KorAP: Find »[drukola/base=replica & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...154 >

3,846 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

e ambiția cea mai nobilă, răspunse Arrigo după o clipă. - A ști totul e un alt fel de a denumi omnisciența. Iar omnisciența e atributul doar al lui Dumnezeu, precum arată Toma din Aquino și sfântul Bonaventura, printre mulți alții, replică poetul. Pe nesimțite, Își Încrucișase din nou mintea cu vechiul profesor, reluând un duel neîncheiat. - Mai există și alți maeștri care să ne lumineze bezna. Alții au căutat și caută lumina, pe lângă cei mari la care ai făcut trimitere. Despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sau nasul. Însă, În esență, imaginea pe care mintea noastră o extrage din ceea ce simțurile Îi indică trebuie să fie aceeași: pentru că mintea noastră e oglinda minții lui Dumnezeu, care este unul. - Și dacă nu ar exista un Dumnezeu? Îi replică Arrigo calm. - Hulești, Arrigo! Îl amenință Dante cu degetul, pe un ton glumeț. Nu credea că un om care ținea catedra la Facultatea de Teologie putea nutri acea Îndoială. Dar celălalt nu se alătură veseliei sale. - Vreau să spun: dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
fie dus trupul de aici la spitalul de la Santa Maria. În taină, pe cât e posibil În orașul ăsta de palavragii. Și fără să dai nimănui explicații despre cele Întâmplate. - Explicații? Ar fi lucru mare să le avem măcar noi, Îi replică bargello sarcastic. - Așa e. Nu dispunem de multe elemente, Însă mintea Înțeleptului pășește bucuroasă prin strâmtorile gândului, acolo unde mintea omului necioplit se descurajează și se pierde. Iar mintea mea... dar despre astea la vremea lor. - Vrei să Îi interoghezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
celălalt scânteia de viclenie. - Oh, messere, pe cinstea mea, sunt expus la această ocară numai pentru o quaestio irresoluta, o interpretare diferită, exclamă el pe un ton liniștit. - Pentru o dispută filosofică te-a legat șeful gărzilor de crucea asta? replică poetul uimit, slăbind strânsoarea. - Întocmai, messere. Văd după Încălțările domniei tale că trebuie să fii un om Însemnat și Învățat, zise osânditul, care, covârșit de poziția incomodă, Își Întorsese din nou privirile În pământ. Așadar, vei putea Înțelege că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
spunea? - Despre pasiunea lui, viața Împăratului Frederic. Discutau dacă suveranul fusese vreodată la Florența. Iar acum această... Dar e deja prea târziu pentru orice. - Moartea unui om Încheie socotelile cu breasla medicală. Dar nu și pe acelea cu justiția, Îi replică Dante, fixându-l. Celălalt Încuviință din cap. - Așa e. De fapt, justiția e infinit mai puternică decât umila mea știință. Dante se apropiase Între timp de bătrân, până când ajunsese să Îi atingă brațul drept. Sub haine, Îi dibui rezistența solidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că, În alte Împrejurări, Învățătura ar fi fost subiectul nostru, iar nu violența și moartea. Bărbatul rostise aceste cuvinte Într-o toscană corectă, abia Înăsprită de accentul francez. - Văd că Îmi cunoști bine limba. Dar la care Învățătură te referi? replică poetul. Monerre ridică un deget către cer. - Știința Uraniei, căreia mi-am Închinat Întreaga viață. La Toulouse, unde m-am născut, apoi În Languedoc și, În sfârșit, la Veneția. Acolo am studiat alcătuirea cerurilor pe hărțile anticilor și ale lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care Încă se mai Încleștau unii cu alții. - Gloata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
așa cum se Înjunghie un om, insistă filosoful. Dante Îl fixă. - Așa e. Iar soarta a vrut să mă pomenesc că cercetez tocmai o crimă. Moartea a trecut pe la hanul Îngerului. - Am aflat. Sărmanul Brunetto... - Nu acesta era numele lui adevărat, replică Dante cu un aer indiferent, scuturându-și În continuare marginea vestei cu palma. Arrigo nu reacționase În nici un fel la cuvintele lui. Părea liniștit, așteptându-l să continue. - Îl chema Guido. Guido Bigarelli. - Adevărat? Filosoful Își menținuse atitudinea liniștită, ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ascuțite. - La ce ar sluji? Aș obține un amestec vâscos de adevăr și minciună În care lumina celui drept ar fi coruptă de artificiul celui vinovat. N-am darul de a pătrunde În mintea lor. - Pari fără speranță, priorule. - Nu, replică poetul. Nu am nevoie de cuvintele lor. Există o logică ce guvernează lucrurile, iar logica e condusă de necesitate. Trebuie să descopăr necesitatea care a produs delictele. Apoi voi avea logica și, În sfârșit, cuvintele. - Care va să zică, ce te oprește să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mușcându-și buza. - Dă poruncă unei escorte de străjeri să Înșeueze grabnic doi cai, pentru noi. Vreau să merg și să văd. - Dar focul a fost stins, nu mai e nici o primejdie... Încercă să obiecteze celălalt. - Nu incendiile mă preocupă, replică Dante sec. Aproape un ceas trebui să treacă până când caii fură gata de drum. Amiaza trecuse deja binișor când Dante și șeful gărzilor, urmați de alți șase oameni Înarmați, o porniră spre răsărit. Dincolo de pajiștile de la Santa Maria Novella se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să ne facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se pregătea să replice, dar priorul o pornise deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că, printre rămășițe, se remarcau puncte unde grinzile retezate erau mai numeroase și mai groase, ca și când ar fi fost un soi de contraforturi, sau elemente de structură cu o funcție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
steaua Venerei. Apoi, Înghețat de privirea poetului, Își Înfundă capul Între umeri ca pentru a-și căuta protecție pe sub gulerul platoșei. - Am nevoie să știu ca să pot da ordinul de acțiune. - În noaptea asta. Trebuie să pătrundem Într-o biserică, replică Dante sec. - O biserică? exclamă omul alarmat. Nu am autoritate să intervin Într-un loc sfânt. Nici domnia ta nu ai. Ce-ți trece prin minte? Dante Își reținu pe buze o replică usturătoare. În fond, șovăiala căpeteniei nu era lipsită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prezență acoperită de văl, nu poate vorbi. Am nevoie de ajutor ca să pot sta de vorbă cu ea. Și vreau discreție deplină, dată fiind condiția sa nobilă. - Dar pentru ce mi-o aduci așa, acoperită, de parcă ar fi o leproasă? replică Lagia bănuitoare, făcând un pas Îndărăt. - Nu-i nici o boală. Fă cum ți-am cerut, și repede. Femeia lăsă să se scurgă câteva clipe. - Pietra! strigă ea mai apoi, Întorcându-se spre camerele femeilor. La urma urmei, ești un client

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care va să zică, ci și pe acolo. - Acum știi totul, prietene. Alătură-te nouă, Îi suflă sienezul În ureche, pe un ton insinuant. - Nu vă pot lăsa să continuați. Nu pentru asta s-a Încrezut Florența În acțiunea mea... și În virtutea mea, replică poetul scuturând din cap. Cecco deschise larg brațele, Într-un gest de disperare caraghioasă. Între timp, fata se apropiase și ea. - Nu ne de pierzării. Nu o de pierzării pe ea. Nu e prea frumoasă ca să sfârșească În mâinile străjerilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
reținut, Îi zise cu o undă de ironie. - Voi veni la timpul cuvenit, să nu Îți faci griji, Îi răspunse Dante, Întunecat la față. - Dar timpul cuvenit se apropie cu pași mari, știi? Suntem deja la idele lui august, Îi replică omul cu răceală. De pe chipul său ciupit de vărsat dispăruse orice urmă de amabilitate. - Domenico, Împrumutul meu e garantat de fratele meu, Francesco, știi bine, și de pământurile familiei mele, Îi replică poetul, agasat. Se Întreba de ce cămătarul devenise atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
știi? Suntem deja la idele lui august, Îi replică omul cu răceală. De pe chipul său ciupit de vărsat dispăruse orice urmă de amabilitate. - Domenico, Împrumutul meu e garantat de fratele meu, Francesco, știi bine, și de pământurile familiei mele, Îi replică poetul, agasat. Se Întreba de ce cămătarul devenise atât de obraznic. Se Întâmplase, oare, ceva prin care poziția sa slăbise În ochii acelui pungaș? Între timp, Domenico se apropiase, Întinzând degetul arătător spre pieptul lui. Părea pe, dar se abținu. - Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
era paznicul, așezat pe un butoiaș, cu un ulcior Între picioare. - E cumva În depozit o Încărcătură de fetru? Omul Îl cântări alene din cap până În picioare. - Cine vrea să știe? - Autoritatea Florenței. - Pe Sfânta Treime și pe Sfântul Ioan! replică omul, reținându-și un căscat. Poetul se trase mai aproape. Paznicul Îi citi ceva În privire și se grăbi să se ridice, făcând doi pași Îndărăt. - Intrarea În magazie e interzisă pentru cine nu face parte din breaslă. Iar depozitele sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mandatului? Crezi că legile sunt valabile numai pentru ceilalți, cinstiții fii ai poporului care te-au ales ca reprezentant al lor... pentru Încă vreo câteva zile? Lapo subliniase cu ranchiună ultimele cuvinte. - Pentru Încă vreo câteva zile, ai zis bine, replică poetul. Dar, pentru aceste câteva zile, poporul Îmi dă puterea și autoritatea să mențin carul Statului pe o cale dreaptă și să resping uneltirile traficanților și intriganților. Care ajung până și În odăile secrete, adăugă el, măsurându-l din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-l Îndărăt. - Opriți-vă! Să ne gândim mai degrabă când să stabilim următoare adunare a Consiliului, dacă tot am avut norocul să dăm peste messer Alighieri. - Spune-mi, Antonio, ce-i atât de urgent Încât să vă neliniștească mișcările mele? replică poetul cu ironie. - Cardinalul de Acquasparta... - Nunțiul pontifical? Ce vrea omul lui Bonifaciu? Îl Întrerupse Dante, alarmat dintr-o dată. De când trimisul papei ajunsese la Florența, În primăvară, și se stabilise lângă Santa Croce, era ca și cum gheara lui Bonifaciu Începuse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se pervertea trupul pe care Natura și-l ridicase ca templu al său. - Mda, se pare că numele orașului nostru e tot mai cunoscut În lume și pentru asta, nu doar pentru calitatea țesăturilor. - Dar nu sunt toți florentini, dimpotrivă, replică Menico. La Ceccherino, majoritatea sunt străini și continuă să sosească În pâlcuri. Brusc, Dante deveni atent. - Cine sunt? De unde vin? Ce face straja de cartier? - Ce vrei să facă? E o rușine numai să te atingi de ușa aceea, suspină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Mi se pare cu neputință ca o corabie Întreagă să dispară ca o nălucă. Și asta după ce a fost zărită până lângă coastă. - Dar, cel puțin, restul e În mâinile noastre. Și ne e mai de folos fierul decât lumina, replică primul, ridicând din umeri. - Și aurul mai mult decât orice! se amestecă al treilea, cu un rânjet. Îl aleg pentru mine pe al treilea, din această treime. Și fierul, ca să fie al nostru. Cât despre lumină, să-i rămână toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cărui hotare rămâneau de neînțeles. Într-acestea, auzi pași greoi ce urcau scările. Ieșind pe palier, Întâlni silueta masivă a lui Jacques Monerre. Poetul Îi tăie calea. - Îmi imaginez că știi ce s-a Întâmplat. Francezul Încuviință. - Am văzut trupul, replică el sec. Un accident? Dante tăcea, limitându-se să Îi scruteze reacțiile cu atenție. Dar omul rămase impasibil, În așteptarea unui răspuns. - Nu, zise În cele din urmă. O mână ucigașă i-a pus capăt zilelor. Monerre tresări, aruncând o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului exterior celui care se apropiase mai Întâi. - Prea mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru pânzele vopsite. Sau pentru pieile argăsite. - Nu... știu eu ce este, murmură un glas tremurător. Cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mai bine să fie Închis Înapoia zidurilor și ferit de priviri. Ceva ce poate cu adevărat depăși măsura omenească, așa cum membrele omului-taur o depășeau și pe aceea animalică. - Anume ce? - Cunoașterea. Și dumneata vei fi cu siguranță de acord, Matteo, replică poetul adresându-i-se bătrânului maestru, care Încuviință. Am nevoie de o ultimă favoare din partea dumitale, mai zise Dante. O schemă rapidă a planului castelului lui Frederic În Înfățișarea sa originală, așa cum ți-a rămas domniei tale În amintire. Maestrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un răstimp mai Îndelungat, ciupindu-și cu degetele buza inferioară. - Și pentru ce l-a ajutat un arhanghel? De ce n-a fost În stare să ajungă de unul singur? Amid Îi aruncă o privire cercetătoare. - Singur v-ați arde aripile, replică el apoi, scuturând din cap. Numai un spirit ceresc poate urca dinaintea Maiestății Cumplite. - Atunci, poate că un spirit ceresc mă va ajuta, murmură Dante, ridicându-se brusc și pornind-o din nou la drum. Când ajunseră În apropiere de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]