Le descoperea și respingea unele încercări de șmecherii. Îi punea la punct. Dar, cu timpul, unii dintre ei au încercat și parțial au reușit s-o îmblânzească. Să-i ofere flori ori mici atenții, țigări străine fiindcă doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
nu fiu văzut, și deja vedeam ca ziua În Întuneric cele două siluete apropiindu-se. — Stai că trag! Țipătul lui Andrei irupse Într-un hohot de râs. Parcă ar fi dirijat cu țeava saltul dezarticulat al celui din fața sa. — Ha! răcni plutonierul Cosmescu. Îl vedeam pipăindu-se Între picioare, probabil după pistol, dacă nu cumva făcuse pe el. Tu erai?... — Io, dom’ major! Io și cu Relu. Suntem la datorie. Nu știam la cine latră câinii. Mișună bandiții p-aicea... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]