1,331 matches
-
în timp ce resursele planetei sunt limitate, dorințele, ambițiile sau tendințele ca acestea să fie consumate sunt nelimitate. Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, industriaș, fost președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de știință scoțian. În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali, savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde complexelor subiecte asupra viitorului planetei. Decizia inițiatorilor a fost ca un grup de
Clubul de la Roma () [Corola-website/Science/326105_a_327434]
-
Schweig, Steven Waddington și Jodhi May. Coloana sonoră conține muzică compusă de Trevor Jones și Randy Edelman și melodia "I Will Find You" a formației Clannad. Tema principală a filmului este luată din tonul "The Gael" al compozitoarei și cântăreței scoțiene Dougie MacLean. Lansat la 25 septembrie 1992 în Statele Unite, "Ultimul mohican" a fost primit cu laude de critici, el fiind și un succes comercial în timpul difuzării sale. În timpul Războiului Franco-Indian, în 1757, mohicanul Chingachgook (Russell Means) și fiii săi, Uncas
Ultimul mohican (film din 1992) () [Corola-website/Science/326286_a_327615]
-
și Iowa). La data de 5 iunie 1930, Marea Lojă Unită a Angliei recunoștea regularitatea Marii Loji Naționale, condusă de Alteța Sa Principele George Valentin Bibescu. La 12 iulie 1935 Marea Lojă a primit personalitate juridică și a lucrat în Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Francmasoneria fiind interzisă în perioada comunistă, între 1948 și 1990, Marea Lojă Națională Română și-a deschis atelierele în exil, fiind primită de Marea Lojă a Franței (Grande Loge de France), rue Puteaux, la Paris. Condusă de
Marea Lojă Națională Română 1880 () [Corola-website/Science/326415_a_327744]
-
mama sa, Kaiulani a fost descendenta lui Marelui Șef Kepookalani, verișor primar al lui Kamehameha cel Mare. De asemenea, mama sa a fost sora regelui Kalăkaua și a reginei Liliuokalani. Tatăl lui Kaiulani a fost Archibald Scott Cleghorn, un bancher scoțian din Edinburgh și ultimul guvernator al Oahu. A fost botezată în ziua de Crăciun 1875 la catedrala Sf. Andrei. Prințesa Ruth Keelikōlani i-a fost nașă. Kaiulani a fost numită după mătușa ei Anna Kaiulani, care a murit tânără, și
Victoria Kaiulani () [Corola-website/Science/326426_a_327755]
-
armatele cu regimente englezești revenite în Marea Britanie după ce fuseseră trimise în Irlanda în urma revoltelor din 1641, dar parlamentul a răspuns cu o victorie diplomatică și mai semnificativă, semnând "Solemn League and Covenant" („Liga și Legământul Solemn”), o înțelegere cu covenantiștii scoțieni. La începutul lui 1644, o armată covenantistă condusă de earlul de Leven a invadat nordul Angliei pentru a susține Parlamentul. Marchizul de Newcastle a fost obligat să-și împartă armata în două, lăsând un detașament condus de Sir John Belasyse
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
lăsând cavaleria și dragonii, conduși de Sir Thomas Fairfax, în ariergardă. Pe la ora 9 am, generalii aliați au aflat că armata lui Rupert a traversat și a capturat podul de vase de la Poppleton, și că înaintează către Marston Moor. Pedestrașii scoțieni și parlamentariști, dintre care unii ajunseseră deja la Tadcaster, au fost chemați în grabă înapoi. Pe la prânz, lui Rupert i s-a alăturat la Marston Moor și Newcastle, însoțit de un corp de "Gentleman Volunteers" călare. Rupert l-a salutat
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
și fusese adoptată de ambele tabere la Marston Moor. Nu se știe cine era la comanda celei de a doua linii, dar colonelul Bartholomew Vermuyden era comisar general al lui Manchester, secund al cavaleriei Eastern Association. Trei regimente de cavalerie scoțiene, numărând 1000 de oameni pe ponei ușori formau o a treia linie în ariergarda lui Cromwell, fiind conduși de Sir David Leslie. Cinci sute de dragoni scoțieni conduși de colonelul Hugh Fraser au fost desfășurați în extremitatea stângă. Centrul, condus
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
general al lui Manchester, secund al cavaleriei Eastern Association. Trei regimente de cavalerie scoțiene, numărând 1000 de oameni pe ponei ușori formau o a treia linie în ariergarda lui Cromwell, fiind conduși de Sir David Leslie. Cinci sute de dragoni scoțieni conduși de colonelul Hugh Fraser au fost desfășurați în extremitatea stângă. Centrul, condus de trei generali, niciunul nefiind superior, era format din 14.000 de pedestrași, cu 30-40 de piese de artilerie. Diferitele regimente fuseseră desfășurate în grabă pe măsură ce reveneau
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
artilerie. Diferitele regimente fuseseră desfășurate în grabă pe măsură ce reveneau pe câmpul de luptă și erau amestecate, dar majoritatea pedestrașilor lui Manchester conduși de generalul Lawrence Crawford se aflau pe flancul stâng, iar cei ai Lordului Fairfax în mijloc. Două brigăzi scoțiene, avangarda armatei lor, formau flancul drept al primei linii, în frunte cu generalul William Baillie. Linia a doua era formată din două brigăzi scoțiene, conduse de generalul James Lumsden. Liniile a treia și a patra, mai slabe, erau formate dintr-
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Lawrence Crawford se aflau pe flancul stâng, iar cei ai Lordului Fairfax în mijloc. Două brigăzi scoțiene, avangarda armatei lor, formau flancul drept al primei linii, în frunte cu generalul William Baillie. Linia a doua era formată din două brigăzi scoțiene, conduse de generalul James Lumsden. Liniile a treia și a patra, mai slabe, erau formate dintr-o parte a infanteriei lui Fairfax, o singură brigadă de scoțieni și un regiment scoțian incomplet, împreună cu regimentul de pedestrași al earlului de Manchester
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Baillie. Linia a doua era formată din două brigăzi scoțiene, conduse de generalul James Lumsden. Liniile a treia și a patra, mai slabe, erau formate dintr-o parte a infanteriei lui Fairfax, o singură brigadă de scoțieni și un regiment scoțian incomplet, împreună cu regimentul de pedestrași al earlului de Manchester. Flancul drept era comandat de Sir Thomas Fairfax, cu John Lambert ca secund. El avea cel puțin 2.000 de călăreți din Yorkshire și Lancashire, desfășurați în nouă divizii, precum și 600
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
câte patru. Când un mic dig de lângă șanț a fost eliminat în anii 1960, au fost găsite acolo câteva sute de proiectile de muschetă. Când Goring a lansat un contraatac, parlamentariștii dezorganizați au fost împrăștiați, dar o parte din cavaleria scoțiană din spatele lor a rezistat mai mult. Mare parte din flancul victorios al lui Goring fie s-a împrăștiat urmărind inamicul, fie a dat fuga să prade proviziile aliaților, dar unii din ei, conduși de Sir Charles Lucas, au manevrat spre
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
provocat confuzie. Profitând de avantaj, brigada de călăreți a lui Blakiston (probabil susținută și de un grup de „Gentleman Volunteers” conduși de însuși Newcastle) a șarjat în centru. Sub aceste atacuri, în confuzie și în întuneric, peste jumătate din infanteria scoțiană și toată infanteria lui Fairfax au fugit. Generalul scoțian Lumsden a declarat că „cei ce au fugit s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
lui Blakiston (probabil susținută și de un grup de „Gentleman Volunteers” conduși de însuși Newcastle) a șarjat în centru. Sub aceste atacuri, în confuzie și în întuneric, peste jumătate din infanteria scoțiană și toată infanteria lui Fairfax au fugit. Generalul scoțian Lumsden a declarat că „cei ce au fugit s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester a rămas acolo, dar numai în fruntea propriului său
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
s-au arătat tare nevrednici”. Leven și Lord Fairfax au plecat și ei de pe câmpul de luptă, crezând că totul este pierdut. Manchester a rămas acolo, dar numai în fruntea propriului său regiment de infanterie din ariergardă. O singură brigadă scoțiană izolată care fusese în dreapta liniei întâi și formată din regimentele earlului de Crawford-Lindsay și ale vicontelui de Maitland au stat în calea lui Lucas, care a lansat trei șarje împotriva lor. În a treia șarjă, calul lui Lucas a murit
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
calea lui Lucas, care a lansat trei șarje împotriva lor. În a treia șarjă, calul lui Lucas a murit, iar el a fost luat prizonier. În spatele lor, generalul Lumsden a reușit să rearanjeze parte din centrul aliaților, cu două brigăzi scoțiene care rămăseseră. În spatele acestora, regimentul earlului de Manchester a respins și a împrăștiat brigada de cavalerie regalistă a lui Blakiston. În acest moment se întunecase cu totul, deși răsărea luna plină. Zona rurală din jur era plină de fugari din
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș, garnizoana a capitulat condiționat la 16 iulie. Armata aliată s-a împrăștiat și ea în scurt timp. Leven și-a dus soldații în nord să asedieze orașele Newcastle upon Tyne și Carlisle, în vreme ce armata
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
mutați la Passy în grija lui Antoine Nompar de Caumont și a soției sale, în timp ce Lady Middleton a continuat să-i fie guvernantă. La 23 martie 1708, după o întârziere din cauza rujeolei, tânărul James a încercat să coboare pe sol scoțian la Firth of Forth susținut de o flotă de nave franceze. Nu a reușit deoarece a fost întâmpinat de flota marinei britanice condusă de amiralul Byng. Louisei Maria îi plăcea opera și să danseze și a devenit populară la curtea
Louisa Maria Teresa Stuart () [Corola-website/Science/322657_a_323986]
-
1791) a fost înființată la gură de vărsare a lui Sân Lorenzo, o misiune spaniolă (Mission Santa Cruz) de Padre Fermín Lasuén. În 1818 locuitorii misiune părăsesc locul, din cauza piraților și a deținuților eliberați. Prin secolul XIX prin sosisirea coloniștilor scoțieni, italieni, portughezi și chinezi, a început să crească numărul locuitorilor din Santa Cruz. În oraș există o universitate cunoscută prin programul de cercetare în astrofizica și a mediului marin. În oraș se produc mai ales articole sportive (O'Neill și
Santa Cruz, California () [Corola-website/Science/322075_a_323404]
-
Următorii conducători ai Monaco-ului au avut tendința de a trăi în alte părți și să-și viziteze palatul doar ocazional. Charles al III-lea a fost succedat în 1889 de Albert I. Albert s-a căsătorit cu fiica unui aristocrat scoțian. Cuplul a avut un fiu, Louis, înainte să divorțeze, în 1880. Albert a fost un bun om de știință și a înființat Institutul Oceanogeografic în 1906: ca si pacifist, a înființat apoi Institutul Internațional al Păcii din Monaco. A doua
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
(n. 3 februarie 1976) este o actriță și autoare cu origini scoțiene și australiene. S-a născut pe 3 februarie 1976 în Oman, având ambii părinți scoțieni. Tatăl său, Brian, era bancher la Națiunile Unite, care l-a trimis în Oman, iar întreaga familie a trebuit să îl urmeze atunci când a fost
Isla Fisher () [Corola-website/Science/322289_a_323618]
-
(n. 3 februarie 1976) este o actriță și autoare cu origini scoțiene și australiene. S-a născut pe 3 februarie 1976 în Oman, având ambii părinți scoțieni. Tatăl său, Brian, era bancher la Națiunile Unite, care l-a trimis în Oman, iar întreaga familie a trebuit să îl urmeze atunci când a fost nevoit să își mute reședința. Numele i-a fost dat după insula scoțiană Islay și
Isla Fisher () [Corola-website/Science/322289_a_323618]
-
ambii părinți scoțieni. Tatăl său, Brian, era bancher la Națiunile Unite, care l-a trimis în Oman, iar întreaga familie a trebuit să îl urmeze atunci când a fost nevoit să își mute reședința. Numele i-a fost dat după insula scoțiană Islay și mai are încă patru frați. Încă din școală și-a dezvăluit pasiunea pentru teatru, atunci când a jucat în trupele de la liceul de fete, acolo unde și-a făcut studiile. Încă de la nouă ani a apărut în reclame care
Isla Fisher () [Corola-website/Science/322289_a_323618]
-
din London Borough of Richmond upon Thames) a fost un călător, diplomat, ziarist, scriitor și gânditor mistic britanic, unul din aventurierii din epoca victoriana, cunoscut, între altele, ca un precursor creștin al sionismului Familia Oliphant este o veche familie aristocratica scoțiana, al cărui strămoș a fost David Olifard din secolul al XII-lea. În decursul timpului numele Olifard a devenit Olyfaunt și apoi Oliphant. Tatăl lui , Șir Anthony Oliphant (1793-1859), a fost un jurist, călător și om de afaceri care s-
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]
-
relații strânse cu cercurile conducătoare britanice. Mama sa a fost Mary, născută Campbell, fiica colonelului Ronald Campbell, care comandă regimentul 72 de Highlanders postat în colonia Capului.Amândoi părinții erau foarte evlavioși, atrași de învățătură neoprotestanta și universalista a predicatorului scoțian Edward Irving, unul din fondatorii așa numitei „Biserici Catolice Apostolice” (fără legătură cu Biserică Romano-Catolică) În momentul nașterii la Cape Town a lui Laurence, unicul sau copil, Șir Anthony îndeplinea la Cape Town funcția de procuror general al Coloniei Capului în sudul
Laurence Oliphant () [Corola-website/Science/328032_a_329361]