2,146 matches
-
m-aș fi bucurat să văd ce bine îi stă cu el, cât de atrăgător arată pe fondul închis al părului și ochilor ei, n-am putut să nu mă gândesc și la celălalt colier, provocându-mi câteva junghiuri de remușcare în timp ce retrăiam dezastrul pe care îl atrăsesem asupra capului Marinei Gonzalez. Atâtea femei în jur de treizeci de ani, mi-am spus, atâtea vieți de femei tinere învârtindu-se în jurul meu. Marina. Honey Chowder. Nancy Mazzucchelli. Aurora. Rachel. Dintre toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
târziu și că nu poate să bea, iar apoi să conducă. Nu v-ar veni să credeți câți din prietenii mei încă mai fac asta. Mereu li se pare că pot să conducă, apoi a doua zi sunt plini de remușcări și recunoștință că nu au fost prinși și jură că nu mai fac niciodată. E ciudat cum sunt mai încântați de faptul că nu au fost prinși decât că nu au dat peste vreun pieton nevinovat. Adam îmi umple paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aș avea totul plănuit. Nu sunt sigură încotro mă îndrept, dar cu toate astea sunt hotărâtă să ajung acolo. Când eram copil și mă simțeam tristă, mă gândeam mereu la înmormântarea mea. Mi-o închipuiam pe mama bocind chinuită de remușcări pentru toate lucrurile răutăcioase pe care mi le-a spus. Mi-o închipuiam și pe sora mea copleșită de durere și implorându-l pe Dumnezeu să o ierte că m-a bruscat și m-a făcut să mă simt prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
potențialul sexual al celei mai bune prietene ale mele ca lesbiană de vis. — Uite ce e, vrei te rog să uităm total subiectul ? Ziua mea a fost deja destul de Îngrozitor de penibilă. — O. O, Doamne, da, spune Lissy, cuprinsă brusc de remușcare. Scuze, Emma. Trebuie să te simți de-a dreptul... — Total și absolut umilită și trădată ? Mă sforțez să-i zâmbesc. Mda, cam așa mă simt. — Atunci Înseamnă că s-au uitat și câțiva dintre colegii tăi de serviciu ? spune Lissy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Katie, nu știu ce să zic... — Emma, de ce nu mi-ai spus mai demult ? Tot timpul ăsta pierdut. Timp În care am făcut cadouri idioate, pe care nu le voia nimeni. — O, Doamne, Katie, Îmi pare atât de rău ! zic, cuprinsă de remușcare. Îmi pare foarte rău. Doar că... nu voiam să te rănesc. — Știu că Încercai să te porți frumos cu mine. Dar acum mă simt ca o proastă. — Mă rog. Atunci Înseamnă că suntem două, spun posomorâtă. Se deschide ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
politețe, atunci... — Connor, nu o spun doar așa, de politețe ! Care e problema ta ? — Problema mea e că nu te cred. — Nu mă crezi ? Tipa pare de-a dreptul furioasă. Și de ce naiba nu mă crezi ? Brusc, sunt cuprinsă de remușcări. E numai și numai vina mea. Nu e destul că mi-am distrus relația, acum le-am mai distrus-o și pe a lor. Trebuie neapărat să fac ceva. Trebuie să remediez situația. Îmi dreg glasul. — Ăă... scuze. — Cine dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în brațele lui, tremurând, leșinând. Acum țipă isteric, lovind salteaua cu pumnul, pentru ca în clipa următoare să-și piardă cunoștința. El o îngrijește, plin de remușcare. Îi dă să mănânce terciul așa cum o mamă i-ar da pruncului ei. De câte ori se trezește, el e la căpătâiul ei. Uneori, asta se întâmplă la miezul nopții. La trei dimineața. Ea deschide ochii, îl vede dormind, cu capul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cunoscut pe soțul meu, l-ai luat la ochi, l-ai urmărit neobosită și, finalmente, mi l-ai furat. Niciodată... nici măcar o singură dată... nu ți-ai exprimat nici cea mai mică urmă de regret față de mine, n-ai avut remușcări pentru comportamentul tău. De fapt, din câte mi-a spus James, mai că te-ai dat peste cap, în mai multe ocazii, ca să-l împiedici să mai rămână prieten cu mine... Deborah a făcut o pauză, cât să mai ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Înalți și buzele pline, părând la fel de relaxat ca de obicei. Nici urmă de Încordare, nemaivorbind de durere, nu-i Întuneca trăsăturile. Nu-mi trecuse niciodată prin cap să reflectez la ce simțea el cu adevărat legat de uciderea Lindei (tristețe, remușcare, chiar vină?), dar, În acel moment, mi-am dat seama că nu aveam să aflu niciodată. Derek Își ținea emoțiile Închise Într-un loc În care și el se abătea rar. Un val trecător de furie se ridică În mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ochii mei, era un prieten mort, mort pe pământ străin pentru o cauză străină, un prieten ai cărui părinți aveau să-mi scrie, Într-o bună zi, ca să mă Întrebe, cu cea mai sfâșietoare dintre politeți, de ce le zăpăcisem copilul? Remușcări, așadar, din cauza lui Howard? Aș spune, mai degrabă, o urmă de cuviință. Nu știu dacă acesta e cuvântul potrivit, dar idee e că, după victoria prietenilor mei, n-aveam deloc chef să mă Împănez prin Teheran ascultând cum mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mișcare. Dar să ne oprim aici, tovărășele, altfel n-ai să mai dormi la noapte.” „Tată, Doina și Liviu ne-ar ocoli și ei?” „Foarte posibil, foarte posibil, oricum, li s-ar recomanda să o facă. Iar ei ar avea remușcări și s-ar conforma, poate. Sau poate că nu. Pronosticurile nu prea se adeveresc, când e vorba de oameni. Ei, hai să nu ne mai gândim la ce-i mai rău.” „Eu nu cred că un lucru rău se realizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
firește, dar afacerea continua să merite, acum că sporurile și serviciile extra Începuseră să constituie grosul facturii. Deodată, fără veste, robinetul din care se ivise, În mod constant, generosul izvor de suferinzi terminali se Închise. Părea că familiile, cuprinse de remușcare, se anunțaseră unele pe altele, că s-a terminat cu practica aia de a-i trimite pe cei dragi să moară departe, dacă, În sens figurat, le mâncasem carnea, acum o să le mâncăm și oasele, că nu ne aflăm aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
siguri că jumătate din populația țării va fugi să caute o batistă ca să-și șteargă lacrimile și că cealaltă jumătate, poate cu temperament stoic, le va lăsa să curgă pe obraji, În tăcere, ca să se poată observa mai bine că remușcarea pentru un rău făcut sau consimțit nu este Întotdeauna o vorbă deșartă. Să dea domnul să nu fie prea târziu pentru a-i salva pe bunici. Pe neașteptate, cu o deplorabilă lipsă de simț al oportunității, republicanii hotărâră să profite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
băiețel care mă domina, doar eu te iubesc cu adevărat, mă amenința el, crezi că o să te mai iubească cineva la fel de mult ca mine? Toți ceilalți te vor seduce și te vor părăsi, crede-mă, iar eu ședeam plină de remușcări alături de el, cântărind vorbele sale, observându-i dezamăgită silueta scundă, bretonul asemenea coamei unui căluț căzându-i în ochi, și știam că în afara casei sale sufocante, cu părinții aceia bătrâni, cu sufletele amărâte, aștepta o lume întreagă, furtunoasă și provocatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fapt, a fost chemarea trupelor de ordine, ceea ce a atras după sine d\râmarea baricadelor, dar greva ar fi trebuit să continue, în principiu. Când s-a supus moțiunea adunării, ticăloșii n-au făcut decât să-i denunțe, fără nici o remușcare, pe studenții spărgători de grevă, aruncându-le vorbe de ocară și înscenând chiar ședințe judiciare. Curios să aflu ce era în capul liderilor, i-am întrebat pe câțiva dintre ei de ce vin la cursuri în loc să continue greva, dar nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am băgat între cearșafurile curate. —An Nou fericit! mi-am spus. An Nou fericit pe naiba! Grija mea pentru el s-a transformat într-o furie teribilă și am adormit cu dinții încleștați. În dimineața următoare era, bineînțeles, ros de remușcări și s-a dovedit foarte înțelegător când am plâns și i-am spus că m-am speriat foarte tare. Mi-a promis că nu se va mai repeta și a vorbit serios. Acum, când rememorez cele întâmplate, mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Înconjurau nu se preocupau deloc să Învețe cum să dozeze cărbunele la cazanul cu aburi, cum să schimbe macazurile sau să afișeze o tabelă cu orare. Trebuia ca, la urma urmei, să fie cineva bun pentru trenuri. Nu fără oarecare remușcare, mă simțeam ca un Stalin care râde pe sub mustăți și gândește: „Dați-i Înainte, amărâți de bolșevici, eu În timpul ăsta studiez la seminarul din Tiflis și pe urmă planul cincinal Îl trasez eu”. Poate pentru că dimineața trăiam În plin entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
scrii. Ești Marele Poet Dispărut, conștiința generației. Fetișcane romantice se sinucid pe mormântul tău gol. Pe urmă te reîntâlnesc pe tine, iubito, cu riduri multe În jurul ochilor și cu chipul Încă frumos, ce se mistuie de amintiri și de tandră remușcare. Aproape m-am atins de tine pe trotuar, sunt acolo, la doi pași, iar tu m-ai privit așa cum te uiți la toți ceilalți, căutând pe altcineva Îndărătul umbrei lor. Dar la ce bun? N-am avut oare ceea ce doream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
partea cui?”, am Întrebat, apoi m-am simțit jenat. „Scuzați-mă, era o glumă.” „Nu, nu era o glumă. Sigur, eu astăzi știu, dar o știu abia acum. O știam oare și atunci? Știi că poți să fii obsedat de remușcări toată viața, nu pentru că ai ales eroarea, lucru de care cel puțin poți să te căiești, ci pentru că te-ai găsit În imposibilitatea de a-ți dovedi ție Însuți că nu aveai să alegi eroarea... Eu am fost un trădător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un trădător potențial. Ce drept aș avea acum să scriu un adevăr oarecare și să-i Învăț pe alții?” „Scuzați-mă”, am spus, „potențial dumneavoastră puteați deveni și criminalul din via Salaria, dar n-ați devenit. Asta-i nevroză. Sau remușcarea dumneavoastră se bizuie pe niște indicii concrete?” „Ce anume este un indiciu În lucrurile astea? Și, apropo de nevroză, În seara asta e o cină cu doctorul Wagner. Eu am să iau un taxi din piața de la Scala. Mergem, Sandra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pentru că moștenirea părintească nu era cine știe ce. Evident că nu-și găsise un soț și, după suspinele pe care le scotea, trebuie să fi existat o poveste, singura din viața ei, care se sfârșise rău. «Și mereu cu neliniștea asta, cu remușcarea asta continuă, monsieur Ardenti, să nu știu nimic despre bietul papà, nici măcar unde-i e mormântul, dacă o fi fiind pe undeva.» Dorea mult să vorbească despre el: era foarte duios, liniștit, metodic, atât de cult. Își petrecea zile Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
era milă de el pentru că se simțea un laș. Eu nu, mă Învățaseră la școală că poliția trebuie mințită. Din principiu. Dar așa se Întâmplă, mustrările de conștiință Întinează prietenia. Din ziua aceea nu l-am mai văzut. Eu eram remușcarea lui, iar el a mea. Dar atunci m-am convins și eu că, fiind student, ești mult mai suspect decât dacă ești absolvent. Am mai lucrat un an și am umplut două sute cincizeci de file despre procesul Templierilor. Erau ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și voi, muncitorul Încă mai exista, dar clasa nu. Pesemne că au omorât-o În Ungaria. Și ați sosit voi. Pentru dumneata a fost firesc, poate, și a fost o sărbătoare. Pentru cei de vârsta mea — nu, era Încheierea socotelilor, remușcarea, căința, regenerarea. Noi căzuserăm În greșeală, iar voi veneați să aduceți entuziasmul, curajul, autocritica. Pentru noi, care atunci aveam treizeci și cinci sau patruzeci de ani, a fost o speranță, umilitoare, dar o speranță. Trebuia să redevenim ca voi, cu prețul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de exemplare, Manuzio a tipărit o mie și a legat opt sute cincizeci, dintre care cinci sute au fost plătite a doua oară. Cincizeci de autori pe an, și Manuzio Își Încheie totdeauna bilanțul cu sume mari la activ. Și fără remușcări: Împarte fericire. 40 Lașii mor de mai multe ori Înainte de a muri. (Shakespeare, Julius Caesar, II, 2) Întotdeauna simțisem o contradicție Între devoțiunea cu care Belbo lucra pentru autorii săi respectabili de la Garamond, Încercând să scoată cărți de care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
La ce te face să te gândești peștele ăla?” „La alți pești”. „La ce te fac să te gândești ceilalți pești?” „La alți pești”. (Joseph Heller, Cath 22, New York, Simon & Schuster, 1961, XXVII) M-am Întors din Piemont cu multe remușcări. Dar, de cum am revăzut-o pe Lia, am uitat de toate dorințele care trecuseră pe lângă mine. Cu toate acestea, călătoria Îmi lăsase alte urme, iar acum găsesc Îngrijorător faptul că atunci nu le-am dat atenție. Puneam În ordine definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]