3,823 matches
-
persoane cu care vor veni În contact. este un proces dublu: pe de o parte este lichidarea terapeutică a conflictului, iar pe de altă parte, este refacerea stării de echilibru psihomoral a persoanelor traumatizate de acest eșec sau nevroză de separație. În felul acesta, restaurarea va reprezenta revenirea la starea originară de armonie și echilibru. Ea va compensa nostalgia liniștii și a Împlinirii pierdute. Restaurarea este actul de anulare a singurătății și de revenire la condiția sufletească și morală normală a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
se pleacă, În principal, de la Supra-Eul individual. În sensul acesta, tipurile umane din psihologia morală sunt În primul rând expresia nivelului de dezvoltare psihologică și de evoluție valorică morală a Supra-Eului unui individ. Nu trebuie făcută, În nici un caz, o separație Între tipurile psihologice și tipurile morale. Ele se completează. Fiecare dintre acestea pun În evidență, În mod preferențial, anumite aspecte ale personalității, cu caracter structural, dinamic sau valoric. Tipurile morale scot În evidență, În primul rând, caracterul valoric al unei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și ele privesc omul ca persoană. Spre deosebire de tipurile constituționale, care sunt structurale, tipurile morale sunt valorice, formate conform unor modele exemplare, prin care omul fizic (somatopsihică se spiritualizează, devenind persoană umană (ființă valoricăă. Nu trebuie Însă trasată o linie de separație absolută Între tipurile psihologic-constituționale și tipurile moral-valorice. Orice individ este un tip constituțional prin natura și structura sa genetică, dar el devine un tip moral numai prin interiorizarea valorilor moral-spiritual-culturale ale unui model. Dacă În psihologie tipurile sunt constituționale, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
poate avea un caracter pozitiv sau negativ. Ea poate ajuta sau poate prejudicia, fie persoana care a comis-o, fie pe celelalte persoane. Din acest motiv vinovăția nu privește numai acțiunea, ci și consecințele acesteia. Din acest motiv trebuie făcută separația Între acțiune, care este exterioară, și vinovăție care este interioară. Vinovăția este un sentiment moral penibil, negativ, reprobabil, pe care eu Îl resimt În planul conștiinței mele. Ea este o chestiune de conștiință. Omul Își asociază actelor sale vinovăția din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Îl vom analiza În mod special. Aspectele psihomorale ale conflictului Orice conflict intervine În cadrul unei relații interpersonale, fie că este vorba de o relație Întâmplător constituită, fie de o relație stabilă. Conflictul nu este numai un act de ruptură, de separație Între două persoane. Prin natura sa, el depășește cadrele stricte ale psihologiei și psihopatologiei, dobândind și o profundă semnificație morală. Conflictele circumstanțiale sunt, de regulă, conflicte de interese, ciocniri imediate, legate În special de frustrări. Cele mai importante conflicte care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
actele negative pe care eu le-am săvârșit și, prin aceasta, fac un prim pas, care mă eliberează de ele. În felul acesta, prin actul de căință, are loc, În sfera Eului meu personal, un act de desprindere interioară, de separație, Între Eul actual, care se căiește, și Eul din trecut, care a greșit. Acestea sunt două Euri ale aceleiași persoane, pe care, prin vinovăție, conștiința morală le pune față-n față. Pentru Spinoza, Kant și Nietzsche, căința este un simptom
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lume, cu și pentru ceilalți, dar, concomitent, Eu sunt și În mine, cu și pentru mine. Care este, În acest caz, pentru mine, semnificația propriei mele morți? Tematic, dar și ca fapt, despărțirea Eului meu de propriul său corp. Această separație, pe care eu o intuiesc ca pe o ruptură, este bruscă, nu o mai percep, eul meu nu o mai poate surprinde. În acest moment se Încheie, aparent, totul. Eu aș putea Înțelege acest lucru numai dacă ruptura dintre eu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vieții trăite În câmpul conștiinței pot fi analizate și explicate, dar moartea face excepție. De ce trebuie să murim? De ce suntem destinați morții? Putem oare depăși, odată cu moartea, perisabilul persoanei umane? La toate aceste Întrebări se impune o precizare. Trebuie făcută separația Între ideea morții care este o temă ontologică; sentimentul că suntem muritori sau sortiți morții, care este o temă psihologică cu o semnificație emoțional-afectivă particulară, de regulă negativă; În fine, actul morții, care reprezintă un eveniment biologic, prin Încetarea funcțiilor
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
umane, reprezentată prin trupul carnal material și perisabil, și sufletul imaterial și neperisabil. Ideea de dublu, deși o realitate incontestabilă, a generat mitul nemuririi sufletului. Moartea nu mai reprezintă un pericol, o aneantizare a ființei. Ea este un act de separație a sufletului de trup, o eliberare a sufletului din Închisoarea trupului, despre care vorbea Socrate (Platon, E. Rohdeă. Mitul vieții de dincolo face ca, prin sufletul nemuritor, persoana să devină o „ființă destinată eternității” (D. Stăniloaeă. În felul acesta, miturile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tip de valori, care afirmă sau neagă natura umană. Ambii depășesc posibilitățile persoanei În lume. Amândoi se proiectează În transcendență, devenind astfel simboluri ale depășirii. Unul reușește, pe când celălalt se prăbușește. Eroul și personajul tragic sunt complementari, produse ale unei „separații interioare” a contradicțiilor persoanei. Ei exprimă, Într-o manieră concentrată, natura antropocentrică a persoanei care, Înfruntând suprarealitatea, vrea să se substituie acesteia. Dar, prin aceste eforturi, atât eroicul, cât și tragicul nu fac altceva decât să ilustreze În mod exemplar
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Traumatismul apariției voinței. Unirea cu Idealurile familiei. FAZA SOCIALĂ Traumatismul identificării. Unirea cu umanitatea/civilizația. FAZA ARTISTICĂ Traumatismului „eroului”. Unirea cu lumea/creația. FAZA SPIRITUALĂ Traumatismul „artistului”. Unirea cu spiritul și cu realitatea. ACTUL CONȘTIINȚEI SIMBOLICE Traumatismul „spiritului”. Moartea/Ultima separație Ultima unire. Faza familială este cea în care au importanță următoarele evenimente: traumatismul nașterii individului, în sens psihanalitic; unirea acestuia cu mama; unirea copilului cu idealurile familiei. Faza socială este marcată de următoarele evenimente: identificarea persoanei; asimilarea rolurilor sociale și
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
identificarea persoanei; asimilarea rolurilor sociale și a civilizației de către individ. Faza artistică are două momente cheie, și anume: creația sau unirea cu lumea; valorile sau crearea culturii. Faza spirituală este legată de două categorii de evenimente: mișcarea spiritului și filosofia; separația ultimă sau moartea. Din cele de mai sus rezultă, în mod evident, diferențele de opinii dintre Ch. Bühler și O. Rank. Dacă în primul caz avem de-a face cu un punct de vedere riguros psihobiologic și psihosocial, în cel
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
tipul de familie, distingem: familia nucleară, formată din membrii conjuncți și copiii care rezultă; familia lărgită, în care, pe lângă membrii mai sus numiți, apar copii adoptați, rude sau prieteni; familia dezorganizată prin decesul unui membru al cuplului conjugal, divorț sau separație; concubinajul. Grupul familial îndeplinește o serie de funcții, și anume: biologică, de procreare; socială; economico-materială; cultural-educativă și morală. Atmosfera vieții de familie implică, la rândul ei, mai multe aspecte: - latura psihologică, legată de înțelegere, acord, concesiuni reciproce sau, dimpotrivă, conflicte
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
concubinajul. Grupul familial îndeplinește o serie de funcții, și anume: biologică, de procreare; socială; economico-materială; cultural-educativă și morală. Atmosfera vieții de familie implică, la rândul ei, mai multe aspecte: - latura psihologică, legată de înțelegere, acord, concesiuni reciproce sau, dimpotrivă, conflicte, separații, divorț, gelozie, ură, agresivitate între parteneri; - latura biologică, legată în principal de viața sexuală a membrilor cuplului marital, care implică următoarele: fidelitate/infidelitate, obișnuință/noutate, devianțe sau tulburări de dinamică sexuală (impotență, frigiditate etc.); - latura psihiatrică, presupunând existența în cadrul familiei
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
multiple: social-juridice, morale, religioase, culturale etc. Orice formă de „limitare a libertății” individuale sau colective este percepută ca o „constrângere”, ca o frustrare, ca o „situație castratoare” care limitează sau chiar răpește, suprimă în totalitate, libertatea. Acest aspect operează o separație între lume și instituții. Lumea reprezintă spațiul deschiderii, al libertății și autonomiei, care permite o dezvoltare independentă a individului. Instituția reprezintă un spațiu închis, în interiorul căruia libertatea și autonomia sunt pierdute, în locul lor fiind instituite normele de conduită obligatorii, strict
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de sănătate mintală ca pe o suferință psihică, ca pe un accident medical, o consideră și o tratează în consecință, ca pe oricare altă afecțiune care intră în cadrul medicinei. A doua formă de societate refuză boala psihică. Ea face o separație netă, sau cel puțin mascată formal, între patologia medicală generală și bolile psihice și, în al doilea rând, operează o separare a bolilor psihice și a bolnavilor mintal de restul membrilor societății. Suferința, ca boală medicală generală, este tolerată, dar
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
membrilor societății; din acest motiv, dezvoltarea individului este mult mai liberă, dar și mai puțin controlată; în acest caz, interesul pentru sănătatea mintală sau boala psihică este mult mai diminuat, acestea dezvoltându-se ca dimensiuni ale personalității relativ liber, independent; separația dintre normal și patologic este mult mai estompată, dându-se o sferă mult mai largă normalității psihice, ceea ce face ca în cadrul acesteia să fie incluse „cazuri-limită” sau „variații patologice ale normalului” ca forme admise de societate, prin îngustarea cadrelor bolii
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
comanda unui singur șef, menținerea suzeranității otomane, garanția comună a marilor puteri și denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Așa după cum bine s-a observat, Convenția suferea de un defect fundamental, acela că „nu stabilea nici Unirea, nici separația Principatelor” <ref id="4">4 T. W. Riker, Cum s-a Înfăptuit România. Studiul unei probleme internaționale, 1856-1866, București, f.a., p. 231. </ref>. În ceea ce privește domnia, Convenția de la Paris stabilea că ea este acordată pe viață unui domn autohton, ales de
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
egalitatea drepturilor politice, încurajarea comerțului și a industriilor (Lovinescu, 1924/1972, pp. 117-118, 140-144). Valorile care susțin aceste programe exprimă raționalitatea capitalistă a muncii eficiente caracteristică liberalismului economic și politic: proprietatea privată, individul, libera concurență, economia de piață, societatea civilă, separația puterilor - adică marile valori liberale susținute de Locke, Hume, Montesquieu, Tocqueville (Tănase, 1995, p. 3). Perioada de înflorire a acestor principii, de metamorfoză a lor în practici sociale a fost relativ scurtă, de circa trei decenii. Ea coincide cu începuturile
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
centrelor de plasament, reducerea numărului de copii instituționalizați etc.) sau standarde în furnizarea serviciilor. Substituirea rolului statului nu este posibilă decât în situația ideală în care întregul sistem de servicii va avea capacitatea de dislocare și va exista o reală separație a puterilor între furnizorii publici de servicii și instituțiile decidente și în condițiile existenței unui rețele publice de servicii de asistență socială primare și specializate care să asigure aplicarea unui principiu fundamental: universalitatea. Anexă Finanțări destinate construcției instituționale a sistemului
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
atitudini metodologice: atitudinea reflexiv-filozofică specifică psihopatologiei și atitudinea clinico-medicală specifică psihiatriei. Esența obiectului este fixată avându-se ca punct de plecare al demersului metodologic „suferința psihică” a persoanei umane. Aceasta este unică și comună ambelor domenii. De aici însă începe separația atitudinilor metodologice care vor conduce, pe de o parte către psihopatologie, iar pe de altă parte către psihiatrie, ca „operații mintale” de interpretare. Să urmărim în continuare fiecare dintre aceste două direcții. În cazul psihiatriei suferința psihică este percepută prin intermediul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
realitate a persoanei; b) reprezintă studiul mijloacelor de expresie ale acesteia; c) urmărește cauzele tulburărilor psihice; d) explică dinamica fenomenului psihic morbid; e) interpretează formele de anomalie psihică. Trebuie însă precizat faptul că în cazul psihopatologiei nu se face o separație între fenomenul psihic morbid și persoana bolnavului psihic. Acestea constituie un ansamblu unic, care, după E. Minkowski, se caracterizează prin următoarele aspecte: a) ruperea dialogului uman; b) ruperea contactului vital cu realitatea; c) aspectul dramatic al suferinței psihice; d) ruptura
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
importanță atât sferei sufletești, cât și trupului. Trupul este înțeles ca o corporalitate a subiectului prin care persoana „trăiește” și „există” în lume, fapt de care suntem absolut obligați să ținem seama. Din acest motiv nu trebuie să facem o separație între „trup” și „suflet” ci ele să fie considerate împreună în cadrul „persoanei umane”. Medicina biologică se limitează la tablourile clinice ale bolilor, ca la ceva care există concret în planul somatic, corporal. Este o referire la formele obiective, concrete ale
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
categoriile materiale” el fiind resimțit ca o „energie interiorizată a trupului”. Corpul unui individ este „spațialitatea” persoanei acestuia, ceea ce este „vizibil” în exterior din acesta. Sufletul este interioritate pură, imaterială. Cele două părți, trupul și sufletul sunt însă inseparabile, această „separație” operându-se numai în planul conștiinței propriului Eu. Plotin afirmă că „sufletul raționalizează trupul după imaginea sa”. După E. Mounier „omul este în fiecare moment suflet și trup, conștiință și gest, act și expresie”. D. Stăniloaie susține că „sufletul este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conștiința formelor psihice” normale sau patologice. Pentru E. Husserl, limbajul psihologiei și implicit cel al psihopatologiei, rezultă dintr-o „reducție eidetică”, care constă din posibilitatea descrierii stărilor sufletești a experiențelor conștiinței prin cuvinte. Limbajul, termenii psihologiei și ai psihopatologiei exprimă „separația” dintre „actele psihice” și „conștiința care le reflectă” situându-se între acestea ca o „legătură logică”. Limbajul apare o dată cu „surprinderea” completă a obiectului în câmpul conștiinței reflexive. El corespunde cu ceea ce E. Husserl denumește „noeză”, prin care „conștiința percepe și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]