1,913 matches
-
tuturor oamenilor Înalți care au trăit pe fața pămîntului și au fost nevoiți să cunoască din plin dimensiunile incomensurabile ale prostiei omenești. Mai Întîi a simțit aversiunea iute și crîncenă a tînărului, reacția violentă a mîndriei tinerești rănite, teama de ridicol, susceptibilitatea la jignire, dispreț, batjocură, insultă, dorința de a ataca și de a-și răzbuna mîndria rănită. Apoi a simțit un fel de adîncă rușine și Înjosire: un sentiment de inferioritate, care-l făcea să-i invidieze pe toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
explicația dumitale? - Sunt periodic posedat, dominat, controlat și dirijat de către Zeul Adormit. "Detectoarele nu au decât să nege chestia asta", se gândi Gosseyn cu o profundă satisfacție. Enro râse. Râsul unui om stresat care se pomenește în față cu ceva ridicol. Se așeză la masă, își oprise fața în mâini, cu coatele pe masă, și explodă. Când își ridică în sfârșit ochii, erau plini de lacrimi. - Așadar, dumneata ești Zeul Adormit și ai pus stăpânire pe Ashargin. Comicul situației îl cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
o petrecere, un cuplu a început să se certe. Eu explicam ceva unui client, iar zgomotul m-a făcut să ridic vocea, dar ceilalți oaspeți erau extrem de interesați și au început să șușotească scuipînd tot felul de adjective: „dizgrațios,“ „înduioșător“, „ridicol“, „întristător“, „lipsit de respect“. Atunci mi-am dat seama că majoritatea oamenilor au rezerve emoționale imense, de care scăpau investind în obiecte pe care nu le puteau folosi. Eu nu aveam emoții în exces pentru că mi le absorbea munca, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prezenței lui Thorson și a etapelor deja parcurse: asasinatul, trădarea și acapararea puterii pe Terra. ― Și tocmai eu m-am găsit să mă opun la toate! ― exclamă Gosseyn cu voce tare. Nu-și putu stăpâni un râs nervos, simțindu-se ridicol. Din fericire, problema lui personală era pe cale de rezolvare, pentru el, una din perioadele cele mai periculoase fusese cea în care își însușise, chiar și numai parțial, ideea că ar fi reânviat într-un al doilea corp. Până la urmă, mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
explicația dumitale? - Sunt periodic posedat, dominat, controlat și dirijat de către Zeul Adormit. "Detectoarele nu au decât să nege chestia asta", se gândi Gosseyn cu o profundă satisfacție. Enro râse. Râsul unui om stresat care se pomenește în față cu ceva ridicol. Se așeză la masă, își oprise fața în mâini, cu coatele pe masă, și explodă. Când își ridică în sfârșit ochii, erau plini de lacrimi. - Așadar, dumneata ești Zeul Adormit și ai pus stăpânire pe Ashargin. Comicul situației îl cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
prezenței lui Thorson și a etapelor deja parcurse: asasinatul, trădarea și acapararea puterii pe Terra. ― Și tocmai eu m-am găsit să mă opun la toate! ― exclamă Gosseyn cu voce tare. Nu-și putu stăpâni un râs nervos, simțindu-se ridicol. Din fericire, problema lui personală era pe cale de rezolvare, pentru el, una din perioadele cele mai periculoase fusese cea în care își însușise, chiar și numai parțial, ideea că ar fi reânviat într-un al doilea corp. Până la urmă, mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fericite, dar oare putem aștepta totul de la întîmplare? ― De ce nu m-ați chemat? întrebă amuzat maiorul. Bătrâna își țuguie buzele și clătină capul plin de bucle. ― N-am îndrăznit. S-ar fi putut ca invitația aceasta să mă umple de ridicol sau, și mai grav, să considerați că vreau să persiflez. În sfârșit, ați fi putut-o lua drept o glumă foarte proastă. Maiorul o examină cu un zâmbet. Îi făcea din nou plăcere s-o urmărească captivat. O personalitate fascinantă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
DE FAMILII REGALE PARVENITE ȘI DE GUVERNE SUVERANE NOU-NĂSCUTE, CONDUCÎND SUTE DE PLANETE ȘI DECLARÎND RĂZBOAIE CA ȘI REGII SAU DICTATORII DE PE VREMURI. ȘI CEL MAI MULT AR URÎ ACEȘTIA STRĂVECHEA CASĂ DOMNITOARE ISHER, A CĂREI PREZENȚĂ VIE AR FACE RIDICOLE PRETENȚIILE LOR ZGOMOTOASE. VIAȚA PE PĂMÎNT S-AR PREFACE ÎNTR-UN ȘIR NESFÎRȘIT DE RĂZBOAIE ÎMPOTRIVA ALTOR SISTEME STELARE. FĂCU O PAUZĂ, APOI RELUĂ CU ACEEAȘI ÎNCORDARE ÎN GLAS: \ O FI PĂRÎND STUPID SĂ TE GÎNDEȘTI LA O SITUAȚIE CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
italiene, în care națiunile se întâlnesc fără a comunica cu adevărat niciodată. Moartea lui Fogg, atât de anonimă și de interșanjabilă în primăvara lui 1945, este epilogul, posibil, al acestui ciclu decupat din textele de război ale lui Pratt. În locul ridicolului eroic, Pratt propune o poetică a semitonurilor și melancoliei. Pornit din Orientul Mijlociu, Fogg dispare în acest tărâm din care strămoșii săi au evadat cu aproape o sută de ani înainte. Versurile de tinerețe ale lui Fogg îi compun propriul epitaf
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri ca în reveriile cu ochii deschiși, cu un plus de fantezie care atingea uneori ridicolul. Mă visam astfel explorator sau mare aventurier. Am colonizat chiar o insulă, mi-am alcătuit un trib al meu, m-am declarat șef de trib, m-am împodobit cu cununi împletite din frunze de palmier și de laur, mi-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întîmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur, ferindu-mă să mi-o pun în pericol. Îmi vedeam de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care nu mă puteam despărți: A, nu, eu suport căldura". "Eu, în schimb, nu, râse Laura, așa că mă duc să fac o baie. La revedere." Și m-a lăsat să mă dau singur cu capul de ziduri, ca să ies din ridicol. A doua zi m-am plimbat ceasuri întregi pe coridoarele din jurul laboratorului, care se afla într-o altă aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
simplu cioplitor de cruci! În zadar, vrei să te minți. În zadar, vrei să-i minți pe alții. Trebuie să te consolezi cu acest adevăr, nu-ți mai da aere, nu te mai învîrti ca un păun, ferește-te de ridicol, domnule Daniel. Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai lopata? Mahmud se întoarse și îl văzu pe tânăr ținând în mână o lopată grea, de metal. Instinctiv, căută cuțitul cu mâna liberă și îl scoase afară, fluturându-l în direcția lui Nawaf. —O, fratele meu drag, nu fi ridicol! spuse Jaafar Naasri, observând figura înspăimântată a lui Mahmud și râzând cu poftă. —Nawaf n-o să te lovească. Lopata e ca să-ți poată arăta colecția noastră. Capul lui Mahmud se învârtea. Nedormit și zăpăcit, când ochii i se obișnuiră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în toate cazurile este că registrele mele par să fie lăcaș pentru tot felul de rozătoare. Ciuma bubonică era un destin normal în Evul Mediu dar după părerea mea, să contractezi această plagă în secolul nostru îngrozitor ar fi ceva ridicol. Astăzi biroul nostru a fost în cele din urmă onorat de prezența domnului și stăpânului nostru, domnul G. Levy. Sincer să fiu, l-am găsit destul de apatic și indiferent. I-am atras atenția asupra inscripției mele (Da, cititorule, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nesăbuit e băiatul ăsta. — Chipul lui părea destul de înnegurat, spuse Ignatius. Artistul cu beretă și barbișon trecu și el pe Chartres Street, urmărindu-l preocupat pe marinar la distanță de câțiva pași. O, Doamne! Mi-e teamă că polițistul ăsta ridicol va strica totul. Se bagă peste tot ca musca în lapte. Poate că ar trebui să te duci și să-l faci pe marinarul acela smintit să plece de pe stradă. Dacă îl prind autoritățile navale, vor descoperi că e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
două bancnote. Prefer să nu întreb care este motivul obscen al acestui gest. Îmi place să cred că încerci să te scuzi, în modul tău simplist, pentru că m-ai ofensat în prima zi când am avut necazuri cu căruciorul acesta ridicol. — Chiar așa, don’ profesor. Ai spus-o mai bine decât aș fi putut-o spune eu. Se vede că ești un tip învățat. — A, da? Lui Ignatius îi făcură plăcere cuvintele băiatului. S-ar putea să mai fie o speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și vrea să nu-i mai stau în cale. Trebuie să plecăm. Nu mai pot suporta casa aceasta nici o clipă. — Cum? Cine naiba ar vrea să se însoare cu ea? — Mulțumesc Cerului că mă înțelegi! Îți dai seama cât de ridicol și imposibil a devenit totul. — Unde se află acum? Aș vrea să o fac să înțeleagă cât rău ți-a făcut. — S-a dus nu știu unde, nereușindu-i probabil analiza sângelui, pentru moment. Nu vreau să o mai văd. Cred și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de materii: Un raționament absurd, Omul absurd, Creația absurdă. „Toți eroii lui Dostoievski“, scria Albert Camus, „Își pun Întrebări cu privire la sensul vieții“. Și eu Îmi puneam Întrebări privitoare la sensul vieții. „Prin asta sînt ei moderni: nu se tem de ridicol“. Și eu mă simțeam modern, dar mă temeam de ridicol. Camus mai vorbea și despre sinucidere, după el singura problemă filozofică Într-adevăr serioasă. Aveam niște Întrebări să-i pun, astfel că i-am trimis o scrisoare. La ce putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
eroii lui Dostoievski“, scria Albert Camus, „Își pun Întrebări cu privire la sensul vieții“. Și eu Îmi puneam Întrebări privitoare la sensul vieții. „Prin asta sînt ei moderni: nu se tem de ridicol“. Și eu mă simțeam modern, dar mă temeam de ridicol. Camus mai vorbea și despre sinucidere, după el singura problemă filozofică Într-adevăr serioasă. Aveam niște Întrebări să-i pun, astfel că i-am trimis o scrisoare. La ce putea sluji, l-am Întrebat eu, viața unui băiat de șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că ar fi fost bine să adopt un pseudonim, tocmai ei, care Îmi spusese deja că numele meu nu era ușor de reținut? „Dar un drept la replică? - Nici prin cap să nu-ți treacă! Te-ai acoperi singur de ridicol!“ Doar nu era să mă cert cu un ziarist căruia Îi plăcuse cartea mea, așa că am lăsat-o baltă gîndindu-mă: „La urma urmei, cel care n-a comis niciodată vreo greșeală să ridice primul piatra“. N-am izbutit să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
părea transmis din generație în generație. În lumina stației de poliție, rochia ei de mătase roșie, atât de veche încât practic se destrăma, părea mai degrabă un semn al sărăciei decât al viciului. Faldurile prea mari și trena murdară stârneau ridicolul, la fel cum o făceau și pălăria de paie deșirată și umbrela de soare hodorogită. În răspăr jalnic cu toate acestea, subminând orice efect urmărit de ea, era șalul de lână înfășurat în jurul umerilor. Avea o constituție firavă. Atât Salitov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în brațe nedoritele vase în loc să le arunce de sus la nimereală, transformându-le in continenti în cioburi, cum depreciativ le-a clasificat când i-a descris fiicei lui aventurile și episoadele traumatizantei operațiuni de transbordare. Nu există, totuși, limite pentru ridicol. Dacă într-o zi, așa cum și-a imaginat Marta, un puștan din sat va recupera din grămadă și va duce acasă o farfurie crăpată, putem fi siguri că neplăcutul defect era acolo încă din magazie, sau va fi apărut, din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri ca în reveriile cu ochii deschiși, cu un plus de fantezie care atingea uneori ridicolul. Mă visam astfel explorator sau mare aventurier. Am colonizat chiar o insulă, mi-am alcătuit un trib al meu, m-am declarat șef de trib, m-am împodobit cu cununi împletite din frunze de palmier și de laur, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întâmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur, ferindu-mă să mi-o pun în pericol. Îmi vedeam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]