1,791 matches
-
așa, scânteia în desișul pădurii, cu adevărat. Și, tot cu adevărat, că împărățelul sosise la fața locului însoțit de gărgărița năzdrăvană care rostise solemn cuvintele cunoscute. Și tot așa, că fata era desculță, deși acum era o prințesă reală, stând sfioasă cu capul jos, bălaie, pieptănată ca prin farmec, de o frumusețe răpitoare, înconjurată de gâștele ei ce gâgâiau acum cumințite... Totul, raportez că fusese atât de strălucitor, încât soarele hotărî să se stingă brusc o secundă în cinstea evenimentului... Veți
Prințesa urgistă (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12429_a_13754]
-
glasul lui ,spălat" și obrazul ,de porc", luminosul Dumitru lui Nae, cumsecade tocmai pentru că e așa de puternic, și aprigul Țugurlan pe care comicăriile din poiana lui Iocan îl fac și mai dușmănos, Cocoșilă, o injurie continuă, bogată, atotcaracterizantă, și sfiosul Ion al lui Miai; atâția și atâția alții, personaje rotunde sau siluete abia conturate, traversând și umplând un univers familiar... Dar pe care abia acum cred că îl putem înțelege cu adevărat: în esența, structura și articulațiile sale. Mai întâi
Marele singuratic - I by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11344_a_12669]
-
de elegie mai multă dreptate are Verax din Transilvania,4 carele zice că la Ada „tonul dominant e melancolia” și „o tristeță neobișnuită” din dragoste, de unde apoi „urmarea: sbucium, clocot, pustiu, nenoroc”. Întocmai așa. O fi avînd Ada și „versuri sfioase, de confesiune și descriptiv-naturiste”, cum zice Ciopraga,5 dar cînd suferă o face fără cruțare. Nici de sine, nici de retorică lăcrimoasă și funebrală: „De cînd plecatai veacuri sunt,/ Pierdută mi-i visarea,/ Vieața-mi calcă spre mormînt/ Și al nimicirii
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
în sentiment sau nu le bruiază cu propriile sentimente, ceea ce de regulă face, căci are sentimentul expansiv și propune și ea durerea în contagiune) și le face desene gracile sau acuarele din delicatețe: „Zefirul adie prin trestii/ Se-ntorc rîndunelele./ Sfioase din colțul fereștii/ Surîd micșunelele.// Răsună de rîset dumbrava./ Și-s zarzării-n floare;/ Iar plopii se leagănă-n slava/ Seninului soare” etc. (Martie). Plopii-s pădure deasă, mai în fiecare poem cîte-un pîlc; arar mai apar și alte specii
Fete pierdute - Năpăstuita din Coștilă (Ada Umbră) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2432_a_3757]
-
Johnny are tot mereu la îndemînă, pe spinare, în suflet sau în minte, un sac, fără fund, plin de povești. Muzicale și nu numai. E un fel de Șeherezadă. La fel de vorbăreață și de neobosită. Poate nu și într-atît de feciorelnic sfioasă. Nu, asta nu. A mai împrumutat și de la șeic cîte ceva. În sacul cu pricina găsești orașe, saxofoane, fulare, albi și negrese, femei de tot felul, vorbe de duh și pentru cei săraci cu duhul, mirodenii mirobolante, mult, mult piper
Aniversare Johnny Răducanu () [Corola-journal/Journalistic/15664_a_16989]
-
am citit mai ales poezie și roman; dar și eseuri. Ascultam multă muzică simfonică și de cameră. În privința iubirii, ai în vedere fantezii adolescentine sau dragoste efectivă? Cele dintâi m-au blocat îndelung, pe urmele unor cărți sau filme; eram sfios față de colege. În realitate, am fost un "întârziat", comparativ cu mulți dintre prietenii mei de atunci. Dacă nu pun la socoteală, în vacanța de vară după terminarea liceului, o escapadă la un bordel din "Crucea de Piatră", pusă la cale
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
în 1960, cînd, în paginile cotidianului "Frankfurter Allgemeine Zeitung", un alt critic decît Marcel Reich-Ranicki făcea praf în stil elegant un alt roman al aceluiași autor: Halbzeit. Un fragment din zdrobitoarea cronică suna cam astfel: Cînd autorul mi-a încredințat sfios și grijuliu romanul nou-născut, arțarii aveau încă frunze. Cînd am terminat, după opt luni de chin, lectura romanului, copacii se dezbrăcaseră de frunze; moarte, ele se prefăcuseră în paginile acestei cărți". Verdictul dat de Friedrich Sieburg în urmă cu peste
Furtună într-un pahar cu apă tulbure by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15007_a_16332]
-
tale, despre spectacole făcute aici sau aiurea. Nu crezi că, de la un punct încolo, extrema modestie merge cumva împotriva artistului, mai ales acum cînd fla-fla-urile sînt la mare modă? Am să răspund Zen. În preajma manifestărilor simple de ateism, eu devin sfios și precaut. În fața manifestărilor agresive de ateism, amețesc și nu pot vorbi. Marea problemă a omului astăzi este să se apere, nu să se afirme. Vulnerabilitatea poate fi o armă într-o mare de agresivitate? Din păcate, nu. Sînt perioade
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
care îi rămîne lui Jean, este una gravă, ne avertizează romancierul la început: de ce îi fusese Bernard prieten, el, omul de lume, bărbatul cu farmec, cel căruia totul îi reușește, tocmai lui, sărman șoarece de bibliotecă, temător de femei, stîngaci, sfios, naiv, inept din punct de vedere social? Adevărata întrebare, mult mai triviala și în același timp mai adevărată, mai gravă, este însă altă, și ea apare abia la sfîrșitul românului, după ce narațiunea ajunge la momentul accidentului: ce căutau soția lui
Banale tragedii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17632_a_18957]
-
cules prima scriere pentru tipar: Se scula în toiul nopții și trimetea o scrisoare foarte urgentă, ca să mă întrebe dacă virgula de după un Ťcăť nu ar fi fost mai bine să fie trecută înainte. L-am descoperit noaptea împrejurul casei, sfios, neliniștit, timorat sau în transă de speranțe dacă se găsește sau nu un miez în proza lui, dacă nu cumva e vorba de o eroare, îndemnându-mă când să o public și când să o distrug, când să o însoțesc
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
a dus ireversibil frumusețea, Pâlpâi, se scutură, apoi se scrumui. Patria noastră a pârjolit-o furtuna. Puiuțule, îți recunoști cuibul ce ți-a fost casă? O, frunza mea, mai sperioasă ca o cinteză! De ce te-ai zbate tu, mătasea mea sfioasă? O, nu te teme, melodie-concrescență! Unde ar mai fi să plecăm, ce-i de făcut? Ah, șfichiuitorul, mortalul adverb "aici" - Nu pricepe cutremurul cu ce-a concrescut. Vara 1917 Locțiitoarea Eu trăiesc cu fotografia ta, cea care hohotește, Căreia încheieturile
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]
-
Am scris întotdeauna despre singurătate, ură, trufie,/ despre atingeri grele de sudoare,/ despre guri căscate a moarte ori cocoșați de păcate./ Dar cel mai mult despre dragoste am scris,/ cât este de ruptă-n carne, cât de zgrunțuroasă,/ ori, dimpotrivă, sfioasă, blajină și lunecoasă./ Mi-ar fi fost greu să trăiesc fără viermele acesta/ care, cândva, a început să cadă din mine./ M-a tăiat până la unghie,/ chiar și plămânii i-a ronțăit pe margini, lăsându-le franjuri vineții./ Cine se
Spleen-ul cerebral by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8143_a_9468]
-
aceștia să-și dea seama. Nevăzuți și nebănuiți, ei trag după sine ghemul unei identități profunde și rezistente. Mă gândesc la un Eugen Bunaru, poetul timișorean fără a cărui prezență fizică nu-mi imaginez nici un eveniment literar important al orașului. Sfios și zâmbitor, ca un fel de Giocondă care a mai greșit o dată secolul, el are gustul sigur al unui critic literar versat și siguranța de sine a unui bătrân maestru. Lirismul alert, desfacerea expertă a faldurilor memoriei, proiectarea unor viziuni
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
dintre povestirile foarte unitare marca Dan Lungu. S-ar zice, privind actuala ediție a Prozei cu amănuntul, că mâna criticului adevăr pune pe foaie. Înainte de a avea în față un set de florilegii în care scriitorul ieșean să-și aducă, sfios, partea lui la cuprins, degustătorul de literatură contemporană dă, cumva din greșeală, peste o microantologie revuistică alcătuită parcă tocmai de prozatorul frăgezit cu sfaturi indirecte. E o întâmplare de care Dan Lungu se bucură, probabil, sincer. Și se amuză fățiș
La închiderea ediției by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8280_a_9605]
-
că dânsul e un jurnalist fără pretenții, ce se pierde înaintea Autorității, nu ca ziarista O. Falacci, neavând tupeul necesar. Și se apără zicând că asta a spus-o... și ezită, moderatorul insistă, iar invitatul, cu o mică pauză... expiră sfios,... numele meu. Că, adică, eu aș fi fost admiratorul lui Iliescu, - marele Iliescu! Eu!... N.M. se vede că nu citește Cotidianul. E, așadar, o fantezie de-a... jurnalistului, ca să scape probabil de gura parizianului. Din gura mea, nu putea să
Zguduitura ori șocul – note 1944 – by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12757_a_14082]
-
sau convenționale. însă dimensiunea cea mai importantă a desenelor lui Olian este candoarea lor, lipsa oricărui artificiu și incapacitatea, rar întîlnită la artiști, de a folosi totul doar ca un pretext pentru a vorbi incontinent despre sine. Olian vorbește simplu, sfios și, de multe ori, naiv, doar despre ceilalți, le mitologizează urmele și caută să descopere, în interioare, în ziduri și în fațade, în ochiurile de geam și în acoperișuri, amprentele exemplarității și insemnele permanenței. Indiferent dacă se numește Grafică sau
Desenul și memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11638_a_12963]
-
Era cum ai fi avut în față un ins al unei țări vestite prin purtările scandaloase ale cetățenilor ei, în care toți fură, insultă, scuipa pe orice și înjură totul. Despre vizita am mai scris. Repet doar tonul atît de sfios al lui Cioran, aerul sau prăfuit de fluture de noapte și cum și-a dat brusc drumul pe românește (condiția fusese să se vorbească în franceză) atunci cînd am adus vorba de Gib Mihăescu, neștiind că prozatorul de la Drăgășani era
Emil Cioran by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17668_a_18993]
-
construit din valori schimbătoare: domnul grăsuț, politicos și meticulos, amator de delicii culinare, a fost, odinioară, un băiețel obez inhibat de o mamă autoritară și provocatoare, iar acum, acest flăcău tomnatic e un asasin în serie. Tânăra fată cu înfățișare sfioasă de liceeană nu e o fecioară inocentă, ci o femeie abandonată de iubitul ei și care poartă în pântec rodul unei dragoste trădate. Povestea devine terifiantă. Ai impresia că urmărești basmul " Scufița Roșie și Lupul" istorisit de un admirator al
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
de la est, curbat, copleșit de povara soborului de sfinți, - generali ai puterii militare și ceilalți ai intelectului, cu slova și cugetul, ori numai cu priviri mustrătoare în ochi... Toți se aliniază cu priviri pline de zel sau de mândrie sau sfioase sau triste doar, asemeni recruților dintr-o cazarmă după ce goarna a sunat stingerea... Vin și pustnici, numai suflet, hrăniți cu ierburi și rădăcini, îmbrăcați în piei de animale, care uneori par solzi ori penaje, cu bărbi sau mustăți lungi ca
Fresce by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5972_a_7297]
-
este labirintul meu spre tine".// Știu că Ochiul Orb nu atacă omul.// Știu că într-o zi cleioasa negură a Ochiului Orb/ se va retrage/ ca apele de pe uscat/ ca ghearele de pe gîtul căprioarelor/ și va rămîne pupila lui pură - sfioasă floare a neantului.// Acum cînd scriu simt cuvîntul ca pe o cîrjă/ simt mîinile tremurînde ale celor care au trecut/ înaintea mea prin bezna lumii:// văd cu scrisul" (Alegerea ochiului). Evident, renunțarea la viziunea dualistă a privirii e o mutilare
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
viața devine plicticoasă, și ești dornic de orice nouă senzație, mai ales dacă în vine îți curge furtunosul sânge spaniolo-francez cu care se lăuda Monsieur le Juge. Așa că Odalie mângâia imaginea lui Pierre al ei în timpul săptămânii și-i cânta sfioase cântece de dragoste în amurg, atunci când Mătușa moțăia aplecată peste cartea ei de rugăciuni; iar duminica, la slujbă, erau priviri și îmbujorări și poate, într-un moment pe care și-l amintea ca fiind cu totul special, atingerea degetelor la
Alice Dunbar-Nelson by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/3721_a_5046]
-
au afirmat în străinătate; printre participanți se numărau, desigur și tinere cadre didactice care se bucurau de un renume timpuriu, cum ar fi Solomon Marcus sau Mihai Nasta. Interesant este că în această olimpică întrunire se pomeneau uneori cu anume sfioasă venerație numele lui Matila Ghyka și a lui Pius Servien (Coculescu), ca antemergători ai domeniului frecventat de noi, profesori sau ucenici. Prea multe nu știam (cel puțin eu unul) decît că era vorba de "oameni de primă mînă", respectați și
Matila Ghyka în America by Virgil Nemoianu () [Corola-journal/Journalistic/7807_a_9132]
-
cele două etape ale ciclului biologic, rămâne viața activă a celui mai important distribuitor de cafea din vremea regimului comunist. Orientându-se, la sfatul profesorului Alexandru Rosetti, dinspre studiul istoriei către cel al comerțului, Gheorghe Florescu preia, după o ucenicie sfioasă, magazinul de cafea din strada Hristo Botev 10 - laolaltă cu tehnicile de preparare - de la negustorul armean Avedis Carabelaian. Un rezumat fidel al întregii povești nu și-ar avea, în cronica mea, rostul. Respectând-și clienții, cu îndrumarea atentă a fostului
La mica înțelegere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7614_a_8939]
-
un pigmeu scelerat a cărui soartă nu poate fi decît una: dispariția fizică. Și astfel misionarul devine beligerantul care te omoară pentru a te izbăvi de păcat. E cu neputință să ți-l închipui pe fanatic ca pe un om sfios și pudic în a cărui ființă a mai rămas vreo umbră de îndoială. Tocmai de aceea opusul fanaticului este scepticul, adică cel pentru care gustul relativității și nesiguranța sunt elemente firești ce intră în alcătuirea unei minți umane. Fanaticul este
Radiografia fanatismului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9684_a_11009]
-
putea el să se întîlnească, în același spațiu, cu Vasile Gorduz: mai degrabă scund, cu mîini grele și butucănoase, cu degetele maronii de la aburul satanic al nicotinei, cu unghiile înnămolite, cu fața brăzdată, nebărbierită și pămîntie,cu priviri candide și sfioase de țăran, de țăran exilat din geometria severă a pămîntului și din armonia ciclurilor pastorale direct în vîltoarea ilogică și în ceremonialul barbar al unui oraș care nu și-a găsit nici ordinea, nici scara, și nici cadența, taciturn și
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]