1,552 matches
-
fustă scurtă, prea scurtă pentru o înmormântare, cu ciorapi rupți în dreptul genunchilor juliți și păr pleoștit, udă din cap până în picioare, ca o găină plouată, trăgând după ea un coș metalic de cumpărături din hypermarket. Un coș gol. Și care scârțâia înfiorător. Nimeni nu-i aruncă vreo privire. Sări de pe asfalt, iar inima încercă să-i iasă din piept. Privi cu teamă crescândă sicriul așezat în dric. Capacul era desfăcut, astfel că Scriitorul se văzu stând cu mâinile pe piept, cu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
plictisise să asculte buletinul meteo și se mulțumea să tragă din când în când draperia pentru a privi cum mustea pământul de apă. Își imagina că iese pe verandă, strângând din dinți și coborând cele patru trepte - una dintre ele scârțâia îngrozitor, a bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
când îi mai prindeau cu treburile prin curte. Aveau un cablu electric cu un bec care îi ajutau în acest sens. Câinele din curte începu să latre, semn că se apropie cineva de curtea lor. Poarta de la stradă se auzi scârțâind și în curte apăru un bărbat tânăr. - Bună seara! Am avut drum pe aici și am intrat și la dumneavoastră! Tânărul se apropie mai mult de cei doi și astfel putu fi recunoscut. Era Petre. - Bine ai venit! îi răspunse
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
m-am Îmbrăcat la loc În hainele mele ude și am ieșit. ZĂpada era neatinsă, zăpadă de la Începutul lumii. Nici un zgomot de tramvai nu perturba albul zăpezii. Trebuia s-o iau pe jos până acasă, prin zăpada din copilărie care scârțâie sub picioare. Așa ceva nu putea fi Împărțit cu nimeni. Deodată am auzit pași grăbiți În spatele meu. — Hei, stai puțin ! strigă el peste zăpadă. Uite ce am găsit aici ! Am Întors capul, Îngrozită că era pe cale să strice zăpada care era
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
m-am îmbrăcat la loc în hainele mele ude și am ieșit. Zăpada era neatinsă, zăpadă de la începutul lumii. Nici un zgomot de tramvai nu perturba albul zăpezii. Trebuia s-o iau pe jos până acasă, prin zăpada din copilărie care scârțâie sub picioare. Așa ceva nu putea fi împărțit cu nimeni. Deodată am auzit pași grăbiți în spatele meu. — Hei, stai puțin ! strigă el peste zăpadă. Uite ce am găsit aici ! Am întors capul, îngrozită că era pe cale să strice zăpada care era
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
răceală. Tânărul, hotărîndu-se în fine, trase de mânerul clopoțelului. Atunci un fel de schelălăit metalic răsună de sus ca-n niște spații mari și goale cu ecou rău. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara începu să scârțâie ca apăsată de o greutate extraordinară și cu o iritantă încetineală. Când provocatorul acestor grozave pârâituri fu jos, tânărul văzu mirat un omuleț subțire și puțin încovoiat. Capul îi era atins de o calviție totală, și fața părea aproape spână
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se întoarse înapoi și, după o scurtă codire, intră din nou în curte și în anticameră și trase de blestematul clopoțel, care răsună pe sus ca un vas de sticlă sfărâmat pe podele. După o așteptare chinuitoare, scara începu să scârțâie greu, și bătrânul spân apăru din nou cu ochii mirați. - Ce e? întrebă el în șoaptă, ca și când nu l-ar fi văzut pe băiat. Glasul acestuia pieri de emoție, și inima-i zvâcni cu violență în piept. Încercă să-și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acest exercițiu de statornicie și devotament, spre a-și controla și exercita puterea sufletească. Trebuia să rămână cast până când fapta cea mare a existenței lui se va împlini. Ajuns acasă, Felix urcă tiptil scările de din dos, blestemând treptele care scârțâiau, și se dezbrăcă numaidecât. În pat își aduse aminte din nou de Georgeta, fiindcă venea din alt pat, dintr-al fetei. Imaginea sănătoasă, lucioasă, cu dinți de porțelan a Georgetei râse de toate planurile lui austere. Ședea cu panglica cămășii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aruncată, pentru uzul lui, peste canapea. Când Pascalopol isprăvi treaba, bătrânul, care pândea îngrijorat, șopti cu spaimă: - Ochii, ochii! Și arătă cu mâna spre geam. Cei doi bărbați priviră și nu văzură nimic, dar li se păru a auzi pași scârțâind pe zăpadă. - Nu e nimeni, liniști Pascalopol pe moș Costache, umblă lume prin curte. În sfârșit, li se dădu voie celorlalți să intre și năvăliră în odaie ca o clasă de copii după recreație. Felix și Otilia rămaseră în pragul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aude când îl scoateți. ("Perversă familie!" o califică în gând el.) Bătrânul ședea pe spate, nemișcat, dar trăgea cu urechea. I se păru că aude zgomote suspecte, șoapte, și când Otilia fu lângă el, întrebă: - Cine vorbește așa? Ce tot scârțâie acolo, prin odăi? - E vântul, papa. - Nu intră vântul în casa mea. Mă duc să văd. Și făcu sforțarea de a se da jos din pat. Otilia îl opri cu blândețe și se jură că nu e nimic. Deschise ușa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mintal. În casa lui moș Costache se înfiripă idila plină de inedit dintre Felix și Otilia. Casa lui Giurgiuveanu are o viață ciudată pentru că totul se coordonează zgârceniei bătrînului: interiorul slab luminat, mobilele adunate de ocazie, pereții scorojiți, scările care scârțâie. Totul necesită G. Călinescu reparații, iar acestea nu se fac din avariție. Casa este într-o puternică antiteză cu camera Otiliei, plină de lucruri scumpe și de bun-gust, toate furnizate de generosul Pascalopol. Felix devine martor al celei mai spectaculoase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care-mi face patu' Drept în sân la Împăratu' Unde dregu-ți-aș și facu'... ...Horla! Cânta has-Satan de-i pocneau fălcile. Dacă tot știa să cânte atât de înflăcărat, cânta. Prin podurile cerești, hăt-departe, sus, la Sala de Spectacole a Universului, scârțâiau ușa de la intrarea în clădire grupuri din ce în ce mai subțiate de invitați întîrziați, desfășurîndu-se din fularele albe de mătase, cu capete prelungi și transparente ca sticla, refrișîndu-și florile de la butoniere, căpătând gaj, în schimbul pardesiilor lepădate, cîte-un jeton de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de bere ca pe un miez de pâine. Mama se-nvîrte printre mese, veselă. Toți o ciupesc tandru, o mângâie, o strigă..." - Ai dracului!... O ciupesc pe mama lui ăstuia și el se bucură! - ...o mângâie, o strigă. Berea scîrțîie-n halbe, scârțâie pozele pe la încheieturi. [...] Mama servește, părul ei se revarsă în bucle blonde peste marginile halbei. Toate rudele își trec mâna prin el înainte de a bea. Flutură rufele pe frânghie deasupra meselor din "Local familial". Toată lumea e adunată. Bunicii mei din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
păcălită, făcînd-o acum cu numai 50. În mai puțin de jumătate de an, se ridică deci la ceruri, fără surle și trâmbițe, aproape o treime din Ulpiu. Odăița îi devine o neconvențională mansardă de conservatorist, măruntaiele îi șuieră, încheieturile îi scârțâie, omul nostru exersează din răsputeri și se acomodează cu moartea. Într-o după-amiază, din jurul datei de 30, secondată de alți vreo cinci propietari, Anghel Maria suspendă concertul, azvârle o parte din instrumente pe hol și dă de-a berbeleacu cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să vadă, cei care aveau urechi să asculte, cei săraci cu duhul nu erau interesați. Se strângea șurubul pe zi ce trecea! Și așa, în fiecare zi, în fiecare an, se adăuga câte o nouă restricție pentru ei studenții, mecanismul scârțâia însă erau neputincioși! Începuse dictatura!’’ A trecut pe la doamna Schwartz, mama lui Gigi, cel mai bun prieten din copilăria plină de vise și năzbâtii, o femeie frumoasă, elegantă și deosebită care îl întâmpină exultând: - Gigi în fiecare lună vine acasă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cred că tot o mai are la inimă. Didina, uite așa-l fierbe! Nici nu se uită. Muierea se duce cu ăl de are mai multă putere, ține minte de la mine. Când să pătrundă în casă, s-a auzit poarta scârțâind. Codoșul s-a uitat. În curte intrase cineva. Când s-a apropiat mai bine, Gheorghe se dumeri. Era Titi Aripă, vărul ibovnicei. - Cum v-am mirosit eu, puișorule! zise acesta, urcând scările de lemn. Îmi spunea ea mie, inima, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
125 - Vezi de dați pe la alde cumătră, și pe la cuscrul! Să le pupați mâna și să le ziceți sănătate de la tat-tău! Băiatul a luat nuiaua, și-a înnodat mai bine traista după gât, și-a dat buzna afară. Zăpada scârțâia sub ghete. Se înțelesese de cu ziuă cu ai vecinului, unii mai mici, care abia îl așteptau. Au pornit apoi, unul după altul, pe poteca albă, bătută de pașii lucrătorilor. În mahalaua Cuțaridei plecaseră toți copiii cu colindul. Și Naie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împletiți peste geamurile oarbe ale abatorului, ardeau lumini puternice. Parlagiul intră în hala încăpătoare, cu șine de fier pe jos. Deasupra, pe pietre, rămăsese un zoi lipicios, vânăt, adunat din scursorile sângelui și resturile de vite. Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu jumătăți însîngerate, aruncate la întîmplare, una peste alta, împinse de oameni cu fețe dușmănoase, bărboși și crunți, având șorțuri de piele dinainte și cuțite ascuțite la brâu. - Bună dimineața, fraților! aruncă parlagiul, mohorât. - Bună dimineața, răspunseră câțiva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de spaimă. Frica morții apropiate le înțepenea gâtlej urile și păreau de piatră, așa cum stăteau una lângă alta, fără suflet. În coarnele scurte, abia licărea lumina cenușie a zorilor. - Gata! strigă cineva, și parlagiii ridicară mâinile. Drevele grele se mișcară scârțâind. Și deodată țipetele reîncepură. Bouarii ridicară bicele și vitele din față se proptiră de-a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încorda și scârțâi. - Ți-e frică? u strigă el de sus. - Nu, răspunse țiganca, râzând cu toată gura. 230 Cerul era acum aprins și norii lui greoi se apropiau. Câteva păsări negre zburau sus de tot, cu mișcări încete, leneșe. Ibovnica nu mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nevopsite, pline de hârtii, și câteva bănci înguste și lungi. Împrejur se simțea un miros de tutun prost. Dușumelele erau murdare și se vedea că în camera asta nu se măturase de mult. După o masă, pe un scaun ce scârțâia, ședea comisarul, o namilă de om, gras și burdușit. Pe cap ținea chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
belise ochii și părea cârpă. Îl traseră în sus și sergentul u vîrî vârful degetelor în țâțâna ușii. Comisarul o deschise puțin. Hoțul tresări. Parcă-i băgase jar sub unghii. - Caii! striga presarul. Ușa fu deschisă și mai mult. Balamalele scârțâiră. Țipă. - Aoleu, mama mea! Aoleu, dom' șef... - Caii! striga presarul. Îmbucătura ușii îi zdrelise pielea. Simțea sângele izbucnind afară, în cap îi juca numai un gînd: că le dăduse nuna stingă și că, dacă i-o fărâmă, tot o să poată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le umbla în sân, vîrîndu-le zăpadă între țâțe. Starostele s-a urcat deasupra butoiului, din care țâșnea un vin negru, spumos. Hoții chiuiau în gura mare și lumea ieșise pe la porți. În zăpadă rămânea o dâră neagră și roatele droaștei scârțâiau. - Cântă, Neacșule! Să audă toți cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. Mitică Ciolan abia se ținea într-o margine. Pe crucea căruții, Dumitru bătea țambalul cu greutate, sprijinindu-se de șleauri cu picioarele înghețate. La gară, au simțit hamalii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tocmai acum. Drumurile bătute, cum treceai de circiuma lui Stere simțeai un fum înecăcios de gunoaie, dulce-iute, parfumat ca para putrezită, tot ai fi tras pe nas! Ușa veche, șuie, abia ținută în țîțînele ruginite, neunsă cu gaz de când lumea, scârțâia lung, și în prag se arăta mama pământului, a de-o 344 seamă cu timpul, Marghioala. Mai albise, te uitai prin ea: obrazul, cum e pergamentul. Nu mai vedea, dar de auzit, tot auzea. Punea palma descărnată la ochi, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știi că ești. A fi înseamnă a te înșela. Când existența ți se pare suportabilă, orice poet e un monstru. (Poezia are întotdeauna un sens ultim sau nu e poezie.) Ești om până în clipa-n care oasele încep să-ți scârțâie de tristețe... După aceea, ți se deschid toate drumurile. Fără dorul de moarte, n-aș fi avut niciodată revelația inimii. Când îmi port mâna pe coaste ca pe o mandolină, senzația morții ia contur de nemurire. Iar când nimic îmi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]