KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

jur În mlaștini crescuse. Când văzu cât de multe cadavre zăceau În râuri și se Îngrămădeau pe povârnișuri, Tokichiro fu cuprins de uimire că Încă mai era În viață. — Trebuie că am Învins. Priviți! Toți morții de pe-aici sunt samurai de-ai clanului Imagawa, arătă Tokichiro ici și colo. După cum căzuseră pe drum leșurile dușmanilor, putea să observe calea pe care o luase armata Învinsă. Oamenii lui, Însă, nu făceau decât să mormăie cu stupoare, fiind prea obosiți ca să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
să le slujească drept lecție celor rămași În viață, care urmau să mai lupte. Până și capul celui mai neînsemnat dușman era tratat cu cea mai mare solemnitate. Cu misteriorul hotar dintre viață și moarte aflat la picioarele lui, orice samurai nu putea să nu se gândească la ceea ce Însemna traiul de războinic. Toți stăteau respectuoși, cu mâinile Împreunate În rugăciune. După ce groapa fu astupată și deasupra ei se Înălță o movilă, ridicară ochii spre un curcubeu minunat care se arcuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dejun și se pregăti de drum. Am plecat! anunță el, fără, Însă, a-i spune servitorului unde se ducea. Și, cu puțin Înainte de ora stabilită, ajunse la casa lui Doke Seijuro. — Hei, Maimuță! Pleci și tu azi? Îl Întrebă un samurai de țară, care stătea la poarta lui Seijuro. — Inuchiyo! Își privi Tokichiro surprins prietenul. Nu se mira doar că venea și Inuchiyo, dar Înfățișarea acestuia se schimbase; de la felul cum Își lega părul și până la jambiere, Inuchiyo era Îmbrăcat ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
țară, care stătea la poarta lui Seijuro. — Inuchiyo! Își privi Tokichiro surprins prietenul. Nu se mira doar că venea și Inuchiyo, dar Înfățișarea acestuia se schimbase; de la felul cum Își lega părul și până la jambiere, Inuchiyo era Îmbrăcat ca un samurai din regiunile izolate. — Despre ce e vorba? Întrebă Tokichiro. — Au venit cu toții. Grăbește-te. — Dar tu? — Eu? Am fost numit portar, o vreme. Vin mai târziu. Tokichiro se opri În grădină, imediat lângă poartă. Un moment, nu știu pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dintr-o epocă anterioară, când familii Întregi locuiau la un loc Într-o singură incintă Încăpătoare. O casă principală prelungă, cu multe camere, acareturi mai mici, porți În interiorul altor porți și nenumărate poteci acopereau toată curtea. — Maimuță! Încoace! Un alt samurai de țară Îl chema de la o poartă de lângă grădină. Îl recunoscu pe Ikeda Shonyu. Intrând În grădină, găsi vreo douăzeci de vasali, Îmbrăcați În samurai care locuiesc În regiunile izolate. Tokichiro fusese informat și el despre acest plan și arăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mici, porți În interiorul altor porți și nenumărate poteci acopereau toată curtea. — Maimuță! Încoace! Un alt samurai de țară Îl chema de la o poartă de lângă grădină. Îl recunoscu pe Ikeda Shonyu. Intrând În grădină, găsi vreo douăzeci de vasali, Îmbrăcați În samurai care locuiesc În regiunile izolate. Tokichiro fusese informat și el despre acest plan și arăta mai rural decât toți. Un grup de șaptesprezece-optsprezece asceți munteni se odihneau pe la marginile curții. Și aceștia erau deghizați În samurai Oda. Nobunaga părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de vasali, Îmbrăcați În samurai care locuiesc În regiunile izolate. Tokichiro fusese informat și el despre acest plan și arăta mai rural decât toți. Un grup de șaptesprezece-optsprezece asceți munteni se odihneau pe la marginile curții. Și aceștia erau deghizați În samurai Oda. Nobunaga părea să se afle Într-o cămăruță din partea opusă a grădinii. Evident, și el era deghizat. Tokichiro și ceilalți stăteau relaxați. Nimeni nu punea Întrebări. Nimeni nu știa. Făceau, În schimb, presupuneri. — Domnia Sa s-a deghizat În fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Nobunaga părea să se afle Într-o cămăruță din partea opusă a grădinii. Evident, și el era deghizat. Tokichiro și ceilalți stăteau relaxați. Nimeni nu punea Întrebări. Nimeni nu știa. Făceau, În schimb, presupuneri. — Domnia Sa s-a deghizat În fiu de samurai care călătorește cu o suită mică. Așteaptă să sosească toți Însoțitorii. Probabil merge Într-o provincie Îndepărtată, dar mă Întreb dacă știe cineva Încotro ne Îndreptăm de fapt. — N-am aflat prea mult, dar când am fost chemat la reședința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
nod. Nimic nu putea fi mai periculos, iar Nobunaga trebuia să aibă În minte un plan secret, dacă se ducea acolo. Neobservat de ceilalți, Tokichiro dădu din cap a Încuviințare și ieși În grădina de legume. Peste câteva zile, grupul samurailor de țară care aveau să-i Însoțească pe Nobunaga și pe asceții din munți, ce-l păzeau de la distanță, porni spre capitală. Primul grup trecea drept samurai din provinciile răsăritene, care mergeau Într-o excursie la Kyoto. Oamenii mergeau foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
cap a Încuviințare și ieși În grădina de legume. Peste câteva zile, grupul samurailor de țară care aveau să-i Însoțească pe Nobunaga și pe asceții din munți, ce-l păzeau de la distanță, porni spre capitală. Primul grup trecea drept samurai din provinciile răsăritene, care mergeau Într-o excursie la Kyoto. Oamenii mergeau foarte relaxat. Ascundeau lumina feroce care le strălucise În ochi la Okehazama, adoptând aspectul aspru și vobirea lentă a celor drept care se dădeau. Cazarea fusese aranjată de către Doke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ușoară. Erau zile când ieșea complet singur și se plimba toată ziua prin mulțimile și praful din Kyoto. Iar În unele seri pleca pe neașteptate, la câte o oră nepotrivită, să viziteze conacele curtenilor, unde aveau loc Întâlniri secrete. Tinerii samurai nu Înțelegeau nici motivele acestor acțiuni, nici de ce cuteza Nobunaga să se aventureze În primejdiosul tumult al unei țări aflate În război cu ea Însăși. Tokichiro, desigur, nu putea nici el Înțelege asemenea Împrejurări. Dar și dânsul Își folosea timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
convorbiri, dar nu fu exprimată nici una și, În sfârșit, Nobunaga Își luă rămas bun, cu voioșie. — Să mergem acasă, anunță Nobunaga Întoarcerea, după o ședere de treizeci de zile În capitală. Mâine, adăugă el grăbit. În timp ce Însoțitorii săi, deghizați În samurai de țară și asceți, care locuiseră separat, se pregăteau să pornească spre casă, un mesager aduse un avertisment din Owari. De când ați plecat din Kiyosu, au Început să se răspândească zvonuri. La Întoarcere, fiți foarte prudenți și vă rugăm să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
patru sau cinci oameni vor fi de ajuns. Cei din suită pot merge separat, pe orice drum doresc. Nobunaga plecă din capitală Înainte de răsăritul soarelui. Și, Întocmai cum spusese Shonyu, douăzeci-treizeci dintre oamenii deghizați În asceți de munte și majoritatea samurailor de țară fură lăsați În urmă. Nu-l Însoțeau decât patru oameni. Shonyu făcea parte dintre ei, desigur, dar el care se simțea cel mai onorat de a fi fost ales În micul grup era Tokichiro. — E cam slab protejat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
pacea și un loc liniștit unde să-și găsească un scurt răgaz din toată zarva și confuzia. Ceaiul era elegantul hotar unde pacea contrasta cu acțiunea și poate nu e atât de ciudat că adepții săi cei mai devotați erau samuraii, ale căror vieți cotidiene erau scăldate În sânge. Nene Învățase Calea Ceaiului. Tatăl ei, pe care-l iubea din toată inima, bea și el ceai, astfel că se crea o situație cu totul diferită față de momentele cânta din koto, expunându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
revenit la castel, iar Inuchiyo și-a reluat funcția acolo. — La Kyoto! De ce s-a dus Domnia Sa În capitală? — Acum, nu ne mai Împiedică nimic să vorbim. A mers cu treizeci sau patruzeci de oameni, dumnealui Însuși fiind dechizat În samurai de țară pornit În pelerinaj. Au lipsit cam patruzeci de zile. În acel timp, vasalii lui s-au comportat ca și cum ar fi fost aici. Mergem să aruncăm o privire În grădina cu crizanteme? Mataemon Își urmă gazda În grădină, umblând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
imedat și o informă despre noile evenimente prin scrisori. Iar Onaka Începu să-i răspundă des. Ceea ce-l bucura Îndeosebi pe Tokichiro era faptul că În Nakamura se răspândeau știrile despre avansările lui treptate și despre căsătoria cu fiica unui samurai, prin bunele oficii ale unui văr de-al lui Nobunaga. Știa că, În consecință, sătenii le vedeau acum cu alți ochi pe mama și sora lui. — Îmi dați voie să vă aranjez părul, domnule? apăru Gonzo cu o casetă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
un cal fără călăreț. Îi urmau trei făclieri, apoi mirele, cu sandale noi. Nu aveau mobilier nupțial luxos, precum scrinurile cu intarsii, paravanele pliante sau mobilă chinezească, dar aveau un cufăr pentru armură și o ladă pentru haine. Pentru un samurai din acea perioadă, care comanda treizeci de pedestrași, nu avea de ce să se rușineze. Dimpotrivă, probabil că Tokichiro simțea o oarecare mândrie tainică. Fiindcă, deși nici unul dintre oamenii care-l ajutaseră În seara aceea și care acum Îl Însoțeau nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
cu ceștile, Mataemon Îl servi personal pe Inuchiyo. Ținea foarte mult la acel om care i-ar fi putut deveni ginere. Dar soarta nu fusese de partea lor. Curios, Însă, prietenia dintre ei supraviețuise, ca o camaraderie cinstită Între doi samurai. Inima Îi creștea de emoție, Însă nu lăsa să i se vadă pe față sau În cuvinte - erau doi samurai Împreună. — Ei bine, Mataemon, și eu sunt fericit. Ai un ginere minunat. Te felicit din tot sufletul, spuse Inuchiyo. Ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ginere. Dar soarta nu fusese de partea lor. Curios, Însă, prietenia dintre ei supraviețuise, ca o camaraderie cinstită Între doi samurai. Inima Îi creștea de emoție, Însă nu lăsa să i se vadă pe față sau În cuvinte - erau doi samurai Împreună. — Ei bine, Mataemon, și eu sunt fericit. Ai un ginere minunat. Te felicit din tot sufletul, spuse Inuchiyo. Ascultă, știu că astă seară am dat buzna. Nu te-ai supărat, nu-i așa? — Deloc, deloc, Îl asigură Mataemon, Însuflețit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
celor două clanuri la Narumi pentru a semna Înțelegerea și vizita propusă pentru Anul Nou a lui Tokugawa Ieyasu la Castelul Kiyosu, ca să-l cunoască pe Nobunaga, fură transmise rapid și discret printre vasali. Inuchiyo, Shonyu, Tokichiro și ceilalți tineri samurai Îl recunoscuseră de departe pe Sugaguchi În mesagerul care se Întorcea la castel și o luaseră imediat la fugă după el. Înghesuiți Într-o cameră a castelului, așteptau cu sufletul la gură să afle dacă avea să fie pace sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și le spuse tot ceea ce auzise. — S-a stabilit? În genere, acest deznodământ fusese așteptat, dar, când aflară că se ajunsese la un acord, chipurile li se luminară și inimile lor așteptau, cu nerăbdare, viitorul. — Acum, putem lupta, spuse un samurai. Vasalii lui Nobunaga nu lăudaseră alianța cu Mikawa ca pe o cale de a evita războiul. Se bucurau din toată inima de tratatul cu Mikawa, provincia vecină, Întrucât, astfel, puteau Înfrunta, cu toate forțele, un inamic mai puternic. — Este norocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și ar fi bine ca ajutorul dat soțului tău să treacă pe planul al doilea. Mai presus de orice, aș dori să-i fii devotată mamei mele și s-o faci fericită. — Da. — S-a născut Într-o familie de samurai dar, cu mult timp Încă Înainte de nașterea mea, a fost săracă. A crescut câțiva copii, Într-o sărăcie lucie; simpla creștere a unui singur copil, În asemenea Împrejurări, Însemna să se lupte cu niște greutăți incredibile. Nu avea nimic care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se rostea cuvântul „luptă“, intuiția lui nimerea direct la țintă, ghicind locul spre care se Îndreptau. Dar, de o bună bucată de vreme, mintea tânărului mire fusese preocupată de altele. Dădu peste mai mulți oameni care se repezeau, dinspre cartierele samurailor, Îmbrăcându-și, din mers, armurile. Un grup de călăreți apăru, În goană, din direcția castelului. Deși nu știa ce se petrecea, Tokichiro avu o presimțire că locul luptei era foarte departe. Nene porni grăbită spre casă, Înaintea soțului ei. — Kinoshita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
măcar puțină considerație, te rog, fă-ți datoria la castel În lipsa mea și nu te Îngrijora. Dacă poți spune asta, Înseamnă că ai Încredere În tine Însuți. Ei bine, atunci, să ai grijă. — Îți rămân Îndatorat. Și Tokichiro Îi ordonă samuraiului de lângă el să-i aducă lui Inuchiyo calul. Nu, lasă formalismele. Mergi Înainte. În timp ce Tokichiro Încăleca din nou, fu adus și armăsarul lui Inuchiyo. — Până ne vom revedea. Făcându-i Încă odată cu mâna, din șa, Tokichiro porni drept Înainte. Prin fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Tatăl lui și clanul Saito din Mino se sprijiniseră reciproc, iar Între ronini exista un puternic sentiment de loialitate. De fapt, În acele vremuri tulburi, roninii respectau fidelitatea și cavalerismul, la fel și onoarea, mai mult chiar decât casele de samurai. Deși erau sortiți să ducă o viață de tâlhari sălbatici, acești ronini erau legați Între ei ca părinții și copiii, astfel Încât, lipsa de loialitate și necinstea nu erau tolerate. Koroku era asemenea capului unei familii numeroase și el stabilea aceste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]