3,065 matches
-
Merdiane, București, 1970, p. 120). Simbolul și debutul „tinerei generații” postsimboliste Acuzată de „înstrăinare” de către Viața românească și salutată de Noua revistă română ca fiind o publicație „deloc simbolistă”, în ciuda titlului, Simbolul (25 octombrie-25 decembrie 1912) reprezintă placa turnantă dinspre simbolismul „insularilor” către postsimbolismul preavangardist; abia o notiță strecurată în numărul 3 scoate din anonimatul inițial echipa redacțională: „cu toată partea redacțională a revistei noastre este însărcinat numai dl S. Samyro”; nucleul dur e alcătuit dintr-un grup de elevi bucureșteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primelor poeme (1934). Ele sînt, în ordine, „Pe rîul vieții“ (nr. 1), „Cîntec“ (nr. 2), „Poveste“ (nr. 3) și „Dans de fee“ (nr. 4). Ca poet, viitorul Tristan Tzara va evolua prin rupturi succesive. Faptul că S. Samyro preia din simbolism doar muzicalitatea sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plicticos, plicticos...”) și „Mirela“ - episod erotic „dramatic”, absurd-parodic - în nr. 3. Cel mai extravagant dintre toate este „Minciuni trăite“, un pretins manuscris găsit, cu „început” și „sfîrșit”, care deviază în elucubrații absurdiste. Leon Baconsky vede în el un simptom al „simbolismului în derivă”: „Fantezie plastică a rebours, deplină libertate în asocieri și combinații metaforice, spirit parodic susținut de ironie și vădind intuiții surprinzătoare pentru acel moment (pe care l-am numi al simbolismului în derivă), în fine, virtuți de pamfletar liric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Leon Baconsky vede în el un simptom al „simbolismului în derivă”: „Fantezie plastică a rebours, deplină libertate în asocieri și combinații metaforice, spirit parodic susținut de ironie și vădind intuiții surprinzătoare pentru acel moment (pe care l-am numi al simbolismului în derivă), în fine, virtuți de pamfletar liric de mare rafinament (...) în evidențierea punctelor nevralgice ale unui anume tip de discurs (pe care îl denunță, dar de care nu se poate detașa, afectiv, decît în măsura în care-și minează propriul edificiu” (Leon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Seara... Adrian Maniu, între fauvismul preavangardist și autohtonismul gîndirist Pentru Mihai Zamfir (op. cit., p. 277), tînărul Adrian Maniu este un „caz tipic de sfidare doar aparentă a tradiției”; „saturarea tropică”, definitorie pentru poemele în proză ale acestuia, „nu contrazice estetica simbolismului ornamental”, țelul suprem fiind mai degrabă „căutarea obstinată a pitorescului”. „Imaginarea în suprafață a textului”, proliferarea dilatorie a descrierilor, statutul de membra disjecta al paragrafelor și „principiul amplificării” constituie elemente definitorii ale stilisticii prozopoemelor autorului. Adrian Grigore Maniu începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei poezii argheziene apărute mai întîi în Viața socială, nr. 1/1911, și republicată în... Absolutio (nr. 5-6/1914). Într-un articol cu valoare de program, „Curentul nou la noi“, I. Ludo face un istoric al estetismului european și al simbolismului decadent de la noi, recapitulează activitatea micilor publicații estetizante (Literatorul, Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Versuri și proză, Farul, Simbolul, Insula, Grădina Hesperidelor și Fronda) și, desigur, face elogiul lui Arghezi... Orientare simbolistă „sintetică”, fără accente polemice, recenzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noi, Ovid Densusianu era un academist neoclasic, fără prea mult simț estetic; discipolul său, Pompiliu Păltînea, excelează prin confuzie în materie. Critic universitar morganatic, fără antene pentru actualitate, D. Caracostea nu poate fi luat în serios ca susținător (sporadic) al simbolismului; foiletonist la Vieața nouă înainte de 1910, el nu a putut vedea dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a putut vedea dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu. Foiletoanele sale vor fi reunite după 1920 în cele două volume de Aspecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un articol sociologic al lui G. Duhamel, din Mercure de France, „asupra școlilor literare”. Importanța acordată versantului individual al literaturii (și rolului personalității) este completată de cea acordată versantului colectiv al acesteia (rolul stimulator al școlilor literare): „Desigur, romantismul, naturalismul, simbolismul au existat, dar au existat și Hugo, Flaubert, Verlaine și alte asemenea «mazete». În jurul lor s-au adunat cei mici și mulți, imitatori, gata să simtă după o anume formulă. Acestea sînt observațiile, foarte juste, ale d-lui Duhamel. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la școala trecutului și cu aderențe încă vii la culturile dispărute, criticul reprezintă o forță reacționară, așa că în artă, principial, progresul nu se poate realiza printr-însul, ci prin artiști. (...) Primit cu violență de unii și cu indiferență de cei mai mulți, simbolismul nu și-a găsit expresia critică decît în creatorii lui. (...) dintr-o inițiativă imputabilă mai mult funcției lor poetice decît critice, dnii O. Densusianu, F. Aderca sau N. Davidescu s-au transformat în teoreticienii propriei lor estetice. Critica are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aerul viu să aducă zbuciumul căutării de sine în forme noi sau cel puțin să creeze acea atmosferă de înțelegere sau numai de combativitate necesară oricărui progres. (...) revendicările unor poeți simboliști sau moderniști de a fi susținut și pe cale critică simbolismul sau modernismul înaintea altor critici nu au obiect; e de la sine înțeles că, deveniți critici, acești poeți și-au apărat propria lor artă. Criticii adevărați (...) nu-și revendică rolul de inițiativă; ei organizează numai teoretic mersul evolutiv al conceptului estetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
critic simbolist ca N. Davidescu, și a-l considera ca atare (cum procedează I. Negoițescu) e o eroare. (...) Criticul nu face, apoi, greșeala, ca N. Davidescu și B. Fundoianu, de a socoti că poezia română începe și se sfîrșește cu simbolismul. (...) formația critică a lui Lovinescu e mai complexă și că cele dintîi valori asupra cărora cad privirile sale nu sînt cele simboliste. Nu vor fi nici cele din urmă” (v. E. Lovinescu - scepticul mîntuit, ediția a II-a revăzută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cluj-Napoca, 1984). În faza „pașilor pe nisip”, criticul se arată reticent față de curentele noi, resimțite ca superficiale. E. Simion e îndreptățit să constate că „Acceptînd, rînd pe rînd, pe simboliști, Lovinescu sfîrșește prin a deveni criticul cel mai însemnat al simbolismului, în vreme ce Ovid Densusianu, propagator al noii mișcări, în 1905, respinge apoi mai tot ce a produs valoros în cîmpul poeziei, la noi, această școală: „aderențele simboliste” de care vorbește Lovinescu se manifestă nu în faza militantă a curentului, ci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simplă a poemelor e perfect adecvată sentimentelor exprimate. Nu mai găsim emfaza și elocința, de multe ori supărătoare, din cărțile lui anterioare. În peisagii și tablouri bucolice, a păstrat numai trăsăturile strict necesare, sobre și comune; iată în ce constă simbolismul lui Verhaeren. Totul e natural și precis, nimic afectat sau echivoc”. Recenzînd un articol al lui René Arcos din Mercure de France („A propos de quelques poetes modernes“), în Facla, anul V, nr. 11, 15 octombrie 1913, Vinea refuză atributul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rus în România antebelică este „Literatura rusă. Poeții. Futurism. Acmeism. Adamism. Curente noi“ al aceluiași Vinea (apărut nesemnat în pagina literară a revistei Facla, anul IV, nr. 40, 13 noiembrie 1913). Textul începe cu o profesiune de credință postsimbolistă: deși simbolismul - afirmă autorul - „e o adevărată fază, o etapă neceară spiritului omenesc, și nu, cum cred unii, o simplă mișcare de tranziție, după ani de luptă, cînd aducea garanții serioase viitorului, tinerimea, sub diverse pretexte, îi întoarce spatele”. Cît despre noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putea sluji ca date de compoziție pentru cei cari vor să fie poeți și poeți triști. Dar ca un scutier - viitor sfînt - care, cu oțelul tuturora, dă o împunsătură nouă pentru a înstela rana comună, (...) din arsenalul sau din ierbarul (...) simbolismului, un poet scapără sunete neauzite încă și persuasive” (în Cronica, an II, nr. 57, 13 martie 1916, rubrica „Însemnări literare”). Concisul comentariu se încheie - în oglindă - cu un vers al lui Laforgue (Je suis si extenue d’art!), în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Pillat, deloc prizați înainte de război. Pillat (căruia Vinea îi va publica în Contimporanul traduceri din Edgar Lee Masters) este recenzat cu volumul Grădina între ziduri, apărut în ediție de lux la Paris (1920): „A ocolit școala de importatori ai simbolismului și revistele de contrafacere a acestei mărfi, și în literatura fardată de după 1908 a irumpt ca un curent de aer aspru prin ferestrele deschise ale unui bal îmbîcsit. Dintru început, Ion Pillat a fost o excepție și o protestare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
polemic din 1914 despre „Mișcarea contimporană poetică“: „...anume neologisme și elemente de comparație și alegorii, cîteva corăbii, de pildă, porturi, rade, niște droguri și coloniale, cacao, eucaliptus, opium, eter și hașiș, cîrpesc la spate pantalonii versificatorului cu un petic violent: simbolism. Dar fondul sufletesc al concurenților e aproape același. Aceiași poporaniști sînt cei ce din pricina multor lipsuri de complexiune par incapabili de a asimila altă cultură decît aceea a țării lor. Ceilalți, felurit etichetați, au prins din lecturile în graiuri străine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
le va mirosi și mesteca în aceeași rumegătură. Dicționare de cuvinte, de rime, de teme: zadarnice mănunchiuri”. Ideea „importului” literar este o bête noire a autorului, care, asemenea lui Fundoianu, vede întreaga literatură a secolului al XIX-lea, laolaltă cu simbolismul și cu poporanismul, ca pe un „pastiș”. Opțiunea sa constructivistă se înscrie pe această linie: „O calitate a cubismului - e pe de-a-ntregul constructiv. Rupe cu tradiția, dar nu pretinde să o nimicească, nici nu neagă valorile picturale de pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnalat în numărul din 22 februarie-7 martie al revistei Țara noastră din Sibiu, care, atrăgînd atenția asupra unor „exagerări” (punctul despre distrugerea muzeelor și propozițiile misogine), sublinia, nu fără unele inexactități, caracterul fundamental diferit și chiar opus al futurismului față de simbolism și decadentism. Un popularizator entuziast al noului curent este poetul Ion Minulescu; în numărul din 25 octombrie 1909 al oficiosului liberal Viitorul - unde lucra ca secretar de redacție -, acesta republică manifestul în traducere proprie, mult mai fluentă și mai fidelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care îi plăcuse, de la bun început, chiar și lui I.L. Caragiale, este o marcă temperamentală și o punte de legătură între apetitul novator al unui „muntenism” plebeu și fervoarea bătăioasă a futurismului. „Minusul de profunzime acuzat de Lovinescu în formula „simbolismului mai mult exterior și mecanic” apare, în perspectiva istoriei literare, ca un paradoxal cîștig pe calea coagulării unei atitudini „moderniste” față de limbaj, care își va reliefa ponderea reală la un Adrian Maniu sau Ion Vinea, în anii imediat următori” (cf.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
polemizez și să fac cunoscut cititorilor această școală. Fără îndoială, așteptăm ceva mai bun de la dînsa; ea ne-a promis «profunzimea maselor», «ansamblul», în sfîrșit orchestra. Și ceea ce scrie d-l Barzun nu e poezie”. Printre principiile noii estetici opuse simbolismului și moștenitorilor săi sînt enumerate „desființarea versului liber“ („ultima rămășiță a simbolismului”), dramatismul (opus lirismului), multiplul (opus unilateralului), poliritmia (opusă monodiei), simultanul (opus succesivului) și forma plastică (opusă versului liniar). În prelungirea lor, singura referire antebelică a lui Vinea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai bun de la dînsa; ea ne-a promis «profunzimea maselor», «ansamblul», în sfîrșit orchestra. Și ceea ce scrie d-l Barzun nu e poezie”. Printre principiile noii estetici opuse simbolismului și moștenitorilor săi sînt enumerate „desființarea versului liber“ („ultima rămășiță a simbolismului”), dramatismul (opus lirismului), multiplul (opus unilateralului), poliritmia (opusă monodiei), simultanul (opus succesivului) și forma plastică (opusă versului liniar). În prelungirea lor, singura referire antebelică a lui Vinea la poetica futurismului italian și a lui Marinetti este făcută indirect, printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de o sensibilitate poetică minor-elegiacă, livrescă și retractilă. Armonia integratoare, „solară” intra în violentă contradicție cu unilateralizarea dizarmonică și agresivă a futurismului. În fața agresivității insurgente și anarhice, mentorul Vieții noi, alias poetul Ervin, se retrage — definitiv — în zona calmă a simbolismului solar ilustrat de Verhaeren sau de academiștii Henri de Régnier și Vielle-Griffin. Antifuturismul său conține însă și un ferm, explicit angajament politic: apărarea valorilor europene ale Antantei împotriva „barbariei” Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Dacă avangardiștii români se vor delimita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scurtă nu este semnul inexistenței. S-ar putea dovedi că nici cultul lui Jupiter, prin abolire, n-a durat mai mult. Școală literară? Organizare estetică, ce nu s-a fondat numai pe o singură formulă filozofică, în felul clasicismului ori simbolismului, ci pe concluzia tuturor filozofiilor. Iată dar poziția spirituală a dadaismului în vreme. Pentru aceea, Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată de recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]