2,974 matches
-
desăvârșire. I-a trebuit atât de mult timp ca să realizeze lucrul acesta deoarece, deși Endō s-a purtat aspru cu el în cele două zile pe care le-au petrecut în Sanya, Gaston nu a fost capabil să descopere nici un sâmbure de ură în sufletul lui, pentru acest bărbat. Cu același sentiment cu care, pe o zi ploioasă, privești un deal îndepărtat, el singur scăldat în soare, cu același sentiment, deci, contempla și Gaston intențiile lui Endō. — Vrei niște gumă, străine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a deschis portița șantierului și a arătat cu degetul spre stradă. — Zii mersi că mai trăiești... Probabil te-aș fi omorât și pe tine după ce-l lichidam pe Kanai. Ucigașul aruncă vorbele pe jumătate ca amenințare, dar era și un sâmbure de adevăr în ele. S-a gândit de multe ori după ce au plecat din Sanya să-l omoare pe Gaston în caz că-l trăda. La urma urmei, era și el un câine vagabond, un terchea-berchea care n-avea nici unde poposi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
eu, Zogru. Am venit să te duc la Balta Icoanei. Și pe urmă ea îi poruncise s-o aștepte acolo oricât de mult ar trebui. Și așa și făcuse. Cum poveștile lui, completate și de arnăuți, păreau să aibă un sâmbure de adevăr, Gligore a sfârșit călugărit cu sila, iar de pe urma lui a rămas o însemnare în Cheia înțelesului a lui Varlaam, care se mai poate citi și azi în Biblioteca Academiei Române. Gligore a scris mărunțel, cu cerneală neagră, pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Enkim. Era Încă la femeia aceea care Îl luase aseară - stăteau amândoi cu capetele băgate Într-un fruct din acela, mare, dulce și zemos, cu coajă groasă. Mâncau și mormăiau și iar mâncau, cu fețele pline de zoaie și de sâmburi. Se plăcuseră atât de mult unul pe celălalt Încât ajunseseră doi proști. Doi, mi-am spus și am ridicat În sus două degete. - Hei, Enkim! Vezi că plec, i-am spus. Nici că m-a auzit. Tocmai mesteca o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o Întindere din aceea dreaptă, acoperită doar de ierburi. Enkim spunea că ai lui Îi spuneau câmpie. Cică auzise de unii oameni, unii care trăiau tare, tare departe, la câteva zile depărtare de satul lui, și care oameni puneau niște sâmburi În câmpie ca să crească de acolo un fel de fructe tocmai bune de mâncat. Apoi, iar aduse vorba despre Vinas. - Și... te-ai Înțeles cu ea și pentru chestia cealaltă? Am simțit cum un țurțure subțire de tot Îmi urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de aici erau la fel de mute ca și Krog. Tot În pădurea aceea am văzut un soi de copaci cu trunchiul gros și răsucit, În care creșteau niște fructe verzi, precum boașele de berbecuț, numai că erau mai mici. Aveau un sâmbure tare În care era să-mi rup dinții și erau grase de ziceai că zăcuseră În untură. Erau gustoase și țineau de foame. Apoi, În locul prundișului, pe mal apărură stânci greu de trecut, așa că am fost nevoiți s-o luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
A crăpat așa, dintr-o dată, s-a auzit până departe. O! Ce-a mai fost și atunci! Fanfara tot îi dădea, tot îi dădea și noi defilam pe buza gropii, ne făceam că ne uitam în ea și ne aruncam sâmburii... He-he... Ce aiureală mai era și atunci... (BĂRBATUL CU TOMBERONUL se îndreaptă, cuprins de nostalgie, spre tomberon și începe să-i răstoarne conținutul în groapă.) Erau alte vremuri, băieți! Câte din astea n-am văzut eu... (Către groapă.) Na, jigodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-o mai înainte... Mârșavul acela de Bruno... Ne-a luat-o înainte... IOANA: Ce i-a făcut Bruno lui tata? De ce l-ai lăsat pe Bruno să meargă cu tata, după apă? Bruno e un ucigaș! Mi-a ucis un sâmbure de mac! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate c-or să vină... Să-i așteptăm... (O învelește pe IOANA într-o pătură, o așează în fotoliul-leagăn.) Așază-te aici... Așază-te... Mai e puțin și plecăm... IOANA (Strângându-și pătura în jurul trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Scheihainimé călărea acum o ramură groasă de cireș, încărcat de fructe. Din când în când se întindea și rupea câte o cireașă pe care o prindea între buzele-i țuguiate și o mozolea, de parcă ar fi vrut să-i sugă sâmburele. Rafilă butonă de câteva ori agitat, apoi ridică din umeri. Cadâna dispăruse într-un norișor trandafiriu. Pufni: - Dar nimeni nu amintește de cum luptam noi cu cenzura. Că stăteau securiștii și cântăreau până și virgulele, citeau pe orizontală, pe verticală, respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
erau de la extratereștri, cum se dă prin filmele cu mistere de oizeneuri, că rămâne pământul negru pe unde calcă ăia. Au mai fost și niște chestii ciudate, care parcă erau cutii de chibrituri, dar piuiau, când le țineai aplecate. Și sâmburi de măsline. Și pământul ăla ars, să nu te bage la idei, oare ce să fi fost în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în îmbulzeala de sus, de la laborator. Își ținea borcănelul cu „coprocultură“ învelit într-un șervețel roz. Când dădu șervețelul deoparte, își puse mănușile de ațică. Îl intrigă ce zări în borcănel: câteva bobițe intens negre, ca măslinele de 105, fără sâmburi. Dietetice. „Nasol“, își spuse, urmărind-o cum strângea borcăneleul în căușul palmelor ridicate spre piept. De parcă ar fi ținut ceva de preț în ele. Sau ar fi vrut să încălzească borcănelul. Era destul de cald în încăperea ticsită cu lume. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
roz - cafea neagră-n ceașcă și gânduri amare Cer în carouri - sub volieră hulub pe tabla de șah Solstițiul verii - toată planeta-i prinsă-n chihlimbar topit Pe țărmul pustiu visul verii eșuat - cioburi de stele Vișini în floare și sâmburi în iarbă - timpul scamator Ploaia a stat - greierii risipesc iar liniștea nopții Cutremur în ceruri - stropii reci protestând inundă strada Vântul rece a învins soarele-n turnir - cad castanele După ploaie mii de râme-n bejanie - deliciul ciorii Luna și-
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
Și, da, mi-am vărsat toți nervii pe tine... și pe Rosa. —Ticălosule! Și m-ai făcut să sufăr atâta din cauza chestiei cu Hugo! Voiai să fugi cu Rosa. N-aș fi fugit, Al. A fost o amenințare fără nici un sâmbure de adevăr. Intrasem în panică. N-aș fi fugit decât de mine însumi. Astea sunt cuvintele doctorului Hasselblad? l-a întrebat Alice cu acreală. —A! Jake a ridicat din sprâncene într-un gest care se traducea prin mea culpa. —Ședințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
iertare și pentru odihna veșnică a Vasilicăi. Era în mijlocul toamnei... Era o liniște calmă de așteptare. Norii se târăsc pe sus, asemeni unor monștri negri și grei... Aleargă ca o turmă de urși învălmășiți, scoțând mormăituri, în fiecare mocnind un sâmbure de foc. Ei plutesc între Cerul lui Dumnezeu și pământul sărman... Ei sunt imaginea veșnică a tuturor călătoriilor, a cautărilor, a dorințelor și dorurilor de casă. Într-o stare de contemplație, dar și de uimire, Iorgu se pomeni murmurând: - Precum
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de ani și acum, În sfârșit, viața Începea ! m-am ridicat din pat și mi-am luat o foaie de hârtie și un creion. Poezia a răsĂrit fărĂ veste peste cursurile mele prăfuite, izvorând probabil din șiragul de mărgele din sâmburi de piersică pe care-i Înșirasem pe o ață Într-o după-amiază de duminică. Poezia a fost primul pumn zdravăn În Învelișul gros al lumii acesteia amorfe. Descoperisem că orice, oricât de urât și de trist ar fi fost, putea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de ani și acum, în sfârșit, viața începea ! M-am ridicat din pat și mi-am luat o foaie de hârtie și un creion. Poezia a răsărit fără veste peste cursurile mele prăfuite, izvorând probabil din șiragul de mărgele din sâmburi de piersică pe care-i înșirasem pe o ață într-o după-amiază de duminică. Poezia a fost primul pumn zdravăn în învelișul gros al lumii acesteia amorfe. Descoperisem că orice, oricât de urât și de trist ar fi fost, putea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
o mănăstire, era sigur, dar că va deveni mai smerit cîndva i se părea posibil. Nu mai era liber. Urmașii! Nu avea remușcări - pentru ce? Nici obsesii, cum s-ar fi părut. Doar vanitate. Și un dram de curiozitate. Un sîmbure de simț patern. Cum să nu-mi văd fiii, fiicele? SÎnt ai mei, ale mele! SÎnt Tatăl! Creatorul! Eu! Ai mei! Ai mei! Ai mei! În vintrele mele au fost mai Întîi!!! Niciodată nu fusese Thomas atît de neliniștit. Ingrid
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
științifice puteți să-mi livrați despre vocea mea ? — este o voce senzuală, cu un timbru reținut și cu autoritate disimulată. Un ușor tremur se resimte la pronunțarea vocalelor. multă melodicitate, aș spune că aveți o voce arpe gială cu un sîmbure de ludicitate. Ingredientele vocii spun multe și despre temperamentul dumneavoastră. — De exemplu... — Degajați o impresie de femeie care nu este stresată, interesată de trăirea intensă a fiecărui moment, curioasă și chiar indiscretă, deschisă și pasională. — sunteți foarte amabil. Și foarte
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
atâta înșelăciune. În fond, iubim ca să ne apărăm de vidul existenței, ca o reacțiune împotriva lui. Dimensiunea erotică a ființei noastre este o plinătate dureroasă care umple golul din noi și din afară de noi. Fără invazia vidului esențial, care roade sâmburele firii și năruie iluzia necesară ființării, dragostea ar fi un exercițiu ușor, un pretext plăcut, și nu o reacție misterioasă sau o zvârcolire crepusculară. Nimicul ce ne înconjoară suferă de prezența Erosului, care și el este o înșelăciune, atinsă de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
răul care se boltește deasupra lumii, că nu poți fi cu tine fără să fii împotriva ta! Peșterile ascunse sânt mai puțin înfiorătoare decât golul pe care ți-l deschizi de câte ori îți ochești subteran ființa. Ce nimic se cască în sâmburele tău, de teama te apără de neîndurarea ta? Mai poți tu rămâne cu tine? De ce arborii mai zăresc spre cer și nu-și întorc frunzele ca să-ți ascundă întristarea și să-ți îngroape teama? Va descifra cineva cândva drama de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în care subiectivitatea ta te frământă ca într-un vârtej. A fi liric din suferință însemnează a realiza acea ardere și purificare interioară în care rănile încetează de a mai fi numai manifestări exterioare, fără complicații adânci, ci participă la sâmburele ființei noastre. Lirismul suferinței este un cântec al sângelui, al cărnii și al nervilor. Suferința adevărată izvorăște din boală. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuți lirice. Numai aceia care vegetează într-o insensibilitate scandaloasă rămân impersonali în cazul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de intens, încît debordează toate limitele și categoriile cunoașterii obișnuite. Este ca și cum în lumea aceasta de obstacole, de mizerii și de chin, prin care aspectele individuale ale existenței ne apar în consistența lor ireductibilă, s-ar deschide o poartă înspre sâmburele interior al existenței, pe care l-am prinde în cea mai simplă și mai esențială viziune, în cea mai splendidă încîntare metafizică. Stratul superficial de existență și formele individuale par a se topi pentru a favoriza accesul regiunilor celor mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie neapărat să ducă la transcendență. De ce n-ar exista un extaz al existenței pure, al rădăcinilor imanente ale existenței? Și nu se realizează o astfel de formă extatică în acea adâncire care destramă vălurile superficiale pentru a înlesni accesul sâmburelui interior al lumii? A ajunge la rădăcinile acestei lumi, a realiza beția supremă, încîntarea extatică, experiența originarului și a primordialului este a trăi un sentiment metafizic plecat din extazul elementelor esențiale ale firii. Extazul ca exaltare în imanență, ca o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moment conștient, a-ți da seama în fiecare clipă de situația ta în raport cu lumea, a trăi într-o veșnică încordare de cunoaștere este a fi pierdut pentru viață. Cunoașterea este o plagă pentru viață, iar conștiința o rană deschisă în sâmburele vieții. Nu este omul un animal abandonat morții? Și nu este o tragedie în faptul de a fi om, adică un animal veșnic nesatisfăcut, suspendat între viață și moarte? Sânt complet plictisit sau mai bine zis distrus de această calitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fulger și o scânteiere, iată ceea ce înseamnă o baie de foc. Ca în orice baie se realizează o purificare, o curățire de elemente care pot anula până și existența. Valurile de căldură și flăcările care se ridică nu ard ele sâmburele existenței, nu consumă din viață, nu reduc elanul la o pură aspirație, răpindu-i caracterul său imperialist? A trăi o baie de foc, a simți jocul unei călduri interioare, plină de flăcări, nu este a atinge o puritate imaterială în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]