1,455 matches
-
care patinează lumea și gîndurile de bioxid de carbon ale micuțului monstru bolnav de o incurabilă luciditate, luciditate ce lasă volumul fără fior. PÎnă și la unul dintre cei mai duri scriitori ai secolului XX, Cline, dai peste cîte-o pagină sfîșietoare, ei bine, nu și-n Die Blechtrommel. Și are aproape cinci sute de pagini, format A4. Însă hai să vedem Încă o dată ce-a făcut Schlndorf: a simplificat, a micșorat această hiperconștiință a lumii nu neapărat doar germane, pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe studentul Andrei Frumușanu. În cîteva cotidiene a apărut o notă potrivit căreia În omor a fost implicată Unitatea Specială de Pază și Protocol. E firesc, deoarece așa e protocolul la români. Mortal. Seara, a apărut Hamza, după o absență sfîșietoare. Avea un microfon de toată frumusețea. Cu el a luat un interviu unui ofițer din sus pomenita unitate specială. Ofițerul a declarat că nu-i nimic adevărat din ce scriu ziarele, numai minciuni, Hamza dădea din cap, așa este. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
85 cm, intelectual (nu neapărat, mă pot adapta), doresc conviețuire culturală În publicul la care mă gîndesc cu o tînără proactivă, bust Loren ‘69, tren locomotor cu pufuleț, admiratoare a lui Swift. A biografiilor literare străine. De unde răzbate mereu o sfîșietoare precizare: În anul x, autorul a renunțat la meseria y și s-a dedicat În Întregime literaturii. E valabilă și pentru noi, cu diferența că sublinierea-n italice trebuie Înlocuită cu a decedat, și pirogravată sub poză. INTERVIU Iolanda Malamen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
strălucitoare, aerul colorat, luna. Copilul aducea în viața mea emoția aia neobișnuită legată de o bizară și sublimă eternitate - Marea Eternitate Mică! - din cărțile simple, simple, simple, din filmulețele nostime de la televizor, din teatrul de păpuși, făcut cu bani puțini, sfâșietor cumva, pe care-l vedeam duminica la Țăndărică (ea cu gura căscată, eu cu lacrimi în ochi privind scena și copiii fremătători din sală și copilul meu luminos, la propriu luminos, cu buclele aurii înconjurându-i capul în sala aia
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
capul atunci!“. Al șaptelea cerc Spusă o dată, minciuna s-a instalat atotputernică. Nimic nu mai era nemaipomenit - frumos, atrăgător, expansiv, scânteietor, de bun gust, exuberant. Dar toate trebuiau să fie în continuare nemaipomenite, în alt sens, prin minciună - și erau sfâșietoare, mustinde, acaparatoare, aberante, zdobitoare, delirante. Trebuiau înfrânte logica, gândirea, comparația, speranța, destinul. Care nu poate fi înfrânt, dar te poți preface. Când lucrurile se repetă și, văzute din toate unghiurile, apar la fel de atât de multe ori, încât obosești numărând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lângă măsuța rotundă și oglinda înaltă, cu argintul ușor mâncat de vreme, în care umbrele nopții se mișcau neclar, ca niște fantome, îi auzea gemetele în somnul agitat, izbucnite din dureri probabil nu atât de mari sau nu atât de sfâșietoare, încât s-o trezească din somn, dar tocmai de aceea sugerând că sunt perene și devenite descurajante, încât culcușul ei, al fiicei, alături de gemetele și mirosul acru de bătrân bolnav, i se părea de coșmar, îi făcea rău, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dar atunci, după ce înaintase în mijlocul camerelor golite de aer și condamnate la inexistență, în care el mai putea trăi și se mai putea mișca numai întrucât fusese stăpânul și zeul Îsau cel puțin așa îl socotiseră umbrele lacome), în lumina sfâșietor de puternică vedea cum petele de culoare ce trebuiau să fie aisberguri, fiorduri, lacuri înghețate, munți troieniți în vălătuci de ninsoare fantomatică și care trebuiau să delimiteze marginile, pereții acelui spațiu răpit de umbre, nu se mai putea ține în lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în casa părinților mei și când am terminat cu cearta, am ieșit să mă plimb ca să mă calmez. Ca de obicei, ea își bătuse joc de aspirațiile mele de scriitor și, pe bună dreptate, sufletul mi-era zguduit de o sfâșietoare autocompătimire când am pornit valvârtej pe o alee în direcția pădurii pe care o exploram în plimbările duminicale din copilărie. Fără îndoială că eram mânat și de un impuls pornit din subconștient. Voiam să revăd locurile unde fusesem fericit (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-su ii iese în întâmpinare, cu reproșuri și înjurături, pe care nu le suportă hârtia, îi smulge fetiței pâinea de sub braț și cu un gest brutal o îmbrâncește spre poartă. Biata de ea, cade în genunchi și începe să plângă sfâșietor. Roua lacrimilor se amestecă într-o clipită cu glodul drumului. Contrariată, strig spre monstru câteva cuvinte de reproș, dar mă aleg la rându-mi cu o cascadă de vorbe grele și renunț.. Mogâldeața stă prăbușită în drum, sub răpăiala rece
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
ar trebui distribuit George Clooney sau Brad Pitt? Nu sunt, hm, sigur, spuse Henry. Altcineva? Jazz Conassey ridică mâna. —Bună, sunt Jazz-eee, spuse ea pe un ton provocator. Eu chiar am o întrebare legată de cărți. Știi cartea aia, Opera sfâșietoare a unui geniu uimitor? Ai idee, autorul, Dave Eggers, o mai fi, încă, neînsurat? —Altcineva? întrebă Henry tulburat. —Pot să pun o întrebare referitoare la tema cărții? întrebă cu seriozitate Madeleine Kroft. Crezi că scrisul ajută la slăbit? Pentru că toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
roata carului, deodată m-am repezit, prinzând pâinea cea mare, cât un sac de făină și încleștându-mă de ea cu amândouă căngile și ca să n-o scap, mi-am înfipt și dinții în ea. Atunci, pâinea dând un țipăt sfâșietor, m-am trezit cu Ali Străilaș în brațele mele, zbătându-se să scape din strânsoare și îmbrâncindu-mă, să cad peste marginea geamblacului sondei și alta nu Ci eu, luându-mi, ca fript, mâinile, de pe el, mi-am șters năluca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
numai filme blânde? se lamentă el, pe tăcute. Babița-Pelicanul, după ce așteptă, stupid, ca Mircea să iasă din încremenirea-i de ghips, ridică pistolul lui negru, punându-i-l în piept. Mișcarea aceasta, executată cu stângăcie, a Babiței, declanșă un strigăt sfâșietor în pieptul lui Mircea: Mama ta!... De fapt, înjurătura de mama ta! era finalul unei fulgerătoare judecăți preliminare a situației, alcătuită complet astfel: decât să plângă mama mea, mai bine să plângă mama ta (deși, poate că Babița-Pelicanul, de la școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
anume. Da, da! vin imediat, răspunse el chemării Zoei, care îl convocase de două ori la cafea. Continuă să reflecteze: multe modificări a adus Revoluția, numai pisicile rămân neschimbate. Pisicile se comportă la fel, ca pe vremuri: noaptea se tânguiesc sfâșietor, implorând aleatoriu pe un partener de rendez-vous: Mirrrron, Mirrron! Mirrrron!... Până când motanul răspunde la apel: Mirrranda, Mirrranda! Pufni în râs, amintindu-și de dialogul pisicilor în călduri, Mirrranda, Mirrron! așa cum îl evoca, în geroase dimineți de ianuarie, copilăria cea neștiutoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din urmă, lampa de benzină, către pisica turbată, lansând un jet de flăcări, pârlindu-i blana, în hohotele de râs ale gloatei și îndepărtând-o într-un final. Nenorocitul animal se aruncă cu capul înainte încotro vedea cu ochii, urlând sfâșietor de durere și oprindu-se, din când în când, pentru a-și mușca cu înverșunare locurile care o usturau cumplit. Simțind nevoia de a-și mai amâna îmbuibarea, Vladimir se depărtă de epicentrul incandescent al chefului și, luând cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și executaseră pedeapsa de a fi existat, pe lume, au fost repatriați și în cele din urmă fiind lăsați să-și ia lumea-n cap... Melanie ar fi psalmodiat mult și bine lamentoul despre avatarurile prizonierilor de război, evocând trecutul sfâșietor al mamei ei, însă Vladimir nu mai suportă amintirile pe care i le stârnea femeia asta blondă, chipeșă, adevărată comoară de favoruri neexprimate până la acea oră târzie și care, atunci când cădea în transă, nu se baza pe nimic real, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică amenințător cu fiecare clipă, până ajunge la un duduit amenințător care face sticla geamurilor să vibreze. Și brusc, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
încleștate spasmodic coboară inexorabil spre încheieturi, apoi mai jos către degete. În tâmple aude bubuitul propriului sânge pompat de inima care bate nebunește. Fiecare atom al mușchilor este încordat într-o ultimă sforțare uriașă. Pare că reușește, dar strigătul ei sfâșietor atunci când se prăbușește în neant îl face să tresară puternic din toată ființa lui ca un cartuș lovit în capsa de detonare. Lac de sudoare, deschide speriat ochii și aprinde veioza. Continuă să stea nemișcat pe salteaua patului, în aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Focul țâșnește de pretutindeni, de sub stânci, dintre tufișurile înalte care se dovedesc adăposturi abil camuflate. Explozia asurzitoare a unui proiectil de aruncător aruncă în aer o stâncă uriașă. Miile de așchii ascuțite seamănă dezastru printre atacatori. Se aud numeroase urlete sfâșietoare de durere, pe care ecoul le împrăștie asurzitor peste munți. Ghiță Mititelu își privește cu ochi care parcă nu înțeleg ce se întâmplă, burta spintecată. Cu gura larg deschisă din care nu iese nici un sunet, începe să-și adune singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Garda de onoare se aliniază. "...Veșnica lor pomenire, Veșnica lor pomenire..." Vocea lui Marius comandă calm. Pregătiți arm'! Foc! Trei salve răsună zgomotos, ecoul lor izbește povârnișurile și umple cu un vaier trist văgăunile. Gornistul companiei duce trompeta la gură. Sfâșietor și jalnic, răsună "Stingerea". Cu inima grea, Marius ascultă cântecul de adio al ostașilor căzuți care străbate aerul în vibrații dureroase. Privește în zare. Aproape de orizont, soarele se arată înnegurat, pătat parcă și el de realitatea întunecată, oribilă, a războiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
afară un deget de fum și flăcări galben-roșiatice. Marius tușește, cu cerul gurii zgâriat de varul mărunțit. Mai mult pe pipăite, înaintează de-a lungul holului. Se împiedică de echipamentul abandonat și împrăștiat peste tot. Cade greoi. Simte o durere sfâșietoare în coaste. Înjură amarnic. Deasupra capului său, gloanțele zăngăne și ricoșează pe laturile unui dulap metalic. Se întoarce brusc pe burtă și durerea tocmai amorțită țâșnește fulgerător la suprafață. Își descarcă automatul către niște siluete întunecate. Trage orbește, fără speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să audă. Smaranda are ochii ațintiți asupra lui dar nu îl mai vede. Vălul rece al morții înghețase lumina lor iubitoare. Marius se apleacă deasupra ei, îi închide pleoapele și sărută obrazul marcat de paloarea fantomatică a morții. O durere sfâșietoare cum nu mai cunoscuse până atunci îi cuprinde tot corpul. Sentimentul unei depline singurătăți se prăvălește asupra lui cu atâta forță încât cade în genunchi și începe să plângă ca un copil, cu sufletul pustiit și inima distrusă, peste trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Avem planuri mari cu tine în noua reorganizare pe care o preconizăm armatei române. Și dacă urmezi indicațiile noastre, te asigur că nu vei regreta. Palid ca un strigoi, locotenentul Răducu se apleacă asupra foii de hârtiei care ascunde dilema sfâșietoare a omului pus să aleagă între normele unei educații în care la loc de cinste figurau corectitudinea, onoarea, integritatea și viața părintelui său care-i oferise aceste repere. Ticălosul din spatele biroului are puterea în mână iar rânjetul sarcastic din colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vocea Petrei Lang. Un solo ca o rugăciune, ca un balsam pentru suflete. Frickae o apariție delicată, ce îndulcește furia gravă și senzuală adresată unui Wotan liric și tragic. Hundig este pur și simplu frumos, în chip, în glas, în sfâșietorul său rol. Prezentul și trecutul se suprapun instantaneu și la intrarea Brünnhildei din actul al doilea revăd cu ochii minții debutul actului trei de la Bayreuth, de acum 12 ani. Acum percep vocile walkiriilor ca gest, aproape ca efect orchestral și
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
acestui „Ring” în conștiințele celor prezenți în sala de concert. Nu vom putea uita forța unisonului wagnerian pe care l-am asimilat cu ardoare în seara de 22 septembrie: de la vocile celor trei Ursitoare care anunță moartea timpului, la melodia sfâșietoare a violoncelelor și până la aplauzele finale, la început neregulate, emotive, entuziaste, iar apoi copleșitoare, ritmice, egale, suflete împreună în cel mai sincer unison.
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
ar trebui să tulbure toată suflarea bucureșteană și națională”: e vorba despre „o amplă colecție de fotografii realizate clandestin, pe la mijlocul anilor 80” de un student, Cristian Bonciocat (din nefericire, mort în 1986, la 22 de ani), care a alcătuit „o sfâșietoare arhivă vizuală a Bucureștiului aflat în curs de demolare, pe vremea marelui șantier al Casei Poporului”.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2848_a_4173]