1,828 matches
-
țuguiate, fără să lase să iasă vreun sunet. Așa se pronunță numele maladiei tabu. Gudrun se ducea să-l vadă pe Diotallevi În fiecare zi și cred că-l deranja, din cauza ochilor ei plini de milă. El știa, dar se rușina că o știau și alții. Vorbea cu greutate. Belbo scrisese: „Din chip i-au rămas doar pomeții“. Părul Îi cădea, dar asta era din cauza tratamentului. Belbo scrisese: „Mâinile lui nu mai sunt decât degete“. Cred că În cursul unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mă invitase astăzi să ies cu el și i-am spus că sunt ocupată, doar nu vrei să trec drept mincinoasă. Nu treci deloc drept mincinoasă, erai Într-adevăr ocupată cu mine, ăsta-i un lucru de care să te rușinezi? Nu că mă rușinez, dar dă-mi voie să am și eu regulile mele de politețe. Plecaseră de la restaurant și Începuseră să urce din nou pe cărare. Dar dintr-o dată Lorenza se oprise, văzuse venind niște oameni pe care Belbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ies cu el și i-am spus că sunt ocupată, doar nu vrei să trec drept mincinoasă. Nu treci deloc drept mincinoasă, erai Într-adevăr ocupată cu mine, ăsta-i un lucru de care să te rușinezi? Nu că mă rușinez, dar dă-mi voie să am și eu regulile mele de politețe. Plecaseră de la restaurant și Începuseră să urce din nou pe cărare. Dar dintr-o dată Lorenza se oprise, văzuse venind niște oameni pe care Belbo nu-i cunoștea, prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zisese nu contează, urcând câțiva kilometri se pot găsi o sută de alte locuri mai bune decât ăsta. Găsiseră un restaurant la două și jumătate, Într-un târg mizer pe care, după spusele lui Belbo până și hărțile militare se rușinau să-l Înregistreze, și mâncaseră macaroane răsfierte, asezonate cu carne din conserve. Belbo o Întreba ce se ascundea aici, pentru că nu era o Întâmplare că ceruse să fie adusă tocmai unde trebuia să sosească Agliè, voia să provoace pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la orice freamăt estetic și la orice solidaritate de idei, Începuse să se plângă că era târziu, că el voia să se Întoarcă acasă, că nu mai avea salivă, etcetera etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului trompet titular. Schimb de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cald, ritmul ei se accelerează, amenințînd să rupă filmul. Îi cuprinde șoldurile cu mîinile, ca s-o Încetinească. A surprins oameni În plăceri furișe și a tras cu urechea la convorbiri stînjenitoare și, pe la șaisprezece ani, a Început să se rușineze de năravul său. Nimeni nu-i spusese că ceea ce face el este de rușine (asta pentru că nimeni nu știa ce face), dar așa simțea el. Oricum, Îi era greu să se oprească și se lupta din răsputeri cu năravul. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și pedeapsă la bar iar Zamyatin stă la taclale cu niște bibliotecare extrem de sexy, o femeie tînără și zîmbitoare se apropie de fereastră. — Eu sînt, tati, Margot. M-am gîndit eu că te găsesc aici. Wakefield Își Îmbrățișează fiica, profund rușinat de nepăsarea lui. — Arăți grozav, iubito! Știi, tocmai m-am Întors... Cum ai dat de bîrlogul meu? — Am și eu sursele mele. Se așează lîngă el și comandă o bere. — Viața mea e o ruină. Psihiatrul meu spune că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Așteaptă afară, îi șopti dramatic Elaine de la recepție. După tonul ei reverențios, Fran presupuse că trebuie să fie primarul sau cel puțin vreun star pop în turneu care vizita stația locală de radio. Pentru o clipă scurtă, de care se rușină, se întrebă chiar dacă nu cumva era Jack, venit să-i explice situația cu Newlands. Gândul că ar putea fi Laurence nici nu-i trecu prin cap. Stătea sprijinit, cu mâinile în buzunar, de refugiul unei stații de autobuz din fața clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bănuiască faptul că zvonurile despre aventurile lui Jack fuseseră răspândite de femei pe care le refuzase, în loc să profite de ele. De fapt, se înșelase într-o mulțime de privințe asupra lui Jack. Ai auzit vreun pont despre premiere? îl întrebă, rușinată dintr-odată de propria ei schimbare de perspectivă asupra defectelor lui. Jack, însă, păru oarecum stânjenit, dar poate că doar i se părea ei. Maestrul de ceremonii al primăriei, un individ care arăta mult mai impunător decât însuși primarul, solicită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un taxi. Trebuia s-o conducă acasă; îi datora măcar atâta lucru. Fran se gândi la minutele care se scurgeau. Curând Jack avea să plece de la bar, iar ea era prinsă aici, cu această Camilla cuprinsă de isterie. Se simți rușinată de acest gând meschin. Camilla avea dreptate. Era întru totul egoistă. — Uite ce e, se auzi spunând, mașina mea e după colț. Te conduc acasă. Sleită de această descărcare, Camilla păru să se scurgă în scaun când Fran îi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de puternic. Nu Îi este cîtuși de puțin teamă să vorbească deschis cu oamenii dacă are impresia că aceștia au procedat de-o manieră imorală sau i-au greșit cu ceva. Și a funcționat: Dan l-a făcut să se rușineze și să ne vîndă nouă apartamentul, la un preț mai mic decît era evident că și-ar fi dorit. Dar ce semeni, aia culegi, iar dacă ar fi vîndut casa unuia dintre ceilalți potențiali cumpărători, soarta s-ar fi Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Nu m-ar fi învinuit nimeni că mă bucur să trăiesc. ― Bineînțeles. ― Și nimeni n-ar mai fi văzut în asta un semn de slăbiciune. Alții pot declara cu trufie o dragoste de viață de care eu trebuie să mă rușinez. Ceea ce în gura lor sună frumos, la mine pare o justificare. Dar de ce trebuie să justific faptul că iubesc viața ca un om normal? ― Ești prea singur ca să n-ai nici o vină, Galilei. ― Mai bine spune că sunt, poate, prea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mult că mâine, poimâine, n-o să-l mai văd. Când urc din vale, unde aerul e umed și rece, aici pe coline, mă toropește plăcut căldura. Și nu mă satur să umblu prin iarba îngălbenită de soare. Trebuie să mă rușinez de asta? Nu mi se pare că-mi poate spune cineva de la obraz așa ceva. Iar dacă ar face-o, aș avea și eu dreptul la dispreț. De ce, în timp ce pe seama mea se clevetesc vrute și nevrute, nimeni nu mai pomenește numele inchizitorilor care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
le povesti celor care nu fuseseră în piață cum a fost. Cu toții grăbindu-se să considere că mersesem prea departe, îmi susținusem prea zgomotos ideile, provocând Inchiziția să nu poată ignora erezia, pentru ca, astfel, să nu fie nevoiți să se rușineze de cumințenia lor. Mă purtasem prea sfidător. Drept care, cu părere de rău, se vedeau obligați să admită că găsisem, în definitiv, ceea ce căutasem cu tot dinadinsul... Toți sunt inocenți, firește! Unicul vinovat sunt eu. Orice vierme se poate arăta demn
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
eu trebuie să te învăț pe tine. - Ce vrei să spui? A râs molcom. - Pari o omidă. Am să-ți arăt cum poți să devii mai puțin urât. Mi-am privit pântecele moale, mușchii fleșcăiți din pricina viciilor și m-am rușinat. III Când am revenit în odaia mea, m-a întâmpinat un băiat de aproape treisprezece ani, slab, cu părul castaniu și creț, cu nasul mic și turtit, fața rotundă și plată, privirea fixă. Mi-a spus că se numește Lucio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
masă, s-au înfățișat la porțile orașului Cividale fugari îngroziți de pe câmpiile din Gemona, Osoppo și Artegna. Aduceau cu ei vești înspăimântătoare. Asediul Bizanțului se soldase cu o înfrângere, și avarii, care pierduseră mulți oameni și irosiseră mult aur, se rușinau să se întoarcă în țara lor ca învinși. Pentru a-și reveni, regele lor, haganul numit Bayan, rupsese unilateral alianța cu longobarzii și hotărâse să răpească ducatul friulan. Gisulf și-a convocat degrabă oștenii de frunte, dar nu a dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe care într-o zi Cel Atotputernic va trebui s-o împlinească în lume; dar Dumnezeu i-a zis: „Ai merita, dar și cuvântul Pescha, păcat, începe tot cu tine, care ții capul în jos întocmai ca păcătosul care se rușinează, și lasă capul în jos, și-și întinde brațele; întoarce-te la locul tău fiindcă nu te potrivești“. Deoarece am decis să folosesc, când și când, literele ebraice pentru a prevesti conținutul unor capitole, Peh este, fără îndoială, cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în tot ce ai spus. Îndoiala strecurată era mai mult decât limpede, și am simțit nevoia să precizez: - Credeam în totalitate. Acum, doar în parte. La care el a răspuns: - Da, așa e mai bine. Adevărul nu trebuie să se rușineze de nimic. N-are rost să relatez aici toate mănuntele, dar câteva învățăminte trebuie să amintesc. De mai multe ori am încercat să-l înfund în speculații și dispute teologice. N-am izbutit niciodată. Se ridica și pleca. Șase luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care ea Îl apreciase atât de mult cândva, și-l puse Înapoi În pijama, Încă umed și pe jumătate erect. Maja se ridică și spuse că nu se simțea bine, Îi venea să vomite. Îl rugă să plece, căci se rușina s-o facă În prezența lui, chiar dacă Între ei nu mai existau secrete și erau căsătoriți de atâta vreme. Râgâia și tremura și-și strâmba gura cu o grimasă de dezgust atât de convingătoare, Încât Elio se gândi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să și-l țină. Ce-ai câștigat dacă l-ai lăsat? Trăim Îngrămădiți, mai rău ca țiganii. Emma se adună lângă perete ca să nu deranjeze oasele plăpânde ale mamei. Despre celelalte, Olimpia nu știa nimic, căci anumite lucruri ea se rușina să le povestească - Îi era rușine pentru Antonio și Îi era rușine pentru ea. Atât de rușine, Încât ani buni se mințise, prefera să creadă că visa doar, un coșmar recurent de care În cele din urmă se eliberase. Ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fără tine -, se puse În patru labe, pe parchet, căutând În celofanul care Învăluia coșul, ca să dea de urma bilețelului. Pentru că trebuia să fie și un bilet. Ce multe Își scriau ei doi. Își scriau acele cuvinte pe care se rușinau să le rostească. Probabil că acesta este secretul literaturii. Biletul era acolo. Simți dintr-o dată un fior de recunoștință față de tatăl său, care, din banii de lichidare - În loc să-și cumpere o barcă sau să-și plătească zeci de croaziere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
antică, proful le explicase fiecare piatră În parte, și, la un moment dat, pe când Încă nici nu erau la jumătatea vizitei, mama spusese: acum, că ne-am cultivat destul, de ce nu am face o plimbare relaxantă la Castelfusano? Valentina se rușinase de moarte. Proful fusese atât de uimit, Încât nici măcar nu avusese timp să-și caute o scuză. Lăsaseră mașina pe dune și plecaseră la plimbare pe plajă - iar proful se apucase să Înalțe un vulcan pentru Kevin și apoi construise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
optzeci și patru de ani, dar și el stătea prost cu sănătatea, așa Încât se pregătise deja sufletește să-l Însoțească la cimitir. Mă rog, nu mai spera să fie angajată de cineva, iar asta reprezenta opusul libertății, pușcăria. Valentina se rușina să spună colegelor ei de clasă că mama sa dădea de mâncare și schimba scutece unor moșnegi ramoliți, că făcea curățenie pe scările unui bloc sau că În fiecare joi cânta Într-un piano-bar, căci cuvântul piano-bar te duce imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de vizită, adăugând pe ea cu pixul numărul celularului personal. Sunați-mă, dacă aveți nevoie de ceva, indiferent de ce, Îi spusese. Blonda soție a lui Buonocore Îi zâmbise malițios - iar el știu că Înțelesese. Acum, privindu-și Îngerul păzitor, se rușină de acea carte de vizită și de acea propunere. Se liniști doar la gândul - chiar și acesta deprimant - că soția nu-l sunase niciodată. Buonocore Își aranja auricularul În pavilionul urechii, Își rupea cu dinții pielițele de la unghii, fixând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sacadat. Știi cine a predat la Sapienza? Mă Îndoiesc, voi tinerii sunteți niște ignoranți. Au trecut pe aici cei mai mari oameni de stat ai acestei țări. Aldo Moro, Vittorio Bachelet. Să-ți fie rușine. Zero nu reuși să se rușineze. Se rușina doar de ceea ce era, se rușină de tatăl său, de lumea aceasta În care fusese Împins să naufragieze, de viața sa, de sentimentele pe care le nutrea față de o persoană nepotrivită - dar de asta, nu. Stamattina mi sono
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]