1,185 matches
-
era prea îndrăzneț. Însă reticența lui era pe deplin justificată și iată de ce. La un moment dat, s-a oprit în fața unei porți impresionante, mari și frumoase. Și-a luat inima-n dinți și a bătut încet în poartă. Glasul răgușit și nervos al unui dulău i-a răspuns atât de înfuriat și amenințător, încât n-a mai așteptat să vadă urmarea ada giului biblic: "...Bate și ți se va deschide..." (Matei, 17:7) Ci a plecat înfricoșat mai departe. Inima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
existența lui mizerabilă. În ziua despre care vreau să vă vorbesc, noi tocmai finalizaserăm activitatea de înfrumusețare din fața căsuței noastre, când liniștea binecuvântată a satului a fost spartă de sunetul strident, penetrant, răscolitor emis din interiorul unei trompete ruginite și răgușite. În același timp, am zărit pe partea opusă a străzii silueta inconfundabilă a cioclului zootehnist însoțit de cele două accesorii emblematice ale uniformei sale dizgrațioase: trompeta răgușită, epuizată și sarsanaua înfiorătoare asigurând transportul cadavrelor până la ultima destinație. Vecina de peste drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
spartă de sunetul strident, penetrant, răscolitor emis din interiorul unei trompete ruginite și răgușite. În același timp, am zărit pe partea opusă a străzii silueta inconfundabilă a cioclului zootehnist însoțit de cele două accesorii emblematice ale uniformei sale dizgrațioase: trompeta răgușită, epuizată și sarsanaua înfiorătoare asigurând transportul cadavrelor până la ultima destinație. Vecina de peste drum, auzind sunetul binecunoscut, a ieșit în stradă și acum stătea rezemată de unul dintre stâlpii porții, având în brațe o pisică și mângâind-o liniștitor cu palma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mutilat în traista aia mare și jegoasă îndeplinind funcția de car mortuar și, ștergându-și mâinile de iarba verde și deasă, a plecat mai departe, făcându-și cunoscută prezența înfiorătoare prin intermediul sunetului pe o singură notă emis de o trompetă răgușită. Imaginile terifiante ale supliciului monstruos la care mi-a fost dat să asist fără voia mea s-au imprimat adânc în conștiință, ca un memento asupra celei mai mârșave creaturi de pe planetă: OMUL. Toboșarul... Ne-am luat sculele privind încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
in. Lucrul devenea mai spornic și mai plăcut pe fondul cântecelor îngânate în grup sau solo, al ghicitorilor, snoavelor sau povestirilor spuse cu meșteșug și har de băieți. Reprizele de dans, susținute de melodiile în vogă produse de un patefon răgușit întregeau buna dispoziție și farmecul șezătorilor. Băieții mai îndrăzneți și cu intenții de a pune capăt holteirii furau câte o sărutare codanelor ale căror inimi doreau să le cucerească. Spre miezul nopții, întâlnirea se încheia într-o atmosferă de voie
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
plicuri de somnifere desfăcute erau pe măsuța de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă strivită de singurătate. Poate dacă În locul acestor zeițe cu ochii nemișcați, transparenți și măriți Înlăuntru... S-ar cuveni să citesc de pe ultima pagină a jurnalului său „Trebuie umilință, nu orgoliu”, dar cred cu toată
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
patru luni de la plecarea ta, mai rămân 20... (Dumnezeule!) M. 27/1948 I 3 ianuarie 1948, sâmbătă, ora 5 p.m. [...] Eri seară a sosit aici la noi Sabina. Nu a venit direct de la munte, cu skii la spinare, cu glasul răgușit, nu a răsturnat toată casa, ci îmbrăcată orășenește, cu poșeta în care vârâse o cămașe de noapte, peria de dinți și pieptenul. Biata luminiță anemică, dar cu efuzii de bucurie și afecție. [...] Azi am stat cu Sabina toată ziua în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
u!“. Și deodată m-am trezit departe, foarte departe printre cețuri... Dar soarele, sfios la început, a ridicat o poală a perdelei, apoi s-a instalat hotărât la masa mea, adulmecând delicioasa cafea cu lapte, mierea, untul, pâinea. Iar Menaru, răgușită, aproape afonă, a venit să se plângă de nerecunoștința lui Musever, venită în vizită de la Tekirghiol cu fiul ei Tucian. Musever susținea că s-a îmbolnăvit de gât molipsindu-se de la mama ei, pe care o acuza că are un
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zice tati, arătând în jur. Îți place? E pe gustul tău? Are un ton glumeț, dar știu că pentru el contează enorm dacă îmi place sau nu. Pentru amândoi. Au făcut toate astea pentru mine. — E... extraordinar, zic cu glasul răgușit. Foarte frumos. — Hai să-ți vezi grădina! zice mami și o urmez ca hipnotizată până la ferestrele glisante, dincolo de care o echipă de grădinari în uniformă lucrează de zor la straturile de flori. — O să planteze panseluțe în formă de „Luke și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca lumina zilei. A aflat de cealaltă nuntă - și a venit să-mi ia gâtul. Robyn reapare în ușă, cu un coș cu brioșe și îl pune jos zâmbind. Mă holbez la ea, paralizată de frică. — Robyn! zic cu glas răgușit. Nu... mă așteptam să te văd aici. Nu e un pic cam... devreme? — Când e vorba de clienții mei, nu există prea devreme, spune Robyn, cu un licăr în ochi. Sunt la cheremul tău, douăzeci și patru din douăzeci și patru. Se așază pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
forța viziunii. „Ce să fie ?... O femeie numa-n cămașă, cu picioarele goale, cu părul desprins, ține strâns de piept pe un om îmbrăcat în uniformă de poliție. El luptă să scape - ea nu-l lasă. Femeia începe să zbiere răgușit făcând gesturi extravagante : - Ce, domnule ! care va să zică, dacă sunt o nenorocită, să-și bată joc de mine dumnealui, pentru că e de la poli- ție ?... Și mai întâi, cine ce treabă are ? dumnealui a fost amantul meu ? Comisarul, îndreptându-și mondirul boțit la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
l-a dus Înapoi cu ea În Elveția, câțiva ani mai târziu. Acest cuvânt, care pronunțat de ea ar putea fi redat fonic prin „ghidi-e“ (de fapt gde) Înseamnă „unde?“. Și asta era mare lucru. Rostit de ea ca țipătul răgușit al unei păsări rătăcite, cuvântul acumula o forță interogativă suficientă pentru toate nevoile ei. „Ghidi-e? Ghidi-e?“ se văicărea ea, nu numai ca să afle unde e, dar și ca să-și exprime cumplita suferință: faptul că era străină, naufragiată, fără bani, suferindă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe alte Împrumuturi În afară de modulațiile pseudo-pușkiniene. Scuzabile erau doar un ecou al tunetului lui Tiutcev
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să buciume... Să buciume retragerea la codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii în gol... Și pe obrajii mânjiți se preling dâre de sânge îndoit cu apă... "Plânge Măria sa?" "Aiaia Allah!!!Allaaah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii bine venit străine! spune cu blândețe bătrânul, privindu-l cu doi ochi vioi ce ard ca tăciunii. M-am rătăcit... hârâie vocea răgușită, spartă a străinului... Pot să... să...? Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un oștean; nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu umerii pleoștiți, cu ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan fu înfrânt de către turci, la locul de-i zice Valea-Albă..." Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
flacăra unui muc de lumânare ce pâlpâie zbătându-se într-o baltă de ceară, aruncând umbre disperate, ca țipătul sinucigașului ce se îneacă... Cu ochii pierduți în gol ca orbii vede și aude în sine: "Allahhh... Allah"... Un bucium buciumă răgușit, se pierde undeva, departe, moare: "Fugi!! Fugi!!"... Gândul îl chinuiește: "Și eu, Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei, Sabia Creștinătății, Athletul lui Hristos, fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nici de moarte... Își cuprinde în palme obrajii ce ard ca focul. Doamne, îngână Daniil înfiorat. Mare trebuie să fi fost întunericul din tine... Nu... nu mai eram! Nu... nu mai sunt Domnul Moldovei, Sihastre! Nu mai sunt! strigă Ștefan răgușit, disperat, plecând capul. Trufie! Numele tău e Ștefan!. Ești! Ești Domnul Moldovei! strigă Daniil scuturându-l. Sunt... Sunt Domnul Moldovei, îngână Ștefan ridicând capul. Da!! Sunt!! strigă. Niciodată n-a fost ușor, îl încurajează Daniil.. Amintește-ți de Podul Înalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa bice dădeam... Și... și ce-am bătut caii atuncea!... Ce i-am mai bătut!... Aiasta ni-i soarta, Gheorghiță, oftează Toader cu resemnare. Gheorghiță își șterge sudoarea și îngână răgușit, căutându-i ochii: Da' poate c-om scăpa... 'Mnetale ce zâci, scăpăm?! De bună samă, Gheorghiță. Cu voia lui Dumnezău... Cum ne-o hi scris... La ce m-aș întreba ce-a hi? Iaca! Nu mă-ntreb! Poți să te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fără dovadă?! Fără județ? Că n-oi fi vreun satrap! Mai glumește omul... La spânzurătoare și la însurătoare să nu te grăbești niciodată, dragul meu. Toate, toate, la timpul lor... Isaia, sfârșit, lac de sudoare: Dau! ... Dau două! strigă el răgușit. Două! O! Nu! Nu le primesc decât cu inimă curată... ... Și luminată, adaugă Stanciu, ironic. Întocmai, dragul meu! îi întoarce Ștefan vorba. S-a lăsat o tăcere grea. Tăutu schimbă vorba: Căpitanul de secui Teleki Ladislau... Îl știu, un viteaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fiecare cu coșmarul lui... Spune, eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să pot... Îți amintești, unchiule, noaptea aceea de 29 mai 1453? îngână ea răgușit, cu fața cufundată în palme. Nu-mi iese din minte... Nu te mai chinui. Te rog, Maria... se milogește el. Mi-ai povestit de o sută de ori. Încearcă să... Maria nu-l aude. Cu ochii pierduți în gol, ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iertat de șaptezeci și șapte de ori câte șapte! Cât despre "ajutor", spune ea brutală, ironică, n-ai teamă. Ne-o ajuta Bunul Dumnezeu să ne plătim, cândva, datoria! Ștefan, dezarmat, o privește lung, în tăcere, apoi obosit, sec, vorbește răgușit: Îmi pare rău, n-ai înțeles. Voia la Domnia ta... Eu ce-am avut de spus... Doamnă, îngăduie să mă retrag... Se pleacă și se retrage cu spatele, închizând încet ușa. Maria a rămas încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și iese. Maria rămâne împietrită în mijlocul încăperii. Pe obraji i se rostogolesc boabe de lacrimi. Ștefane, șoptesc surd buzele sale, Ștefane... 5 Voichița de Sânziene Stefan, în odaia Domnului, se sprijină de căminul căptușit cu faianță închipuind zodiacul și îngână răgușit: Și cu diavolul aș fi semnat tractat... "Vin turcii!" Da, mă închinam și dracului! răbufnește el. Am nevoie de ajutor! Ca aerul am nevoie! "Prea Slăviții" m-au prins la ananghie și m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-e frică pentru ea, Ioane... Sărăcuța... îngână Țamblac. Și eu mă tem pentru ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bătut cu mărgăritare și nestemate, încheie Duma cu ironie. Ce?!?! răbufnește Ștefan. "Prietenie frățească"?!?! Între Cazimir și Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere secretă? se întreabă Șendrea. Mai degrabă lingușeală, de frică, spune Țamblac. La Cracovia am auzit că în Dieta poloneză s-au ridicat voci care îl mustră pe Cazimir, grăiește Stanciu: În loc să umble
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]