301,101 matches
-
în care componenta determinantă în judecata de valoare era ... flexibilitatea față de "standardele" estetice ale epocii și atitudinea umilă în fața activiștilor partidului comunist. După 1989, chiar dacă regimul comunist s-a prăbușit, criteriile au rămas aceleași. Și viața lui Gheorghe Grigurcu a rămas aceeași. Nici măcar venirea la putere a regimului Constantinescu în 1996 (pe care crtiticul, devenit și comentator politic a sprijinit-o în mod direct) nu a schimbat regula jocului. Așa încît după cîteva articole neconvenabile noii puteri, criticul s-a văzut
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
politic a sprijinit-o în mod direct) nu a schimbat regula jocului. Așa încît după cîteva articole neconvenabile noii puteri, criticul s-a văzut îndepărtat de la ziarele la care colabora. Cît despre părăsirea locuinței igrasioase din Tîrgu Jiu, aceasta a rămas o utopie. În jurul libertății, masivul volum publicat de editura ieșeană Timpul este o carte de tipul "Gheorghe Grigurcu par lui meme". Ea grupează articole ale autorului (cele mai multe de după 1989, dar și mai vechi, inclusiv din 1970), aforisme și interviuri, menite
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
dar nu numai) o serie de scriitori care au manifestat o atitudine prietenoasă față de putere au fost supraevaluați estetic (au intrat în manualele școlare și istoriile literare, au primit premii și s-au bucurat de recenzii laudative), în vreme ce alții au rămas demni cu prețul marginalizării sau chiar al minimalizării valorii operei lor. În fine există și scriitori valabili din punct de vedere estetic, dar care de dragul unor importante privilegii sociale au cauționat (direct sau mimînd un apolitism complice) regimuri politice reprobabile
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
scriitorilor noștri clasici și mai puțin clasici. Este evident faptul că aberanta politică a regimului comunist în domeniul culturii a făcut ca mulți scriitori de primă mînă să fie puși la index (în primul rînd cei emigrați, dar și unii rămași în țară) sau minimalizați, în vreme ce alții au beneficiat de umflarea artificială a cotei lor valorice. Categoric, canonul literar moștenit de la regimul comunist trebuie repus în discuție. Asupra necesității revizuirii cred că sîntem toți de acord. Partea delicată apare (și Gheorghe
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
față de anumite regimuri politice. De altfel, Gheorghe Grigurcu are perfectă dreptate atunci cînd acuză rolul criticii în proliferarea nonvalorii: "Dacă revistele și editurile, cu toate bunele intenții, trimit în lume, periodic, cantități apreciabile de scrieri mediocre (...), cu adevărat de neiertat rămîne mediocritatea care dobîndește girul criticii. Aici rezidă, după părerea subsemnatului, miezul chestiunii. Conștiința critică, oricît de imperfectă, e un filtru împotriva subvalorii, care trebuie înțeles și respectat ca atare" (p. 299). Unele judecăți ale lui Gheorghe Grigurcu la adresa contemporanilor sînt
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
expulzarea Regelui), iar postul de ministru de Externe l-a obținut prin intermediul lui Petre Roman (cel care l-a adus și la Ministerul Culturii). Cred că Andrei Pleșu și-a asumat cu bună credință o opțiune politică și i-a rămas fidel. Într-o democrație este dreptul domniei sale să opteze pentru cine dorește. Așa cum și Gheorghe Grigurcu a susținut cu scrisul său (e drept, s-a dezmeticit repede) o putere care, analizată retrospctiv, nu s-a dovedit cu nimic mai performantă
Gheorghe Grigurcu par lui même by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14105_a_15430]
-
la rîndul ei, chiar de schimbarea perspectivei stilistice. Povestirea lui Borges despre acel scriitor contemporan care rescrie cuvînt cu cuvînt Don Quijote și devine autorul unei alte opere decît aceea a lui Cervantes trebuie interpretată în felul următor: Eminescu (spre a rămîne la exemplul lui) este un cu totul alt poet pentru Maiorescu la finele secolului XIX decît este pentru Negoițescu la mijlocul secolului XX, deși poezia lui este, cuvînt cu cuvînt, riguros aceeași. Chiar faptul că Maiorescu n-a găsit de cuviință
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
este un cu totul alt poet pentru Maiorescu la finele secolului XIX decît este pentru Negoițescu la mijlocul secolului XX, deși poezia lui este, cuvînt cu cuvînt, riguros aceeași. Chiar faptul că Maiorescu n-a găsit de cuviință să citească poeziile rămase în manuscris, încredințîndu-le Bibliotecii Academiei, spune mult: criticul junimist își făcea despre poet o idee diferită de a noastră, împărtășită în generația următoare de Ibrăileanu și definitiv caducă abia o dată cu ediția Perpessicius. Destulă vreme a părut normal să vrei să
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
de stat, adesea pe baza unor prevederi constituționale, a fortiori, cultura română trebuie să se bucure de același tratament. Suntem o țară săracă, în care bugetul consumatorului obișnuit este firav iar apetitul său achizitiv pe măsură. În consecință, bunurile culturale rămân inaccesibile publicului larg, iar individualitatea creatoare nu poate aspira la o existență decentă deoarece nu se poate trăi cu aer. După Primul Război Mondial, profesorul Emile Boutroux spunea: "Problema pe care o ridică principiul naționalităților este aceea de a se
Constituția fără cultură by Roland Cotârlan () [Corola-journal/Journalistic/14102_a_15427]
-
constituie, cu adevărat, o națiune, o conștiință și o persoană morală. În acest mod privite lucrurile, dovada României este definitiv făcută." Este foarte adevărat. Conștiința națională română și cultura română nu mai au de mult a face dovada existenței lor. Rămân însă problemele supraviețuirii, iar aceste probleme nu pot fi soluționate fără intervenția determinată a statului. În regimul democratic al separației puterilor, normele legale relative la problemele fundamentale ale societății emană de la puterea legiuitoare și, cel mai adesea, au suport constituțional
Constituția fără cultură by Roland Cotârlan () [Corola-journal/Journalistic/14102_a_15427]
-
Tudor Vianu (" Niciodată însă problema limbii lui Eminescu n-a fost pusă în toată întinderea ei, cu metode capabile să o rezolve în întregime.") se împlinește, cu o înaltă rigoare științifică, acum, după un deziderat enunțat tot de el, dar rămas neîndeplinit pînă astăzi: "fiecare cuvînt pe care l-a așternut vreodată Eminescu pe hîrtie, în opera sa literară, publicată sau rămasă în manuscris, va trebui să devină obiectul unei fișe" Valorificînd pașii importanți, făcuți în această direcție de specialiștii în
O nouă perspectivă by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14136_a_15461]
-
rezolve în întregime.") se împlinește, cu o înaltă rigoare științifică, acum, după un deziderat enunțat tot de el, dar rămas neîndeplinit pînă astăzi: "fiecare cuvînt pe care l-a așternut vreodată Eminescu pe hîrtie, în opera sa literară, publicată sau rămasă în manuscris, va trebui să devină obiectul unei fișe" Valorificînd pașii importanți, făcuți în această direcție de specialiștii în informatică și lingvistică de la Centrul de Analiză a Textului al Universității "Babeș-Bolyai", și beneficiind de o bună colaborare cu aceștia, cercetătorii
O nouă perspectivă by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14136_a_15461]
-
abătut și febril, de parcă nu mai aveam aer și eram deja vag contaminat. Sus, pe deasupra vilei Susanei, fumul din coș, pe care îl ura Blay, nu urca direct în cer ci se împrăștia ca niște bale negre în jurul gurii lui, rămînînd o vreme suspendat, într-o respingătoare fierbere, risipindu-se apoi pentru a cădea peste acoperișurile și grădinile din apropiere. I-am întâlnit pe frații Chacón expunându-și marfa învechită pe trotuar, lîngă grilajul grădinii Susanei și am răsfoit cîteva clipe
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
că nu trebuie să te apropii prea mult de mine, băiete? - Ba da. - Știi ce boală am? Am întîrziat un timp cu răspunsul: - Ai plămînii bolnavi. - Nu, domnul meu. Nu plămînii. Plămînul. Numai unul singur. Și știi care? - Nu. - Stîngul. Rămase tăcută o vreme, fără a înceta să mă privească. Era în privirea ei o răutate studiată și o crispare voită, impusă de febră și de sîngele chinuit care, în decursul relației noastre avea să mă tulbure mai mult decît însăși
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Constanța Buzea Poate că a vinde nu rămâne verbul firesc de transcris atunci când în realitate promiți să dăruiești, să înapoiezi de fapt, bunul cel mai de preț, celui ce ți l-a dat odată cu viața. Îți vând sufletul dacă îmi promiți că o să-l legeni în hamacul din spatele
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
a Făgărașului acoperit misterios pînă la jumătate de zăpadă, de blîndețea peisajului divin pe care îl străbăteam în ritmul unei locomotive neelectrificate, în aburii ei care se amestecau cu ceața dinspre munte. Visătoare, plutind de-a dreptul, mi-am luat rămas bun de la "bărbații" mei și-am coborît la Sibiu. Aveam să mă întîlnesc cu bunul meu prieten sosit din Franța și să stau pînă a doua zi. Uneori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, chiar dacă acesta
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
am ajuns în gară la Brașov. Ora 19 și 50 de minute. Un tren tocmai plecase, altul, internațional, de la Budapesta, ar trebui să sosească la 20.30. Se anunță o întîrziere de patruzeci de minute. Mă îmbrățișez și-mi iau rămas bun de la șoferul care se întoarce, grabnic, la Sibiu. Singură în holul unei gări incredibil de neprimitoare. Sînt împodobită ca un pom de Crăciun. Nu mișc. Am stat mai bine de o oră în picioare, paralizată de frig și îndelung
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
inferioritate care-i creau scriitorului starea cu pricina. Experiența mea personală era limitată și de faptul că nelocuind în Capitală, unde veneam două zile pe săptămînă ca să-mi îndeplinesc obligațiile didactice, nu întîlnisem în realitate decît prea puțini scriitori. Cei mai mulți rămîneau pentru mine niște nume adunate pe o carte, cum spune Arghezi. Ceva mai tîrziu, cînd numele cu pricina au primit un chip sau o voce, am putut aprecia cu adevărat avantajul ignoranței mele dinainte. Nu neapărat în sensul că toți
Oala de noapte () [Corola-journal/Journalistic/14142_a_15467]
-
ridica scaunul cu dinții în speranța că slăbiciunile mele vor fi dezmințite de atâta putere. Astăzi din lipsă de dinți nu mai ridic nici un scaun. Dar modul în care îmi demonstrez puterea ca să nu mi se observe slăbiciunile mi-a rămas intact. Liniște. Trimit o armată ca să înăbușe zgomotele. Să imobilizeze râsul. Să-i astupe gura văicărelii. Să blocheze țipătul. Trimit o a doua armată pentru că prima în timpul capturării zgomotelor face o gălăgie îngrozitoare. O notă de plată atârnă. O listă
Cîțiva pași înapoi by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14123_a_15448]
-
existență a unui film românesc - și încă a unuia ca acesta, realizat cu profesionalism, de o companie privată, Ager Film - e o performanță. O performanță e și faptul că o regizoare ca Malvina Urșianu a reușit să facă acest film, rămînînd consecventă cu sine însăși. Problema care se pune, însă, cu toată sinceritatea, ar suna așa: "Vă place Malvina Urșianu?" Dacă da, o să vă placă și acest film. Dacă nu, nu. În ceea ce mă privește, îmi recunosc alergia la "stilul Malvina
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
o anumită incompatibilitate structurală cu acest stil. Ce lume veselă mi s-a părut, în consecință, un film fals, da capo al fine, o "poză" de o prețiozitate enervantă și ridicolă. Povestea unei respectabile doamne doctor (aristocrate), fără vîrstă, care rămîne însărcinată cu un mult mai june pictor avangardist, după ce îi face toate analizele, din care reiese că individul e sănătos tun!, mi s-a părut - așa cum a conceput-o cineasta -, artificială și stupidă. Dialogul, altfel "scris adînc", sună mereu teatral
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
pictor; el are mușchii din mediul rural, de unde provine, și unde o invită pe distinsa doamnă la tăierea porcului; doamna acceptă invitația, dar e oripilată de ceea ce vede acolo, și o șterge de la pomana porcului, fără să-și mai ia rămas bun. Povestea "de dragoste" (de o "decență" dusă pe cele mai înalte culmi ale lipsei de naturalețe) se intersectează cu alte fire epice, menite să configureze portretul unei lumi în tranziție. Aici apar: un sexi-club, o prostituată, un unchi bătrîn
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
fi în permanență personaje principale nici măcar în actele din propria-ne viață; încă mai puțin, din viața altora. Am fi proști și paranoici, dacă măcar ne-am dori-o. Sînt însă și personaje destinate să trăiască doar o zi, să rămînă în eternitate (sau doar în memoria cuiva) printr-un gest de o clipă. Asta nu înseamnă că sînt personaje plate. Dimpotrivă. Cîteodată sînt complexe și controversate. Doar istoria (literaturii), poate, e nedreaptă. Astăzi mă gîndesc la trei astfel de cazuri
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
glorie eternă. Totuși, cîți Ahile nu-s, pe lumea asta, pe care nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai dreaptă: în mentalul colectiv, bine alimentat și stimulat de texte paraliterare, Ahile a rămas faimos nu atît fiindcă a adus o contribuție decisivă - și cu viața lui plătită - la victoria aheilor, într-un moment în care absolut tot părea pierdut. Și poate că nici chiar pentru prietenia sa proverbială cu Patrocle. Ci, mult mai
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
să admitem că ceea ce crede Hoffmann nu ne-a explicat nici chiar el însuși, în scrierile sale atît de greu, generic, de clasificat. Încă mai puțin o face Offenbach, în operaticele partituri pe care le dedică povestirilor. Așa că nu îmi rămîne decît să îmi imaginez că aș fi chiar eu Olympia și să consemnez ce (cred) crede ea. Ceea ce urmează sînt doar simple conjecturi. Iar asemănarea cu o realitate oarecare nu este deloc întîmplătoare. Olympia își cunoaște bine rostul, rolul și
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]