2,564 matches
-
Eu cred, spuse el, strigând pentru a se face auzit, că, după cele spuse de Waldomar, e inutil să mai continuăm discuția. Propun, deci, să ne hotărâm pentru sau împotriva propunerii sale. Reinwalt, desprinzându-se de peretele de care se rezemase, rosti către adunare: — Sunt de acord, iar dacă propunerea lui Waldomar va fi pe placul majorității, eu zic să fie el cel care va vorbi pentru noi în adunarea de la Genava și, dacă va fi nevoie, să ne conducă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al lui Balamber observă într-o clipă colierul de aur, de care atârna o cruce bătută cu rubine și care se legăna peste marginea veșmântului, pe pielea ei dezgolită și albă. Abia după aceea îl zări pe tânărul ce stătea rezemat de un bloc de travertin, cu bustul gol, cu umărul și brațul strânse într-o legătură improvizată; sprijinindu-se în mâini și scormonind cu picioarele pământul, căuta în zadar să se ridice. Las-o! îl auzi gemând furios spre Rutger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de zile. E adevărat? — Asta e ce mi-a spus Magister militum să vă comunic. Gundovek scutură din cap. — Nu, insistă el cu duritate. Ți-am cerut să-mi spui dacă ăsta e adevărul. în vreme ce Chilperic încrucișa brațele și se rezema de perete, cercetându-l atent, Sebastianus se simți prins în laț. Privirea rece și atentă a lui Gundovek îl măsura din cap până în picioare țintuindu-l pe linia - subțire ca o lamă de brici - ce desparte minciuna de adevăr. înțelese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doi barbari se așternu o expresie de spaimă: privind-o cu teamă, se traseră imediat înapoi și, întorcând spatele, se duseră afară pe ușă. înainte de a ajunge, totuși, se opriră lângă o femeie micuță și cu o față palidă, care, rezemată cu spatele de perete, se ruga cu fervoare, cu capul în jos și mâinile împreunate. Aproape fără să o privească măcar, o traseră în sus cu brutalitate și o scoaseră, târând-o cu ei, fără ca ea să îndrăznească să li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căreia, înfipt în proțap și bine uns cu propria-i grăsime, se rumenea ultimul sfert dintr-un berbec, arunca pe chipurile tuturor celor prezenți reflexe schimbătoare de un roșu aprins. Șei, arme, pături, saci cu grâu fuseseră îngrămădite haotic și rezemate de pereți. Două lăzi fără capac și două trepiede date cu bronz, răsturnate, erau tot ceea ce rămăsese din conținutul încăperii, căci zilele acelea o bună parte din mobile fusese făcută bucăți ca să alimenteze focurile aprinse de războinici. Din vatră, fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
manifesta o bucurie autentică și din momentul acela nu se mai dezlipi de lângă el. Sebastianus se strădui să-i liniștească pe toți, să le insufle încredere, dar, când în sfârșit găsi un moment ca să-și tragă sufletul, într-un colț, rezemat de scândurile unui staul, unde se ghemui, ascunzându-se pentru noapte, descurajarea puse stăpânire și pe el. Cu coatele sprijinite pe genunchii ridicați, își prinse capul în mâini, suspinând. îi venise în minte Vitalius, care acum probabil ajunsese deja cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să accepte, nici măcar ca presupunere, că vreodată, cine știe când, ea ar fi putut să fie a lui. Doar dacă... doar dacă... asta nu se întâmplase deja! în jurul său, între timp, se lăsase încet-încet tăcerea. Mulți dormeau deja, ca Maliban, rezemat de îngrăditura alcătuită din trunchiuri, ori ca țăranul din Belgica, ce-i stătea alături și sforăia regulat și ritmic. Ceva mai încolo, doi bărbați șușoteau în întuneric și îi păru că unul sughița înăbușit. Afară, două santinele hune râdeau, glumind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu putuseră să-și abandoneze animalele și să-și piardă recolta. Zumzăitul frenetic, îngrozitor, al muștelor îi atrase atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe treapta casei sale, cu spinarea rezemată de ușorul de la intrare și cu capul lăsat într-o parte. Un val de sânge îi scălda tunica: probabil îi tăiaseră gâtul. Ținea în brațe, pe pântece, ceva ce Sebastianus nu reuși să identifice imediat. îl ajută Maliban: Uite unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmă, părul: rebel, foarte ondulat, imposibil de domolit, îi cobora mereu în dezordine pe umeri și părea să cheme prezența unui bărbat care să-l mângâie. Asta și făcu Sebastianus, mânat de o pornire neașteptată, în vreme ce încă vorbea, cu spatele rezemat de palisadă. Ea se întrerupse și se încordă. Totuși, nu se sustrase mângâierii. — Mâine plec, Lidania. Femeia își încrucișă cu nervozitate degetele. — Pleci? Ce înseamnă că pleci? Și azi ai fost plecat, și ieri și... Sebastianus scutură din cap — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
produse de animale minuscule însuflețeau mărăcinișurile de-a lungul torentului și gâlgâitul vesel al apei printre pietre suna ca un cântec molcom și cuceritor ce părea să-i cheme pe toți la odihnă și la a lăsa deoparte toate grijile. Rezemat de un copac, Vitalius cerceta grâul încă fraged, mușcând ușurel dintr-un spic de orz sălbatic. — Te gândești încă la recolta ta? îl întrebă Sebastianus. Scoțându-și spicul dintre dinți și arătând cu el înspre lanul de grâu, Vitalius preciză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Curățându-și de tunică, într-un gest automat, mâna cu care îl apucase pe Eucherius de păr, Metronius îl întrebă: — Bine. îți închipui că asta va schimba oarecum planul nostru. Nu-i așa? — Fără îndoială. — Ce te gândești să faci? Rezemându-se cu o mână de creanga unui copac, Sebastianus încreți fruntea: — înainte de toate, adunarea. Dacă îi avem împotrivă pe bagauzii de pe Loira, va fi imposibil și să intrăm la Aureliana. Nădăjduiesc doar că Divicone o să-i poată convinge. Sper și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi văzut în ea pe cea răspunzătoare de acel asasinat. Un geamăt, ceva mai departe: Livilla, cu ochii întorși, aluneca de-a lungul peretelui, iar soțul ei abia avu vreme să o sprijine. Făcându-și loc, o întinse cu spatele rezemat de perete și ceru apă. Hippolita chemă un serv să-i aducă, dar nu zăbovi acolo. îl văzuse în colț pe soldatul care-l păzea pe prizonier și voia să-i vorbească. Pentru a putea ajunge până la cei doi, trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spuse către Clemantius. După câte am văzut, are ceva experiență și poate o să știe să ne spună ce să facem. Puțin după aceea, Mabertus veni pe terasă. îl târâse cu el pe tânărul barbar, căruia îi porunci să se așeze rezemat de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre ai săi, dintre care unul cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
persane - diaconi, poate, ori voluntari - se mișcau repede și în liniște, părând să se dedice unor însărcinări precise. în portic, câteva femei, unele dintre ele doar niște copile, îi mângâiau răbdătoare pe infirmii ce zăceau, acoperiți în niște pături sărăcăcioase, rezemați de coloane. Sebastianus simți toată durerea și epuizarea ce-i măcina pe oamenii aceia, dar și solidaritatea lor, voința lor de a rezista. Și în primul rând, în spatele a tot ceea ce văzuse până în acel moment - cu tot dramatismul situației - deslușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în întuneric. Noaptea era caldă înăbușitoare. Din cauza aceasta hotărâse să doarmă afară, sub porticul micii livezi, deja devastate de bivuacurile ajunse înaintea lor, a unei case încă în picioare. După ce-și îngrămădiseră lucrurile în baloturi fără formă și le rezemaseră de zidul înconjurător, oamenii săi cei mai fideli se lungiseră printre meri și peste porțiunile cu zarzavaturi, iar acum dormeau greu, obosiți de lungul marș al acelei zile. Regulat, monoton, îi ajungea la urechi sforăitul lui Mandzuk, întins și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înnoia mereu: fețe sinistre, pe care nu se citeau cine știe ce păreri de rău, ci mai degrabă o concentrare întunecată ori teamă, pe care câte unul căuta să și-o mascheze cu un rânjet sarcastic ori printr-un râs nervos. Călugărul rezemase de copac o cruce mare, alcătuită din două lemne de cer, netezite în pripă și bătute în cuie unul peste celălalt. O adusese cu el din Aquitania și reprezenta, pentru toți cei care simțeau nevoia unei mângâieri religioase, un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
meseriei sale. Era un mesager al destinelor, nu un participant la ele. Privea neîncrezător pragul salonului ca pe un hotar al unui spațiu în care, o dată intrat, propriul său destin ar fi putut să fie schimbat. Intră totuși și se rezemă imediat de peretele de lângă ușă, frământându-și melonul în mâini. Doamna K puse florile în glastra de pe masă și îl invită să se așeze pe un scaun în fața ei. Se priviră pe sub buchetul de flori, când printr-o parte, când
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să doarmă nu se culcă, ci se sprijină de un copac. Jordan, după metoda ilustrului Leonardo, știind dinainte după îndelungată pândă, locul pe care și-l alege dihania, tăia trunchiul arborelui aproape cu totul și când venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dacă nu de cele din familia lor. Nevoia trupului a devenit la ei dreptul sacru al trupului. Bretelele, sprijinite pe umeri ca niște hamuri, fac neglijeul acestor domni și mai indecent. Am găsit pe Adela în casă. Sta în picioare, rezemată de sobă. Era într-o rochie de batist alb, care o drapa statuar. Și atât de albă era toată, și figura ei atât de calmă, iluminată de albastrul ochilor, încît admirația a înăbușit totul. Geniul speciei dăduse de data asta
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scos un râs scurt, înțepat: — Mi-e teamă că eu sunt una dintre mătușile țicnite. Era, în mod clar, ofensată. Doamna de onoare i-a aruncat o privire: — Ah, scuzați-mă. Nu m-am referit la dumneavoastră. A continuat apoi, rezemându-se de speteaza banchetei: — Voiam doar să spun că apartamentul lor e atât de strâmt, și dacă lumea o să înceapă să năvălească cu zecileă înțelegeți ce vreau să spun. Doamna Silsburn n-a răspuns nimic și eu nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
noaptea...? În sfârșit, din presupuneri În Închipuiri de felul cum voi fi executat, am ajuns la o construcție veche cam șubredă În care gardianul deschise o ușă unde un alt gardian cu trei arestați - tineri ca și mine - ce se rezemau de o targă cu patru mânere și arătându-mă noului gardian, socoti necesr să ne instruiască pe toți patru ce urma să Întrebuințăm targa cu patru mânere, arătând cu degetul o movilă formată din cadavre descărnate, aruncate unul peste celălat
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
de mult timp așa un cadou minunat. E o frumusețe. Am tăcut, dându-mi seama că deja eram plicticoasă. — Polly e o fată foarte drăguță, am adăugat, ca să schimb subiectul. Da, a murmurat Sheba. A desfăcut două scaune care erau rezemate de perete și mi-a făcut semn să stau pe unul din ele. Am crezut că nu avea să mai spună nimic despre Polly și deja mă gândeam la alte posibile subiecte. Dar tocmai când deschideam gura ca să fac o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
televizor. — Ce e acolo, am zis eu, arătând spre desenele animate care se vedeau pe ecran. Ben a răspuns ceva ininteligibil. — Poftim? Polly a ridicat ochii spre mine. — Mama e în bucătărie, a zis ea. Am găsit-o pe Sheba rezemată de bufet, uitându-se disperată la bucățile de carne pe care le cumpărase pentru cină. — Arată groaznic, nu? a zis ea. Le-am cumpărat ieri doar. Crezi că sunt stricate? Carnea care stătea întinsă pe tocător chiar arăta groaznic. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dimineți ninse în Ajun de Crăciun, două, trei s-au furișat spre apus, dar ninge - taina sfârșitului spre început. S-au despletit stelele de atâta tristețe în fâșii de dor, am lăcrimat pe ziua de mâine, steaua-mi colindă sufletul rezemat de-o creangă de brad împodobită cu beteală argintie. Niciun cuvânt. Dincolo de mine e liniștea zăpezii, pașii se pierd spre toamnă, voi lăsa urme doar pe hârtia vieții, și va ninge iar în Ajun de Crăciun, pe crenguța de brad
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
1 la Concursul de poezie ”Prin colbul vremii” editia a 2 a, decembrie 2012 </biography> Peregrinaj în alb departe de tine zăpezi alpine mi-au nins sufletul sărman peregrin fulgi albi și blajini precum mâinile bunicii (înălțate cândva în văzduhul rezemat de Retezat într-o zi de joia mare) mai dezmiardă obrajii aprinși ai copilăriei împletesc în busuiocul sfințit sub icoane râsetele nestăvilite și năzbâtiile cu mătănii și cântece vechi pe care le știu și acum în orașul umil și sărac
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]