KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...174 >

4,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

nenumăratele locuri unde s-a oprit Strămoșul și fac aceleași gesturi pe care le făcuse acesta, in illo tempore. Pe durata întregii ceremonii postesc, nu poartă arme și se feresc de orice contact cu femeile sau cu membrii altor clanuri. Sânt cu totul cufundați în "vremea visului".8 Sărbătorile care au loc la fiecare an în insula Tikopia, din arhipelagul polinezian, reproduc "lucrările zeilor", actele prin care zeii, în Timpurile mitice, au alcătuit Lumea așa cum este ea în zilele noastre.9

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
arhipelagul polinezian, reproduc "lucrările zeilor", actele prin care zeii, în Timpurile mitice, au alcătuit Lumea așa cum este ea în zilele noastre.9 Timpul "festiv", în care se trăiește pe durata ceremoniilor, se caracterizează prin anumite interdicții (tabuuri): zgomotul, jocurile, dansurile sânt cu desăvârșire oprite. Trecerea de la Timpul profan la Timpul sacru este marcată ritual de ruperea unui băț în două. Numeroasele ceremonii care alcătuiesc sărbătorile periodice și care nu fac decât să repete gesturile exemplare ale zeilor nu se deosebesc, în

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
bărcilor, de rituri legate de cultivarea plantelor comestibile (yam, taro și altele), de refacerea sanctuarelor. În realitate, toate aceste activități ceremoniale se deosebesc de aceleași munci făcute în zilele obișnuite prin faptul că ele nu privesc decât anumite obiecte, care sânt într-un fel arhetipurile categoriilor respective, și prin aceea că se desfășoară într-o atmosferă impregnată de sacru. Într-adevăr, indigenii sânt conștienți că reproduc în cele mai mici amănunte actele exemplare ale zeilor, așa cum aceștia le înfăptuiseră in illo

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
scop să-i învețe pe oameni modelele sacre. Repararea rituală a bărcilor sau cultivarea rituală a plantelor (yam, de pildă) nu mai seamănă cu aceleași munci desfășurate în afara perioadelor sacre. Ele sânt mai exacte, mai apropiate de modelele divine, și sânt în același timp rituale, fiind călăuzite de o intenție religioasă. Ceremonialul reparării unei bărci nu are nici o legătură cu faptul că barca trebuie reparată, ci arată că, în vremurile mitice, zeii le-au arătat oamenilor cum anume se repară bărcile

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
totalitatea acestor revelații primordiale. Mit = Model exemplar Mitul relatează o întîmplare sacră, adică un eveniment primordial care s-a petrecut la începuturile Timpului, ab initio.10 Relatarea unei întîmplări sacre echivalează însă cu dezvăluirea unui mister, pentru că personajele mitului nu sânt ființe umane, ci zei sau Eroi civilizatori, așa că gestele lor sânt asemenea unor taine, pe care omul nu le-ar fi putut cunoaște dacă nu i-ar fi fost dezvăluite. Mitul este deci povestea a ceea ce s-a petrecut in

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel spus, omul religios se dorește altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește pe sine, apropiindu-se de modelele divine, care sânt păstrate de mituri, de istoria gestelor divine. Prin urmare, omul religios se socotește și el făurit de Istorie asemenea omului profan, cu deosebirea că singura Istorie care îl interesează este Istoria sacră dezvăluită de mituri, adică Istoria zeilor, în vreme ce omul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
să-și asume sexualitatea până la limita extremă, adică orgia. Este ceea ce spune un cântec abisinian: "Cea care încă nu a zămislit, să zămislească; cel care încă nu a ucis, să ucidă!" Este un fel de a arăta că ambele sexe sânt condamnate să-și asume destinul. Înainte de a încerca să judecăm canibalismul, trebuie să ne amintim că acesta se datorează Ființelor supranaturale, care l-au întemeiat însă pentru a le permite oamenilor să-și asume o responsabilitate în Cosmos, pentru a

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
l-au întemeiat însă pentru a le permite oamenilor să-și asume o responsabilitate în Cosmos, pentru a-i obliga să asigure continuitatea vieții vegetale. Responsabilitatea este așadar de natură religioasă. Este ceea ce afirmă canibalii din tribul uitoto: "Tradițiile noastre sânt mereu vii, chiar atunci când nu dansăm; dar facem ceea ce facem numai pentru a putea dansa." Dansurile constau în repetarea tuturor evenimentelor mitice, deci și a primului omor urmat de antropofagie. Am amintit acest exemplu pentru a arăta că imi-tatio dei

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în chip simbolic, contemporan cu Creația, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viața de la capăt, cu o încărcătură de energie intactă. Sărbătoarea religioasă este reactualizarea unui eveniment primordial, a unei "întîmplări sacre", ai cărei actori sânt zeii sau Ființele semidivine. Or, "întîmplarea sacră" este povestită în mituri. Prin urmare, cei ce iau parte la sărbătoare devin contemporani cu zeii și cu Ființele semidivine, trăind în Timpul primordial sanctificat de prezența și activitatea zeilor. Calendarul sacru regenerează periodic

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
nouă manifestare a lui Iahve în Istorie nu mai este reductibilă la o manifestare anterioară. Căderea Ierusalimului întruchipează mânia lui Iahve împotriva poporului său, însă este altă mânie decât aceea pe care Iahve o arătase la căderea Samariei. Gesturile sale sânt intervenții personale în Istorie și nu-și dezvăluie înțelesul adânc decât pentru poporul său, poporul pe care Iahve l-a ales. Evenimentul istoric dobândește de această dată o nouă dimensiune, devenind o teofanie.18 Creștinismul merge și mai departe în

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
nu mai este un Timp mitic, ci Timpul în care Pilat din Pont domnea peste Iudeea. Și pentru creștin, calendarul sacru reia la nesfârșit aceleași întîmplări din viața lui Cristos, însă aceste întîmplări s-au petrecut în Istorie; nu mai sânt fapte care s-au desfășurat la originea Timpului, "la începuturi" (și trebuie adăugat că Timpul începe din nou, pentru creștin, cu nașterea lui Cristos, pentru că întruparea întemeiază o stare nouă a omului în Cosmos). Așadar, Istoria se dovedește a fi

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
sentimentul religios al transcendenței divine este stimulat, trezit de existența însăși a Cerului. Iar pentru că acest Cer există în chip absolut, numeroși zei supremi capătă, la populațiile primitive, nume legate de înălțime, de bolta cerească, de fenomene meteorologice, atunci când nu sânt numiți pur și simplu "Stăpîni ai Cerului" ori "Locuitori ai Cerului". Divinitatea supremă a tribului maori se cheamă Iho: iho înseamnă "înalt, sus". Numele Zeului suprem al negrilor akposo, Uwoluwu, înseamnă "ceea ce se află sus, regiunile superioare". La populația selk

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
în contradicție cu simbolismul acvatic universal răspândit. Nimic nu lipsește: Noe și Potopul au drept corespondent, în numeroase tradiții, cataclismul care a nimicit "omenirea" ("societatea"), cu excepția unui singur om care va deveni Strămoșul mitic al unei noi omeniri. "Apele Morții" sânt un laitmotiv în mitologiile paleo-orientale, asiatice și oceaniene. Apa "ucide" prin excelență, dizolvă, abolește orice formă, și de aceea este bogată în "germeni", creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
iarba și fânul, ca să le vând și să mă îmbogățesc, așa cum fac albii? Dar cum aș putea îndrăzni să-i tai mamei mele părul?"20 Deși aceste cuvinte au fost rostite acum mai puțin de o sută de ani, ele sânt cu mult mai vechi. Emoția pe care o simțim ascultîndu-le vine din faptul că ele ne dezvăluie ceva, cu o prospețime și o spontaneitate fără pereche, și anume imaginea primordială a Pămîntului-Mamă. Această imagine se întîlnește peste tot, sub forme

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a păstrat în instituțiile religioase și în dreptul public".24 Tot așa cum copilul este pus pe pământ, îndată după naștere, pentru ca adevărata lui mamă să-l recunoască și să-i asigure o protecție divină, copiii și oamenii maturi, când sânt bolnavi, sânt așezați pe pământ și uneori chiar îngropați. Ritul echivalează cu o nouă naștere. Îngroparea simbolică, parțială sau totală, are aceeași valoare magico-religioasă ca și cufundarea în apă, botezul. Bolnavul este regenerat, se naște încă o dată. La fel se procedează pentru

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
și în Asia, în Africa și în cele două Americi.26 După cum am putut constata, mitul cosmogonic este mitul exemplar prin excelență, slujind drept model pentru comportamentele oamenilor. Căsătoria dintre oameni este socotită așadar o imitație a hierogamiei cosmice. "Eu sânt Cerul, spune soțul în Brihadara1yaka Upanishad (VI, II, 20), iar tu ești Pămîntul!" În Atharva Veda (XIV, II, 71), soțul și soția sânt asimilați Cerului și Pământului. Căsătoria Didonei cu Enea are loc în timpul unei puternice furtuni (Eneida, IV, 165

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
scopul de a asigura regenerarea totală a Vieții și, prin urmare, fertilitatea Pământului și bogăția recoltelor. Simbolismul Arborelui cosmic și cultele vegetației Miturile și riturile legate de Pămîntul-Mamă exprimă deci, în primul rând, ideile de fecunditate și de bogăție, care sânt de natură religioasă, pentru că numeroasele aspecte ale fertilității universale dezvăluie de fapt taina zămislirii, a creației Vieții. Iar apariția Vieții este, pentru omul religios, taina cea mai mare a Lumii. Viața "vine" de undeva, și acest "undeva" nu se află

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
destul de puține lucruri cu privire la cele două etape extraterestre ale vieții omului, dar se știe cel puțin că ele există. Pentru omul religios, moartea nu înseamnă deci sfârșitul vieții, ci este doar o altă modalitate a existenței omenești. Toate aceste lucruri sânt de altfel cuprinse în ritmurile cosmice, și ne rămâne doar să descifrăm ceea ce "spune" Cosmosul prin numeroasele sale moduri de a fi ca să putem pătrunde taina Vieții. Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se reînnoiește periodic, iar taina

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
poți împărtăși din puterile ei mistice concentrate și să restabilești, prin meditație, armonia cu Lumea. Muntele avea mai multe peșteri, iar folclorul pe această temă a peșterilor a jucat un rol de seamă în construirea de grădini în miniatură. Peșterile sânt adăposturi tainice, lăcașuri ale Nemuritorilor taoiști, loc de inițiere. Ele alcătuiesc o lume paradiziacă și de aceea se pătrunde greu înăuntru (simbolismul "porții strîmte", asupra căruia vom reveni în capitolul ce urmează). Tot acest complex - apă, arbore, munte, peșteră -, care

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
și o apă, nu era altceva decât "locul sfînt" din timpuri străvechi, când băieții și fetele se întîlneau în China, primăvara, ca să cânte cântece rituale și să ia parte la serbări ale dragostei. Valorizările succesive ale acestui "loc sfînt" primordial sânt lesne de ghicit. În timpuri străvechi, acest loc era un spațiu privilegiat, o lume închisă, sanctificată, unde băieții și fetele se întîlneau periodic pentru a se împărtăși din tainele Vieții și ale fecundității cosmice. Taoiștii au preluat această schemă cosmologică

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
asemănătoare, în urma cărora Cosmosul întreg este în cele din urmă golit de conținutul său religios. Cum am mai arătat însă, secularizarea definitivă a Naturii nu este un fapt împlinit decât pentru un număr restrâns de moderni, și anume aceia care sânt lipsiți de orice sentiment religios. Creștinismul a adus schimbări radicale și profunde în valorizarea religioasă a Cosmosului și a Vieții, pe care însă nu le-a respins. Că viața cosmică, în întregul său, mai poate fi simțită ca taină a

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
India sau China, intelectualul occidental nu poate depăși sfera religiilor complexe și elaborate, care dispun de o bogată literatură sacră scrisă. Cunoașterea unei părți din această literatură sacră, familiarizarea cu unele mitologii și teologii orientale sau ale lumii clasice nu sânt suficiente pentru a îngădui pătrunderea în universul mental al lui homo religiosus. Mitologiile și teologiile poartă pecetea îndelungatei munci a cărturarilor care le-au întors pe toate fețele; și chiar dacă nu reprezintă "religii ale Cărții" (ca iudaismul, zoroastrismul, creștinismul, islamismul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
parte creștinate acum mai bine de o mie de ani. Ele au reușit însă să integreze în creștinism o mare parte din moștenirea religioasă precreștină, datând din cele mai vechi timpuri. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că țăranii din Europa nu sânt creștini. Trebuie spus însă că religiozitatea lor nu se reduce la formele istorice ale creștinismului, ci păstrează o structură cosmică din care lipsește aproape cu desăvârșire experiența creștină a orășenilor. Se poate vorbi de un creștinism primordial, anistoric: creștinîndu-se, agricultorii

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ca un ogor pe care nu crește nimic!" Într-un cânt din secolul al XII-lea, Fecioara Maria este slăvită însă ca terra non arabilis quae fructum parturiit. Să încercăm să înțelegem situația existențială a celui pentru care toate omologările sânt experiențe trăite, nu doar idei. Este limpede că viața lui are o dimensiune în plus, nu este numai omenească, ci și "cosmică", pentru că are o structură transumană. Am putea-o numi "existență deschisă", pentru că nu este strict limitată la modul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a modelelor divine, organele și funcțiile lor au fost valorizate religios prin asimilare cu unele regiuni sau fenomene cosmice. Am întîlnit exemplul clasic al femeii asimilate gliei și Pămîntului-Mamă, cel al actului sexual asimilat hierogamiei Cer-Pămînt și semănatului. Omologările om-Univers sânt însă mult mai numeroase. Unele par ușor de stabilit, ca de pildă cea dintre ochi și Soare, sau între cei doi ochi și Soare și Lună, sau între calota craniană și Luna plină, sau dintre respirație și vânt, între oase

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]