1,533 matches
-
atât de particular, ca și cum ceea ce tocmai se Întâmplase nu fusese decât o criză temporară. — Îmi cer scuze pentru vulgaritatea mea. Sper că nu v-am dezgustat... — Nu, am răspuns, scuturând din cap. Aveam gâtul atât de uscat Încât rămăsesem fără salivă, de parcă mi se lipise mâncarea de cerul gurii. Am Întrebat dacă puteam bea o bere și, la răspunsul ei aprobator, am luat un Heineken din frigider și am Început să beau direct din cutie. După ce am băut dintr-o răsuflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am tras-o afară, apoi i-am legat-o cu o ață roșie din trusa de cusut și m-am jucat cu ea ceva timp. Știați că e Îngrozitor de dureros să ai limba legată? Mie nu putea să-și Înghită saliva și după zece minute i se scurgea pleoscăind pe podea. Bineînțeles, nu putea să scoată nici un cuvânt, decât un geamăt Înfundat și neinteligibil. Însă Își dorea din toate puterile ei să fie pedepsită, așa că orice i-aș fi făcut Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
absolut totul, chiar dacă nu ești În stare să ejaculezi din cauza supradozei: Începând cu momentul venirii tale pe lume, toate secretele, ceremoniile de acordare a premiilor, balurile mascate, palmierii, lătratul câinilor, ciripitul păsărelelor, plajele cu nisipul alb, nisipul roșu al deșertului, saliva, rușinea, absolut totul. Așa spunea Yazaki, că regăsea absolut totul În momentele acelea. Și iată cum și-a distrus sănătatea. Corpul nu poate urma spiritul În paradisul absolut. — Și femeia aceea pe nume Reiko lua cocaină? — N-am de unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
așa ceva. De câte ori Înghițeam prezervativul cu droguri și mă Întorceam În Japonia, Keiko Kataoka mă vizita negreșit, Împreună cu Încă o fată. Keiko Kataoka nu se dezbrăca de haine, dar mă lăsa să-i ling tocul pantofilor cu toc Înalt, Își lăsa saliva să-i curgă În gura mea, mă lăsa să privesc cum o instruia pe cealaltă fată, precum și jocurile lor de lesbiene. Insomniile mele se agravau pe zi ce trece și am slăbit mai mult de zece kilograme. O singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
stăpânire pe mine: daca nu urlam ceva, orice, riscam să fiu târât spre un loc Întunecat și sinistru. — Unde e nenorocitul ăla de țânțar? am Încercat să strig, dar deja nu-mi mai simțeam buzele. Din gură mi se scurgea salivă amestecată cu un lichid gros și lipicios, probabil sânge, și alte secreții foarte acre la gust. O lumină strălucitoare și difuză, ca și cum m-aș fi uitat fix la un bec, se Întindea În fața ochilor mei, transformându-se apoi treptat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ar fi amenințat în clipa aceea. Firește, nu s-ar fi întîmplat nimic. Soarele s-ar fi înălțat mai departe indiferent și strălucitor. Dacă s-ar fi repezit să-l muște, cobrele ar fi reușit cel mult să-și umple saliva de lumină și să-și vadă veninul incinerat. M-am uitat în calendar. Soarele răsărise la 6,17. A doua zi, urma să răsară la 6,16, cu un minut mai devreme. M-am sculat dis-de-dimineață și m-am postat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mințit, să strigi că Dumnezeu nu e decât un șarlatan, un saltimbanc care stă în spatele eșafodului și râde de cei cărora li se taie capul... de câte ori se rostogolește un cap în coșul călăului, el râde cu sughițuri și stropește cu salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl renegi pe Dumnezeu, înțelegi că el e de partea eșafodului și nu mai ai nici o speranță în privința asta. Singura speranță care ți-a rămas sânt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așa? Unde ajunge Botswana dacă vom avea mulți băieți necinstiți? Dumnezeu o să ne pedepsească, sunt sigură. Nu credeți? Mma Makutsi se întoarse gânditoare la Austin-ul parcat la umbră. Unchiul adormise și din colțul gurii i se prelingea un firicel de salivă. Îl atinse ușurel pe mânecă, iar el se trezi tresărind. — Aaa! Nu ți s-a-ntâmplat nimic rău. Mă bucur că te-ai întors. — Putem pleca, îl anunță Mma Makutsi. Am aflat tot ce vroiam să știu. Se întoarseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-tu. Hai, bagă-ți mațu în mine mai repede, fute-mă, fute-mă o dată. Ți s-a fleșcăit, mama ei de scobitoare, am pierdut timpul degeaba cu tine, pleacă în pizda mă-ti de lângă mine. Pleacă am spus! Râuri de salivă și de putoare pe valea Sărății, lipicioasă și putredă piele de broască acoperea cerul. Dacă află tanti Eugenia, te fac de râs la tot satul, auzi fătălăule, la tot satul. În acea dimineață, soarele l-a sărutat cald pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
piscină. Limba catifelată a măicuței Teofana netezea umflăturile. Sora Arsenia freca celulita: avea buzele aspre ca spuma de mare, gâdileau în călcâie, furnicau șira spinării, arcuiau liniile. Mâinile de femeie muncită a maicii Benedicta frământau aluatul, plămada creștea printre degete. Saliva întrecea gerovitalul unde lingea sora Magdalena, reumatismul se tămăduia până la os. Văzând cât este de neînduplecat cheagul (stareț cu cârjă episcopală), domnișoara Cătălina a schimbat frontul. De, părinte, cum spui matale. Ești păstor peste 25 de suflete, ai răspundere mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să fie întrerupt când intenționa să facă ceva atât de interesant ca demult uitatul conținut al cutiei sale de tinichea. „Alcool“, „Maimuța de la Cinema“, „arme“, „interzicerea“, „să sperie“, „să nu se mai întoarcă niciodată“, „siguranța onorabilei dumneavoastră persoane“... Picături de salivă zburau din guri contorsionate în expresii urâte. Cu cât făceau mai multă zarvă, cu atât deveneau mai isterici. Sampath vedea în ochii lor o căutătură de nerecunoscut. Venea dintr-un sentiment pe care nu-l întâlnise la el însuși, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ca suprafața cea mai lipsită de asperități și interstiții de pe mapamond. Avea însă și o serie de invenții problematice. Prima invenție cu adevărat periculoasă pentru el a fost mașina cu scuipat, o berlină clasică ce consuma doar 25 ml de salivă la suta de kilometri. Marii industriași și petroliști, corporații internaționale și pro-globalizatori stupefiați au tocmit filiala bosniacă a Camorrei să-i facă felul. Decalarea sa temporală l-a ferit de gloanțele lunetiștilor și mitraliorilor, căci încercarea relativ nereușită a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
părul, al legiunilor celor cu vederea slabă și auzul dificil, ale celor cu hernie, ale celor cu catar, ale celor care și-au fracturat colul femural, ale paraplegicilor, ale cașecticilor acum nemuritori care nu sunt capabili să-și rețină nici saliva care li se scurge de pe bărbie, excelențele voastre, domnilor care ne guvernați, poate că nu vă vine să ne credeți, dar valul care vine peste noi este cel mai rău dintre coșmarurile pe care le-a putut avea vreodată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
macabru decât de prost gust, că ea poartă afișat un fel de zâmbet permanent, dar asta nu e adevărat, ceea ce poartă la vedere este o grimasă de suferință, pentru că amintirea timpului În care avea gură, și gura limbă, și limba salivă, o urmărește În continuu. Cu un scurt suspin, trase spre ea o foaie de hârtie și Începu să scrie prima scrisoare de astăzi, Stimată doamnă, cu regret vă comunic că viața dumneavoastră se va termina În termenul, irevocabil și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
liberă, moartea se apucă de treabă. Scrise, scrise, orele trecură și ea tot scria, și erau scrisorile, și erau plicurile, și era Îndoitul, și era lipitul, vă veți Întreba cum reușea dacă nu are limbă nici de unde să-i vină salivă, asta, domnii mei, era În vremurile fericite ale artizanatului, când Încă trăiam În cavernele unei modernități care abia Începea să răsară, acum plicurile sunt din acelea numite autocolante, li se Îndepărtează fâșiuța de hârtie, și gata, dintre multele Întrebuințări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
fixată în adâncitura dintre nas și buzele mărite cu ruj. I-am privit mâna cu care ținea ceșcuța. În jurul unghiilor scurte, pe care cu siguranță și le mânca, carnea era înroșită și umflată. Mi-a venit în minte mirosul de salivă uscată pe vârful degetelor și m-a trecut un fior. Între timp, ea se aplecase. Am văzut botul unui câine ieșind de sub divan. Un cățeluș somnoros de talie medie cu părul scurt și creț și urechile lungi de culoarea ambrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și pe al meu. O împing spre perete, repede. Și mai repede. Cu capul galben aplecat cu îndârjire în jos, pare o marionetă lipită de perete. O trag în sus, prinzând-o de maxilare, îmi apropii gura de urechea ei. Saliva mea i se prelinge pe spinare, în timp ce mă mișc în coșul ei de oase ca o pasăre de pradă într-un cuib cotropit. Așa îmi bat joc de ea, de mine, de după-amiaza aceea nebună. Nu știu dacă după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îndrept cuvertura înflorată. Câinele schelălăi, îl călcasem pe labă. Am închis ușa și am împins cheia în ascunzătoarea ei, dar guma își pierduse elasticitatea. Am încercat să o înmoi între degete, pentru că nu aveam nici un chef să o fac cu salivă. Am auzit un zgomot, un țăcănit îndepărtat de tocuri pe treptele metalice. Am vârât guma în gură și am mestecat cu putere. Am scăpat cheia din mână, m-am aplecat să o caut. Țăcănitul încetase, înăbușit de pământ. Am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mai era cum fusese, nu mai erau împerecheri furioase, oarbe. Luasem obiceiul să o țintuiesc pe pat numai ca să o sărut. Vroiam să se simtă pe ea însăși prin mine. O străbăteam cu limba care mă durea, nu mai aveam salivă. Era lipsită de pudoare, aproape nerușinată în sex, în schimb se rușina de bătăturile de pe tălpile picioarelor, se rușina de dragoste. Doar în final o prindeam, când eram deja obosit, intram în ea, ca un câine. Un câine care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu buzele intrarea acea moale, să vâr capul înăuntru, apoi unul câte unul umerii și în sfârșit să intru în întregime. Da, vroiam să fiu în pântecele ei, ghemuit și cenușiu ca un iepure. Cu ochii închiși în propria-mi salivă. Eram un nou-născut pe mediul său de apă. Ajută-mă să mă nasc, ajută-mă să renasc, iubita mea. Voi avea mai multă grijă de mine însumi, te voi iubi fără să te chinuiesc. Am deschis ochii, am privit puținul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
care lumina slabă mi-l oferea în camera tristă ca un atelier de mobilă. Fruntea îi lucea, m-am apropiat să i-o șterg cu un capăt al cearșafului. Ardea încă, poate mai mult decât înainte, iar un firișor de salivă îi curgea din gură pe gât, în partea în care își înclinase capul. Acum îmi dădeam seama că de fiecare dată când dădea aerul afară din plămâni gemea ușor. Am stat să ascult. Încet-încet geamătul s-a rupt, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Chipul i se lărgise, relaxat, privea în sus, acolo unde cineva o aștepta, fără agitație, fără chin. Ultima ei răsuflare a fost un geamăt ușor, de ușurare. Așa a găsit drumul către cer, Angela. Nu te mișca. Mi-am văzut saliva picurând peste ea, îmi era plină gura. N-am abandonat-o nici cu privirile, nici cu răsuflarea. Am rămas să respir peste ea. Mă aplecam, eram foarte aproape și poate că speram să o salvez cu suflul meu. O apăsam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și îl goli în gură. Eram atât de aproape, încât am auzit zgomotul firișoarelor de zahăr sub dinții lui, un hârșâit care mă făcu să mă cutremur. Își mișcă limba pe palat să simtă dulceața care se amestecase probabil cu saliva. Privi în jos, unde priveam eu, la întunericul povârnișului pe care pluteau lumini. — Nu știu, spuse. — Ce? — Este nedrept să mori. Înghiți ultima picătură de salivă îndulcită. — Și totuși, e drept. Am privit spre cimitir. Nu mai simte durerea, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cutremur. Își mișcă limba pe palat să simtă dulceața care se amestecase probabil cu saliva. Privi în jos, unde priveam eu, la întunericul povârnișului pe care pluteau lumini. — Nu știu, spuse. — Ce? — Este nedrept să mori. Înghiți ultima picătură de salivă îndulcită. — Și totuși, e drept. Am privit spre cimitir. Nu mai simte durerea, m-am gândit. Și acela a fost un gând bun. Ada stă nemișcată în fața mea, foarte aproape. Eu mă aflu în fața povârnișului ca acum cincisprezece ani. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
facă ea. Mă îndreptam spre Brigd, gândindu-mă la Zwida: cea pe care o căutam era o figură cu două fețe, o Brigd-Zwida, cum și eu eram cu două fețe, pe când mă îndepărtam de Ponko, încercând inutil să curăț cu salivă o pată de sânge de pe haina de catifea reiată - sângele meu sau al lui, de la dinții mei sau de la nasul lui Ponko. Și, cum eram cu două fețe, am ascultat și am văzut dincolo de ușa sălii celei mari pe domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]