12,373 matches
-
urechile și ceafa. Eleanor încă era o damă bine, plăcută privirii până și la această oră a dimineții, când încă nu se spălase și nu-și făcuse toaletă matinala. Părul ei ondulat, fin, vaporos și vopsit discret, încadra o fată rotundă, bucălata, cu ochi căprui, mari, cu buze senzuale și bărbie fermă. Își păstrase dantură sănătoasă și chipul tineresc. În clipa aceea de afară se auzi motorul unei mașini care viră pe aleea cu pietriș din fața vilei. — Cine-o fi? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Și dacă asculți atent e-n pacea lui o adiere de cântec: ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?...” Și dacă asculți atent, auzi pași mici sunând pe prundul Ozanei. Nu mai umbla desculț Nică, nu mai alerga peste pietre rotunde! Nică..., Nică... Pașii, taina au coborât în suflet și se aud: lipa-lipa, de parca-i trece râzând cu ,,părul bălai” peste copilăria fiecăruia. Mai ieși și mai râzi la soare până se tulbură soarele de râsul tău, nu te duce departe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cap”. Mi se părea că aud răsuflarea răcoroasă a dimineții care urca din greu, gâfâind ca o uriașă gânganie pe spinarea încovoiată a pământului. Noaptea își aduna valurile ei cenușii, luându-și rămas bun și începea să coboare aceeași spinare rotundă a Terrei. Se vor întâlni, undeva în drumul lor, schimbând un zâmbet în zori sau amurg. Apa mării era neagră-vineție. Vântul dormea și el somnul dulce al dimineții, lăsând norii să troneze deasupra mării. Crestele albe ale valurilor se spărgeau
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nea imaculată. Pârtia se întindea netedă până în depărtări, scârțâind din greu sub tălpicii nărăvași care prinseră a zbura... Alexandru Căciulă, clasa a III-a C Iarna Decembrie a sosit cu cerneri mari din văzduhul căptușit cu nori de zăpadă. Soarele rotund și palid se prevede printre norii care-și poartă plumbul ca un vis de tinerețe. Din cerul oțelit, cumplita iarnă își cerne fulgii care dansează în aerul rece ca un roi de fluturi albi. Pe pământul firav s-a așternut
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Ford. Mădălina Dănăilă, clasa a III-a C Micul pisoi, Pufi Acum nu mai este. Niște oameni răi l-au otrăvit. L-am găsit într-o dimineață mort lângă poartă. Îmi aduc aminte cum apăreau de după sobă ochii lui mici, rotunzi, strălucitori, că seara, cuibărind-se în brațele mele ca un ghem, torcea de zor. Pufi, pisoiul meu drag și alintat, avea o blană moale, maroniu-roșiatică, capul nostim, rotund, cu ochii limpezi și verzi și năsucul rece, pe care de multe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lângă poartă. Îmi aduc aminte cum apăreau de după sobă ochii lui mici, rotunzi, strălucitori, că seara, cuibărind-se în brațele mele ca un ghem, torcea de zor. Pufi, pisoiul meu drag și alintat, avea o blană moale, maroniu-roșiatică, capul nostim, rotund, cu ochii limpezi și verzi și năsucul rece, pe care de multe ori și-l băga în ligheanul cu cenușă. Cu urechile ascuțite auzea orice zgomot. Corpul i se sprijinea pe piciorușele terminate cu lăbuțe moi, ca niște pernuțe, dar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
o nuntă. Mirii, foarte tineri, palizi, În capul mesei. Părinții, rude apropiate, colegi, probabil, În total vreo douăsprezece perechi. Confetti, lampioane. Spre ea se Îndrepta tot mai apăsătoare privirea unui bărbat Încă tânăr, cu ochelari cu ramă de sârmă subțire, rotunzi, și un fular roșu ponosit În jurul gâtului. Se resemna și se lăsă privită fără să mai opună rezistență, preocupată vag de starea mâinilor ei precum Fecioara Maria de soarta micului Isus În icoanele de bâlci. Regreta că nu ceruse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Lumii! Abia mai respira. Cine ajunge aici Îl vede pe Dumnezeu! Marta lăsă revista să-i alunece din poală: În fața ei stătea un domn Înalt și uscat, Îmbrăcat Într-un trenci nisipiu, Încheiat până sub bărbie. Palăria maro și ochelarii rotunzi Îi Întăreau nota de distincție și susțineau convingător ipoteza Înrudirii cu doamna Koblicska. Ea Însăși se grăbea să risipească eventualele Îndoieli În privința domnului În cauză, prezentându-l ori de câte ori era cazul: fratele meu, Andrei Morar, merceolog. După studii doar, completa el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
e moarte curată. Rămâne de văzut. Bunica zicea că și morții visează. Nenorocirea lor e că nu au cui să-și povestească visele. Ce e mai rău oare? Închise caietul. Restul pentru alte zile. III. Mică publicitate 1. Din oglinda rotundă Înrămată În lemn de cireș Îl privea un ins de a cărui Înfățișare nu fusese mulțumit niciodată. I-ar fi dorit o frunte mai Înaltă, sprâncene mai stufoase, ochi mai adânci și maxilarul inferior mai ferm. Doar nasul Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îi Înlesneau traiul Într-un oraș de care auzise orice om mai răsărit și cu ceva ținere de minte, și În care locuia, două străzi mai Încolo, domnișoara Marta Koblicska, cu ochii ei albaștri și limpezi pe orice vreme și rotunzi ca floarea-soarelui. Camera lui nu era prea mare dar era luminoasă, cu covor moale pe un parchet ca oglinda și cu mobilă puțină. Lângă geam se găsea o etajeră din lemn de nuc cu patru rafturi. Cel de sus era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
anume rezervă, o Împotrivire, firavă e drept, dar dârză, bine ascunsă de o educație aleasă, de care nu fusese lipsită nici Marta, chiar dacă, uneori, pe neașteptate vorbele ei o aminteau pe Margit Márton, lenjereasa familiei Koblicska, ciupită de fesele ei rotunde de bărbați fără maniere. Bărbații educați din „Bosnia” erau cu toții de acord că fundul lui Margit merita un tratament aparte, ce presupunea nu doar admirație și dragoste, ci și o știință aparte a Împreunării de care profesorii de la Scuola Rivulina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că era dreptul ei la urma urmei să facă ce făcea. Tocmai când Începuse să creadă că alesese de fapt o formă inedită de sinucidere, cineva Începu să o scuture de zăpadă. Era un bărbat cu fular roșu și ochelari rotunzi de sârmă. I se păru cunoscut, Îl mai văzuse undeva: Tu ce dracu’ cauți aici? Întrebă ea fără să clipească. Vând antene parabolice, răspunse el prompt, fără să-și Întrerupă munca de deszăpezire. Și eu care credeam că ești de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și se sprijini de pervaz ținându-și bărbia În palme. Fulgii erau atât de mari, Încât bravul domn Kiger care mătura trotuarul cu zelu-i cunoscut, nu i-ar fi zărit În nici un caz chipul, oricât și-ar fi potrivit ochelarii rotunzi pe nasul coroiat. 14. De la o masă bine plasată lângă geamul uriaș al barului i se făceau semne amicale. Erau doi dintre cei mai distinși intelectuali ai orașului: un filozof și un latinist. Fiecare ratase la momentul potrivit o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cineva ar fi cărat În urma ei un reflector pentru fotografii de interior. Privi mai atent și nu văzu În urma ei decât un bărbat Înalt, cu părul lung și creț. Purta la gât un fular roșu și o pereche de ochelari rotunzi prin sticlele cărora treceau impetuoase două fascicule de lumină de o intensitate neobișnuită. Cum trebuie că aveau pe vremuri bolnavii de plămâni sau de malarie când Încă mai luptau cu boala, Înainte ca strălucirea ochilor să se stingă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din Feldiu și nu s-au mai Întors niciodată. Domnul Húsvágó se străduia să o țină În brațe fără să strivească lanul de margarete care Înflorise pe pântecele ei, până mai ieri neted și tare ca o piatră de râu, rotund acum ca o lună Înflorită În care dormea o vietate ciudată asemenea ciobănașului din lună și la care se uitase și ea cândva ca toată lumea. Macii se scuturau de rouă și Îi stropeau fața. Asta era un lucru bun, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Le privea cu o egală curiozitate, Întocmai cum ar privi o eclipsă totală de soare, o broască țestoasă sau o pictură de Baba ori Ilfoveanu. Cu ochii ei albaștri, cu chipul ei oval și pistruiat, cu sânii ei mici și rotunzi ca două mingi de tenis pe jumătate Îngropate În zgură, cu picioarele ei de 1,20 m (exagera), cu tunsoarea ei à la Rimbaud, cu degetele ei subțiri, uscate și mereu pătate cu tuș, cu toată experiența ei de iubită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
părea să se intereseze de soarta ei, preocupată fiind de două fenomene tulburătoare: ingestia și deglutiția. Avea În fața ei o cireadă de vite hipnotizate de căldură În adăpători la vremea amiezii. Agentul de circulație era un tip Înalt, cu ochelari rotunzi pe nas și un fular roșu la gât. Stătea În fața ei zâmbind, cu mâna Întinsă, gata să o ajute, dacă ar fi fost cazul. Cum poți răsplăti o mână Întinsă la nevoie? Dar ea nu era la ananghie. Era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bună zi, ochelarii au sfârșit Într-un scrin, printre fotografii vechi de familie. Acolo i-a găsit Flavius-Tiberius. Avea 18 ani și purta ochelari de un an. Și-a pus ochelarii pe nas și a văzut că vede: lumea era rotundă ca rama ochelarilor. Spre deosebire Însă de toți cei care Îi purtaseră până atunci, el privea lumea și peste rame. Când se plictisea. De aceea, nici prin gând nu-i trecea să se despartă de ele. Putea schimba oricând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tocmai se despărțise În Austria și care puteau În acest fel să-și bea În liniște prima bere de Ioni-fără-țară. Pe fiecare Îl chema Ion. N-am dreptate, dom' șef? Șeful Însă dormea stând țeapăn pe scaun, cu ochelarii lui rotunzi pe nas, dar avea fața cuiva care vedea ceva chiar și așa. Domnul Tobă nu se lăsă intimidat de chipul Îngândurat al șefului și continuă să vorbească cu ușurința celor care au văzut lumea: Ce să faci la noi, donșoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Grațian aveau și altceva de făcut decât să-l Însoțească pe el În exercițiul funcțiunii, la vremea amiezii, pe străzile pustii, chiar dacă acum răsplata ostenelii lor nu mai era Înghețata, ci berea rece la Hanul Dealul Florilor, sub un cer rotund și albastru ca o boltă de biserică sub care aveau loc și cei ca el, altfel spus, cu destule păcate. Se pregătea să-și spună că era atâta liniște În jur că se auzeau mașinile ruginind, când, la câtiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu este nici durere și nici Întristare”. Nu-l durea nimic, nu se putea plânge, În afară, poate, de o senzație ciudată de frig. În rest, totul era ca Înainte. Sau aproape... Căci lumea refuza să mai intre În ramele rotunde ale ochelarilor săi. Privită prin lentile nu arăta nicicum, nu semăna cu nimic din ce văzuse el până atunci, după cum nicicum arăta și privită pe deasupra lor. Pentru prima dată În viață simțea că el era cel privit de doi ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
peste domnul cu ochelari, care nu prea participă la discuția noastră. 5. Coriolan nu-l mai asculta. Lângă el, un străin tremura de frig așa cum tremura el din pricina bolii. Avea o barbă de câteva zile și o pereche de ochelari rotunzi pe un nas coroiat. Semăna cu Petru Cain tânăr. În jurul gâtului, Înfășurat de mai multe ori, un fular roșu. Dacă mai punea la socoteală și paltonul, bine căptușit după cum se vedea, n-ar fi avut motive speciale să clănțăne din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îl privește cu tandrețe și că astfel Îl Încuraja Într-o acțiune pe cât de delicată, pe atât de binevenită. Deodată i se făcu o frică de moarte. Zâmbetul acela Îi era cunoscut. După cum cunoscut Îi era nasul coroiat, și ochelarii rotunzi, și paltonul, și fularul roșu, și mâna care acum Îi ștergea lui fruntea năpădită de o transpirație rece sub cozorocul scurt al unei șepci din blană de vulpe. O șapcă pe care o ura, dar de care nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mare și roșcat intră în bucătărie. Își strecură anevoie trupul greoi prin geamul deschis, se plimbă pe mese și dulapuri și se înfipse hotărât în mijlocul podelei. Apoi nu făcu decât să șadă acolo, uitându-se la mine cu ochi mari, rotunzi și cinici. M-am uitat și eu la el, surprins. Credeam că va fugi dacă mă apropii prea tare, dar nici nu se clinti; continuă doar să se uite la mine, în timp ce eu îngenuncheam să citesc ce scria pe medalionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ale gândurilor și senzației mele de amețeală. Era mic - poate de douăzeci de centimetri, poate de lungimea unei griji care nu te trezește de tot din somn -, un pește conceptual primitiv. M-am tras încet îndărăt. Creatura avea o gură rotundă, ca o ventuză, mărginită de zeci de îndoieli și nepotriviri mici și tăioase. O simțeam cu puțin înaintea mea în derularea evenimentelor și întâmplărilor din lume, unduindu-se la înălțimea capului, păstrându-și poziția, înotând cu mișcări puternice și neîntrerupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]