20,360 matches
-
exhaustivității tarelor societății! Spațiul de întîlnire a personajelor, predominat feminine, și a poveștilor de iubire obsedante, cu gust amar și prezentare comică este o cafenea amplasată în mare. Iubirea, dragostea și moartea se întîlnesc într-o lume evident alienată. În scenariul legat de Radu Afrim, fiecare personaj vorbește despre un tip de alienare, gravă și iremediabilă, pentru ca desenul din final să ilustreze alienarea unei societăți aflată la sfîrșit de mileniu, sufocată de șabloane mentale, intoxicată de imagini și reclame, incapabilă să
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
care n-au răspuns invitației. Să le fi speriat pe consoarte femeile lui Afrim? (M.C.) Teatrul Tineretului Piatra Neamț: Ocean café, un spectacol de Radu Afrim după texte de Saviana Stănescu, Radu Macrinici, Ștefan Caraman, Alina Nelega, Gianina Cărbunariu. Regia și scenariul: Radu Afrim. Scenografia și video: Radu Comșa. Distribuția (în ordinea intrării în scenă): Ovidiu Crișan, Olimpia Mălai, Dorina Maria Haranguș, Ecaterina Hâțu, Ana Maria Marinca, Cezar Antal, Vasilica Oncioaia, Smaranda Astanei Beșleagă, Nora Covali, Constantin Lupescu, Doru Cătănescu, Clara Flores
Femeile lui Afrim by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16560_a_17885]
-
Numai că ambiguitatea, paradoxul, poanta preiau acum vechea funcție a metaforei, de remotivare ontologică a limbajului. Sunt scurtcircuitări semantice ale vorbirii curente, care se încarcă astfel de vibrație metafizică. Poezia lui Nichita Stănescu e o romanță modernă, dar și un scenariu de regenerare a lumii pe un principiu hierogamic. Marin Sorescu se tot joacă de-a răzgândirea și de-a impresia proaspătă, și ajunge, în timp, la o schimbare completă de dicționar, la recodificarea tuturor cuvintelor și întâmplărilor, pe o nouă
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
așezat într-un orizont al ideilor premergător actului artistic, ci, dimpotrivă, un vitalist afectuos și, de multe ori, chiar pudic, prin logica interioară a gestului său el se se dezvăluie acum și ca un creator nonfigurativ de lumi ficționale, de scenarii care par justificate, în aceeași măsură, de pulsiuni umorale și de rațiuni esoterice. Chiar dacă această afirmație pare, la prima vedere, doar un joc intelectual și un simplu paradox de lectură, pictura lui Vasilescu are o miză mult mai mare decît
Tandrețea gestului eroic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16598_a_17923]
-
hârtie a textualiștilor, o femeie îmbătrânită prematur, cu "stelele sus" și "moartea aproape", cu putregaiul singurătății neputincioase rănindu-i gâtul, un om distrugând și autodistrugându-se, vomitând la marginea unei lumi părăsite de Dumnezeu: De m-aș putea odihni în oricare scenariu al vieții,/ în cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat în care să dorm/ și un lighean în care să vomit/ tot ce dându-mi ai luat, Doamne,// să tot vomit." (Elegie). Departe de a
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
Duete shakespeareiene este un spectacol autonom de dans, un discurs teatral nonverbal, susținut cu ajutorul altei arte, altor tehnici, altui tip de emoție. Muzica și mișcarea, tipologiile mișcării, memoria gestului, performanța multora este însoțită și de o estetică argumentată într-un scenariu rotund, la baza căruia stau relațiile, tensiunile și dramatismul cuplurilor celebre din piesele lui Shakespeare. Mecanismului decodării teatrale i s-a adăugat acum cel al gestualului. Este meritul Roxanei Colceag, profesoara lor, că le-a încurajat, revelat, dirijat, sistematizat și
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
ei e una previzibilă: e incitată de exotismul lui Jacques, dar nu poate trăi cu el din cauza acestui exotism. Rezolvarea conflictului e mereu în mâinile protagonistului: ce va alege, amorul terestru sau cel acvatic? Acestui film i s-a reproșat scenariul, destul de neîndemânatic. Dar recunosc că am conștientizat acest lucru pe la a treia vizionare, și, ok, am văzut discrepanțele, dar mi s-au părut neglijabile. Cu toate că a fost acuzat că e "banal", "prostuț", "naiv" etc. Există însă și un anume avantaj
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
Dar recunosc că am conștientizat acest lucru pe la a treia vizionare, și, ok, am văzut discrepanțele, dar mi s-au părut neglijabile. Cu toate că a fost acuzat că e "banal", "prostuț", "naiv" etc. Există însă și un anume avantaj la un scenariu atât de transparent. Personajele sunt însă bine delimitate și probabil, cu puțin ajutor din partea regizorului, actorii au priceput ce au de jucat. Și joacă mai mult, transmit mai mult, prin limbajul corporal decât prin cuvinte. O excepție: rolul lui Jean
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
tot audă: relația erotizată dintre om și natură. În acest sens, filmul poate fi considerat romantic. Nu vorbesc de sensul trivializat al cuvântului, ci de asocierea ideatică dintre peliculă și curentul literar. Oricum, faptul că accentul cade pe imagine în detrimentul scenariului nu e surprinzător, dacă ne amintim de acea perioadă. În anii '80, s-au impus trei cineaști francezi: Jean-Jacques Beineix, Leos Carax și Luc Besson. Au avut priză la tineri, mai puțin la critici care i-au considerat postmoderni și
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
avut priză la tineri, mai puțin la critici care i-au considerat postmoderni și au vorbit apropo de ei ca de "cinema du look", care se traduce simplificat prin imagine = mesaj. 2. Coloana sonoră te mai face să uiți de scenariu. Marele albastru e unul dintre acele filme rare în care aproape poți ignora sunetul diegetic. Între imagine și cel non-diegetic există însă o chimie palpabilă. Firește, cele două rezonează empatic. Diferența sare în ochi - pardon, în urechi - dacă ne gândim
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
găunos prin care se marchează la noi momentele aniversare, absența traducerilor din limba română în limbi de circulație internațională, prezențele mereu nemulțumitoare ale României la tîrgurile internaționale de carte sunt probleme la fel de acute astăzi ca și acum șase ani. Deplîngînd scenariul de parastas prin care se marchează la noi datele aniversare ale scriitorilor clasici, Marin Mincu oferă, spre comparație, felul în care rezolvă alții aceste probleme. Bicentenarul lui Leopardi, la care a fost prezent, îi oferă un bun termen de comparație
Bolile culturii în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11854_a_13179]
-
se sprijină sînt deopotrivă planuri ale expresiei, componente formale cu funcții spiritual-simbolice și articulații organice ale unei structuri care crește asemenea unui organism viu. Expoxiția lui Ilea apare, astfel, ca un mic tratat de ontologie prin care se dezvăluie întregul scenariu al devenirii unui cosmos foarte clar definit și cu o puternică legitate internă. Primul nivel este acela al materialelor perisabile, al panourilor de hîrtie obținute prin colaje oarecum aleatorii și care semnifică volatilul și amorful, substanța vulgară și materia spirituală
Gheorghe Ilea (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11889_a_13214]
-
aduce mai mult decât personajul, de aceea îi iubim separat. Actorul ne aduce în sala de cinema, nu personajul. Dar odată ce lumea te strigă pe stradă cu numele personajului, știi că ai făcut un rol bun. Cred însă că un scenariu prost poate ucide un personaj. A.O: E vreo diferență între modul cum joci în lungmetraje și în scurtmetraje? Se pune mai multă presiune în cazul primelor? A.V: Depinde de subiect, de regizor, de atât de multe. Uneori povestea
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
nemulțumit de varianta finală, oferă propria sa versiune), pentru că aceasta era cea pe care o puteai vedea pe marile ecrane în 1997. Cu alte cuvinte, a avut suficientă libertate de creație. Și asta se vede: introduce numeroase inovații la nivelul scenariului, inovații la care regizorii anteriori n-ar fi îndrăznit să spere. Scenaristul (dar și regizorul) Joss Whedon transplantează o problemă care a preocupat analiștii rasismului în contextul relației extraterestru - uman: contaminarea rasei/speciei. La finalul filmului anterior, Ripley omora toți
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
în viața mea". Asta îi spune Ripley alienului în al treilea film al ciclului. Se confruntă din nou, de data asta pe o planetă - închisoare, unde oamenii sunt lipsiți de arme. Ideea unei colonii penale e kafkiană prin excelență, iar scenariul și decorurile se mulează pe ea, devenind mai austere. Închisoarea are aspectul unei biserici delapidate, constituindu-se într-un ecou al religiozității deținuților. Povestea nu e tocmai coerentă, existând numeroase găuri negre narative, iar personajele sunt arhi-simplificate. Un argument în favoarea
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
pe rînd, "păcatele tinerețelor", prin discursuri encomiastice și scrieri "de școală nouă", face substanța studiului lui Stanomir. Angelo Mitchievici întregește tabloul cu critica literaturii "de anticipație" , aceea care plănuia, pentru generații după generații, "viitorul luminos". Stîngace în stil, strălucea prin "scenarii". Inițial importate dinspre soare-răsare, subiectele ajung, pe măsura "profesionalizării", să reflecte performanțele în crescendo ale conducerii autohtone. În finalul primului capitol, tot Ioan Stanomir face un legato cu literatura "ușoară" (dar de succes...) din interbelic, urmărind traiectoria lui Cezar Petrescu
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
mai bună actriță într-un rol secundar") și patru "tehnice". Acest termen indică o prejudecată cu care mi-e imposibil să fiu de acord, care arată o bistratificare nejustificată a oricărei pelicule: sus e stratul rafinat, cu regie, actori și scenariu, iar jos se găsește insignifianta producție și detaliile tehnice. O astfel de prejudecată mi se pare inadecvată și deficitară. Mai mult, poate altera serios percepția unui film. Să mă explic. Știm cu toții că mediumul cinematografic e responsabil pentru cea mai
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
atmosferă naște o poveste. De aceea, ți se părea firesc ca locuitorii casei din Delicatessen să fie canibali. Regizorul și-a demonstrat adaptabilitatea realizând și cel mai bun film din seria Alien, Renașterea din 1997. Chiar dacă a lucrat cu un scenariu de film de acțiune, care presupune o oarecare simplificare, și cu personaje private de libertate de mișcare (și fizic, și psihologic), Jeunet a recontextualizat stereotipurile până când le-a făcut de nerecunoscut. Apoi a apărut Amélie, și o poveste de dragoste
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
de aceeași crimă, au fost lăsați pe zona de front dintre tranșeele franceze și cele germane. Cu ajutorul unei cutii care conține obiectele și scrisorile celor cinci soldați, Mathilde, convinsă că Manech e în viață, încearcă să-i dea de urmă. Scenariul e bazat pe romanul lui Sebastien Japrisot, un scriitor ale cărui cărți au mai fost ecranizate, una chiar de Costa-Gavras. Tranziția de la vocea omniscientă la cea plină de îndoieli, restauratoare de evenimente, e însă inovația lui Jeunet. Viețile celor patru
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
un personaj pe de-a-ntregul tragic: are vedenii, propriile cópii îi populează halucinațiile, aude voci cu care intră în dialog, ține cuvântări naționalist-fanteziste în piața publică cocoțat pe statui, se crede victima filărilor colonelului Geană sau, mai rău, a unor scenarii punitive... Într-un eseu intitulat Câtă ficțiune există într-un text poetic, Nichita Danilov se arăta preocupat de halucinație ca modalitate de cunoaștere: Halucinația este oare altceva decât o percepție de alt grad? Cine ne poate spune dacă nu cumva
Fantezii în fond by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11946_a_13271]
-
scandal, ale suprarealiștilor. În august 1929, însoțită de Paul Eluard, de René și Georgette Magritte, de Luis Buńuel și de alți cîțiva amici, Gala sosește în satul de pescari Cadaques. Cît timp Dali și Buńuel aveau să lucreze la un scenariu care să continue povestea cinematografică plină de succes a Cîinelui Andaluz, mica societate urma să petreacă o scurtă vacanță în sătucul de pe malul mării. În vederea întîlnirii cu Gala, Dali își pregătește cu sîrg o apariție ieșită din comun (scena este
Viața muzelor by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11939_a_13264]
-
dreptate afirmând că orice artă aspiră la condiția muzicii, atunci All That Jazz e o sinteză în care o poveste e transfigurată prin muzică. Personajele flirtează cu moartea și nemurirea simultan, totodată schimbând măști cu o viteză deconcertantă. Chiar și scenariul suferă de hiperactivitate, în ton cu dialogul rapid tipic Broadway-ului. Pentru cunoscătorii genului, filmul va părea o imitație prea fidelă în sensul că dă senzația de pastișă ironică. Coloana sonoră e un amalgam incredibil de genuri - s-a afirmat deja
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
obișnuit, nu-ți spune ce-i bun și ce-i rău, are o atitudine de genul "Te prinzi? Bine. Nu te prinzi? La fel de bine", ceea ce cred că influențează opinia publicului, mai satisfăcut de un mesaj clar și supra-simplificat. La nivelul scenariului, punctul forte al lungmetrajului nu e acțiunea sau narațiunea, ci dialogul dintre personaje, pentru ele ironia devenind o formă de viață. E laconic, dar amintește de David Mamet, după cum au observat și alți critici. Un exemplu? Interpretarea desenului animat Doamna
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
într-o nouă ediție, cu banderolă, și la o editură mai mare. Este cazul romanului Dorei Pavel, Agata murind, premiat de USR pe anul 2003 după ce a avut numai cronici bune și foarte bune. Lipsesc însă/încă multe elemente pentru ca scenariul de mai sus să se materializeze până la capăt. Nu mai insist. Pe cât de generos e pretextul epic al cărții, pe atât de surprinzătoare e evoluția narațiunii în sine. Un cimitir aflat pe un deal care se surpă obligă autoritățile la
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
Dana Diaconu Ați scris poezie, roman, relatări, cărți de călătorie, scenariu de film pentru cinematograf și televiziune, articole de ziar. Ce vă determină opțiunea pentru un gen sau altul și ce părere aveți despre impactul jurnalismului și cinematografiei în scrierile literare? Referindu-mă la literatură cu o expresie din domeniul flamenco
Interviu cu Julio Llamazares - "Pentru mine poezia este fundamentală" by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11986_a_13311]