4,986 matches
-
postpașoptistă a crizei orientale, materializată prin izbucnirea și desfășurarea războiului Crimeii (1853-1856), a avut, precum se știe, consecințe însemnate pentru Principate, propulsând „chestiunea română“ în rândul celor de interes general european 1. În afara invaziilor și a ocupațiilor militare străine succesive (rusă, mai întâi, turco-austriacă, mai apoi), care au produs și întreținut diferențiat efecte de natură economică, socială, politică și administrativă în societatea românească, anii convulsivi ai crizei au prilejuit, sub raport imagologic, benefice contacte cu reprezentanții altor lumi și civilizații, contacte
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de către ruși37. Cele mai variate și mai căutate profesii (doctori, mecanici, preoți, negustori) nu erau practicate de ruși, ca și inexistenți în zonă, ci de nemți, greci, armeni și evrei. În sfârșit, limbile de comunicare folosite (îndeosebi la sate) erau rusa și româna, iar în privința produselor agricole l-a impresionat bogăția și varietatea dovlecilor și a pepenilor galbeni 38. coeficient de 46% din total (cf. Lucrările statistice ale Moldovei. Cap. II. Populația pe anii 18591860, Iași, 1860, p. 106-114). • E.D. Tappe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
greaca de la dascălul Chiriac, în anii exilului basarabean și citea în original pe Homer; traducerile de mai sus se pare că au fost realizate pe la 13-15 ani. Uneori preferă să citească în greacă autori francezi, deși cunoștea și franceza și rusa. Prin 1826 citea Logica lui Condillac în traducerea lui Daniil Philipide și Corsii de Kotzebue. Cf. Cornelia Papacostea-Danielopolu, op. cit., p 100-103. Posesorul unei importante biblioteci grecești, mitropolitul Moldovei era un admirator al culturii grecești și chiar al cauzei grecilor. El
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în care domnul și Biserica creștină luptau alături în cruciada binecuvântată de Dumnezeu 11. Dacă în 1943 predicarea „războiului sfânt“ pierdea din consistență, ierarhia ortodoxă română fiind nevoită să accepte punctul de cotitură marcat de bătălia de la Stalingrad, ierarhia ortodoxă rusă și în fapt Biserica ortodoxă revenea în planul vieții politice, anii 1941-1943 semnalând o revitalizare a spiritualității, după aproape trei decenii de tensiune, suprimare și compromis. La început, Lenin a făcut distincția între politica religioasă a Statului și politica religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
al Leningradului și Nicolae al Kievului, autorizând organizarea alegerilor patriarhale. Acest lucru a condus la o renaștere a vieții spirituale și teologice, fenomen care a continuat în toată perioada 1945-1953, fiind unul din cele mai favorabile intervale pentru Biserica Ortodoxă rusă din istoria comunismului 16. Însă beneficiile primite din partea puterii comuniste au trebuit să fie returnate sub forma unor favoruri importante, Biserica ortodoxă rusă transformându-se în purtătorul de cuvânt al politicii interne și externe sovietice. De altfel, comuniștii, sesizând că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care a continuat în toată perioada 1945-1953, fiind unul din cele mai favorabile intervale pentru Biserica Ortodoxă rusă din istoria comunismului 16. Însă beneficiile primite din partea puterii comuniste au trebuit să fie returnate sub forma unor favoruri importante, Biserica ortodoxă rusă transformându-se în purtătorul de cuvânt al politicii interne și externe sovietice. De altfel, comuniștii, sesizând că patriarhia Moscovei putea deveni un dispozitiv eficient de integrare a comunităților religioase din statele Central și Est Europene, s-au folosit de prestigiul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în perioada interbelică 42. Reforma învățământului teologic și introducerea cursurilor de îndrumare au fost catalogate drept „realizări“ sau „înfăptuiri“ și așezate întotdeauna în discursurile de omagiere a patriarhului Justinian alături de integrarea Bisericii greco-catolice, întărirea relațiilor de colaborare cu Biserica ortodoxă rusă și reforma monahismului ortodox. Astfel, arhimandritul Atanasie Gladcovschi, vorbind în numele arhiepiscopiei Bucureștilor cu ocazia împlinirii a doi ani de la înscăunarea patriarhului Justinian, sublinia rolul important al cursurilor de îndrumare în procesul de unificare bisericească și în schimbarea metodelor de pastorație
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
îi declara, la 29 aprilie, lui Talleyrand, că „moldovenii, pe baza informațiilor sale, nu mai vor Unirea“88. În replică, Talleyrand raporta ministrului său de externe că nu există nici un dubiu în legătură cu adunarea separatistă de la Iași, „atribuită - fără echivoc - instigărilor ruse“89. Profundele deosebiri de interese ce marcau grupul Puterilor garante a făcut, ca și de această dată, să nu se poată ajunge la un consens, Conferința de la Paris încheindu-se fără stabilirea unui acord în privința prințului străin și a Unirii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un accent deosebit pe păstrarea secretului asupra acordului intervenit în martie 1915, care a devenit cunoscut oficial abia în decembrie 1916. Pe diferite canale, guvernul român a fost ținut la curent cu frecvența tot mai mare a declarațiilor cercurilor conducătoare ruse referitoare la chestiunea Strâmtorilor și, de asemenea, cu împărțirea zonelor de influență din Orientul Apropiat și Mijlociu 22. În acest context s-au plasat și indicațiile Vienei, din mai-iunie 1915, care îi cerea reprezentantului său de la București, în discuțiile cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
al PC(b) din Ucraina. Bogopolschi 28. În autonomia moldovenească din stânga Nistrului, sau chiar la Moscova și Petrograd, persoane originare din Basarabia au deținut poziții culturale și științifice importante. Și de această dată însă dominau persoane din comunitățile evreiești sau ruse din fosta provincie țaristă. Îi vom aminti aici pe membrii Comitetului Științific din Tiraspol, pe chimistul Nicolai Dmitrievici Zelinskij 29 și pe biologul Lev Alexandrovievici Tarasevici 30, ambii membri ai Academiei de Științe din URSS, pe agronomul Nicolai Alexandrovici Dimo
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
se datorește unui complex de factori care merită o analiză specială. Indubitabil, în opinia noastră, există în setul acestor factori și reacția față de tipul sovietic de internaționalism. disponibilitatea lui N. Iorga ca, proiectând lumini contemporane asupra trecutului, plecând de la „caricatura rusă“, să-și schimbe judecata asupra Revoluției franceze. Și încă un aspect: că Revoluția rusă ar fi fost făcută de neruși, între care enumeră și evreii. Problema a devenit controversată în epocă. Se știe că propaganda Germaniei național socialiste a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
greco-romane: între dispută științifică și „dezbatere“ ideologică, în Istoria - o meditație asupra trecutului. Profesorului Vasile Cristian la a 65-a aniversare, Iași, 2001, p. 81-102. • LIPRANDI - ISTORIC AL PRINCIPATELOR ROMÂNE ȘI AL BASARABIEI. NOI CONSIDERAȚII PE MARGINEA UNOR LUCRĂRI ISTORICE RUSE INEDITE Igor Șarov Într-o epocă frământată de lupte naționale, de la începutul secolului XIX, sud-estul Europei a început să preocupe îndeaproape nu numai cercurile politice, ci și opinia publică europeană. Numărul celor interesați de Țările Române, în general, și de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1857, vol. II, p. 172-173; N. Iorga, Istoria românilor prin călători, vol. III, p. 241; G. Bezviconi, Pușkin, București, 1947, p. 50-58; idem, Călători ruși prin Moldova și Muntenia, București, 1947, p. 156-261; Gh. Haupt, Date cu privire la cunoștințele opiniei publice ruse despre Țările Române la începutul secolului XIX, în „Studii și articole de istorie“ (București), I, 1956, p. 120-124; Al. Vianu, S. Iancovici, O lucrare inedită despre mișcarea revoluționară de la 1821 din Țările Române, în „Studii“ (București), 1958, nr. 1, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Statului-Major al Armatei a 2-a, I. Liprandi a îndeplinit, începând din anul 1821, diverse misiuni de supraveghere a eteriștilor refugiați din Turcia în Basarabia și a trupelor turcești din Țările Române și din Balcani 15. • Liprandi cunoștea bine limbile rusă, franceză, germană, bulgară, română și probabil greacă. În notițele sale despre pașa Kuciuk Ahmet (comandantul trupelor turcești din Moldova după moartea lui Salih pașa), în februarie 1822, el consemna următoarele: „În acest timp am avut deseori prilejul să-l văd
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
țările romanice, autor de studii docte asupra limbilor acestor țări, dar și asupra unor limbi slave și germanice. La baza erudiției sale stau anii de liceu petrecuți în Franța, când a învățat latina (materie principală și la bacalaureat), franceza, germana, rusa. Reîntorcându-se în Suedia după moartea timpurie a tatălui său, se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din Uppsala, specializându-se în limbile romanice. Foarte tânăr, a publicat, în 1926, lucrarea Limbile Europei, pe care a reluat-o târziu
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
de Mihail Ciobanu, Mihail Cruceanu, Ion Popescu-Puțuri, Mircea St. Iliescu ș.a. Aceleași elogii îi revin și lui Ilia Ehrenburg (3/1928), paralel cu luări de poziții în cazul Panait Istrati, „hulit în propria-i țară”, ori în articole despre „literatura rusă după război”, prin ai cărei reprezentanți - Esenin, Blok, Leonov -, se pun „bazele literaturii societății viitoare”. C.Br.
GANDURI NOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287156_a_288485]
-
Tamara (19.VIII.1909, Bolgrad - 5.I.1992, București), critic literar și traducătoare. După ce termină Facultatea de Litere și Filosofie, secția franceză, este profesoară în învățământul secundar, funcționară la Ambasada României de la Moscova, apoi profesoară la Catedra de istoria literaturii ruse și sovietice de la Facultatea de Limbi Slave a Universității din București, până la ieșirea la pensie (1969). Singurul volum de critică publicat de G., Lermontov (1963), se remarcă prin bogăția informației și reușita încercării de a reconstitui, în paralel cu biografia
GANE-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287163_a_288492]
-
rusă, a unui manual de istoria literaturii ruse (1968). A tradus din Pușkin, Dostoievski, Tolstoi, Maiakovski ș.a. SCRIERI: Lermontov, București, 1963. Traduceri: D. I. Pisarev, Studii filosofice și politico-sociale, București, 1950 (în colaborare cu Camil Petrescu); L. I. Timofeev, Literatura sovietică rusă, București, 1951; D. I. Fonvizin, Neisprăvitul, București, 1953, Teatru, București, 1953; L. N. Tolstoi, Teatru, București, 1953 (în colaborare cu Ada Petrari și Al. Kirițescu), Incursiunea, București, 1960; Dyson Carter, Viitorul e cu noi, pref. Horia Liman, București, 1954 (în colaborare
GANE-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287163_a_288492]
-
istorie. Studiile îl ajută să-și structureze o concepție temeinică asupra destinului istoric, cultural și spiritual al poporului român. Înzestrat cu o memorie remarcabilă și cu un dar deosebit în însușirea limbilor străine - cunoștea latina, maghiara, germana, franceza, italiana și rusa -, G. manifestă de timpuriu înclinație spre munca de cercetare. Din 1920 până în 1922 ocupă postul de secretar literar al Astrei, stimulând activitatea publicațiilor Asociațiunii. Perioada este rodnică și în colaborări proprii la revista „Transilvania”. Ulterior, între anii 1922 și 1933
GEORGESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287219_a_288548]
-
poemelor scrise în Basarabia de romanticul rus, considerate a marca „momente decisive în evoluția lui Pușkin”. În Romantismul rus (Poezia) (1975), cel mai important studiu critic al său, G. va încerca să cuprindă, „într-o viziune sintetică”, întreaga mișcare romantică rusă, scoțând în evidență rolul definitoriu pe care poezia l-a avut în stabilirea caracteristicilor de bază ale curentului. Sunt comentate concepțiile estetice și versurile primilor preromantici, N.M. Karamzin și M.N. Muraviov, criticul încercând să evidențieze și rolul literaturii occidentale, care
GHIJIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287261_a_288590]
-
iubitorilor înțelepciunii” (Odoevski, Venevitinov, Pogodin), dar și de Pușkin, scriitor singular, care reprezintă un „apogeu al mișcării romantice ruse”. Ultima parte a monografiei, Declinul romantismului, fixează caracteristicile generației lui Herzen, Belinski și Lermontov, marcând momentul de după surghiunirea decembriștilor, când „poezia rusă traversează una dintre cele mai grele perioade”. Criticul aduce în prim-plan figura lui Lermontov, cel mai important poet „postdecembrist” și, în același timp, ultimul mare romantic al liricii ruse. SCRIERI: Râleev, București, 1966; Studii despre Pușkin (în colaborare cu
GHIJIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287261_a_288590]
-
o ideologie teologică ce demonstrează șansa mântuirii de suferințele războiului (ruso-turc) și de înălțare spirituală prin construirea unui templu. Într-un atare context, alături de Paisie Velicikovski, figurează și Grigori Potiomkin, în care D. nu vede atât simbolul expansionismului, al „mândriei ruse” (Dostoievski), ci al omului religios căruia îi sună mereu în urechi melodia clopotului de la Cernigov, localitatea sa de baștină. În prima piesă a lui D., Casa mare (reprezentată începând din 1961), o femeie respectă tocmai orânduiala pământului, visând la o
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
nou”. Înscris în 1946, se vede exclus în 1954 din Partidul Comunist, pentru a fi reprimit în 1963. Până la „reabilitare”, se întreține colaborând la rubrica „antiimperialistă” a revistei „Urzica” și traducând, stilizând și întocmind antologii de poezie pentru Editura Cartea Rusă. În 1966 devine secretar al centrului românesc al PEN-Clubului. Este primul redactor-șef al „României literare” (1968-1970). A semnat consecvent și cu ecou în epocă rubrica „Poșta redacției” la „Flacăra”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul” ș.a., conferindu-i o
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
simțit întâi atras și înrâurit de personalitatea mitropolitului Varlaam, ale cărui inițiative culturale le va prelua, făcându-le să triumfe mai târziu deplin. Cunoștințele sale, în domeniul limbilor clasice (elină, latină) sau al unor limbi și culturi moderne (polonă, ucraineană, rusă, neogreacă), ar justifica ipoteza unor eventuale studii continuate în Polonia, cum se crede, la Lvov, în școala Frăției Ortodoxe. După un răstimp petrecut ca ieromonah la Probota (Pobrata), unde prezența sa este semnalată în 1649, D. se impune, urcând treptele
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
S-a tradus din literaturile antice (Sappho, Anacreon, Vergiliu, Horațiu, Ovidiu ș.a.), din literatura italiană (Dante, Petrarca, Carducci, Antonio Fogazzaro, Ada Negri, D’Annunzio și Matilde Serao), germană (Lessing, Goethe, Schiller, Uhland, J.L. Tieck, Th. Storm, H. Sudermann, Arthur Schopenhauer), rusă (Pușkin, Gogol, Tolstoi, Turgheniev, Dostoievski, Cehov, Maxim Gorki și Leonid Andreev), poloneză (A. Mickiewicz și H. Sienkiewicz), din literaturile nordice (Ibsen, Björnstjerne Björnson, H.Chr. Andersen, Selma Lagerlöf), din literaturile engleză și americană (Young, Byron, Dickens, R. Kipling, Oscar Wilde
FAMILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]