1,235 matches
-
Manuscrisul e încuiat într-un seif, la agenția Citibank de pe Fifty-third Street, în Manhattan. Dacă mă sunați dinainte, l-aș fi adus astăzi aici. Dar, dacă nu mă înșel eu, trebuia să ne vedem abia lunea viitoare, după-amiază. Într-un seif de bancă? a făcut Gordon. Deci acolo mi-ați ascuns descoperirea. N-am știut. — Eram convins că v-am spus, a continuat Harry discuția, improvizând din mers, dar încă incapabil să priceapă ce căuta Gordon acolo cu Trumbell, cu patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
apă rece și să-și primenească ținuta. După nici jumătate de oră, la masă cu același sfeșnic în față însă fără lumânări aprinse, sorbind ca pe o licoare destinată zeilor cafea din ceașca aburindă, precaut ca și cum ar deține cifrul unui seif încărcat cu bijuterii, se hotărî să împărtășească soției răspunsul care-l avea pe buze în momentul când s-a trezit din somn. Am vrut să-ți comunic ceva foarte interesant, dar recunosc că pentru moment am uitat tot. Parcă cineva
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
credeau în iubire, cea mai sigură „luntre” de salvare a omului. Da, iubirea, arătându-se întotdeauna a fi una singură în universul acesta amărât, dacă ar trona tot timpul între instinct și rațiune, ar putea fi singura cheie pentru deschiderea seifului fericirii umane. Cu toate că întâlnirile mele cu Iozefina nu avuseseră loc pe atunci decât pe verticală, acolo în biblioteca orășenească, unde ne retrăgeam aproape zi e zi, după-masa, ca să scriem la mașină dramatizarea nuvelei lui Alexandru Ivasiuc, Corn de vânătoare, cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
era străină. Joc la două capete, zâmbesc ambiguu, fac semne că-i așa și-așa, o dau cotită, cum s-ar zice. Băieții insistă: "Buzunare?"... Gata, zic, mă fac băieții. Mă cred de bani gata și vor să-mi viziteze seiful. Întorc meticulos buzunarele pe dos, dar nu dau de înțeles că inima stă să sară din pieptu-mi brav. Joc tare. La urma-urmei, deocamdată nu m-a detronat nimeni: sunt încă depravatul și pușlamaua cartierului meu. Băieții admiră sărăcia cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și potrivi revolverul care-i atârna Între picioare, aninat de un șnur răsucit pe după un nasture. Te poți bizui pe Josef În privința a trei lucruri, Își spuse el, mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ora când aceștia luau cina, erau la teatru sau la cinema. Nu se zărea nici un polițist. — Anton. — Taci! se oțărî el și trase jaluzelele, pentru a nu fi zărit din una din clădirile de vizavi. Știa exact unde se afla seiful zidit În perete. O masă, un film și câteva pahare fuseseră suficiente pentru a scoate informația de la Anna. Dar se temuse s-o Întrebe despre cifru - și-ar fi putut da seama că farmecele ei nu ajungeau ca să-l aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
grabă sau ezitări. Înainte de-a se așterne la lucru, se uită la ceas - nouă și zece - și calculă că avea la dispoziție o jumătate de oră. Timp berechet, se gândi el și-și apăsă degetul mare, umezit, pe ușa seifului. Oțelul nu avea nici doi centimetri grosime. Lăsă servieta neagră pe birou și-și scoase uneltele. Dălțile lui erau Într-o stare minunată - foarte bine lustruite, cu lama ascuțită... Era mândru de condiția uneltelor sale, ca și de viteza cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă, flacăra se micșora. Bazându-se pe frica și naivitatea ei, Îi strigă cu ferocitate: — Taci sau Îți sucesc gâtul! Pentru moment se lăsă liniștea, flacăra crescu, ușa seifului trecu de la o incandescență roșie la una albă, apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de la o incandescență roșie la una albă, apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești la seif, Anton! Ea Începu să zdrăngăne iar clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care se Închide și zumzetul ascuțit al liftului. Josef făcu un pas spre draperie și trase de șnurul de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ai lui Josef se Îngustară și se concentrară pe revolver, calculând unghiul și traiectoria glonțului și dacă acesta va trece pe alături. Nu, se gândi el, va ținti la picioare și mă va nimeri În stomac. Herr Kolber era cu spatele la seif și nu putea Încă să vadă cărțile Împrăștiate. — Nu Înțelegeți, spuse Josef. — Ce faci la ușa aceea? Fața lui Josef era Încă roșie de la temperatura flăcării. — Eu și cu Anna... spuse el. — Spune odată, ticălosule! țipă Herr Kolber la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vedeți cum devine situația... Eu și cu Anna suntem prieteni. — Anna, vino Încoace! Ușa se deschise Încet și Anna ieși la vedere. Își pusese fusta și Își aranjase părul. — E adevărat, Herr Kolber. Ea privi cu groază dincolo de el, la seiful expus vederii. — Ce s-a Întâmplat cu tine? La ce te holbezi așa? Frumos Îți șade, zău! O femeie la vârsta dumitale. Da, Herr Kolber, dar... Ea ezită și Josef o Întrerupse Înainte de-a se putea justifica singură ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui cu o gratitudine demnă de plâns. — Da, așa mi-a spus. Herr Kolber bătu din picior. — Ești o proastă, Anna! Caută-l prin buzunare. Probabil că ți-a furat banii. Încă nu-i dădu prin cap să-și verifice seiful, iar Josef marșă pe rolul care i se acordase, acela de hoț mărunt. Cunoștea genul ca pe un cal breaz. Lucrase cu aceștia, Îi angajase și-i văzuse pornind spre pușcărie fără regrete. „Bani mărunți“ le zicea el și Înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cum afecțiunea se transformă În dezgust, iar dezgustul În furie. — M-a ademenit, spuse ea Încet. În tot acest interval, Josef rămase conștient de geanta lui, care era pe biroul din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai devreme sau mai târziu, Herr Kolber va descoperi ce-l adusese În apartament și deja observase aproape de mâna șefului de gară o sonerie care probabil că suna În apartamentul portarului. — Pot să las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Aveți grijă! Nu pe mine m-a vrut. El... Dar Josef Grünlich Îi preluă din mers acuzația: — Mărturisesc. Nu Anna este motivul pentru care am venit. Ia uitați-vă acolo, Herr Kolber, și făcu un gest cu mâna stângă spre seif. Herr Kolber se Întoarse, cu revolverul ațintit spre podea, iar Josef Îl Împușcă de două ori la rădăcina spinării. Anna Își duse mâna la gât și Începu să țipe, Întorcând privirile de la trupul victimei. Herr Kolber căzuse În genunchi, atingând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai ningea și zăpada Înăbușea zgomotul roților de mașină și al pașilor trecătorilor, dar tăcerea din casa scărilor părea să se lase mai repede și mai groasă, acoperind semnele pe care le lăsase În urmă, stiva de cărți, geanta neagră, seiful scorojit de flacără. Nu ucisese niciodată până acuma un om, dar atâta vreme cât dura liniștea, putea uita că făcuse pasul acela ultim care-l ridica pe cel mai primejdios pisc al profesiei sale. O ușă la primul etaj era deschisă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fâțâie prin fața intrării ca un vânzător de bilete de loterie și, brusc, sentimentul că reușise să coboare de la Înălțimea acelui bloc, etaj cu etaj, din apartamentul lui Herr Kolber, conștiința și mai sigură a abilităților sale, mâna care arătase spre seif, rapida tragere de șnur, revolverul cumpănit și descărcat În aceeași clipă, toate Îl făcură să se simtă cuprins de mândrie. Am ucis un om. Își lăsă pelerina să fluture, deschisă, În briza nopții; Își netezi vesta; pipăi cu degetele lanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Întinseră și semnalul, având acum o lumină verde, trecu În smucituri lente prin fața lor, Josef Grünlich spunea „Sunt președintele Republicii“. Se trezi tocmai când un gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul seif bancar al orașului. Se trezi complet conștient de locul unde se afla și amintindu-și perfect visul. Lăsându-și mâinile pe genunchii grăsulii, Începu să râdă. Președintele Republicii! Asta-i bună! Și de ce nu? Știu să Îmbrobodesc lumea când e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
rîsul, nu-mi lipesc fața de adîncitura moale a cefei ei, nu are miros. Nu trăiește. Nu respiră. Nu mănîncă. Nu plînge. Nu urinează. E fetița care am fost - Ficțiunea. Rece. Inertă. E doar clișeul unei vieți păstrat Într-un seif al creierului. Între aceste două imagini În care mă recunosc sînt eu. Între un viitor care aparține vieții și un trecut care nu mai aparține nimănui. Dar pot eu vorbi despre acest viitor cu siguranța celui care ia ceva În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Poate că a fost insuportabil de infatuat și de ipocrit, dar în planificarea și executarea ciudatei sale stratageme pare să se fi comportat întotdeauna onorabil. Jurnalele sale intime, care încă supraviețuiesc atât pe un website ultra-securizat, cât și într-un seif puternic ranforsat, se referă la transferul personalității sale cu termenul de „aranjament“ și asta e exact ce-a fost. Ward a cheltuit mult timp și mulți bani pentru alegerea a ceea ce spera să devină noul său corp, deschizând într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
chibrit? Puteți păstra toată cutia, Îi zise Rowe, oferindu-i-o. — Nu pot s-o primesc, chibriturile au ajuns prețioase În zilele noastre, spuse agentul și aruncă peste umărul lui Rowe o privire spre dărîmăturile Casei de Economii, ale cărei seifuri erau Înșirate acum la vedere, aidoma mormintelor dintr-un cimitir roman. După aceea ochii lui urmăriră un funcționar Între două vîrste, care tocmai trecea, cu o umbrelă În mînă, prin fața ușii domnului Rennit. — Așteptați pe cineva? Îl Întrebă Rowe. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
insinueze, după o asemenea declarație, că documentul ar fi fost fotografiat? Ar Însemna ca respectabilul personaj să fie acuzat nu de indiscreție, ci de trădare! A fost, poate, o greșeală din parte-i să nu Închidă peste noapte documentul În seiful ministerial, dar sus-numitul personaj l-a asigurat personal pe ministru că n-a scăpat nici o clipă din ochi documentul cu pricina: a dormit, literalmente, cu el sub pernă... Ziarul The Times sugera că ar fi interesant să se facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
osos, aplatizat, cu umerii largi și fundul lat, figura lată, de carton. Ochii și urechile colectivului ! Mereu la pândă, înregistrând, corelând, fără a sufla vreun cuvânt despre ceea ce știe. „Discreție perfectă ! Strânge, ca un burete, cancanurile, mută, neclintită, ca un seif elvețian, care se deschide doar cu o formulă magică.“ Doamna Marcu Sidonia : are un fiu, în clasa a patra. Elev bun, băiat frumușel. Selectat ca... „oficial“, pentru întâmpinarea Președintelui. Săptămâna viitoare, Președintele se întoarce din Libia. Marcu Eugen îi va
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aș mai fi schimbat nici un cuvânt cu ea. Tu, însă, glumeai ! De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic ! Sau n-ai fi știut, sau nu te-ar fi angajat. Vinovatul coboară privirea. Vede capul lat al supra veghetoarei zornăind cheile seifurilor, pregătită să le deschidă, să le predea. Ridică ochii încețoșați. Încearcă să dea din coate, împiedicat. Tropăie din călcâiele umede. Aude trosnetul ghețarilor rupându- se, desfăcând cerul zilei. Nasul însângerat și vânăt de frig, ca la bețivi sau bufoni. Pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fumat demult, iar națiunile lumii de abia acum pășesc timid pe urmele noastre. Sute de români din ăia bronzații de la mama lor, și-au botezat copiii Televizor, Vitrina, Impedanța, Judecător, Mercedes, Procuror, Aer Condiționat, Cuptor cu Microunde, Windows, Poliția, Jandarmeria, Seif, Ambasada, și așa mai departe, în funcție de direcția în care doreau să-și manifeste recunoștința. Click.ro ne povestește cazul unui tip din Birmingham, care ziua lucrează ca bancher, iar noaptea își pune mască de Zorro și pleacă la vânătoare de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]